Serena Adler: AMINTIRI despre Nea VASILE

Prietenii ortodocşi ce poartă numele de Vasile îşi sărbătoresc onomastica în fiecare an pe 1 ianuarie, o zi care mi-l readuce în memorie pe «Nea Vasile Tâmplarul». Apelativul « tâmplarul » arată şi în ce meserie era un mare meşter Nea Vasile! Era tâmplar de mare talent şi inspiraţie! Bunica şi mama lucrau doar cu meşteri adevăraţi şi orice însemnă tâmplărie era executat doar de Nea Vasile. Am multe amintiri în ce-l priveşte. Nea Vasile era un om înalt, slăbuţ şi mai târziu cărunt şi puţin gârbovit de vârstă şi munca plină de dăruire pe care o făcea…

Zăpadă este din belşug, soarele străluceşte rece şi este un ger de crapă pietrele. Timpul potrivit pentru ca amintirile să ne bată la uşă şi să pătrundă în gândurile noastre de zi cu zi. Perioada sărbătorilor face ca amintirile să redevină mai vii, mai actuale ca oricând. Acum este prima zi din anul 2015 şi scriu despre un prieten al bunicilor mei materni, vecin aici, pe strada copilăriei mele. O fac şi pentru că nepoţelul meu m-a rugat să-i spun o poveste de când eram eu mică ca el……i-am spus-o şi acum o scriu pentru aducere aminte, aşa cum făceau părinţii şi bunicii……toţi avem asemenea amintiri ce stau ferecate prin sertarele memoriei şi sunt mereu pregătite să scoată capul atunci când le strigăm…..

Prietenii ortodocşi ce poartă numele de Vasile îşi sărbătoresc onomastica în fiecare an exact pe 1 ianuarie, zi care mi l-a readus în memorie pe «Nea Vasile Tâmplarul». Apelativul « tâmplarul» arată şi în ce meserie era un mare meşter Nea Vasile! Era tâmplar de mare talent şi inspiraţie! Bunica şi mama lucrau doar cu meşteri adevăraţi şi orice însemnă tâmplărie era executat doar de Nea Vasile. Am multe amintiri în ce-l priveşte. Nea Vasile era un om înalt, slăbuţ şi mai târziu cărunt şi puţin gârbovit de vârstă şi munca plină de dăruire pe care o făcea. Soţia lui Ana era mărunţică şi harnică, mare gospodină. Ea ţinea casa impecabil de curată şi trebăluia toată ziua, în timp ce el era la muncă. Se reuneau seara la cină, pe o masă cu o faţă de masă impecabil de curată. Ţineau sărbătorile ortodoxe cu mare sfinţenie şi « împărţeau » vase şi ce se cade, iar bunica primea cum se cuvine, cu respect ceea ce i se împărţea. Sigur, nu doar Ana venea şi nu doar să împartă după datină, veneau la bunica după sfat şi îndrumare gospodărească multe vecine, mai toate veneau să le împace (acum s-ar numi « mediere » !). Mama i-a urmat ca stil, cu diferenţa că mama dădea şi sfaturi foarte valoroase din specialitatea ei…Mama era psiholog, dar pentru ea am nevoie de un anumit moment să pot scrie. Ca să revin, mă întreb dacă mai sunt şi acum aşa meseriaşi ca Nea Vasile? Vă las să răspundeţi singuri la întrebarea asta.

Atunci când Nea Vasile şi soţia lui Ana şi-au cumpărat locul lângă casa noastră, el a venit la bunica şi-a scos căciula şi a întrebat dacă poate să lipească casa lor de a noastră; atunci bunica a discutat cu mama şi au decis să fie de acord ca Nea Vasile să îşi construiască casa lângă a noastră, pentru că-l respectau mult. Atunci nu s-au gândit că Nea Vasile şi Ana nu vor fi veşnici şi locul se va tot vinde. De fapt prima amintire despre el este dinainte de a-şi fi construit casuţa lor cea veselă şi cu flori la poartă! Prima mea amintire despre Nea Vasile este de atunci când a făcut un imens dulap în dormitorul bunicii! Un dulap cu….opt uşi, pe două nivele, la vremea aceea ceva original, frumos şi durabil; aşa este cred şi acum! Dulapul acesta acoperă un întreg perete, cam 4 metri pe 3 metri înălţime. Încă este la fel de frumos ca la început şi a rezistat cutremurelor fără să se clintească! Aşa se făcea mobila bună, cea din panel cu furnir, pentru că nimeni nu ar fi acceptat altceva. Dulapul asamblat cu migală şi rigoare de Nea Vasile a rămas şi acum, după ce ei, cei de atunci, nu mai sunt demult. În acest dulap ne ascundeam fratele meu şi cu mine, copii fiind, apoi fiul meu şi uite că acum, fără ca cineva să-i spună, a venit rândul nepotului meu să se ascundă în acelaşi dulap! Acolo ascundeam poveştile, adică personajele din poveşti şi ne simţeam atraşi cu puţină teamă de atmosfera de mister din dulap, printre haine frumos mirositoare datorită buchetelelor de lavandă ce ni se scuturau pe părul ciufulit! Acolo se « ascundeau » dintotdeauna cadourile pe care mai apoi le găseam sub brad. Când ne-am făcut mai mari găseam cadourile înainte de a fi puse sub brad, dar păstram secretul faţă de părinţii care vroiau să avem şi noi brad ca toţi copiii vecinilor şi îşi doreau să ne surprindă plăcut… Şi noi ne lăsam surprinşi ca să le facem lor o bucurie…

Tot de Nea Vasile este legat şi un obicei românesc respectat cu sfinţenie de el şi considerat de bunica, apoi de mama, ca un fel de cutumă. Se spune că în prima zi din anul cel nou este bine să îţi treacă pragul un bărbat; Nea Vasile trecea dimineaţa pe la ora 8-9 prin portiţa ce lega prin spate grădina noastră cu a lor şi bătea la uşa din faţă! Uşa din faţă era permanent deschisă prietenilor! Nea Vasile avea negreşit o sorcovă şi o sticlă de vin roşu cu care cinstea pe toată lumea începând cu el cu ocazia onomasticii; uneori venea şi Ana, dar ea păşea uşurel după el! Făceau asta în fiecare primă zi din ianuarie, în fiecare an, făceau asta pentru noi, ca să ne fie bine în noul an, să avem spor în toate şi belşug în casă! Doamne ce veselie era! Părinţii mei au continuat să-l aştepte în prima zi din an şi după ce bunica mea nu a mai fost. Nea Vasile a venit până în anul când a părăsit lumea asta, continuând tradiţia, prietenia şi respectul relaţiei ce ne lega! Avea măsură în toate Nea Vasile. El vorbea măsurat şi nu prea tare, dar cuvintele lui aveau greutatea promisiunilor şi niciodată nu s-a întâmplat să nu respecte vreo vorbă dată…Iubea ţara, iubea pământul, bucata lui de pământ pe care îşi construise casuţa. Munca cinstită era patriotismul lui şi nu făcea caz de asta…Era simplu şi adevărat!

Uite că nu i-am cunoscut urmaşii! Se pare că avea o fată, dar nu ştiu mai multe despre familia lui. Poate cineva care l-a cunoscut va citi aceste rânduri şi găsim urmaşii lui Nea Vasile Tâmplarul! Tare mi-ar plăcea să ştiu că urmaşii lor sunt oameni cumsecade aşa cum erau Nea Vasile şi soţia lui Ana. Pentru noi au rămas etalon de onestitate şi prietenie simplă şi curată!

                                                         

 

 

 

Opiniile exprimate în textele publicate  nu reprezintă punctele de vedere ale editorilor, redactorilor sau ale membrilor colegiului redacţional. Autorii îşi asumă întreaga răspundere pentru conţinutul articolelor.

Comentariile cititorilor sunt moderate de către redacţie. Textele indecente şi atacurile la persoană se elimină. Revista Baabel este deschisă faţă de orice discuţie bazată pe principii şi schimbul de idei.

 

2 Comments

  • Walter Kleins commented on January 7, 2018 Reply

    Frumoasa povestirea. Oameni și fapte care nu se mai regăsesc așa des că pe vremuri.

    • Serena commented on January 10, 2018 Reply

      Multumesc! Amintirea copilariei pastreaza nealterate personaje ce par de poveste, desi erau cat se poate de reale! Relatiile dintre oameni sunt uneori afectate de ritmul vietii fiecaruia. Cred ca avem nevoie sa alocam mai mult timp prietenilor.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *