Iniţiativa de a ridica un monument în memoria evreilor deportaţi din Cluj şi împrejurimile sale este, fără doar şi poate, un gest extrem de lăudabil. Cu atât mai mult datorită faptului de admirat că proiectul a fost susţinut cu multă energie de vice-primarul de etnie maghiară Anna Horváth. Monumentul este impresionant şi amplasarea în Parcul Carageale îi conferă o ambianţă perfectă. Însă m-a deranjat şi mă deranjează în continuare textul înscris la baza monumentului și anume definiția cum că evreii deportați si exterminați au fost “”victimele urii rasiale”. Nu e nevoie să fii politolog sau numai filolog ca să înțelegi că ura rasială astfel definită nu este altceva decât o noțiune abstractă.

Iniţiativa de a ridica un monument în memoria evreilor deportaţi din Cluj şi împrejurimile sale este, fără doar şi poate, un gest extrem de lăudabil. Cu atât mai mult datorită faptului de admirat că proiectul a fost susţinut cu multă energie de vice-primarul de etnie maghiară Anna Horváth. Monumentul este impresionant şi amplasarea în Parcul Carageale îi conferă o ambianţă perfectă. Însă m-a deranjat şi mă deranjează în continuare textul înscris la baza monumentului și anume definiția cum că evreii deportați si exterminați au fost “”victimele urii rasiale”.Nu e nevoie să fii politolog sau numai filolog ca să înțelegi că ura rasială astfel definită nu este altceva decât o noțiune abstractă.

Eu cred că se cuvenea scris explicit că deportații  au fost victimele urii rasiale profesate de autoritățile statului maghiar din anul 1944, victime ale brutalității jandarmeriei și birocrației civile maghiare (printre ei și 19 mătuși, unchi și veri de-ai mei, dintre care au supraviețuit numai două verișoare ale mele).

Și încă ceva: am ascultat cu atenție discursurile rostite de primarul orașului și de ministrul Culturii. Domnul profesor Emil Boc a ținut un discurs solemn și demn, ținând cont de circumstanțele tragice ale evenimentului comemorat. În schimb discursul domnului Hunor Kelemen a “strălucit” prin exercițiul unei sofisticații îndelungate, dând impresia că procedeul utilizat urmărește să evite cu orice preț evocarea responsabilității statului maghiar pentru deportarea evreilor, trimiterea spre camerele de gazare și crematoriile de la Auschwitz-Birkenau. Atât în discursul său în limba română, cât şi în traducerea în limba maghiară cuvântul maghiar a strălucit prin absenţa lui…

Între timp am citit două articole scrise de gazetari unguri Tibori Szabó Zoltán şi Tamás Gáspár Miklós. Nici unul și nici celălalt nu jonglează cu noțiunile ca să evite expresia “statul maghiar”, ba din contră, amândoi înfierează barbaria regimului a cărui poliție și jandarmerie au adunat populația evreiască, i-a înghesuit în vagoane de marfă și i-a livrat la destinație trupelor nemțești care s-au îngrijit de exterminarea lor.

Vreau să citez doar un mic fragment din articolul lui Tamás Gáspár Miklós “Monument memorial la Cluj”, apărut in revista “Magyar Narancs”XXVI/24 din 12 iunie 2014 : “Majoritatea evreilor unguri nu au fost pur și simplu asasinați de către fasciști. Ei au fost omorâți în lagărele de exterminare naziste, însă nu fascismul maghiar a fost factorul care a livrat evreii, deposedați deja în mod legal de drepturi și de mijloace de trai, în ghearele mecanismului de nimicire, ci tradiționalistul stat maghiar  cu structură nobil-militară”. Scurt și răspicat ! Fără întortocheri sofisticate!

La sfârșitul ceremoniei de dezvelire a monumentului am atras atenția unui reprezentant de seamă al evreimii din România asupra textului înscris pe monument și replica lui a fost: “noi trebuie să ținem seama de sensibilitatea maghiarilor”.

Replica lui m-a uluit și i-am răspuns :”În primul rând, maghiarii de astăzi nu poartă vina generației exterminatoare, dar există un adevăr istoric care nu poate fi ignorat și nici  mușamalizat, și la urma urmelor nu există oare și sensibilitatea noastră ? Sensibilitatea memoriei noastre însângerate?

Întrebarea mea a rămas fără răspuns.