Eva Galambos: CABARETUL POLITIC din UNGARIA – ARMĂ anti-ORBÁN

În Ungaria se perpetuează tradiția  cabaretului politic, el a existat chiar înaintea primului război mondial, în timpul regimului Horthy, Rákosi, Kádár și continuă acum. Ungurii își amintesc de actorul Géza Hoffi de pe vremea regimului Kádár care, pe scena teatrului „Microscop”,  formula voalat sau mai puțin voalat, critici la adresa  acestuia. Nici un conducător politic nu a avut curajul să închidă cabaretul, să pună căuș în gura actorilor. Dar nu au fost suficienți doar actorii și regizorii, era nevoie și de dramaturgi, autori de texte satirice, comice, spirituale, de asemenea o tradiție a literaturii ungare.

 

În fiecare sâmbătă seară o sală de spectacole din Budapesta, adevărat nu prea mare, se umple până la refuz, iar mii de telespectatori unguri fixează telecomanda la postul ATV, pentru a urmări cabaretul politic care se transmite din „Cuibul vulturului”. Este, de fapt, un joc de cuvinte deoarece ”Cuib”- în ungurește ”Fészek” este denumirea  locului unde se desfășoară spectacolul, faimosul club al scriitorilor și artiștilor din Budapesta cu o tradiție de aproape un secol,  iar vulturul – ”Sas” – este numele lui József Sas, directorul cabaretului Sas, actor, regizor și textier. Este un cabaret politic cu mare succes și care ține scena budapestană de decenii.

În Ungaria se perpetuează tradiția  cabaretului politic, el a existat chiar înaintea primului război mondial, în timpul regimului Horthy, Rákosi, Kádár și continuă acum. Ungurii își amintesc de actorul Géza Hoffi de pe vremea regimului Kádár care, pe scena teatrului „Microscop”,  formula voalat sau mai puțin voalat, critici la adresa  acestuia. Nici un conducător politic nu a avut curajul să închidă cabaretul, să pună căuș în gura actorilor. Dar nu au fost suficienți doar actorii și regizorii, era nevoie și de dramaturgi, autori de texte satirice, comice, spirituale, de asemenea o tradiție a literaturii ungare. De-alungul timpului au fost create personaje care au supraviețuit diferitelor epoci istorice, iar dialogul lor era plin de aluzii directe sau mai puțin directe despre actualitatea politică, asemănătoare cu cele jucate la București, la teatrul Tănase.

Hacsek şi Sajó, personaje perene ale cabaretului maghiar

Astfel, perechea Hacsek și Sajó, doi mic burghezi se întâlnesc în fiecare după masă la cafenea și dezbat cele mai sensibile chestiuni, Hacsek fiind personajul serios, iar Sajó  – cel care face pe prostul, se face că nu înțelege ce vrea să-i spună partenerul și cere explicații. Chiar dacă autorul dialogurilor din perioada interbelică – Laszló Vadnai – nu mai este în viață, personajele au fost preluate în toate regimurile și au supraviețuit tuturor avatarurilor istorice, spre deosebire de liderii politici ai vremii.

Unul dintre cele mai apreciate dialoguri prezentate la spectacolul formației Sas, chiar de  către József Sas și partenerul lui, formând faimoasa pereche Hacsek-Sajó sună în felul următor. ”De ce te temi, îi spune Sas interlocutorului lui. Hacsek și Sajó au existat în timpul lui Horthy, Horthy s-a dus, Hacsek și Sajó au rămas. Ei au existat în timpul lui Rákosi, Rákosi s-a dus, Hacsek și Sajó au rămas. Au fost prezenți pe scenă în timpul lui Kádár, Kádár s-a dus, Hacsek și Sajó au rămas. Acum noi suntem aici și este Orbán…Este Orbán…”

De fapt acesta este laitmotivul spectacolului trupei, o critică dură la adresa măsurilor politice ale actualului regim și personal la adresa premierului Viktor Orbán, a măsurilor sale antipopulare, a discursului său cu iz naționalist, antieuropean, a orientării sale pro-ruse, așa zisa deschidere spre Est, cu toate consecințele sale, în text fiind întrețesute evocări ale celor aproape 50 de ani de ocupație sovietică a Ungariei. (În paranteză menționez că, fiind cabaret politic, critici directe au fost adresate și guvernului socialist anterior).

Limbajul folosit în spectacol este decent, fără derapaje, comicul fiind dat de situațiile evocate, absolut reale. József Sas a declarat că ei nu fac altceva decât urmăresc evenimentele politice pe care apoi le aduc pe scenă. Că de multe ori sunt absurde și grotești… nu este vina lor, ci a celor care iau acele măsuri politice.

Reacția publicului este extraordinară, fiecare scheci fiind aplaudat cu frenezie. Nu cred că toți cei care vin la spectacole nutresc sentimente anti-Orbán. Mulți aud probabil că acolo ”se poate râde”, iar în situația dificilă în care se găsesc mulți unguri (și, ca să fim drepți, nu numai ei), puțină descătușare nu strică, face bine. Că, vizionând spectacolul, unii dintre cei prezenți care nu se prea ocupau până atunci de politică, se trezesc la realitate, aud niște lucruri, se duc acasă și încep să se gândească, își spun: ”stai domnule, poate ăștia au dreptate, poate nu e bine tot ce face guvernul sau premierul”,  este foarte posibil. Aici intervine arta, capacitatea ei de a schimba mentalități, dacă ea este bine făcută. Și spectacolele transmise de la „Cuibul vulturului” sunt bine făcute. Ele devin, după părerea mea, arme anti-Orbán, poate mult mai eficiente decât discursurile sau demonstrațiile. Nu știu dacă vor reuși să schimbe regimul dar dacă ne luăm după dialogul amintit între Hacsek și Sajó, sfârșitul s-ar impune firesc.

 

Ca un post scriptum, îmi exprim părerea de rău că românii nu au acces la acest spectacol. Problema nu este numai limba, ci și situațiile descrise în scheciuri, trebuie să cunoști bine personajele și evenimentele ca să le înțelegi. Este adevărat, avem și noi așa ceva, fostul ”Serviciu Român de Comedie” al lui Toni Grecu, transformat acum în ”Superjurnal”. Dar tocmai aici este hiba. Și-a schimbat de atâtea ori formatul și postul de televiziune, încât telespectatorii nu mai știu unde să-l caute. Probabil că genul nici nu este atât de mult gustat de români, din moment ce posturile de televiziune îl scot din grilă. Autorii scenariilor și actorii noștri nu au descoperit în suficientă măsură ceea ce ungurii au făcut demult – cum se poate transforma umorul în armă politică.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *