Feţele colindătorilor clujeni – care cântau cu seninătate că evreii-s buni, numai transformaţi în fum – îmi era încă întipărită în memorie (în ciuda eforturilor de a le şterge) când am avut prilejul să văd filmul Ultimul supravieţuitor. Hedi Fried este unul dintre eroii filmului-reportaj. ,,Cum va arăta lumea atunci când oameni ca Hedi Fried vor înceta să existe?”, a fost primul meu gând, deloc liniştitor.
Trecuseră trei zile de la difuzarea ,,şlagărului” interpretat de Dor Transilvan la televiziune, consolidând ,,popularitatea” grupului printre rasiştii României şi vindecându-mi, pentru o vreme cel puţin, dorul de-acasă (tratament la care au contribuit substanţial şi comentariile elogioase postate de admiratorii formaţiei, la articolele apărute pe internet), când am dat peste documentarul ,,Ultimul supraviețuitor”, despre care auzisem, fără să reuşesc însă să-l văd în întregime.
Expresia tâmpă, golită de orice expresivitate, de pe feţele colindătorilor clujeni – care reproduceau textul că evreii-s buni, numai transformaţi în fum – îmi era încă întipărită în memorie (în ciuda eforturilor de a le şterge) când am zărit-o pe ecranul calculatorului pe Hedi Fried, unul dintre eroii filmului-reportaj realizat de Michael Kleinman si Michael Pertnoy pentru Righteous Pictures, în 2010, producţie premiată de foarte multe ori şi apreciată de critici.
,,Cum va arăta lumea atunci când oameni ca Hedi Fried vor înceta să existe?”, a fost primul meu gând, deloc liniştitor.
La vârsta de aproape 90 de ani, ea îşi continuă lupta contra apatiei şi xenofobiei, cu o energie demnă de admiraţie şi recunoştinţă. În fiecare după amiază de vineri, Café 84 – instituţie creată şi condusă de Hedi, în centrul capitalei suedeze, în colaborare cu Comunitatea evreilor – îşi deschide uşile pentru a-şi primi oaspeţii la onorarea Şabatului. Majoritatea lor sunt supravieţuitori ai Holocaustului ,unii vin însoţiţi de familiile lor. Câţiva dintre ei au sosit în Suedia la bordul Autobuzelor Albe, cu semnul Crucii Roşii pe capotă, în cadrul acţiunilor iniţiate de contele Folke Bernadotte, operațiune al cărei scop principal era repatrierea cetăţenilor scandinavi deţinuţi în lagărele naziste. În acea zi de primăvară a lui 1945, Hedi, care abia împlinise 20 de ani, se afla printre ei.
Născută la Sighet, in nordul Transilvaniei, Hedi Szmuk şi-a luat bacalaureatul la Liceul evreiesc din Cluj. A fost deportată împreună cu familia ei şi restul celor 17.000 de evrei din ghetto-ul oraşului Sighet, lichidat în aceeaşi vară, după câteva transporturi cu destinația Auschwitz. Mai târziu Hedi, împreună cu sora ei, a fost transferată în lagărul de la Bergen-Belsen.
,,Ori de cate ori mă aflu la Sighet, îmi revin în memorie scene din copilărie şi văd umbrele trecutului. Văd şi oameni pe străzi, pe cei dintre care nimeni nu a rămas în viaţă…”, povestea Hedi cu ocazia uneia dintre vizitele sale în oraşul natal, însoţită de o echipă a BBC.
Pe una din pietrele funerare ale cimitirului evreiesc din Sighet sunt gravate numele părinţilor ei, pieriţi în lagăr, gazaţi şi apoi incineraţi, asemenea ,,jidovilor” pomeniţi cu atâta seninătate şi linişte sufletească de membrii grupului de colindători de la Dor Transilvan.
În Suedia, unde sosise împreună cu sora ei, Livia, Hedi s-a căsătorit cu Michael Fried, pe care-l întâlnise în tinereţe in ghetto-ul din Sighet. A absolvit studiile de psihologie la Universitatea din Stockholm , domeniu în care este activă până în ziua de astăzi, tratând victime ale urgiei naziste şi urmaşi ai acestora.
În volumul ,,A treia viaţă”, Hedi Fried redă, cu mult talent şi profesionalism, secvenţe din activitatea sa de psiholog, dezvăluind câte ceva şi din proiectul Café 84. Părerea autoarei este că trauma Holocaustului nu poate fi atenuată decât printr-o analiza aprofundată a legăturilor dintre grozăviile trăite şi urmările psihice ale acestora. Mulţi dintre cei care au încercat să-şi refuleze sentimentele, au plătit scump, ori de câte ori câte un eveniment tragic petrecut în existenţa lor le readucea în memorie clipe din acel trecut de cumplit.
Pentru meritele sale în domeniile educaţiei şi culturii, precum şi al luptei contra rasismului si xenofobiei, Hedi Fried a fost distinsă cu numeroase premii. Printre altele: Illis Quorum (1998), conferită de Guvernul suedez, pentru activitatea sa în domeniul medical, Cetăţean european al anului (1997), Premiul Natura şi Cultura(2000), Premiul Comunităţii Evreilor din Suedia(2001), Doctor Honoris Causa al Universităţii din Stockholm(2002) şi o distincție din partea Yad Vashem din Ierusalim (2010) pentru activitatea sa asiduă în domeniul studierii Holocaustului în şcoli.
Mai multe cărţi i-au fost traduse şi în limba română.
