Verișoara mea Ági era cu nouă luni mare decât mine. Eram apropiate, ne jucam mult împreună, eram colege la școală şi la liceu, acasă la Gheorgheni. Suferea de strabism şi, la un ochi, a fost operată cu succes de vestitul doctor Nicolae  Blatt care a propus să-i opereze și celălalt ochi. Şi l-a stricat. Toată viața a suferit din cauza acestei deficiențe. Altfel era bine făcută, mai înaltă decât mine, cu piele mai închisă. De mică se temea de…. pene. Într-atât încât părinții, la plecarea de acasă, era suficient să pună o pană la poartă și Ági nu se apropia pentru a ieși. Era o elevă bună, dar părinții o obligau să tot facă exerciții de scris și matematică în vacanță. Și pe mine, bineînțeles,  când apăream pe la ei pentru a ne juca. Mama mea era împotriva unor asemenea metode de educație, puțin cam spartane, care nu-i plăceau lui Ági.

Agi Horváth şi Evi Szmuk, în adolescenţă, la Gheorgheni

În general nu-i prea plăcea stilul de viață puritan al părinților. În contrast vădit cu viața mai lejeră a familiei Vágó care locuia peste drum, unde veneau musafiri, se plimbau cu trăsura, copiii Edi și Béla luau lecții de pian, mama lor se îmbrăca mai elegant etc. Ar fi vrut să trăiască și ei așa. Dar părinții ei făceau excursii în împrejurimi în loc de invitații (de câte ori m-au luat și pe mine pe munți) citeau mult, erau interesați de probleme sociale, politice (de stânga),  de acțiuni de caritate.

Patru prietene: Evi Szmuk, Lidia Rosenfeld, Edi Rosenfeld şi Agi Horváth. Ultimele două au pierit în lagărele naziste

Mama lui Ági se îmbrăca simplu, nu purta blană, deși și-ar fi putut permite mult mai mult dacă ar fi interesat-o să fie elegantă. În schimb,veneau la ei tot felul de scriitori, ziariști de stânga pe care îi sprijineau material.(S-a  întâmplat să apară odată la ei și Tibor Déri, evident pentru a primi ceva bani, dar mătușa Lili aflând că tipul nu era doar scriitor, ci şi cartofor, nu i-a dat nimic).Dar pentru Ági interesul mamei sale pentru probleme sociale, principiile ei puritane, severe au rămas străine. Mamei mele îi era milă de ea, vedea că educația severă nu i se potrivea nicidecum.

Părinţii lui Agi: Miksa şi Lili Horváth

După absolvirea a clasei patra de liceu a fost trimisă la Budapesta, la mătușa  care a înscris-o la o școală evreiască de meserii – exista  tendința de restructurare a tineretului evreiesc – unde Ági a învățat horticultura, după doi ani fiind chiar angajată acolo.

Agi cu stropitoarea muncind în horticultură, înainte de deportare

Când am ajuns și eu la Budapesta, fiind admisă în clasa șaptea de liceu, am fost mult împreună. Ági cunoștea bine posibilitățile – de exemplu matineele de duminică de la a Academia de muzică la care participau actori de elită unde auzeai versuri de Ady Endre și Jozsef Attila neconforme cu spiritul conservator dominant. Timp de un an a mai mers acest program, apreciat de un numeros public.

Agi şi verişorul ei Péter Szmuk

Pe 19 martie 1944 eram amândouă la Operă, la un matineu. La ieșire, ne-am  dat seama că orașul fusese năpădit de tancurile germane. Ági a plecat imediat acasă, la Gheorgheni. Eu am ezitat să plec, aveam de dat bacalauratul. Ziua următoare nici nu se mai putea pleca spre Ardeal, fusese bombardat podul peste Tisa de la Szolnok fusese bombardat. Însă evreii nici nu mai aveau voie să călătorească.

Când sosi acasă, Ági află că mama ei fusese arestată și trimisă în închisoarea  Kistarcsa de lângă Budapesta. Evreii din Gheorgheni au fost internați în școala elementară din centrul orașului.Un mare comerciant armean, Lazar Denes, a dăruit un vagon de făină evreilor în condițiile în care și pentru o feliuță  de pâine trebuia să dai un tichet. Ági, ajutată de doi băieți a descărcat sacii şi împreună cu destoinica Eva Tabák și încă o muncitoare au lucrat zi și noapte la pregătirea de paste făinoase pentru drum.

Habar nu aveau ce încercări cumplite le stăteau în față.

A ajuns la Auschwitz unde a fost despărțită de tatăl şi bunica ei, trimisă imediat în camera de gazare. A răma singură şi  văzând că alte fete erau împreună cu mamele lor, ceva s-a frânt în ea. Nu a mai vrut, nu mai putea lupta pentru supraviețuire. Tot repeta că este singură pentru că mamei ei era mai importantă politica decât ea. Sper că nimeni nu le-a povestit părinților ei, supraviețuitori, acest detaliu. Sper că nu a ajuns la urechile lor nici un alt “detaliu”. Faptul că Blanka Hersko, căs. Erős – o tânără din Gheorgheni, ceva mai în  vârstă decât noi, care acasă se bucura de prietenia mătușii Lili, mama lui Ági, fiind şi ea de stânga – s-a purtat îngrozitor cu Ági în lagăr…O bătea!!! Toate acestea le-am aflat de la martori, alte fete supraviețuitoare).

Biata mea verișoară a pierit în cursul oribilului marș al morții, slăbită, extenuată, un musulman  printre milioane de alte victime.

Mama ei, eliberată din închisoare, s-a angajat cu acte împrumutate ca femeie la curățenie la hotelul Ritz din Budapesta. După eliberare, am luat primul tren care ducea spre Ardeal. La gară am luat un ziar. Cuprindea un articol despreAuschwitz: gazare, exterminarea bătrânilor, a copiilor, a celor inapți de muncă.Grozăvia grozăviilor. Prima dată aflam despre soarta alor noștri. Am încercat să ascund ziarul. Mătușa s-a impus până la urmă și i l-am dat. A urmat o tăcere de câteva ore…

Mă urmărește o amintire. De ziua ei, 13 decembrie, eram la ea, locuia la niște rude Szmuk. O prietenă i-a dăruit un volum de poezii Babits Mihaly cu o dedicație – un vers al poetului care suna cam așa – nu renunța la nimic. Orice renunțare înseamnă moarte (ne mondj le semmiről. Minden lemondás egy halal…

Biata mea verișoară a renunțat…

Evi Szmuk