RUGĂCIUNE la BISERICA ANGLICANĂ, IUNIE 1940

Am mai relatat că făcusem două clase la București la Institutul Anglican Speranța, între anii 1938-1940. Aveam trei profesoare englezoaice, trei germane, o franțuzoaică. Purtam uniformă. Elevele, în majoritatea lor, eram evreice.Despre evenimentele istorice amenințătoare nu se discuta în școală, eram prea tinere (de 14-15 ani) pentru asta. Însă, în ceea ce mă privea, m-am bucurat de o situație cu totul specială – gazda mea, dna Hertha Becker, o pianistă vieneză, era prietenă cu profesoarele de engleză de la Anglo-Speranța. Miss Gedge, una dintre ele, era violonistă și cel puțin o dată pe săptămână venea să facă muzică împreună cu Tante Hertha. Eu le ascultam cu încântare din cămăruța mea – aveam foarte multe lecții de învățat, dar în același timp puteam urmări, de exemplu, Sonata lunii…Se întâmpla să vină să le asculte și celelalte profesoare de la școala noastră, mai ales directoarea, Miss Boyd.

Eva Szmuk scoala

Fotografie de la şcoala anglicană din Bucureşti, 1940

Primăvara anului 1940 a fost deosebit de agitată…Aveau loc evenimente amenințătoare…Polonia și Cehoslovacia fuseseră invadate de germani (iar Polonia și de sovietici), puterile aliate declaraseră război Germaniei care amenința Franța ș.a.m.d.

Eram conștientă de caracterul teribil de periculos al situației internaționale. Mă pregăteam să plec acasă la părinți când Tante Hertha îmi comunică – sunt invitată să particip împreună cu ea la slujba de duminică de la Biserica Anglicană…Nici nu-mi dădeam seama atunci ce onoare mare mi se făcea…

Am luat loc în biserica aproape plină, alături de profesoarele englezoaice.

Nu era prezentă nicio elevă din școala noastră, doar o lume evident distinsă de englezi și poate alți invitați. Înainte de începerea slujbei, văd un domn mic de statură, într-un costum obișnuit, care colecta donații. Profesoarele mele și Tante Hertha își deschid poșetele și oferă, fără să numere, bancnote.

O întreb pe Miss Gedge lângă care stăteam, ce s-a întâmplat ? La care ea mi-a explicat că a avut loc o colectă pentru sprijinirea efortului de război al Marii Britanii pentru a cărei victorie în război se ruga comunitatea britanică din București. Dar cine era domnul care strângea banii, îl cunoașteți ? am întrebat-o. Răspunsul m-a uimit. Nu este altcineva decât însuși ministrul Marii Britanii la București,

Adică Sir Samuel Hoare, fratele lui Sir Belisha Hoare, prim-ministrull Marii Britanii (pe atunci relațiile româno-britanice se desfășurau la nivel de miniștri plenipotențiali, doar după cel de-al Doilea Război Mondial au fost ridicate la nivel de ambasadori). Și să știi de la mine, mi-a spus profesoara, că la noi, englezii, colecta de bani este încredițată în fiecare comunitate celei mai importante persoane din acea colectivitate, la București ea revenind în mod firesc ministrului Marii Britanii în țara noastră.

Iar Marea Britanie era pe atunci cea mai mare putere din lume, cu un imens prestigiu…Vă puteți imagina cât de impresonată mă simțeam în acel moment ? Și încă mult timp după aceea…

Eva Szmuk

Opiniile exprimate în textele publicate  nu reprezintă punctele de vedere ale editorilor, redactorilor sau ale membrilor colegiului redacţional. Autorii îşi asumă întreaga răspundere pentru conţinutul articolelor.

Comentariile cititorilor sunt moderate de către redacţie. Textele indecente şi atacurile la persoană se elimină. Revista Baabel este deschisă faţă de orice discuţie bazată pe principii şi schimbul de idei.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *