Cuvântul ebraic Kipur înseamnă ispășire, dar mie (care nu vorbesc – din păcate și spre rușinea mea – limba reînviată a strămoșilor mei) mi se pare ispititor pentru un raționament cârcotaș. Să notăm că rădăcina KPR a discutatului cuvânt este comun atât pentru verbul ”a ispăși” cât și pentru ”a nega”. Studii recente de etimologie sugerează legătura dintre rădăcina ebraică și termenul accadian ”kuppuru”, însemnând ” a purifica”. Între atâtea sensuri posibile și oarecum contradictorii ale denumirii acestei sărbători, considerată cea mai importantă între sărbătorile evreiești, am optat pentru termenul de ”Ziua Judecății”, care – cred eu – sugerează mai exact gravitatea și importanța pe care ”halacha ”, legea rabinică, i-o conferă.
5775 . Anul nou evreiesc. Este impropriu tradus astfel, în încercarea noastră firească de a căuta sau a improviza analogii pentru propria înțelegere. Denumirea ebraică înseamnă începutul anului : Roş Hașana. Este începutul unei ”proceduri” de judecare a fiecărei persoane. Evident, a acelora care acceptă să se ”prezinte” în fața” Judecătorului”. Procedura este simplă, cum trebuie să fie orice act de dreptate, și ușor de înțeles pentru oricine vrea s-o înțeleagă. Ea se bazează pe asumarea unei atitudini umane definitorii, pe care poporul evreu a cultivat-o de milenii, care se cheamă responsabilitate. Este piatra unghiulară a existenței sale sau, mai tranșant, spus este condiția sa existențială. Fiecare răspunde de propriile sale fapte, inclusiv pentru acelea care a omis să le facă deși erau în responsabilitatea lui și este judecat pentru acestea într-un cadru solemn care este oferit de Iom Kipur.
Cuvântul ebraic Kipur înseamnă ispășire, dar mi se pare mie (care nu vorbesc – din păcate și spre rușinea mea – limba reînviată a strămoșilor mei) ispititor pentru un raționament cârcotaș. Să notăm că rădăcina KPR a discutatului cuvânt este comun atât pentru verbul ”a ispăși” cât și pentru ”a nega”. Studii recente de etimologie sugerează legătura dintre rădăcina ebraică și termenul accadian ”kuppuru”, însemnând ” a purifica”. Între atâtea sensuri posibile și oarecum contradictorii ale denumirii acestei sărbători, considerată cea mai importantă între sărbătorile evreiești, am optat pentru termenul de ”Ziua Judecății”, care – cred eu – sugerează mai exact gravitatea și importanța pe care ”halacha ”, legea rabinică, i-o conferă. Dar termenul de ”judecată” nu exclude nici negarea, nici ispășirea și nici purificarea, ci le include. Sunt diferite atitudini pe care le putem lua în cursul ” judecății”. Depinde cât de serios și de sincer ne prezentăm la ”proces” . Procesul este public, are loc în Casa Adunării (Beit Kneset – în traducerea grecească binecunoscută – sinagoga ) și a devenit un loc comun afirmația că de Ziua Judecății (Iom Kipur) până și evreii nereligioși ( cei care nu respectă ”halacha” și care sunt astăzi peste 70%) vin la această convocare. Procesul este lung și extenuant. Începe de la căderea serii, ca toate sărbătorile evreiești, și se încheie a doua zi la apariția primelor stele pe cer.
Durează aproape 25 de ore, timp în care toți ”adulții” (băieți peste 13 ani și fete peste 12 ani) postesc, adică nu mănâncă și nu beau nimic, nici măcar apă, și (ar trebui:) să nu facă baie și nici dragoste. Este un prim gest de ”purificare”și act de voință ,fără de care nu poți participa la judecată. Controlul respectării acestei condiții, de care nu sunt absolviți decât cei grav bolnavi, este extrem de riguros, pentru că îl exerciți tu însuți, înfruntând propriile tale dorințe și ispite. Așa se prescrie de ”halacha” (care se zice că e legea evreiască) dar cuvântul este derivat din ”holech” care înseamnă a ”merge” deci ar fi mai mult tradiția sau obișnuința de a merge pe un drum (bătătorit:) de la care e prudent să nu te abați căci ai risca să te rătăcești sau să te împiedici… Nu e nicidecum o lege a cărei încălcare s-ar pedepsi, în sensul propriu al termenului.
La acest proces ciudat care începe foarte exact, la ore fixate de apusul soarelui, Judecătorul este deja prezent deși nu se vede, căci El este Nevăzutul Văzător și autoritatea Lui este implicit acceptată, altfel dezbaterea nu poate avea loc. El nu este singur în administrarea dreptății. Instanța este completată de autoritatea sacră a Comunității. Paradoxal,nu se depune un jurământ, ci, dimpotrivă, se face o declarație cutremurătoare numită ” Kol Nidrei” care începe cu propoziția – aparent nepotrivită – prin care rugăm Judecătorul să ne absolve de toate jurămintele, promisiunile, angajamentele care ar putea afecta conduita noastră de după pronunțarea ”sentinței”. Într-o exprimare mai inteligibilă „judecarea” instituie prezumția de nevinovăție și se face împreună pentru întregul ”lot” de vinovați și inocenți (prezenți) doar pe baza faptelor comise în perioada anului care a trecut. Nu se judecă faptele cu ani sau zeci de ani în urmă, după ce uitarea le alterează și consecințele s-au produs deja, poate iremediabil. Sentința pentru toți este ”căința”. Regretul de a fi comis acele fapte reprobabile pentru care ei înșiși și-au asumat vinovăția. Și de a nu le repeta. Garanții pentru executarea lucrului judecat sunt Cel de Sus pentru relațiile cu El, care se stabilesc prin propria noastră conștiință, iar pentru litigiile și disputele dintre ”cei de jos”, Comunitatea care ne unește.
Cam așa ar suna încercarea mea de a explica semnificația zilei de Iom Kipur, unor ”coreligionari” contemporani, nu cine știe ce evlavioși și nici cine știe ce preocupați de meandrele spiritualității rabinice. Contemporanii mei nu mai cred în Dumnezeul Creator al lumii din haos, căci au la îndemână explicații bazate pe experimente și evaluări științifice despre ”facerea ” lumii, a cosmosului. Au alte percepții fizice despre infinitul spațial sau temporal. Contemporanii mei nu mai cred în Dumnezeul făcător de miracole, căci ”minunile” tehnologiei moderne întrec oricum orice închipuire. Dar ”nevoia” de Dumnezeu nu a încetat. Oamenii au nevoie de un reper ”absolut” la care să se poată raporta, care să poată fi acceptat ca sursă nedisputabilă a legilor fundamentale ce le guvernează relațiile și care se numesc Morală sau Etică sau ”Drepturile omului”. În zilele noastre nevoia de un Dumnezeu Unic și Același pentru toți este poate mai disperată decât oricând. Pentru că lumea noastră este înțesată de uzurpatori. Mici și mari. În numele unui fals Dumnezeu se comit crime oribile și asupriri de neimaginat. În numele unei false identități națiuni non-existente vor să desființeze națiuni care au dăruit lumii parte din sensurile ei. Organizații inventate vor să înlocuiască comunități cu istorii și rosturi sublime. Oameni fără har își făuresc statui din glod pentru o inutilă și nemeritată nemurire. Deșertăciuni periculoase, cu poleiala binelui inofensiv.
Iom Kipur 5775 sosește odată cu toamna care a dat neașteptat în iarnă. Natura nu mai este generoasă, oamenii se închid în singurătatea lor, mulți îmbătrâniți cu resemnare și tristețe, nu-i mai privește nici măcar ”Judecata”. Sinagogile așteaptă înfrigurate (la propriu și figurat) să se adune cei puțini care mai sunt. Prea mulți din cei puțini își amintesc de propria lor copilărie când ținuți de mâna părinților sau bunicilor intrau în sinagoga plină de lume ghemuindu-se lângă jețul în dreptul căruia era eticheta cu numele familiei lor. Acum nimeni nu mai caută după etichete, locuri sunt prea multe și copii aproape deloc. Optimiștii de ”serviciu” ne asigură că va fi mai bine și… la vară cald.
G’mar Hatima Tova !!!
