ARYEH – MEDITAȚII de TOAMNĂ, SPERANȚĂ şi BUCURIE

La fiecare început de an îmi pun câteva întrebări pe care și le pune fiecare om în felul lui. Gânduri și speranțe, despre ce a fost și despre ce va fi. Bilanțul sufletesc, fără de care nu este viitor. Pentru a sublinia importanța ultimei luni a anului și a primei luni a anului următor, înțelepții noștri au reunit aceste luni (Elul și Tișrei) și sărbătorile meditative din luna Tișrei într-un cuvânt format din inițialele lor: ARYEH. A, respectiv ”Alef”, pronunțat E, de la ”Elul”, ultima lună a anului care trece, luna meditației și a pocăinței. R, respectiv ”Reiș” , de la ”Roș HaȘana”, Capul Anului, respectiv Anul Nou. Y, respectiv ”Yod”, de la ”Yom Kipur”, Ziua Expierii. H, după vocala de legătură E, respectiv ”Hei”, de la ”Hoșana Raba”, Marea Mântuire. Iar cuvântul ”Aryeh” înseamnă ”Leu”. El este atribuit și ca nume personal. El este și simbolul tribului Yehuda, născut din Yehuda, fiul lui Yakov. Om și trib care a fost ales să conducă poporul lui Israel și a fost binecuvântat pentru aceasta de părintele său Yakov. Deoarece Yehuda a avut curajul de a-și recunoaște și corecta greșelile și de a lua asupra sa responsabilitatea faptelor lui și ale fraților lui, de a-și apăra tatăl și frații și a lupta pentru adevăr, oricare ar fi consecințele lui. Fiindcă omul care are curajul răspunderii, care reușește să-și cunoască, să-și recunoască și să aibă dorința și puterea de a-și corecta propriile lui greșeli cu orice risc, omul care tinde spre perfecțiune morală, este puternic precum un Leu adevărat.

Lucian Rosh hashana Shofar

ELUL

Este ultima lună a anului ebraic. Înțelepții noștri au desemnat-o ca luna pocăinței, a revenirii la calea cea dreaptă (”Chodeș HaTeșuva”). În această lună, fiecare evreu are obligația de a se gândi la faptele lui din anul care se apropie de sfârșit. În fiecare zi, după rugăciunea de dimineață, cu excepția zilelor de Șabat (sâmbătă) se sună din șofar (corn sau trâmbiță). ”Glasul șofarului” are rolul de a trezi dorința de pocăință, de revenire la calea cea dreaptă. Psalmul 27 începe să fie recitat zilnic din prima zi a lunii Elul (”Roș Chodeș Elul”), până în ziua de Șemini Ațeret (Ziua Marii Adunări), care urmează zilei de Hoșana Raba. Acest psalm exprimă bucuria autorului său și mulțumirea pe care el o transmite lui Dumnezeu, pentru că a reușit să-i înfrângă pe dușmanii săi cu ajutorul Lui, precum și faptul că nu se teme de dușmani fiindcă încrederea lui în Dumnezeu este nețărmurită și se roagă Lui să fie alături de el și să-l îndrume și în viitor. În luna Elul încep să fie recitate cererile de judecare de către Dumnezeu și de iertare a păcatelor (”Slichot”) înaintea rugăciunii de dimineață sau în cursul nopții, în orice caz înainte de revărsatul zorilor. Aceste ”Slichot” sunt citite în sinagogă, cântate cu o melodie specială, care diferă de la o comunitate la alta. Evreii de rit sefard recită ”Slichot” întreaga lună Elul, începând de la Roș Chodeș Elul. Evreii de rit așkenaz recită ”Slichot” numai în ultima săptămână a lunii Elul. Toți evreii, din toate comunitățile, recită ”Slichot” și în primele zece zile ale lunii Tișrei, de la Roș HaȘana până la Yom Kipur. Deoarece ne aflăm în preajma unui an nou, evreii își urează unul altuia, reciproc, un an bun. Urarea este: ”Leșana tova tikatevu vetihatemu”, să fiți înscriși și pecetluiți cu un an bun ”beSefer HaHaim”, în Cartea Vieții. Pentru greșelile și păcatele comise față de Dumnezeu, i se cere iertare lui Dumnezeu. Dar pentru greșelile și faptele reprobabile comise față de un alt om, trebuie ca respectivul să-și ceară iertare de la acel om, care a avut de suferit din cauza lui, în mod conștient sau non-conștient, intenționat sau neintenționat. Lucru valabil atât pentru bărbați, cât și pentru femei, bineînțeles pentru persoane majore din punctul de vedere al dreptului halahic iudaic, respectiv cei și cele care au depășit vârsta de BarMițva (13 ani) pentru bărbați și BatMițva (12 ani) pentru femei.

ROȘ HAȘANA

Lucian rosh hashana cu rodie

Expresia ebraică ”Roș HaȘana” este echivalată cu expresia românească ”Anul nou”. De fapt, traducerea exactă este ”Capul anului”, denumire dată primei zile a anului. În cazul nostru, este vorba de ziua de 1 a lunii ebraice Tișrei. Dar în calendarul ebraic, luna Tișrei este cea de a șaptea lună a anului. Atunci, cum se explică faptul că prima zi a lunii a șaptea este prima zi a anului? Răspunsul îl găsim în Talmudul Babilonian, tratatul Roș HaȘana, în care sunt menționați patru ”capi de an” (Rașey HaȘana), în zilele de: 1 Nisan (prima lună a anului ebraic), 1 Elul; 1 Tișrei; 1 sau 15 Șvat. Fiecare dintre aceste date avea altă semnificație în vechiul Israel, în perioada primului și al celui de al doilea Templu de la Ierusalim. În privința datei de 1 Tișrei, ea reprezenta anul nou al regilor, respectiv anul nou civil. Mai târziu, ea este cea care și-a păstrat sensul de ”cap al anului”, devenind anul nou care impune meditația individuală, iar calculul anilor a început să fie făcut de la această dată. Deoarece în afara Țării lui Israel (”Ereț-Israel”) și chiar și în unele locuri din țară ora exactă a începerii noului an nu putea fi stabilită cu precizie, s-a trecut la celebrarea anului nou în două zile, 1 și 2 Tișrei. Din acest motiv rugăciunea a fost stabilită pentru două zile, lectura fragmentului de Tora și unele poeme sinagogale diferind de la o zi la alta. Semnificația zilei de 1 Tișrei este menționată în Biblia Ebraică, respectiv în cartea Vayqra/Leviticul din Tora.

Ziua de Roș HaȘana este denumită și Yom HaZikaron, respectiv ziua amintirii, ziua memoriei, în care evreul își amintește de toate faptele sale, bune și rele, din anul care a trecut. Ea este denumită și Yom HaDin, ziua judecății (denumire dată și zilei de Kipur, după unele izvoare). Ea este și Yom Briyat HaOlam, ziua creației lumii de către Dumnezeu. Din acest motiv anul începe în această zi. Ora locală a începutului ei, seara, în ajunul zilei, ca și ora sfârșitului ei, tot seara, la încheierea zilei, este stabilită pe baza astrelor: atunci când apar trei stele pe cer. Roș HaȘana este considerată ziua în care Dumnezeu înscrie în Cartea Vieții pe toți oamenii, toate ființele: ”kol yițurey olamim”. Se decide ce se va întâmpla cu fiecare în noul an: cine va trăi și cine va muri, cine va fi fericit și cine va suferi, cine se va îmbogăți și cine va sărăci. Mai mult decât atât: se decide de ce moarte va muri fiecare dintre cei destinați să moară în noul an. De accea, ruga către Dumnezeu este pentru o înscriere bună în Cartea Vieții, cu viață, sănătate, bucurie, fericire. Observăm deci cele două elemente principale ale zilei de Roș HaȘana: reamintirea faptelor și ruga pentru un an bun. Decizia este a lui Dumnezeu, dar obligația omului este corijarea morală și socială, precum și ruga lui către Dumnezeu ca El să-i primească pocăința și corijarea, și să decidă un an bun pentru el. În conformitate cu normele dreptului halahic, există trei categorii de oameni: drepții (”țadikim”), a căror soartă este decisă chiar de Roș HaȘana; oamenii obișnuiți, medii, majoritatea oamenilor, a căror soartă este decisă de Yom Kipur; păcătoșii, a căror soartă este decisă mai târziu, de Hoșana Raba. Observăm ideea posibilității corijării: dacă soarta celor cei drepți cu adevărat este decisă de la început, majoritatea oamenilor au posibilitatea îndreptării pentru a primi o sentință mai bună, iar cei care au greșit mai grav, care au păcătuit, au posibilitatea unei perioade și mai lungi de corectare și de rugă pentru acceptarea corectării și pocăinței, pentru a primi și ei o decizie bună pentru noul an, în Cartea Vieții. Dar nimeni nu știe dacă el însuși este om drept, om obișnuit, sau păcătos. De aceea, fiecare evreu trebuie să se roage în fiecare dintre aceste zile. O altă interpretare este bazată pe ideea obligației colective. Din acest motiv, rugăciunea este compusă la numărul plural, nu la numărul singular. ”Noi” și nu ”eu”. Deci, chiar dacă un om drept știe că este un om drept, dar tace, nu spune acest lucru, modestia fiind o condiție a poziției reale de om drept, iar un om obișnuit știe care au fost păcatele și greșelile lui, ei trebuie să se roage în fiecare dintre aceste zile, pentru ca și oamenii care au făcut greșeli grave și au păcătuit să fie iertați și să fie înscriți cu un an bun în Cartea Vieții. Nici în privința apartenenței la o categorie sau alta decizia nu este a omului, ci a lui Dumnezeu, omul având obligația de a se comporta corect, a se îndrepta și a se ruga lui Duumnezeu pentru un an bun atât lui, cât și tuturor, apropiați sau îndepărtați de el. Observăm încă un element. Decizia pentru anul nou este luată de Dumnezeu pentru toți oamenii. Deci, ruga este pentru toți oamenii. Anul nou nu este numai pentru evrei, ci pentru întreaga omenire, fiind ziua creației lumii întregi, ca și ziua deciziei soartei fiecărui om. Ca urmare, urarea de an bun poate (și trebuie) să fie făcută tuturor oamenilor, indiferent de naționalitate și apartenență (sau non-apartenență) religioasă. Deci, un an bun tuturor oamenilor. Poporul evreu a primit Învățătura Torei prin Revelația Sinaitică, iar el trebuie să o transmită tuturor popoarelor, să vrea binele tuturor, să se roage pentru binele tuturor. Meditația individuală este întărită de faptul că Roș HaȘana cade în general toamna, atunci când anotimpul și starea vremii se schimbă, de la soarele cald la începutul răcirii vremii, când zilele scad și nopțile cresc. Bucuria, care însoțește meditația, are un caracter spiritual: ne bucurăm că am supraviețuit, ca am ajuns la încă un an de viață, că mergem înainte. De aceea este pronunțată și binecuvântarea ”Șechiyanu”, mulțumim lui Dumnezeu că trăim, că am ajuns aici, acum.

