Această propozițiune sub forma: «aveau o singură vină aceea de a fi evreu» o folosim adesea când ne referim la victimele Holocaustului. O regăsim în paginile cărților de istorie, în paginile unor ziare, în evocări ale supraviețuitorilor. Nu m-am gândit niciodată că ea va reveni în secolul XXI și în Franța (deși, după cele întâmplate, putea fi oriunde în Europa unde islamiști radicali vor să-și impună ideologia). Cei patru cumpărători nevinovați din magazinul cașer din Paris : Yoav HattaB – 21 de ani, Philippe Braham – 45 de ani, Yohan Cohen – 22 de ani și Francois-Michel Saada – 55de ani au fost împușcați fiindcă se aflau acolo. Teroristul a ales cu bună știință acest magazin.
Această propozițiune sub forma: «aveau o singură vină aceea de a fi fost evrei» o folosim adesea când ne referim la victimele Holocaustului. O regăsim în paginile cărților de istorie, în paginile unor ziare, în evocări ale supraviețuitorilor.
Nu m-am gândit niciodată că ea va reveni în secolul XXI și în Franța (deși, după cele întâmplate, putea fi oriunde în Europa unde islamiști radicali vor să-și impună ideologia). Cei patru cumpărători nevinovați din magazinul cașer din Paris : Yoav HattaB – 21 de ani, Philippe Braham – 45 de ani, Yohan Cohen – 22 de ani și Francois-Michel Saada – 55de ani au fost împușcați fiindcă se aflau acolo. Teroristul a ales cu bună știință acest magazin. Le-a adresat invective antisemite, atât de urâte încât președintele Hollande nu a vrut să le repete. Deși clar țintele alese de terorist erau evreii, puteau fi în aceeași măsură neevrei pentru că de ani de zile, mai ales în SUA, mulți dintre ei cumpără produse cașer, considerând că sunt mai sănătoase. Dar , de această dată s-a nimerit, erau evrei, erau mândri că erau evrei și s-au transformat în victime.
Fără să facem vreo discriminare în ce privește victimele, nu putem să nu observăm că milioane de oameni din toată lumea și-au manifestat solidaritatea și compasiunea cu ziariștii de la Charlie Hebdo, cu ideea menținerii libertății presei, a expresiei. Și dacă alături de trei miniștri din guvernul israelian : ministrul de externe, Avigdor Liberman, ministrul economiei, Naftali Bennett, și Natan Sharansky, președintele Agenției Evreiești a participat la marea demonstraţie de la Paris şi premierul Benajmin Netanyahu – în pofida imenselor riscuri de securitate (și chiar dacă ”nu era de dorit la Paris”, cel puțin așa s-a speculat în presă, deși Ministerul israelian de Externe a negat) –, manifestându-și solidaritatea cu victimele franceze, poate ar fi fost frumos ca, măcar a doua zi, să se întâmple un eveniment similar în memoria celor patru evrei, de-altfel cetățeni francezi. Este adevărat, a doua zi președintele Hollande și membrii guvernului francez au participat, împreună cu Netanyahu și conducerea Consistoriului Evreiesc Francez, la o slujbă de comemorare la Marea Sinagogă din Paris, dar parcă nu e același lucru. Faptul că autoritățile franceze au întărit paza la obiectivele evreiești demonstrează limpede că s-a înțeles cine sunt următoarele posibile ținte.
Benjamin Netanyahu, la Marea Sinagoga din Paris
Victimele – eroi ai Israelului
Premierul israelian și Israelul au făcut un gest de demnitate când au acceptat cererea familiilor celor patru ca aceștia să fie înmormântați la Ierusalim, alături de mulți alți evrei care și-au pierdut viața în confruntările cu dușmanii Israelului, atât în războaie să zicem externe, cât pe plan intern, respectiv în atentatele teroriste ale islamismului radical. Guvernul a decis să organizeze ceremonii de stat deși cei patru nu au murit pe teritoriul Israelului, dar nu asta contează, ci cauza pentru care au fost omorâți. Și, din păcate, cauza este simplă: faptul că s-au născut evrei.
Mii de israelieni au însoțit convoiul mortuar al celor patru care s-a îndreptat către cel mai mare cimitir din Ierusalim, Har Hamenuhot sau Muntele Odihnei, unde au fost înmormântați. « Nu așa am fi dorit să vă primim în Israel, nu așa am vrut să vă vedem venind în Statul Israel și în capitala sa, Ierusalim, ci v-am fi dorit în viață » – a spus președintele Reuven Rivlin. La rândul său, premierul Benjamin Netanyahu a făcut apel la unitatea lumii civilizate în lupta împotriva terorismului și a adăugat un lucru asupra căruia atrage atenția de mai mulți ani în toate forumurile naționale și internaționale, inclusiv la ONU: « teroriștii nu sunt numai dușmanii evreilor, ci ai întregii omeniri. Dar ei nu vor reuși să ne învingă » a spus el. Liderul opoziției, Isaac Herzog – Partidul Muncii – a vorbit de asemenea despre voința israelienilor de a se opune terorismului.
Ministrul francez al Ecologiei, Ségolène Royal, care a reprezentat guvernul Franţei, a arătat că « victimele au fost ucise deoarece erau evrei, ceea ce este o rușine » și a reafirmat hotărârea Franței de a combate cu tărie toate formele de antisemitism.
Marele absent al demonstrației de la Paris – președintele Obama
Dacă Benajmin Netanyahu, în pofida refuzului inițial al Franței, a decis să participe la demonstrație, marele absent a fost președintele Obama, în general personalitățile politice la nivel înalt americane. Casa Albă a recunoscut într-un târziu că a fost o eroare politică şi diplomatică, precizând că SUA și-au manifestat din prima clipă solidaritatea cu Franța. Totuși, este ciudat că statul care pretinde că se situează în fruntea războiului antiterorist, să nu-și dea seama de importanța manifestărilor din capitala Franței. Este oare o recunoaștere tacită a eșecului concepției lui Obama cu privire la relațiile cu statele muslmane din Orientul Mijlociu sau o măsură tactică de a nu se expune prea mult în perspectiva continuării negocierilor cu Iranul și cu alte state arabe pe care Washingtonul ar dori să le atragă în coaliția anti-ISIS? Răspunsul îl vom afla urmărind măsurile pe care le va încerca să ia Occidentul, inclusiv SUA în contracararea amenințării teroriste.
O viziune pesimistă asupra viitorului Europei
George Friedman, fondatorul și directorul site-ului Stratfort de studii geopolitice, are o viziune foarte pesimistă cu privire la posibilitatea evitării de noi atentate, de înțelegere cu lumea musulmană. Chiar dacă nu vorbește despre ciocnirea civilizațiilor, el opinează că niciodată lumea europeană, respectiv occidentală și cea musulmană nu se vor înțelege. Aducerea imigranților musulmani în Europa a servit două scopuri divergente: Europa a avut nevoie de mână de lucru, iar locuitorii fostelor colonii vroiau să câștige bani. Doar o parte infirmă dintre ei s-a gândit la integrare, ceilalți, marea majoritate, au preferat să trăiască în comunități proprii, închise, să-și continuie modul lor de viață, într-un cuvânt să se ghetoizeze și aici au fost « ajutați » și de autoritățile franceze sau – extrapolând – de cele europene, care, de pildă, au construit apartamente sociale în același loc pentru toți, întărind ideea ghetoizării. Multiculturalismul, apreciază Friedman, a fost de asemenea o greșeală deoarece aceste culturi, paralele, de fapt, au menținut izolarea. De altfel, despre eșecul multiculturalismului în Franța a vorbit cu mulți ani în urmă, la o conferință organizată la fundația « Noua Europă » a lui Andrei Pleșu, un fost ambasador israelian din Franța. Îmi aduc aminte că noi, mai mulți dintre auditori, am combătut teza și am susținut valabilitatea ideii. Dar persoana respectivă a vorbit din experiență și se pare că a avut dreptate.
George Friedman vorbește și de apărarea față de teroriști, de marea dificultate de a-i diferenția pe musulmanii « buni » de cei « răi ». Da, spune el ironic, dacă cei răi ar purta clopoței, numai pe ei i-am urî, numai față de ei ne-am manifesta neîncrederea și am lua măsuri. Dar nu este așa, astfel că, deși nedreaptă, va fi de înțeles atitudinea negativă a multora dintre occidentali față de musulmani. Din păcate, pericolul terorist va duce, oricum, la restrângerea libertăților noastre cetățenești. Și dacă am vorbit despre o viziune pesimistă, nu a fost doar o figură de stil: analistul, care de obicei venea cu sugestii, dacă nu chiar cu soluții, de această dată se predă: pur și simplu recunoaște că nu știe cum să punem capăt acestei situații.
