Epilog (prematur:) la alegerile din Israel.

Încă nu a trecut o săptămână de la mult discutatele și disputatele alegeri parlamentare din Israel, care cu siguranță au fost și vor mai fi comentate, ( încă măcar o lună, până la instalarea noului guvern) de analiști politici competenți și cunoscători, nu ”ageamii” (în această materie) ca mine. Eu ,ca tot evreul din lume, ca tot israelianul de pe stradă, din mașinile care se înghesuie pe autostrăzile din ce în ce mai numeroase sau din trenurile confortabile care circulă pe căile ferate  parcă extinse peste noapte, îmi dau cu părerea despre politica israeliană uneori greu de înțeles pentru cei din afară și despre victoria personală a primului ministru Netaniahu, așteptată de mulți, dar oricum peste așteptări. Cred că au fost chiar peste așteptările  lui Bibi – care, cu un curaj demn de victoria obținută – a înfruntat inclusiv sfaturile multor prieteni care-l îndemnau la reținere mai ales în ”show”-ul cu audiență mondială de la Congresul SUA. L-au sfătuit să nu provoace o confruntare cu Președintele Obama care, evident, are un angajament personal – poate chiar dincolo de interesele stategice ale Statelor Unite – pentru a încerca tratative, cu orice preț, evitând acțiuni cu mână forte. Bibi, lăudându-l pentru tot ce a făcut pozitiv pentru Israel, a dezavuat cu fermitate atât tratativele cu Iran-ul, cât și cele cu Autoritatea Palestiniană, considerându-le ineficiente și riscante pentru securitatea Israelului.

Alegeri în Israel

O fi având dreptate ? Desigur pentru toți prietenii Israelului ar fi mai bine, mai cuminte, mai ”politically correct” să se  încheie un tratat de pace cu un Stat Palestinian, democratic, prieten cu Israelul – având o puternică și fericită minoritate evreiască trăind în așezările din Iudea și Samaria (aproape egală cu cea arabo-musulmană din Israel) – care să constitue o ”piață comună” și  care să asigure prosperitatea ambelor State și a cetățenilor lor, pe baza complementarității economiilor,resurselor umane și resurselor naturale. Dar oare se poate? Oare are cineva dreptul să schimbe o relativă, dar încercată securitate, cu o frumoasă, dar îndoielnică speranță? Și dacă da cine ar fi acela? Cineva pe care voința populară a ezitat să-l investească cu dreptul indubitabil de a-l reprezenta? Sunt decizii majore pentru care ar fi necesară o majoritate fermă, deoarece consecințele vor afecta generații de acum înainte. Dar nimic mai greu ca într-o societate evreiască să se poată obține o majoritate absolută, nu doar pentru că evreii au foarte multe păreri, dar mai ales pentru că țin foarte mult la ele.

Fotografia unui moment

În seara zilei de 18 martie (conform tradiției evreiești, ziua începe seara:) când au început să fie cunoscute (prin ”exit-poll”-uri) rezultatele alegerilor din Israel, am avut ciudata senzație că se repetă surpriza alegerilor prezidențiale din România. Și la fel, nu atât rezultatul a fost neașteptat și imprevizibil, cât scorul! ”Bătălia” finală s-a dat între ”stânga” rațională și ”dreapta” emoțională. A câștigat fără drept de apel ”dreapta”. Electoratul și aici și acolo a dat credit mai substanțial simbolurilor dreptei. Concurența, libera întreprindere, națiunea, șanse egale dar victoria celui mai bun, propovăduite de ”dreapta” au fost preferate dreptății sociale, egalitarismului uneori ineficient, promise de ”stânga”.

Beniamin Netanyahu alături de Tiberiu Roth în sinagoga din Braşov, 2003

După confirmarea victoriei lui Bibi Netaniahu – pe care o prevăzusem – deși fiind afiliat stângii spectrului politic israelian, dacă aș fi avut drept de vot, îl votam pe Biju Herzog, am căutat și am găsit o poză veche pe care o ”postez” să o vedeți și voi dragii mei cititori. În poză îl puteți revedea pe (aproape cert) noul Prim Ministru al Israelului, cu Avner, fiul lui mai mic, azi deja în primul său an de stagiu militar, și pe Ioan Ghișe, atunci primarul Brasovului ( liberal), acum senator (tot liberal:) cel din mijloc era preşedintele Comunității Evreilor  din Brașov, și acum tot așa 🙂

Dacă priviți atent fotografia veți putea observa că întreaga audiență stătea în picioare și că cei doi bărbați din dreapta imaginii și copilul cântau. Doar ei erau evrei dintre cei care se vedeau în această poză care a fost făcută în timp ce se cânta Imnul Național al Statului Israel, ”Hatikva” cuvânt care în limba ebraică înseamnă: Speranță.

Între foarte puținele lucruri pe care cei mai mulți evrei  din lume și  cei mai mulți israelieni îl acceptă , îl respectă și îl iubesc este acest cântec, scurt dar minunat, care face să tresară inimile lor și care exprimă direct cea mai remarcabilă trăsătură a poporului evreu, a națiunii evreiești: Speranța, sentimentul care a făcut ca în cele mai disperate situații, în cele mai cumplite împrejurări să și păstreze credința, curajul și nădejdea. Când se cântă Hatikva, cu  melodia ei lină și unduioasă, nu-ți vine să duci mâna la chipiu,î n semn de salut, ci mai curând să privești în tine, în străfundurile propriei tale inimi de unde se spune că izvorăște iubirea și devotamentul pentru poporul tău și patria pe care a regăsit-o după două mii de ani de pribegie.

Nașterea unui” brand”

Una din primele așezări evreiești din Palestina, aflată încă sub stăpânire Otomană,a fost ”colonia” Rishon leȚion, după cum o trădează și numele. Unsprezece familii de evrei din Rusia și una din România au înființat un ”moșav” (așezare agricolă, fondată pe proprietatea privată a pământului),având ca preocupară comună, în primul rând asigurarea cu apă și apoi apărarea de eventuale atacuri. Apa  ușor accesibilă s-a terminat repede, iar forajele pentru găsirea și folosirea apei din pânza freatică de la adâncimi considerabile necesitau timp şi bani. Pentru cei ajunși în Rișon le Țion, problema de viață sau moarte era găsirea resurselor de apă. Un sionist creștin, Ludwig Oliphant, care a umblat și prin  România, a fost  implicat pentru a face rost de banii necesari. Până la urmă s-a apelat la baronul Edmond  Rothschild de la Paris care avea să doneze  banii  pentru săparea unui puț adânc.

Turnul de apă din Rişon le Ţion

”Celebrul” puț, acum căzut în desuetudine, ca sursă de apă, este păstrat cu grijă ca un simbol esențial al întemeierii orașului .Baronul Rothschild avea să devină cel mai important filantrop al primelor așezări evreiești în  Palestina, ajutând la crearea unor importante surse de venit creând oportunități și locuri de muncă. A investit în transferul unor tehnologii moderne din Franța pentru dezvoltarea culturii de viță de vie și apoi a producției de vinuri în Cramele Carmel a căror faimă a făcut de atunci înconjurul lumii. În efervescența acestui orășel al pionerilor, în care s-a înființat și prima grădiniță pentru copii, cu educația în limba ebraică, abia renăscută, s-a născut prima formă a unui cântec numit Tikvateinu (Speranța noastră) menit să onoreze muncași reușita reîntoarcerii primilor evrei în Ereț-Israel.

Naphtali Herz Imber

Textul cântecului a fost scris în 1878, de un poet cu numele Naftali Imber, originar din Galiția, un ținut al Austro-Ungariei, dar care a locuit un timp  la Iași, emigrând în 1880 și stabilindu-se în Petach-Tikva, o altă colonie apropiată. Intâlnirea  dintre poezia ”românului” Imber cu muzica  scrisă de compozitorul ”moldovean” Samuel Cohen, care locuia la Rișon, avea să dea naștere unui nou cântec, care avea să primească numele de Hatikva și avea să devină imnul mișcării Hoveve Țion (Iubitorii Ționului) prima mișcare ”sionistă” născută din obida evreimii asuprite din Rusia Țaristă și România sfârșitului de secol XIX.

Textul  suna (în traducere liberă) cam așa:

Cât timp adânc în inimi

Un suflet evreiesc tânjește,

Spre Răsărit,cu ochii

Către Țion privind

Speranța noastră este încă vie

Speranța moștenită din strămoși

Să ne întorcem în țara părinților noștri

Spre orașul în care David a trăit.

Cum s-ar zice”simplu, clar și la obiect”:)

Un Imn ales de …aleși

În septemvrie 1897 la Basel, din inițiativa și sub conducerea lui Theodor Herzl, a avut loc primul Congres Mondial Sionist. De fapt pentru respectarea adevărului istoric trebuie să reamintim și să subliniem că primul Congres Sionist a avut loc la Focșani în !881, foarte important căci acolo s-a hotărât organizarea primelor așezări evreiești în Ereț-Israel care s-au și realizat începând cu anul 1882, la Roș-Pina, Zichron-Iacov, dar și .în deja amintitele așezări din Petah-Ticva și Rișon le Țion.

Dar trebuie subliniată anvergura incomparabil mai mare și importanța covârșitoare a Congresului de la Basel, care a reprezentat momentul zero al mișcării sioniste, când a fost de fapt întemeiată Organizația Sionistă Mondială (WZO), prima și cea mai cuprinzătoare organizație mondială evreiască, factor determinant în întemeierea Statului Israel. La 3 septembrie 1897,  Herzl nota în jurnalul său: ”Întemeierea unui Stat se bazează pe voința unui popor de a avea un Stat”. Voința poporului evreu nu era atunci încă nici fermă, nici generală, nici măcar limpede.Pe bună dreptate spunea tot atunci Herzl ”a afirma  că peste 50 de ani va exista un stat evreiesc, ar părea ridicol” Pentru faptul că profeția lui s-a împlinit cu o exactitate de-a dreptul înfricoșătoare și că după mai puțin de 51 de an și-a proclamat independența Statul Israel, poporul evreu a plătit un înfiorător tribut de sânge. Dacă Statul Evreiesc ar fi existat cu cinci ani înainte, Holocaustul nu s-ar fi putut petrece.
La Primul Congres de la Basel, Organizația Sionistă Mondială a adoptat Hatikva drept Imnul său și poporul evreu a validat această decizie. Hatikva a devenit Imnul neoficial, dar  tacit însușit de evreii din toate colțurile lumii. Hatikva a devenit Imnul Național Evreiesc. Se cânta în Palestina aflată sub mandat britanic până în 1948, deși era oficial interzis de puterea mandatară, se cânta uneori în drumul către camerele de gazare în ciuda bătăilor și împușcăturilor paznicilor naziști…

https://www.youtube.com/watch?v=NjfFpFW9OdA

După proclamarea independenței Statul Israel și-a asumat în mod neoficial Hatikva, drept Imn de Stat. Deși textul inițial al poemului scris de Naftali Imber, avea 11 strofe, din care o strofă  era refrenul, în forma consacrată se cânta doar prima strofă, și refrenul cu mici dar însemnate modificări față de textul inițial.  In varianta actuală, refrenul sună după cum urmează

Speranța noastră este încă vie

Speranța noastră de două mii de ani

Să fim o națiune în țara noastră

În țara Ționului și’n Ierusalim.

Legea Legilor?

După cum se știe Statul Israel nu are o constituție, o lege de bază în sensul modern  al noțiunii, din cauza compromisului  inițial acceptat de conducerea laică a Ișuvului (autoritatea evreiască), pentru a evita disensiuni cu autoritatea religioasă (evreiască), disensiuni care ar fi putut compromite procesul de recunoaștere a Statului Israel de către ONU. După cum se știe autoritatea religioasă consideră că Tora (Biblia – Pentateuhul) reprezintă Legea Divină fundamentală care guvernează viața evreiască. În această împrejurare, potrivit  bunelor practici păstrate din perioada mandatului britanic, pentru a asigura funcționarea statului laic și democratic, au fost adoptate seturi de Legi Fundamentale,care constituie temelia legislației din Israel. Întrucât Imnul, Stema, Drapelul și alte asemenea simboluri statale sunt de regulă prevăzute în Constituție, adoptarea lor formală s-a petrecut în timp prin legi fundamentale. Astfel Legea Imnului a fost adoptată abia în decemvrie 2004 (la 56 ani de la proclamarea independenței)și imediat a fost și încă mai este contestată de diferite entități politice de la dreapta și de la stânga spectrului politic. Comisia pentru Constituție, Lege și Justiție a Knesset-ului, dezbate posibilități de a face anumite modificări de text sau chiar schimbarea completă a Imnului Hatikva. Câteva din controverse: Să nu se facă referiri la ”sufletul” evreiesc, pentru a nu se socoti ”excluși” cetățenii arabi, să nu se folosească termenul de Ierusalim în textul imnului și multe alte controverse asemănătoare, cu toate că textul este foarte concis și scurt. Este  adevărat că schimbarea textului unui imn național nu ar fi un caz ieșit din comun. Ca să nu mergem foarte departe cu căutarea exemplelor România a avut în ultimii 150 de ani de existență statală 6 Imnuri de stat diferite. Eu deși nu am ”prins” decât 80 de ani din cei 150, a trebuit să le învăț pe toate (mărturisesc că nu am reușit să le țin minte:), iar la cel actual (care mi se pare mult prea lung) știu doar o strofă!

…Şi totuși Speranța

Hatikva am reușit s-o învăţ ,pentru că nu s-au schimbat din 1878, (au trecut doar 127 de ani:) decât două versuri din cele două strofe. Sper ca totuși până la urmă Israel să-și adopte o Constituție ca orice stat modern democratic,î n care frumosul Imn al Speranței să fie cuprins, și atunci nu se mai poate modifica căci ar fi păcat. Orice ar face oricine, HATIKVA va rămâne pentru totdeauna Imnul Național Evreiesc căci SPERANȚA (la evrei:) nu moare niciodată

Tiberiu Roth, 23 martie 2015