Mă consider datoare s-o povestesc. Pentru că este vorba despre propria mea Mamă și prietena ei de o viață, dr. Jolán Rosenfeld, al cărei soţ  era de asemenea medic. Mama mea, atunci când m-a adus pe lume, a fost asistată de doctorul Rosenfeld, iar soţia sa, Jolán, îndeplinea atribuţiile de moașă. Asta se întâmpla în august, 1924. În luna noiembrie a același an, i-a venit rândul doamnei doctor să dea naștere unei fetițe, Lidia, fiind moşită de Mama mea.  Mai târziu s-au născut cei doi fraţi ai mei, Péter şi Miki,  iar doctoriţa Rosenfeld a mai născut o fetiţă, Anikó. Între cele două femei s-a dezvoltat o prietenie cum n-am mai văzut alta…

Dr. Jolán Rosenfeld

Se întâlneau în  fiecare seară, după ce doctorița își termina consultațiile (era medic dentist) și ieșeau la o plimbare în centrul oraşului Gheorgheni (jud. Harghita), unde locuiam. Lidia și cu mine ne plimbam și noi. Când aveam bani, ne cumpăram de la băcănie nişte delicatese din gem, care în limba maghiară (limba noastră maternă) purtau numele de diákabrak adică „furajul elevilor”şi Pferdefutter, un amestec de smochine, alune, stafide ș.a.m.d. care se importă şi în prezent, purtând aceeaşi denumire. Eram foarte mulțumite că le imitam pe mamele noastre cu plimbatul în doi, cu discuțiile numai de noi știute.

Evi Szmuk şi Lidia Rosenfeld în anii adolescenţei

Așa au trecut anii. Sărbătorile mari le ţineam acasă la noi, cu câte o masă gustoasă, pregătită cu multă pricepere de mama mea. Frații mei așteptau ca tanti Jolán să declare că supa era perfectă, mai bună ca niciodată. De fiecare dată taţii noştri se amuzau calculând pe unde o fi ajuns cu rugăciunea bunul lor prieten, Vago, om evlavios care respecta cu stricteţe sărbătorile şi niciodată nu lipsea de la sinagogă, de unde se întorcea per pedes până la casa lui aflată destul de departe…

Dr. Endre Rosenfeld

Evoluția hitlerismului, amenințător pentru oricine cu scaun la cap, era subiectul dominant al discuțiilor dintre părinții noștri, la care trăgeam şi noi cu urechea. Dr. Rosenfeld și soția și-au construit o frumoasă casă cu etaj, după un proiect conceput de ei, iar apoi o vilă mare, la Lacul Roșu, cu numeroase camere, fiecare cu balcon, tot după proiectul lor. Această construcție – din  păcate – a  fost distrusă în urma  unei alunecări de teren.

Peste ani, fiica lor, Lidia, nu a reușit să obțină nici un leu pentru proprietatea și terenul respectiv – cadastrul fiind modificat în mod miraculos nu se știe de cine…Se mai întâmplă…

Dar pierderea suferită în urma dispariției părinților ei a fost incomparabil mai dureroasă, imensă, de nedescris, de neînțeles, de ne acceptat… Împărtășiseră soarta celor şase milioane de evrei pieriţi în Holocaust. Au fost o pereche de medici, oameni blânzi, harnici şi competenţi, ce nu au făcut niciodată nimănui vreun rău, dimpotrivă au vindecat bolnavii…

În mai 1944, când evreii din Gheorgheni au fost scoși din locuințele lor și înghesuiți în clădirea școlii elementare, doctorii Rosenfeld au fost scutiți de această măsură, având niște sarcini pe linie de autoapărare. Eu mă aflam la Budapesta şi după intrarea tancurilor germane în Ungaria (19 martie 1944) nu aveam vreo posibilitate de a reveni în Ardeal (evreilor fiindu-le interzisă călătoria). Într-o zi am primit o scrisoare de la Tanti Jolán, în care mă înștiința că părinții mei fuseseră duşi din Gheorgheni, nu se ştia unde (mai târziu aveam să aflu că era vorba de ghetoul din Reghin, în tranzit spre Auschwitz), dar mă asigura că ea şi soţul ei, doctorul Rosenfeld, rămăseseră acasă, fiind scutiți, şi că vor avea grijă de mine şi de fratele meu, Péter, atunci când vom reveni în oraş.

Apoi o dramatică întorsătură a sorţii a făcut ca părinţii mei să scape ca prin miracol – povestea lor am relatat-o într-un articol anterior http://www.baabel.ro/memoria/244-evi-szmuk-un-incredibil-caz-de-salvare-de-la-deportare – iar soţii Rosenfeld, cei mai buni prieteni ai părinţilor mei, să fie deportaţi la Auschwitz, unde şi-au pierdut viaţa.

Un ultim episod al profundei prietenii dintre Mama mea şi de Jolán Rosenfeld a fost relatat de prietena mea Lidia Rosenfeld (căs. Vago), într-un articol publicat în ziarul izraelian de limbă maghiară Uj Kelet: Iată traducerea în limba română:

La Kassa (Kosiče) jandarmii maghiari au predat formaţiunilor SS „încărcătura” vagoanelor de vite, moment în care ni s-au destrămat şi ultimele iluziile că am fi trimişi în lagărul de muncă de la Kenyérmező. Însă  întâmplarea, care a urmat foarte curând, a readus o licrărire de speranţă pentru familia noastră. Am observat un jandarm omenos (au mai fost şi dintre aceştia?) alergând de-a lungul trenului şi strigând „Dr. Rosenfeld!” Oare aveam şansa să fiim retrimişi acasă datorită responsabilităţii noastre privind activitatea de autoapărare din Gheorgheni?. Nici vorbă…  „Famila Szmuk a fost scutită şi coborâtă din tren, datorită faptelor de vitejie şi a invalidităţii capului de familie, S-au gândit că sunteţi în trenul acesta şi v-au trimis un pachet de alimente…” a lămurit jandarmul episodul dătător de speranţă. Tata privea tensionat, citind prin geamlâcul aflat deasupra capetelor noastre, denumirile gărilor de pe traseul trenului. Când am ajuns pe pământ polonez, tatăl meu care luptase pe front în primul război mondial, a clacat; voia să se sinucidă şi jelea morfina care îi fusese confiscată. Mama l-a mustrat cu blândeţe: Cum poţi să spui aşa ceva? Ai doi copii…”.

Jolán, cea mai bună prietenă a Mamei, şi soţul ei, doctorul Endre Rosenfeld, au pierit în lagăr. Au supravieţuit doar cele două fiice. Lidia s-a căsătorit cu renumitul istoric Bela Vago (fiul prietenului părinţilor noştri) şi s-au stabilit în Israel unde are doi fii : Rafael şi Ariel.  Prietenia noastră, moştenită de la părinţi, durează şi astăzi.