Doi dintre intelectualii creatori din România au împlinit sau împlinesc ceea ce numim „vârstă rotundă”: primul 85 de ani, cel de-al doilea -65. Credem că merită să-i evocăm şi le dedicăm câteva cuvinte de mulţumire pentru ceea ce au făcut şi vor face în viitor.
Doi dintre intelectualii creatori din România au împlinit sau împlinesc ceea ce numim „vârstă rotundă”: primul 85 de ani, cel de-al doilea -65. Credem că merită să-i evocăm şi le dedicăm câteva cuvinte de mulţumire pentru ceea ce au făcut şi vor face în viitor.
La 85 de ani
Muzele nu-l ocolesc pe Toma George Maiorescu
Peste cîteva zile, la opt decembrie, unul dintre cei mai originali poeţi contemporani, Toma George Maiorescu, împlineşte 85 de ani. Când stai de vorbă cu el, nici nu –ţi vine să crezi că este vârsta lui adevărată (Există persoane cărora le place să se declare mai bătrâne, aşa a fost cu o strămăătuşă de a mea pe care am sărbătorit-o la 100 de ani. Mai târziu, am aflat că nu avea decât…98). Deşi cu sănătata mai fragilă, poetul este în plină activitate, dovadă ultimul său volum lansat de curând, „Geopoeme rătăcitoare halte şi momente pe oceane şi continente”.Este o culegere din mai multe volume şi o parte din poezii a fost inspirată de călătoriile pe care Toma George Marinescu le-a făcut în calitate de marinar, un element din biografia lui despre care nu am ştiut, deşi ne ştim de câteva decenii. Dar trebuie să mărturisesc că a avut dreptate în ceea ce mi-a spus când a aflat că vreau să scriu despre el. „Tu, de fapt, nu mă cunoşti”. Se referea la creaţia lui şi la aprecierile operei lui. Era o constatare adevărată: chiar dacă-mi place poezia, nu am înclinaţii către analiza lor aşa cum ar face un critic literar.. Totuşi, sunt câteva lucruri pe care le ştiu despre el, despre pasiunile lui Toma George Maiorescu, pasiuni care s-au întruchipat în acţiuni concrete şi se regăsesc în creaţia lui..
A avut o viaţă zbuciumată, meandrele politicii româneşti până în 1989 le-a resimţit pe propria-i piele. S-a bucurat de apreciere , de publicitate, ca poet şi ziarist, a fost lăudat ca student şi apoi aproape dat afară din facultate, a fost redactor-şef dar şi apicultor când nu i s-a mai permis să publice. Despre Toma George Maiorescu se poate afirmă fără exagerare că este un „poet al cetăţii”. Întreaga lui viaţă a fost un neliniştit pe care nu l-au lăsat indiferente marile provocări cu care se confruntă omenirea. După 1990 s-a implicat direct în viaţa politică, încercând să conştientizeze în rândul românilor necesitatea de a apăra mediul, ecologia devenind o preocupare esenţială a vieţii lui.De aceea, a fost prima persoană care a creat un partid ecologist, Mişcarea Ecologistă. Cred că iniţiativa a fost „avant la lettre”, prea timpurie, lumea de la noi nici nu prea ştia „cu ce se mănâncă”.ecologia. (Poate astăzi, după aproape 25 de ani, când oamenii ies pe stradă în apărarea mediului, un partid cu o astfel de orientare ar avea succes). Dar eşecul aspectului politic nu l-a descurajat. El a creat o adevărărată „filosofie a apărării mediului”, ecosofia, care nu numai că a devenit un studiu predat la universităţi, dar se găseşte reflectată în opera poetică. Poate că această dragoste faţă de natură, faţă de mediu îşi are originea, aşa cum a povestit chiar el, în copilăria lui, petrecută la Reşiţa plină de smog unde copiii, ca să vadă cerul albastru, trebuiau să urce pe munte, să meargă în pădure. A fost şi este un mesaj valoros, preluat şi susţinut de numeroase personalităţi, dintre care voi reda doar două opinii:. „’Îmblânzitoarea fiarei din om sau Ecosofia’ de Toma George Maiorescu (unul dintre volumele lui n.n.) se caracterizează prin spiritul viu al dezbaterii de idei şi prin mesajul ei: mentalul uman trebuie conştientizat că de relaţia dintre om şi mediul său de viaţă, dintre om şi Univers depinde însăşi supravieţuirea lui homo humanus ca specie. În locul umanismului antropocentric propulsând omul în centrul universului, Toma George Maiorescu propune un umanism ecosofic, biocentric, atribuind valoare supremă vieţii, sacralităţii ei, sub toate formele şi ipostazele biodoversităţii”, a spus acad. C. Bălăcescu Stolnici. Iar acad. Nicolae Cajal a vorbit despre „gânditorul neliniştit” T. G Maiorescu care „a fundamentat, a introdus şi dezvoltat o metadisciplină devenită azi obiect de studiu universitar, Ecosofia. Prin neliniştea întrebărilor, Toma George Maiorescu ne implică direct pe fiecare dintre noi….în această luptă”
Toma George Maiorescu este considerat unul dintre cei mai inovativi poeţi contemporani. Criticii lui scot în evidenţă modernismul lui, capacitatea lui de schimbare şi adaptare faţă de cerinţele timpului, faţă de evenimente, căutarea permanentă a noului în exprimare, în limbajul poetic. Poate că esenţa drumului ales de poet a fost sintetizat cel mai plastic de Laurenţiu. Ulici..”Toma George Maiorescu, ” …a trecut, împreună cu promoţia consecutivă lui, promoţia 60, în perioada de recuperare a tradiţiei lirice româneşti, a fost în pas cu spiritul novator de la finele anilor 80 şi după, şi toate acestea pentru că, după opinia mea, în toate aceste experienţe, atât de diverse şi contradictorii, poeticeşte vorbind…el a rămas un avangardist, în sensul chiar al avangadei istorice”. „Toma George Maiorescu inaugurează o serie nouă de poezie într-o definitivă de autor. El preia direcţia modernităţii avangardei istorice…,” arată şi prof. univ. dr. Paul Miclău, alături de multe alte opinii despre creaţia lui poetică ce scot în evidenţă spiritul novator, viziunea globală dar şi neliniştile nu stelare ci pământeşti ale poetului.Îl preocupă istoria, evenimentele contemporane, influenţa lor asupra destinului omului. În cadrul bogăţiei sale tematice un loc important este ocupat de iudaism, relaţia dintre iudaism şi creştinism, („Ioshua”) Holocaustul, („Baia letală”) Israelul („Lehaim”, „Ieruşhalaim”, „Trumpeldor”).Dar nu trebuie uitată reacţia poetului la tragediile prezentului, cum a fost cea de la 11 septembrie. Aflat în SUA, poetul i-a scris a doua zi preşedintelui Bush, propunându-i păstrarea locului aşa cum este şi ridicarea, alături a unui memorial. Dar sentimentele lui legate de această dramă, de sacrificiile umane, de comuniunea dintre oameni în caz de catastrofă au fost redate şi sub formă poetică sfâşâietoare în „Zona zero”.
Am spus de la început, nu mă pricep la poezii, despre creaţia lui, cu prilejul acestei aniversări vor scrie probabil alţii, de „meserie”. Am relatat, în câteva rânduri , gândurile acestui creator care inspiră şi animă poeziile lui. Şi ca mulţumire pentru omul care nu pregetă să mă încurajeze, să vorbească (exagerat) despre ceece fac eu. Sunt foarte departe de clasa din care face parte Toma George Maiorescu, de aceea cuvintele lui îmi fac o imensă plăcere. Acest mic articol este un modest dar pe care vreau să-l fac de ziua lui, pentru acest poet neliniştit de soarta noastră a tuturor. Sper să rămână neliniştit încă vrei două-trei decenii.
Andrei Oişteanu, pe urmele lui Gaster, Şăineanu şi Tiktin
Întotdeauna m-a uluit apetenţa, înclinaţia unor oameni de ştiinţă evrei din secolul al XIX-lea către filologie şi folclor românesc, şi aici mă refer la cele trei personalităţi amintite în titlu, mai ales că unii dintre ei nici nu s-au născut aici sau erau abia a doua generaţie trăitoare pe pământ românesc şi ai căror părinţi nu vorbeau sau vorbeau prost româneşte. Explicaţiile sunt multe – de la tendinţa generală europeană de cercetare a folclorului, miturilor şi legendelor până la dorinţa de integrare în ţara în care trăiau şi de prezentare în lume a valorilor româneşti. Că au fost discriminaţi, daţi afară din ţară nu i-a împiedecat să-şi continuie munca. Paradoxal, chiar dacă nu au fost iubiţi în ţară, rezultatele muncii lor au fost apreciate de mulţi dintre inamicii lor.
Andrei Oişteanu care a împlinit recent 65 de ani, le-a călcat pe urme. Nu l-am întrebat niciodată (dar am s-o fac) ce l-a determinat pe inginerul , rockerul şi talentatul artist plastic să facă o atare schimbare în meseria lui şi să se ocupe de mituri, folclor, istoria religiilor şi imagologie. Deşi, potrivit unor prieteni care-i cunosc opera, ingineria l-a ajutat mult în acurateţea şi metodologia elaborării operei lui.
Andrei Oişteanu a scris numeroase lucrări în aceste domenii şi nu vreau aici să le enumăr pe toate. Aş vrea să amintesc două dintre ele- „Imaginea evreului în cultura română”, prin care a devenit cunoscut atât în Europa cât şi în America şi cea care-mi este mie cea mai apropiată: „Narcoticele în cultura română”. Ambele sunt rezultatul unor studii şi documentări aprofundate şi atotcuprinzătoare, originale, deoarece aceste subiecte au fost prea puţin abordate. „Imaginea evreului” este, de fapt, o carte tristă. Ea ne arată prejudecăţile şi miturile străvechi care s-au perpetuat secole de-a rândul şi care, din păcate, s-au menţinut şi se menţin nu numai la români ci şi în rândul popoarelor vecine. Ele au dat naştere la imaginarul colectiv care conturează un evreu, foarte departe de cel real. Nu este, cum ar crede unii, o carte evreiască ci o carte despre evrei. Tradusă în numeroase ţări, ea a dat prilejul cunoaşterii mai bune a acestui fenomen.
Nu vreau să vorbesc prea mult despre „Narcoticele în cultura română”. Sunt foarte subiectivă deoarece lucrarea- o istorie a practicilor populare legate de narcotice şi a culturii române – mi-a plăcut enorm , i-am spus autorului că am citit-o ca pe un roman poliţist şi m-am bucurat foarte mult când la evenimentul aniversar organizat de FCER în onoarea lui Andrei Oişteanu l-am auzit pe scriitorul Mircea Cărtărescu formulând aceeaşi opinie. Recomand celor care n-au citit-o să o facă. Marea calitate a lui Andrei Oişteanu este dorinţa spre perfecţiune. Fiecare nouă ediţie a lucrărilor lui este corectată, îmbogăţită, adnotată, astfel că, în ultimă instanţă aproape că se naşte o nouă carte.
Câteva cuvinte despre Andrei Oişteanu – profesorul. Dat fiind faptul că am terminat cursul de masterat unde l-am avut ca profesor, nimeni nu poate spune că l-aş „peria” pentru note. A fost un profesor excelent care a ales calea dialogului interactiv, obligându-i pe cursanţi nu numai să citească materia ci să-şi spună părerea, să întrebe, să ridice probleme. Singurul meu regret a fost că nu a vorbit el mai mult, deoarece cunoştinţele lui sunt multilaterale şi vaste.
Ştiu de multă vreme, şi Andrei Oişteanu a şi confirmat , că se pregăteşte să abordeze un alt subiect neconvenţional şi cam „tabu”- sexualitatea în cultura populară românească. Mi-a spus că este o temă dificilă, că deocamdată s-a oprit dar că o să o reia. Îi doresc din toată inima să o poată duce la bun sfârşit odată cu urările de bine clasice „Bis Hundert un Zwanzig” sau „Ad mea Veesrim”. De două ori aceeaşi urare e mai eficientă.