Rugăciunea de Roș HaȘana are un caracter special. Cele Optsprezece Binecuvântări (”Amida”) sunt modificate, transformate în Șapte Binecuvântări amplificate, care mentionează specificul zilei și speranța înscrierii cu un an bun în Cartea Vieții. Sunt adăugate și unele poeme sinagogale, printre care ”Unetane Tokef” (=Și Dă Putere), care menționează ideea înscrierii în Cartea Vieții. Aceeași idee apare în poemul ”Avinu Malkeinu” (=Tatăl nostru, Regele nostru), ca și în poemul ”LeEl OrekhDin” (Lui Dumnezeu, Apărătorul), deoarece Dumnezeu apare atât ca părinte, cât și ca rege, atât ca judecător, cât și ca apărător, care decide, dar și influențează în bine propria Lui decizie. Este obligația sunării din șofar și a ascultării glasului șofarului, cu excepția cazurilor în care prima zi de Roș HaȘana cade în ziua de Șabat (sâmbătă); în acest caz, se sună din șofar numai în cea de a doua zi de Roș HaȘana. Lectura Torei include capitolul referitor la încercarea la care a fost supus Avraham, de a-l sacrifica pe fiul său iubit, pe Yițchak. Prin această încercare, Dumnezeu a văzut credincioșia nelimitată a lui Avraham; datorită acestui lucru, poporul evreu, urmaș al lui Avraham și a fiului său Yițchak, cere mila lui Dumnezeu și înscrierea cu un an bun în Cartea Vieții. Mesele, atât cina din ajun, cât și prânzul, sunt sărbătorești, însoțite de binecuvântarea vinului (”Kiduș”). Există obiceiul numit ”Tașlikh” (=alungare, trimitere afară, azvârlire), ca, după rugăciunea de Mincha, să se meargă la malul unei ape curgătoare, să fie citiți câțiva psalmi, iar apoi să fie scuturate buzunarele: este simbolul aruncării păcatelor în apă, ca ele să nu se mai întoarcă niciodată.

 

(va urma)

Lucian-Zeev Herşcovici

Opiniile exprimate în textele publicate  nu reprezintă punctele de vedere ale editorilor, redactorilor sau ale membrilor colegiului redacţional. Autorii îşi asumă întreaga răspundere pentru conţinutul articolelor.

Comentariile cititorilor sunt moderate de către redacţie. Textele indecente şi atacurile la persoană se elimină. Revista Baabel este deschisă faţă de orice discuţie bazată pe principii şi schimbul de idei.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *