Doina Gecse-Borgovan: CEA MAI FRUMOASĂ

Cred că abia acum îl înţeleg cu adevărat pe Creangă: cel mai frumos era atunci când ambii părinţi erau tineri şi sănătoşi, bunicii mai trăiau şi ei, aveam o grămadă de prieteni, naşi, fini şi  vecini cumsecade. Nu pot arăta cu degetul spre Crăciunul din 83, din 85 sau 86 ca fiind cel mai fericit. Am în minte un amalgam de imagini şi arome. În centrul lor e, cu siguranţă, tata… În fiecare an împodobeam amândoi bradul şi ştiu că în prima mea vacanţă de elev aşa un brad mare a cumpărat că vârful îi era îndoit, strivit de tavan. Şi tot atunci a găsit portocale şi le-a agăţat cu un sistem ingenios pe crengi.Era oricum ingenios şi tare priceput la toate.

Este perioada potrivită pentru topuri, clasificări şi bilanţuri. Şi dacă tot m-a întrebat o prietenă care-i cel mai frumos Crăciun de care mi-amintesc, de câteva zile tot la asta mă gândesc…

Cred că abia acum îl înţeleg cu adevărat pe Creangă: cel mai frumos era atunci când ambii părinţi erau tineri şi sănătoşi, bunicii mai trăiau şi ei, aveam o grămadă de prieteni, naşi, fini şi  vecini cumsecade.

Nu pot arăta cu degetul spre Crăciunul din 83, din 85 sau 86 ca fiind cel mai fericit.

Am în minte un amalgam de imagini şi arome. În centrul lor e, cu siguranţă, tata. Asta poate şi pentru că de sărbători absenţa îi e mai dureroasă decât în timpul anului. 

În fiecare an împodobeam amândoi bradul şi ştiu că în prima mea vacanţă de elev aşa un brad mare a cumpărat că vârful îi era îndoit, strivit de tavan. Şi tot atunci a găsit portocale şi le-a agăţat cu un sistem ingenios pe crengi. Era oricum ingenios şi tare priceput la toate.

În fiecare an mama şi tata mergeau la serviciu în ziua de Crăciun, dacă nu se nimerea duminica. Mă trezeam întotdeauna tare devreme (de fapt, aproape că nu dormeam de agitaţie) şi după ce desfăceam cadourile tata mă ducea la bunici şi mergea la birou.

Şi pot să jur că într-o dimineaţă, în lumina difuză de iarnă, pe când tata curăţa de gheaţă geamul Daciei noastre albe, l-am văzut pe Moşu că se strecoară în scara blocului prietenei mele Narcisa. Jur că l-am văzut …

Aşa că atunci când verişoara mea mai mare mi-a spus că El nu există am plâns neconsolat zile în şir. Şi am pus-o pe mama să promită că niciodată n-o să-mi spună ce mi-a cumpărat şi că o să-mi găsesc darurile sub brad în dimineaţa de Crăciun.

Mama s-a ţinut mereu de cuvânt. Iar eu m-am prefăcut în fiecare an că de fapt există.

Eram aşa de convinsă şi convingătoare încât atunci când notele la matematică îşi începuseră inexorabilul declin, în Ajun mă apuca o hărnicie fără seamăn şi rezolvam probleme din culegerea aia traumatizantă şi albastră, ghicită de Ion Petrică. Gheba mă depăşea: nici problemele de începători nu-mi ieşeau…Dar speram că efortul va fi apreciat, iar cadourile mai multe.

Cadouri au fost în fiecare an multe, copleşitoare chiar. Mama avea o intuiţie fantastică. O are şi acum, slavă Domnului!

Nu era moda scrisorilor trimise în Laponia, şi totuşi ştia întotdeauna ce mi-ar plăcea.

Şi la bunici venea Moşu pentru mine, dar acolo tradiţia şi simţul practic băteau fantezia. Primeam în fiecare an o pereche de pâslari, maieuri şi chiloţi. În pâslari se strecura mereu o portocală, o napolitană Dănuţ, sau o Eugenie. Toate ambalate într-o pungă de celofan inflexibil şi foşnitor cu Moş pe ea.

Pâslari mi-aş cumpăra şi acum, dar nu se mai găsesc. Cât despre Eugenii, Crăciunul nu-i întreg fără ele. Se consumă lângă brad, după canon: crema se rade cu dinţii, apoi se ronţăie şi biscuitele.

 

 

 

 

Opiniile exprimate în textele publicate  nu reprezintă punctele de vedere ale editorilor, redactorilor sau ale membrilor colegiului redacţional. Autorii îşi asumă întreaga răspundere pentru conţinutul articolelor.

Comentariile cititorilor sunt moderate de către redacţie. Textele indecente şi atacurile la persoană se elimină. Revista Baabel este deschisă faţă de orice discuţie bazată pe principii şi schimbul de idei.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *