Îmblânzirea vremii şi campaniile de reduceri de preţuri la hainele de iarnă au adus cu ele o oarecare trezire a străzilor oraşului. În mod automat, numărul cerşetorilor postaţi la intrările în marile magazine a crescut şi el, împestriţând peisajul, uneori cu scene tragi-comice,Read more…
Andrea Ghiţă: DESCULŢĂ pe BOCNA NEPĂSĂRII
O bătrână a murit pe câmp. Îngheţată. Căzuse răpusă de epuizare şi de frig. Era îmbrăcată în pijama şi în tălpile goale. Nu o alungaseră rudele vitrege, ci un medic – crezând-o pe cuvânt că „se simte mai bine şiRead more…
Doina Gecse-Borgovan: DE CE MI-E CÂND MI-E DOR
Cofetăria Corso era raiul pe pământ în Brăila copilăriei mele. O clădire veche, boierească, oglinzi mari în care mă maimuțăream până când așteptam să-mi fie adusă la masă prăjitura. Mirosul care se strecura printre ușile batante ale laboratorului, aflat chiarRead more…
Gabriel Ben Meron: SĂ CALCI ÎN STRĂCHINI NU E GREU, DAR NICI O MARE SCOFALĂ
Situaţia politică din Statele Unite e unică, cel puţin dacă analizăm istoria recentă a acestei ţări. Preşedintele e democrat, iar Senatul şi Congresul posedă majorităţi republicane. Cele două partide de mult nu mai cooperează, iar preşedintele e practic nevoit săRead more…
George Hida: CUM SE TRĂIEŞTE şi CE SE MĂNÂNCĂ ÎN SUDUL ARIZONEI
Istoria gastronomiei din Tucson a fost influenţată de anticii plugari Hohokam care răsturnau brazda pe ogoarele de pe malul fluviului Santa Cruz, dar şi de europenii care au ajuns în preajma aşezării împreună cu misionarul iezuit Eusebio Kino în 1692.Read more…
Irina Markovits: POT SĂ MAI PORT HELANCĂ?
Mult timp ostracizată de lumea modei şi avand reputatia unei haine lipsite de personalitate, helanca – acel pulover pe corp, cu guler rulat – cunoaşte în sezonul acesta un reviriment neaşteptat. Helanca este tratată drept piesa de rezistenţă a garderobeiRead more…
Irina Markovits: 100% POLIESTER sau CUM CITIM ETICHETELE DE PE HAINE
Alaltăieri am avut o scurtă conversaţie cu o clienta: merita sau nu sa dea 399 lei pe o rochie 100% poliester? Am ajuns împreună la concluzia că “nu”, deşi poate suntem ţinute în loc de o prejudecata…Cu o altă amicăRead more…
Yohanan Vass: “IERUSALIM – UN DIAGNOSTIC MEDICAL”
Expoziţia: “Ierusalim – un diagnostic medical” este deschisă în cadrul Muzeului de Istorie al Ierusalimului din Turnul lui David. Am intrat prin Poarta Yaffo – una din principalele porţi de intrare în oraşul vechi, câţiva paşişi în dreapta este muzeul. Urci şi cobori o mulţime de scări în vechea citadelă şi găseşti expoziţia căutată care e prezentă în două galerii: prima întitulată “Miracol şi Ciumă” şi a doua “Înţelepciunea medicilor”. Există şi o parte specială care prezintă remediile tradiţionale şi mirodeniile folosite în tratamentele medicale…Read more…
Liana Saxone Horodi: DIALOG cu MINE ÎNSĂMI
De nenumărate ori am purtat un dialog cu mine însămi şi am încercat să-mi clarific câteva noţiuni de care m-am izbit fără să vreau. Este vorba despre diferenţa dintre a te comporta orgolios sau de a dovedi demnitate. Demnitatea esteRead more…
Laszlo Alexandru: DESPRE CENZURĂ (cuvinte la o lansare de carte)
Subiectul în sine, despre cenzură, este complex și delicat, chiar dacă poate da loc și la picanterii. Însă dacă ne transpunem cu gîndul în vremea aceea, adică în comunism, instituția cenzurii nu era deloc amuzantă. Dimpotrivă, ne cam umplea deRead more…
Mike Klein: VIZITA PREMIERULUI NETANYAHU, VAZUTĂ de la WASHINGTON
Agresivitatea verbală şi condescendenţa cu care Netanyahu critica preşedintele Statelor Unite în faţa congresului şi a întregului popor american, a adus-o aproape de lacrimi pe Nancy Pelosi, conducătoarea democraţilor din congres. Ea a declarat la sfârşitul discursului că Netanyahu aRead more…
Lucian-Zeev Herşcovici: CALENDARUL PERSONALITĂŢILOR EVREIEŞTI – (FEBRUARIE II)
Rubrica oferită de Lucian Herşcovici este alcătuită din fişe biografice ale unor personalităţi evreieşti de pretutindeni, din epoci diferite şi domenii diferite, ordonate după ziua lor de naştere. Acest episod aduce în atenţie personalităţile evreieşti npscute în cea de aRead more…
Tiberiu Roth: A AVEA sau A NU AVEA?
(o întrebare shakespear-iană și o mini pledoarie în apărarea proprității private:) După 70 de ani 6 Martie 1945, zi nefastă a istoriei din România, zi în care practic s-a instalat regimul comunist. Perversă acțiune de tipul ”lupul îmbrăcat în haineRead more…
Tiberiu Roth: VOT PENTRU SIONISM
Nu trebuie să uităm pentru nici un moment că Israel se află în ”mijlocul” Orientului Mijlociu, unde pe lângă provocările noi, care amenință stabilitatea lumii pe toate meridianele, trebuie luate în calcul și cele vechi de zeci, cele vechi deRead more…
Eva Galambos: ISRAELIENII AU VOTAT SECURITATEA
În pofida prognozelor care dădeau câștig de cauză Uniunii Sioniste de centru-stânga și așteptării unui număr mare de israelieni de a vedea schimbarea, Likud, partidul de centru-dreapta al premierului Netanyahu, a câștigat alegerile legislative din Israel, situându-se la mare distanțăRead more…
Andrea Ghiţă: LA ŞIMLEU SILVANIEI S-A ANIVERSAT COPACUL PRIETENIEI
Trebuie să recunosc că s-a întâmplat pentru prima oară să particip la aniversarea unui copăcel…Nici nu puteam lipsi din moment ce fusesem prezentă şi la plantarea lui şi, mai ales, îmi făcea plăcere să revin la Şimleu Silvaniei, un oraşRead more…
Andrea Ghiţă: TURTE DE MĂLAI ŞI O LECŢIE DE VIAŢĂ
Mălaiul copt în casa bunicii mele adoptive, Erzsi, era unul dintre deliciile copilăriei mele de la mijlocul anilor cincizeci, când nu te puteai desfăta cu prea multe delicatese, iar pentru prăjiturile şi torturile ocaziilor speciale, se aduna din timp făina, zahărul şi untul luate pe cartelă. În schimb făină de mălai se găsea din belşugRead more…
Andrei Banc: “POPORUL ALES” ZBOARĂ în SPAŢIU.
Iată mai jos o listă a evreilor astronauţi (SUA) sau cosmonauţi (Rusia). Ca şi în cazul premiilor Nobel şi aici proporţia lor e mult mai mare decât cea pe care evreii o au în populaţia americană sau rusă. Nu am oRead more…
Daria Dascălu: MUIEŢI ÎS POSMAGII ?
O soţie conştiincioasă, prepară de zor o poţiune într-o duminică obişnuită, la şase dimineaţa. Soţul pus pe rele intră s-o prindă asupra faptului. “Ce faci aici la ora asta ? „Nu ştiam că eşti treaz“ „Nu mi-ai răspuns la întrebare,Read more…
Doina Gecse-Borgovan: INDIANUL HAI-ODATĂ
”Așa te-ar fi chemat, dacă te-ai fi născut printre amerindieni”, mi-a spus prietena mea Angi, după ce i-am povestit că într-o dimineață copilul mi-a spus cu milă-n glas: ”Mami, altceva în afară de hai odată nu știi să spui?”. AmRead more…