Liana Saxone-Horodi: GÂNDURI LA COMEMORAREA MARTIRILOR EVREI de la CLUJ

În urmă cu patru ani, într-un octombrie mohorât, am fost cu soțul meu în România, invitați fiind la Cluj de prietenii noștri, cunoscutul scriitor Eugen Uricaru și inginerul Radu Pâslaru. Eram pentru prima oară în frumosul oraș din Ardeal. Am folosit prilejul pentru a merge pe urmele Holocaustului care a bântuit în aceste locuri – aflate sub stăpânire horthystă, în anul 1944, când naziștii erau în mod evident învinși, fără să renunțe însă la ideea scelerată a „soluției finale” de nimicire fizică a evreilor.  Am vizitat casa familiei noastre din Cluj, care a luat drumul fără de întoarcere al lagărelor de exterminare.

În urmă cu patru ani, într-un octombrie mohorât, am fost cu soțul meu în România, invitați fiind la Cluj de prietenii noștri, cunoscutul scriitor Eugen Uricaru și inginerul Radu Pâslaru. Eram pentru prima oară în frumosul oraș din Ardeal. Am folosit prilejul pentru a merge pe urmele Holocaustului care a bântuit în aceste locuri – aflate sub stăpânire hortystă, în anul 1944, când naziștii erau în mod evident învinși, fără să renunțe însă la ideea scelerată a „soluției finale” de nimicire fizică a evreilor.  Am vizitat casa familiei noastre din Cluj, care a luat drumul fără de întoarcere al lagărelor de exterminare.

Am intrat cu smerenie în curtea casei, am ridicat privirea spre balconul de la etaj și am revăzut cu ochii minții scena cunoscută din fotografii: pe mătușa Cilica (Cecilia)- sora cea mare a tatălui nostru, avocatul Valentin Saxone – o femeie deosebit de frumoasă și de dotată intelectual, alături de fiul ei Arthur Bárdos și de viitoarea noră, Eva Schpreng. Mătușa a fost exterminată imediat la Auschwitz, așa cum ne-a povestit Eva, care a supraviețuit trierii efectuate de bestia de Mengele. Eva a suferit de multe ori coșmaruri după întoarcerea din lagăr. Vărul meu Arthur a supraviețuit în lagărul de la Bergen-Belsen, dar toată viața nu mai era în stare să vadă un cartof, căci îi mâncase cruzi, cu coajă și pământ. Am închis poarta curții acestei case pline de amintiri dureroase, am respirat aerul de toamnă, am reflectat la prezent, dar mai ales la viitor.

Cine și-a putut imagina ce „urgie” se va abate asupra evreilor din Cluj. Mătușa Cilica ne trimetea în timpul războiului mesaje, la București: „Veniți la Cluj, aici nu se va întâmpla nimic!”.

Noi, evreii, suntem un popor greu încercat. Au fost exterminate 6 milioane de evrei în cadrul ”soluției finale” a unui dement, a unei ”bestii cu chip de om”, cum l-a numit tatăl meu pe Hitler, într-un articol publicat în ziarele vremii.

Dar poporul nostru a supraviețuit. Mulți dintre supraviețuitori au contribuit la înființarea și consolidarea Statului Israel. Era normal ca după trauma Holocaustului, evreii să-și dorească cu ardoare o țară a lor.

A devenit monedă curentă afirmația „Evreii au adus comunismul în România și apoi când au văzut ce belea este, i-au lăsat pe români să tragă ponoasele”.  În această afirmație sunt multe inexactități :

În primul rând comunismul a fost adus în România de Armata Sovietică și nu de activitatea -oricât de intensă ar fi fost- a evreilor din minuscului Partid Comunist din România.

În al doilea rând, nu se poate spune – în general – că toți evreii sau majoritatea evreilor au fost comuniști. Asta nu-i adevărat. Masiva emigrare a evreilor din România din anii 1949-1952 este o dovadă a acestui lucru.

În același timp nu putem nega că mulți evrei erau comuniști. Aderarea evreilor la comunism este pe deplin explicabilă pentru că spre deosebire de naziști care urmăreau suprimarea totală a poporului evreu, comunismul promitea rezolvarea în spirit umanist a problemei naționale, în sensul că nu vor mai exista discriminări de ordin etnic. Aceasta explică de ce în România după 23 august, atrași de aceste idealuri frumoase, dar din păcate utopice, evreii au bătut la porțile Partidului Comunist în dorința sinceră de a fi utili, de a pune umărul la făurirea unor structuri politice fără discriminări. În acele timpuri de început Partidul nu le oferea nici un fel de avantaje, ci numai obligații. De aceea nu oportuniștii intrau atunci în Partid ci idealiştii. Valul fripturiștilor va veni mult mai târziu și din el nu au făcut parte – în mod special – evreii. Așa se explică faptul că verii mei, Artur și Eva s-au înscris imediat după eliberare în Partidul Comunist.   

Cunoaștem trecutul. Mărturiile de la Yad Vashem ne amintesc nouă și generațiilor viitoare ceea ce a fost Holocausul. Datoria noastră este să preîntâmpinăm ca astfel de dezastre să nu mai aibă loc. Fiecare din noi, prin combaterea tuturor formelor de antisemitism, fățișe sau camuflate, prin comportament demn și mai ales, prin solidaritate putem contribui la aceasta.

Îmi pare rău că vârsta și sănătatea nu ne mai permit să fim prezenți la Cluj în zilele comemorării. Am simțit nevoia ca, în numele familiei, mătușii mele, să particip cu sufletul, alături de supraviețuitorii Holocaustului din Cluj.

Mătușa Cilica nu are mormânt. O inscripție adăugată peste piatra funerară a bunicii Luiza Saxone, în Cimitirul Filantropia din București, amintește de existența ei și soarta cruntă pe care a avut-o. Mulțumesc lui Dumnezeu și spiritului tatălui meu care m-au ajutat să vă pot împărtăși sentimentele mele, la această Comemorare a victimelor Holocaustului din Cluj.

Opiniile exprimate în textele publicate  nu reprezintă punctele de vedere ale editorilor, redactorilor sau ale membrilor colegiului redacţional. Autorii îşi asumă întreaga răspundere pentru conţinutul articolelor.

Comentariile cititorilor sunt moderate de către redacţie. Textele indecente şi atacurile la persoană se elimină. Revista Baabel este deschisă faţă de orice discuţie bazată pe principii şi schimbul de idei.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *