Getta Neumann : CLADIREA FOSTULUI LICEU ISRAELIT va DISPĂREA din PEISAJUL TIMIȘOAREI

Nu mă îndoiesc că forurile competente au chibzuit și au decis cum au crezut că e mai bine. Este evident că în anumite cazuri considerentele pragmatice primează asupra celor ideale. Regret însă că nu s-a găsit de cuviință să se informeze publicul despre istoria acelor clădiri declasate recent de pe lista monumentelor, (motivele pentru care nu mai sunt valabile criteriile anterioare de clasare ca monumente) și despre locul lor în patrimoniul cultural evreiesc, precum şi în istoria şi în înfăţişarea urbanistică a oraşului. Praf și pulbere se va alege din fostul sediu al învățământului evreiesc…

Jale și nedumerire

”Liceul de Arte Plastice din Timișoara va fi demolat” – s-a anunțat acum câteva zile în presa și televiziunea locală. „Pe baza unui studiu de câteva sute de pagini s-a ajuns la concluzia că imobilele de pe terenul cuprins între străzile Mihai Eminescu – C.D. Loga – Patriarh Miron Cristea – 20 Decembrie 1989 nu au nici un fel de valoare arhitectonică, culturală, urbanistică, așadar, pot fi demolate. Astfel se elimină impedimentul în calea realizării proiectului de lărgire a bulevardului. Hotărârea a fost încuviințată de Ministerul Culturii, Comisia de Urbanism, municipalitatea Timișoara și Fundația Caritatea[1], proprietara terenului și a imobilelor.

Nu mă îndoiesc că forurile competente au chibzuit și au decis cum era mai bine. Este evident că în anumite cazuri considerentele pragmatice primează asupra celor ideale. Regret însă că nu s-a găsit de cuviință să se informeze publicul despre istoria acelor clădiri declasate recent de pe lista monumentelor, (De ce motivele pentru care fuseseră clasate ca monumente nu mai sunt valabile?), despre locul lor în patrimoniul cultural evreiesc cât şi în istoria şi în înfăţişarea urbanistică a oraşului.

Clădirea fostului Liceu israelit din Timişoara

Praf și pulbere se va alege din fostul sediu al învățământului evreiesc. Dureros este că cei care i-au pecetluit soarta nu îi cântă recviemul. Scoala a fost un lăcaș de cultură, de pe băncile căruia an de an ieşeau zeci de absolvenți cu o excelentă pregătire.

După instaurarea administraţiei române, în 1919, 4 noiembrie, se inaugura Liceul Israelit (8 clase) cu 658 de elevi şi Liceul Comercial Israelit (clasele 5-8), cu 80 de elevi, apoi 100. Sistemul de coeducare a funcționat până în 1923, când s-a înființat Gimnaziul de Fete (4 clase), cu, inițial, 199 de eleve, iar mai târziu, aproape 300. Limba de predare era româna, dar se studia şi ebraica 2-3 ore pe săptămână. În rest, planul de învățământ și programele analitice erau identice cu cele din învățământul de stat.

În primii ani cursurile se țineau în săli din Palatul Lloyd – care  avea să devină Institutul Politehnic – şi  în diverse alte săli în oraș. La apelul de donații pentru construirea unei clădiri potrivite, membrii comunităţii au răspuns prompt. Arhitectul Gideon Neubauer a câştigat proiectul, Jakab Klein a supervizat lucrările. În 1924 s-a inaugurat clădirea de pe Bzlevardul Carmen Silva, ulterior Lenin, astăzi Eminescu. În 1929-1930 s-a deschis internatul.

Sunt clădiri impunătoare, în stil modernist, cu un aspect sobru şi elegant. Dimensiunile impozante şi situaţia în inima oraşului denotau importanţa comunităţii evreilor şi prestigiul ei la Timişoara. Erau cetăţeni bine integraţi care contribuiau substanţial la bunăstarea obştei.

În primăvara anului 1941 se evacuează liceul din clădirea care va fi utilizată ca spital militar. Cursurile continuă în săli improvizate, în încăperi de lângă Sinagoga din Fabric, chiar în incinta sinagogii sau într-o vilă închiriată, lângă Gara din Fabric. Foştii elevi îşi aduc aminte cu recunoştinţă de profesori, de direcţia şcolii care a ştiut să ofere un maximum de sprijin în acele vremuri grele. Pentru evreii din Europa, în anii celui de-al Doilea Război Mondial, nu exista loc mai prielnic ca Timişoara, datorită hazardului (stabilirea graniţelor după Dictatul de la Viena, 1940), dar şi atmosferei de toleranţă în acest oraş multietnic. Totuşi, uşor nu a fost…

 

După 23 august 1944, se reiau cursurile, în mod normal, până în 1948, când, odată cu desființarea tuturor școlilor confesionale, învățământul evreiesc instituționalizat încetează la Timișoara.

Clădirile, liceul şi internatul, au rămas, au continuat să servească şi, cu toate că nici măcar o placă nu menţiona cine le-a construit şi ce funcţie avuseseră, timişorenii ştiau cui se datorau. Iar acum se va aşterne tăcerea pe dispariţia lor şi le va inghiţi uitarea ca şi cum nu ar fi existat?! Spolierea bogăţiei culturale timişorene este cu atât mai dureroasă, cu cât actorii nu par sensibili la implicaţiile operaţiei lor.

Sper ca în curând să se repare omisiunea, iar memoria Liceului Israelit să fie elaborată într-un capitol din istoria Timişoarei şi cea a comunităţii sale evreieşti.   Este imperativ ca reputaţia Timişoarei ca oraş cu un spirit deschis spre alteritate, respectuos faţă de propriul patrimoniu să rămână intactă. Sper ca beneficiul din această măsură radicală să se răsfrângă pozitiv asupra străduinţelor de restaurare a superbelor sinagogi timişorene care se degradează văzând cu ochii. Sper ca pierderea importantă pentru patrimoniul evreiesc şi timişorean să fie compensată, cel puţin parţial, de conservarea edificiilor care stau mărturie prezenţei evreilor pe aceste meleaguri.  

http://telenova.ro/stiri/2014/09/cladirea-liceului-de-arte-va-fi-demolata/

 

http://www.timisoaraonline.ro/bulevardul-20-decembrie-1989-va-fi-largit-la-patru-benzi-pentru-asta-cladirea-liceului-de-arta-va-fi-demolata/

Opiniile exprimate în textele publicate  nu reprezintă punctele de vedere ale editorilor, redactorilor sau ale membrilor colegiului redacţional. Autorii îşi asumă întreaga răspundere pentru conţinutul articolelor.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *