De curând a apărut la editura Vellant, în traducere, o carte publicată relativ recent în SUA, Problema Spinoza,  de Irvin D. Yalom,  autor a numeroase lucrări prestigioase de psihoterapie, precum şi al romanelor Plânsul lui Nietzsche, Soluţia Schopenhauer . Cartea prezintă alternativ trista istorie a lui Spinoza şi povestea deloc înălţătoare, dar reală, a istoriei Partidului Naţionalist Socialist Muncitoresc German…

De curând a apărut la editura Vellant, în traducere, o carte publicată relativ recent în SUA, Problema Spinoza,  de Irvin D. Yalom, prof.unv. la Stanford, autor a numeroase lucrări prestigioase de psihoterapie – The  Theory and Practice of Group Psychotherapy (vândută în peste 700.000 de exemplare), Existential Psychotherapy, precum şi al romanelor Plânsul lui Nietzsche, Soluţia Schopenhauer şi al altor titluri.

Cartea de faţă este interesant construită – capitolele privind trista istorie a lui Spinoza alternează cu povestea deloc înălţătoare, dar reală, a istoriei Partidului Naţionalist Socialist Muncitoresc German (Deutsche National-Sozialistische Arbeiter Partei) de la începuturi, până la capitularea Germaniei, ilustrată în carte prin faimosul proces al criminalilor de război germani de la Nürnberg. Istoricul nazismului este prezentat prin cariera lui Alfred Rosenberg, de formaţie profesor de filosofie, participant activ de la începuturi la mişcarea extremistă condusă de Hitler, ajungând să fie numit redactor-şef al ziarului central nazist, Völkischer Beobachter, post pe care l-a păstrat pânp la capătul existenţei Germaniei naziste, deşi nu se afla printre fruntaşii favoriţi ai lui Hitler.

Metodele de conducere, cruzimea, subordonarea totală faţă de Führer, precum şi ambiţia acestuia de a supune întregul continent european – autorul dispune, evident, de suficientă documentare în acest sens –  oferă o imagine contrastantă menită să scoată mai bine în relief, mai eclatant, personalitatea bietului filosof Baruch Spinoza, excomunicat dintre evrei, solitar, preocupat în exclusivitate de ideile sale filosofice care au avut darul, în plin secol al şaptesprezecelea, să declanşeze mişcarea iluministă, cu consecinţele sale de importanţă istorică.

Baruch Spinoza s-a născut în 1632,la Amsterdam, din părinţi marani, adică evrei din Portugalia trecuţi la creştinism din cauza persecuţiilor religioase declanşate de Inchiziţie. Rabinul Morteira avea să-l înveţe pe tânărul Baruch limba ebraică şi Vechiul Testament. Au urmat comentariile Talmudului şi Cabala. Pe urmă, Maimonide. La vârsta de nouă ani a fost adânc impresionat de scandalul legat de trecerea la iudaism, apoi la creştinism şi iarăşi la iudaism a lui Uriel Acosta, batjocorit şi de evrei. Tânărul Spinoza a început să pună întrebări privind existenţa lui Dumnezeu, ajungând la nişte concluzii personale care au dus la excluderea sa din comunitatea evreiască, nici un evreu nemaiavând voie să se apropie de el mai mult decât la o distanţă de patru metri şi jumătate !!! S-a retras cu ideile care-l frământau, redactând o apologie, din păcate pierdută, pe care se pare că nu a prezentat-o rabinilor, dar a inclus-o mai târziu în Tratatul teologico-politic (apărut în traducere, la Editura ştiinţifică), în care face o critică Bibliei pe baze istorice şi filologice.

În filosofia lui Spinoza iubirea lui Dumnezeu este esenţială. Amor Dei intelectualis – iubirea intelectuală a lui Dumnezeu este imnul ce izbucneşte din sufletul lui Spinoza, în ultimile pagini ale Eticii sale (Spinoza, Baruch, Etica, traducere din latină de Alexandru Popescu, Editura ştiinţifică, 1981).

După excomunicarea sa, Spinoza s-a mutat mai întâi la Rijensburg, apoi la  Voorburg, ca să sfârşească a locui, timp de 18 ani, la Haga, pe Pavilionsgracht, la zugraful şi pictorul Van dem Spick.

În locuinţa acestuia dispunea de două camere. Într-una dormea în patul său moştenit, avea şi un dulap, iar în cealaltă cameră îşi ţinea biblioteca (putea să nu fie bibliofil ?! – singurul lux pe care şi-l permitea). Două zile pe săptămână se ocupa cu şlefuitul de  sticle pentri lentilele de ochelari (se pare că înghiţirea prafului emanat la şlefuire avea să-i cauzeze decesul). Mai executa mici desene care, împreună cu venitul din producţia lentilor, îi asigurau un trai modest.

Îi făceau mare plăcere gulerele mari, albe, frumos dantelate, la modă pe vremea sa. Dar a refuzat oferta unor prieteni bogaţi de a accepta din partea lor o pelerină nouă. Simplitatea naturală era în firea sa.

Era vizitat de celebrităţi contemporane cu el, printre alţii şi de filosoful Leibniz. Lui îi plăcea să stea de vorbă cu oameni simpli, cum erau proprietarii casei în care locuia şi care îi relatau predicile de la biserica luterană din Haga. A refuzat invitaţia principelui Karl Ludwig von der Pfalz de a fi numit profesor de filosofie la Universitatea din Heidelberg, considerând că acest post ar fi o piedică a libertăţii sale de gândirie.

Toată filosofia sa a fost construită mental, apoi pusă pe hârtie.

Operele sale, rezultate exclusiv din gândirea sa profundă, în afară de cele menţionate, au mai cuprins: Kurze Abhandlung von Gott, dem Menschen und seinem Gluck Descartes Prinzipien der Philosophie auf geometrische Weise begrunde/Abhandlung uber die Lauterung des VerstandesşCogita metaphysicaş Von den Festen u.ewigen Dingen (Nu cred că sunt autorizată să traduc  aceste titluri deşi le înţeleg bine, iertare)

Mai trebuie spus că întreaga operă a acestui excepţional gânditor a fost salvată fiind ascunsă într-o salină…Rămâne un secret etern cine a fost autorul acestei salvări, alături, de altfel, a numeroase alte mari comori de artă prădate de nazişti peste tot în Europa…

Dacă-mi este îngăduit am să relatez o amintire personală legată de excomunicarea, niciodată retrasă a lui Baruch Spinoza, de către evrei…Spre sfârşitul anilor 80, citind la Biblioteca Academiei o revistă evreiască din perioada interbelică, Zsidó Jövő (l. magh. Viitorul evreiesc), am dat, spre marea mea surpriză, de o susţinere în continuare a excomunicării bietului Spinoza. Învăţasem ceva la liceu, în clasa clasa 7-a, despre Spinoza şi iluminism, mai auzeam numele lui enumerat printre evreii de care ne putem mândri – era  atmosfera încărcată de antisemitism şi ameninţarea hitleristă – şi în discuţiile părinţilor numele lui figura alături de ale altor mari personalităţi evreieşti. Nu înţelegeam ce aveau de împărţit evreii de la Satu Mare, taman cu Spinoza…

Nu peste mult timp, atât acuzaţiile la adresa lui Spinoza cât şi mândria de a avea asemenea înaintaşi aveau să fie înghiţite de flăcările de la Auschwitz…