Număr vizualizări 666 ori
De peste 500 de ani, în Antwerpen există o importantă comunitate evreiască care astăzi numără 15000 de membri, majoritatea haredim” (foarte religioși), chiar dacă sau… chiar de aceea, mulți dintre ei sunt implicați prin tradiție în industria de diamante. Evreii nu sunt singurii ”minoritari” în importanta și tradiționala industrie a diamantelor din Antwerpen. În ultimele decenii numeroși indieni au ocupat poziții semnificative în comerțul cu diamante, în care orașul cu cele patru burse de diamante joacă un rol de lider european. Indienii din Antwerpen sunt membri ai cultului Jain, una din cele mai vechi religii consolidate ale lumii.
Orașul în care se mai vorbește idiș
14 noiembrie, Yehosha Malik un tânăr evreu ortodox (31 ani) a fost înjunghiat pe stradă în orașul belgian Antwerpen, situat la 40 kilometri distanță de Bruxelles, capitala Belgiei supranumită și capitala Europei. A scăpat cu viață, căci un alt evreu ortodox i-a sărit în ajutor și atacatorul a fugit.
De peste 500 de ani, în Antwerpen există o importantă comunitate evreiască. Astăzi ea numără 15000 de membri, majoritatea ”haredim” (foarte religioși), chiar dacă, sau… chiar de aceea, mulți dintre ei sunt implicați prin tradiție în industria de diamante. Între marile familii hasidice care își au reședința în Antwerpen sunt nume cu notorietate și rezonanță pentru translivăneni: Szatmar, Klausenburg, pe lângă Psheshkov, Ger, Beltz și alte cândva importante ”curți” rabinice. În România recentă, puțini mai știu despre gloria trecută a hasidismului, născut prin pădurile din Carpații Răsăriteni. Numele francez al orașului Anvers, sună mai familiar în urechile concetățenilor noștri.
Evrei din Antwerpen
Evreii nu sunt singurii ”minoritari” în importanta și tradiționala industrie a diamantelor din Antwerpen. În ultimele decenii numeroși indieni au ocupat poziții semnificative în comerțul cu diamante, în care orașul cu cele patru burse de diamante joacă un rol de lider european.
Indience Jain din Antwerpen
Indienii din Antwerpen sunt membri ai cultului Jain, una din cele mai vechi religii consolidate ale lumii (Jain Dharma), ale cărei trei principii fundamentale sunt trei refuzuri: refuzul violenței, sub orice formă care ar putea dăuna altora, refuzul absolutismului în orice formă a gândirii, inclusiv a definirii adevărului, deci toleranța devine atitudinea comună și, în fine, refuzul averii peste nevoi, un egalitarism care te îndeamnă spre generozitate. Jainism-ul are asemănări cu iudaismul nu doar prin vechimea tradiției – ale cărei rădăcini se pierd în negura timpurilor istorice – ci și prin răspândirea în lume a celor circa 6 milioane de adepți, numeroși în Belgia, Statele Unite, Canada și Marea Britanie. Pentru jainiști, la tulburătoarea întrebare hamletiană ”a fi sau a nu fi?” răspunsul este ”poate!”
Întrebările unui președinte
La aceași întrebare existențială evreii din Bruxelles nu au nici măcar răspunsul ”jainist”. Preferă să rămână la stadiul întrebărilor și dubiilor. Reputatul filolog Julien Klener, președintele Consistoriului Central Israelit al Belgiei (un fel de echivalent belgian al Federației Comunităților Evreiești din România, dar cu deosebiri esențiale!) a ținut o lecție memorabilă în fața unui auditoriu restrâns, participanții la un seminar organizat de WZO (Organizația Sionista Mondială) despre nenumăratele întrebări fără răspuns pe care și le pun evreii belgieni. Profesorul Klener a predat la Universtatea din Gent limbi semitice, iudaism, ebraică biblică, a publicat numeroase lucrări de specialitate și a fost înnobilat de casa regală a Belgiei, un nou baron evreu în șirul precursorilor celebri (Hirsch, Rothschild, Oppenheim, Montefiore, Abrabanel și mulți alții). Deviza lui nobiliară este ”Memini ergo Ago” (Nu uit, deci acționez).
Julien Klener, preşedintele Consistoriului Israelit al Belgiei
Născut la Ostende, a avut un an în nefastul 1940, când naziștii au ocupat Belgia și au introdus în primă urgență legislația referitoare la prigoana evreilor. Din cei o sută de mii de evrei care trăiau înainte de război în Belgia, au supraviețuit mai puțin de jumătate și asta datorită, în special, solidarității multor belgieni (1635 au dobândit titlul de ”Drept între popoare” acordat de Yad Vașem). Un rol de seamă și-a asumat Regina Elisabeta, organizatoarea salvării copiilor evrei, care au fost ținuți ascunși de familii creștine și feriți astfel de furia ucigătoare a naziștilor germani. Printre copii salvați a fost și viitorul Baron Julien Klener. Mama lui, care ținea o prăvălioară la Oostende, nu doar că nu a reușit să părăsească Belgia ocupată, ci a refuzat s-o facă. Întrebată fiind de unul din puținii ofițeri germani binevoitori de ce nu pleacă, a răspuns cu mândrie și convingere că este cetățeană a Belgiei și nu are de ce să se teamă. În 1942 a fost deportată la Auschwitz!
Combatem antisemitismul la Bruxelles?
Am sosit la Bruxelles în seara zilei de 4 decembrie, ca invitat la un seminar cu tematica (devenită deja din păcate loc comun) de combatere a antisemitismului, organizat de departamentul condus de Iacov Hagoel, un lider tânăr și activ, membru al Comitetului Executiv al WZO, fost președinte al Betar, organizația de tineret al Likud-ului. Nu întâmplător a fost ales Bruxelles ca loc de întâlnire pentru a dezbate (iar și iar) această tematică tot mai preocupantă, căci atacurile concertate împotriva Statului Israel, ascund intr-un veșmânt recroit aceeași ură ancestrală împotriva evreilor care a dominat Europa de la Vest la Est și apoi de la Est la Vest, timp de aproape două milenii, cu suișuri și coborâșuri, cu speranțe și disperări până în zilele noastre. Nu întâmplător, căci Bruxelles este ”capitala” Europei care se chinuie să se unească, fără să fie încă limpede dacă este vorba de ”chinurile facerii” binefăcătoare , sau ale ”desfacerii” care poate arunca această parte a lumii în haos.
Bruxelles, capitala Belgiei, se luptă cu propriile stafii (flamanzi versus valoni), a petrecut două războaie mondiale sub ocupație germană, ca toate fostele puteri coloniale din Europa are probleme demografice complicate, un sfert din populație (2,6 milioane de locuitori) fiind imigranți, dar. inexplicabil, printre prioritățile ei politice (?) este recunoașterea ”de jure” a Statului Palestinian, țintind ca după Suedia, să fie al doilea stat european care face acest pas inutil pentru soluționarea conflictului ”fără soluție” din Orientul Mijlociu. Nu întâmplător la Bruxelles, în luna mai, într-o după-amiază de Șabat, la intrarea în Muzeul Evreiesc au fost împușcate mortal patru persoane, doi bărbați și două femei. Doi din ei erau israelieni, celalți doar… evrei.
Fotografie cu steagul Betar
Am vizitat muzeul, cu tot grupul participant la seminar, s-au depus coroane, s-au spus rugăciuni, s-au rostit cuvântări și s-au făcut fotografii cu steagul Betar și cu steagul iaraelian. Prima încăpere a muzeului este impresionantă. Pereții sunt lambrizați cu scânduri negeluite. Ai un sentiment ciudat, de parcă te-ai afla înăuntrul unui sicriu. M-am cutremurat. Despre crimă se știe doar atât: că a fost comisă de un trăgător solitar care a coborât dintr-un Audi și a deschis focul cu un Kalashnikov. Un suspect de 29 ani, Mehdi Nemmouche, un francez întors din Siria, unde a luptat alături de ”rebelii” Statului Islamic, a fost arestat în Marsilia și extrădat Belgiei.
Un oraș vechi-nou
Crimele, mai cu seamă cu iz antisemit, nu dau bine în apropierea instituțiilor europene care, prin modernitatea lor abuzivă, sfidează peisajul gotic și baroc al capitalei cu Grote Markt, considerată cea mai frumoasă piață din Europa și distinsă ca atare de UNESCO. Evident, părerea mea nici nu contează, nici nu este prea calificată, poate a fost și viciată de faptul că pe când o vizitam, vremea era mizerabilă, făcând ca cele mai frumoase clădiri să pară lamentabile. Piețele medievale din orașele noastre transilvane sunt mai sobre, mai echilibrate, mai armonioase. Ce-i drept, Grote Markt nu e o piață medievală, ea a fost făcută praf de artileria franceză, la sfârșitul războaielor purtate de Franța Regelui Soare, Ludovic al XIV-lea, împotriva spaniolilor, pentru posesiunea Țărilor de Jos. Singura clădire rămasă aproape intactă este turnul Primăriei, care constituise principala țintă. În anul 1696 a început reconstrucția acestei piețe eclectice, simbolul de azi a capitalei begiene, cu neînvinsul turn, înalt de 96 de metri ,vizibil din tot orașul.
Grote Markt
Deși mult mai noi, clădirile ”europene” atrag valurile de turiști cu aceași intensitate ca cele din orașul tradițional, căci până la urmă interesul turistului mediu este să facă poze cât mai multe și cât mai inedite, iar în această materie Bruxelles-ul ”european” este de neîntrecut. Biserici, parcuri, statui, clădiri medievale găsești în toate marile orașe europene, te pozezi cu ele și oricum, după un timp nu mai știi care de unde e, dar clădirile ultramoderne ale structurilor Uniunii Europene sunt unice și inconfundabile, sunt… altceva.
Arhitectură modernă la Bruxelles
Păcat că în complicata birocrație europeană – încă o dovadă grăitoare că democrația este un exercițiu costisitor și nu chiar atât de eficace pe cât ar vrea să pară – turistul obișnuit este total nedumerit și dezorientat. De aceea autoritățile binevoitoare au creat un colosal centru de informare, numit ”înșelător” Parlamentarium, deși Parlamentul European e la Strassbourg și nu poate fi vizitat de turistul aflat la Bruxelles. În schimb el poate pătrunde în lumea minunată a tehnicii informaționale care îi prezintă în 24 de limbi istoria ideii europene și țesătura complicată a instituțiilor decizionale ale Uniunii, care ori te umple de admirație, ori te convinge că această ”mașinărie” este prea perfectă ca să poată funcționa… Tocmai când începi să te simți ”mândru că ești Român”, văzând cuvinte ca ”democrație” sau ”libertăți” scrise în limba română, îți revii când vezi că spre deosebire de alte limbi, cea română nu aduce niciun citat din opera vreunei personalități și spre deosebire de alte state membre a UE, istoria României este prezentă cu o singură imagine: perechea dictatorială Ceușescu, la judecata lor rușinoasă, dar meritată.
După ce ai părăsit Parlamentariul, poți vizita esplanada Leopold, un impresionant complex de clădiri post moderniste, denumite după personalități ale ideii europene ca Henry Spaak, Conrad Adenauer, Willy Brandt, Antal Jozsef ș.a. care adăpostesc activitățile numeroaselor instituții europene, cu denumiri asemănătoare dar preocupări diferite. Consiliul European (reuniunea celor 28 șefi de stat / de guvern membre UE), Consiliul Europei (reuniunea celor 47 state europene membre și nemembre UE), Consiliul Uniunii Europene (Comisia UE) ”guvernul” format din 27 de ”comisari” propuși de țările membre. Corina Crețu, propusă de guvernul (președintele? parlamentul?) României, ne privește liniștitor de pe colțul imensei clădiri a Consiliului.
O privire fugară asupra opiniei instituțiilor europenene a oferit-o Alex Benjamin, director al unui ONG ”Prietenii Europeni ai Israelului”, și o foarte comunicativă reprezentantă a ERC (Reform și Conservativi europeni). Câteva din idei: ”Hamas nu este o organizație teroristă, ci un actor politic”, ”Ceea ce face Israel au făcut și naziștii”, ”Israel stat apartheid” și ”evreu=pro Israel=sionist=rău”. Simplu și pe înțelesul tuturor. Sunt idei care circulă pe coridoarele numeroaselor instituții europene și modelează opiniile pentru acțiuni politice care se pregătesc insidios.
Pericopa săptămânii
În Belgia, vinerea în decembrie este o zi foarte scurtă. La ora 4 p.m. ne-am adunat în Sinagoga Mare din Bruxelles pentru a primi Șabatul. Sinagoga impunătoare, clădită în 1878 , în ”buricul târgului”, aproape față în față cu o superba biserică catolică, poartă pe frontiscipiu trei texte: în ebraică numele celor 12 triburi, iar în flamandă și franceză un text comun: ”Nu avem noi același părinte? Nu ne-a creat același Dumnezeu?” Întrebare retorică.
Sinagoga Mare din Bruxelles
În sinagoga cu aspect neolog, în care un cantor cu o voce splendidă ne-a încântat cu un nigun (linia melodică a rugii) sefard, era lume puțină, doar noi, cei 60-70 de participanți la seminar. Marele Rabin Abraham Guigui, reprezentant recunoscut al cultului iudaic, la forurile europene, a ținut un Dvar Tora, un comentariu al pericopei săptămânii ”Vaiețe”. Și spunea Rabinul în franceză, fiind tradus în ebraică și în engleză, că Iacob/Israel patriarhul, părintele celor 12 triburi ale poporului evreu, era înfricoșat. Îi era teamă, pentru că se simțea singur, așa cum se simte uneori poporul evreu. Și atunci, și acum. Singur.
În sinagoga mare din Bruxelles
După două mii de ani avem o țară, un miracol de care avem toate motivele să fim mândri. Dacă privești pe o hartă a lumii pe care abia încape numele țării, vezi că ea este singură, înconjurată doar de dușmani. Desigur că trebuie să fie tare. Dar nu este suficient.
Trebuie să ne căutăm prietenii și să le întindem mâna.
