DILEME CU ”NUMĂRAREA” (MINIAN)

”Minian” este un termen familiar în viața comunităților evreiești. Fără a avea un ”minian” (o numărare de” zece”:) evreii credincioși nu se pot nici măcar ruga.Adică se pot eventual, dar fără să rostească cele mai ”sacre” rugi. În limba ”sfântă” (limba în care a fost scrisă TORA și care se presupune că deși a fost” scrisă de mâna lui Moise”, i-a fost dictată de D-zeu), nu poate fi decât sacră,drept pentru care o lungă perioadă de timp,în diaspora evreii nu au folosit-o în vorbirea curentă. Roth pictura invatamant Pentru a comunica între ei chestiunile profane ale vieții de toate zilele, au inventat și folosit alte limbi ca  arameica, idiș, ladino, toate însă scrise cu caractere ebraice. Ca și în cultura chineză, ”scrisul” a menținut unitatea culturii evreiești,în pofida faptului că centrele de cultură erau în orașe răspândite prin lume, la mari distanțe între ele. Transliterarea, adică transcrierea textului ebraic cu caractere latine, este – după părerea mea – una din cele mai discutabile ”reforme” produse de dorința într-un fel explicabilă de a suplini lipsa de educație evreiască care, din păcate, a fost caracteristica dominantă a anilor de după Holocaust,în cele mai multe din țările europene unde au supraviețuit ori s-au reîntors rămășițe ale populației evreiești.

 

Fără ”carte” nu ești ”parte”

Cândva o piatră de temelie a comunităților evreiești, ”heder”-ul (sau ”haider”-ul cum i se mai spunea în idiș) era cea mai răspândită ”școală” elementară unde băieții, începând cu vârsta de 4-5 ani, învățau slova ebraică. Această instituție de educație obligatorie în ”ulița” evreiască, a contribuit la eradicarea de secole a ”analfabetismului” la evrei. Nu erau cine știe ce condiții, toată ”școala” era o cameră (cum îi spune și numele:). Melamed-ul  ”profesorul atoateștiutor”, la fel de prost plătit ca  profesorii zilelor noastre:), își învăța elevii ”alef-bet”-ul (care se pare că a precedat ”alfabetul” grecilor:), dar și rugăciunile cuprinse în Sidur. Îi învăța despre Tora, uneori chiar despre Mișna și Ghemara (părți ale Talmud-ului), dar le dădea și educație civică, așa cum se practica în viața evreiască adică așa cum prevedeau cele 10 porunci și  alte sute scrise în Tora. De menționat că aceste nestemate ale educației evreiești care asigurau continuitatea culturii (o butadă a vremii ” Cultura înseamnă Col Tora” 🙂 și religiei iudaice erau susținute financiar de comunitățile care erau autonome și dispuneau cu înțelepciune și responsabilitate de veniturile pe care le obțineau din donații (inclusiv din străinătate) sau investițile  proprii. Spre deosebire de cea a băieților, care prin legământul de BAR-MIȚVA (un adevărat examen al cunoștințelor dobândite în anii de studiu la ”heder”) la vârsta de 13 ani deveneau adulți și membri ai comunității, educația iudaică a fetelor era mult diferită, pe de o parte mai ”lejeră”, pe de altă parte dependentă de inițiativele și tradițiile locale.

Roth La heder

După Marea Unire de acum aproape un secol (1 decembrie 1918) România aproape și-a triplat teritoriul și populația. Cea evreiască a crescut de la 250.000 (cât a avut Vechiul Regat) la 750.000 în proaspăt constituita România Mare, evreii erau și mai ”eterogeni” dacă se poate spune căci pe lângă diversitatea limbilor vorbite, (idiș, maghiara,germana, rusa, ucrainiană) și practicile religioase erau diferite (sefarzi, așkenazi, neologi, status-quo, ortodocși, hasidim, reform).

Deci femeile curajoase care se străduiau să asigure și fetelor o educație iudaică aveau de înfruntat – pe lângă prejucățile în materie și importanța femeii în continuitatea iudaică etnică și religioasă – diversitatea culturală a evreilor care s-au trezit uniți în România Mare. Forța unificatoare care a reușit să se adapteze culturilor  specific locale creând în acelaș timp o plaformă comună evreiască echilibrată și în concordanță cu modernitatea care se impunea în ritmul accelerat al epocii de după primul război mondial, a fost mișcarea sionistă. Cea mai activă a fost în provinciile care înainte de război erau sub dominație austro-ungară și în care funcționau multe școli evreiești pentru fete cu limba de predare maghiară sau germană (în Bucovina). Aceste școli (private, evreiești) erau autorizate de autoritățile române doar cu condiția ca limba de predare să fie cea a minorității de care ele aparțineau, în cazul evreilor limba idiș sau ebraică. Întrucât în provinciile ardelene doar puțini evrei vorbeau idiș (mai ales în Maramureș și Bucovina) s-a recurs la soluția înființării unei rețele de școli ”Tarbut” cu orientare sionistă și limbă de predar ivrit. Rețeaua ”Tarbut” (”cultură” în l. ebraică)   a avut în componența sa grădinițe, școli, biblioteci și universități populare. La Cluj a luat ființă în 1920 o școală de grad liceal, atât pentru fete căt și pentru băieți, în care se pregăteau educatorii de limbă ebraică pentru rețeau ”Tarbut”. La Timișoara încă din 1919 s-a deschis Liceul Evreiesc cu 700 de elevi băeți și fete, în care se pregăteau institutorii care aveau ca misiune păstrarea continuității iudaice. Dintr-o compactă prezentare a ”Învătamântului evreiesc din Transilvania” scrisă de profesorul L.Gyemant, aflăm că în peroada interbelică funcționau în Transilvania 45 de școli evreiești cu 224 de cadre didactice, în Vechiul Regat funcționau 114 școli cu 378 de profesori,  în Basarabia 62 școli iar în Bucovina 17.

Educația e asediată…dar nu se predă!

Începând cu aplicarea legilor rasiale în 1940, toți copii și profesorii evrei au fost excluși din învățământul public(sau privat:) românesc și a fost nevoie ca în pripă să se organizeze învățământul  de toate gradele pentru copii și tinerii evrei. Aici nu a mai fost vorba de învățământ evreiesc sau în limba ebraică ori idiș.Trebuia organizat în câteva zile un sistem integral de învățământ de la grădinițe, până la nivel universitar, pentru zeci de mii de elevi și studenți evrei care în urma decretului-lege din 11 octombrie 1940 (acum 75 de ani!!!) au fost dați afară din toate școlile românești împreună cu profesorii lor evrei.

Roth Copii invataAntonescu și guvernul lui împreună cu legionarii, cu care erau încă ”frați de cruce”, au fost convinși că pentru evrei aceasta va fi o misiune imposibilă. S-au înșelat. Cursurile se țineau în case de rugăciune sau în poduri și pivnițe insalubre,  căci școlile evreiesti au fost rechiziționate pentru cazărmi. În ciuda faptului că atât elevii, cât și profesorii erau duși la muncă obligatorie, orele se țineau uneori noaptea. A fost un miracol al perseverenței și un model al capacității de organizare scria S.Litman directorul liceului ”Cultura” unul din importantele bastioane ale educației evreiești,sioniste din România de sub dictatura antonesciană. Pe unul din numeroasele situri neo legionare, anti-Semite, s-a putut citi observația lugubră cum că pe vremea lui Antonescu a fost cel mai mare număr de școli evreiești.

De la o dictatură la…alta

După  23 august 1944, data ieșirii României din alianța cu Germania hitleristă a urmat o perioadă de reviriment al vieții evreiești datorită în deosebi mișcării sioniste, care a reușit în cei 4 ani până la interzicerea ei de către regimul comunist (în care unii comuniști evrei în frunte cu Chișinevschi au jucat un rol nefast!!) să reaprindă în sufletele miilor de evrei din România, în special a celor tineri, flacăra identității evreiești. Au fost organizate în acea perioadă nenumărate forme de educație evreiască,care au avut un ecou entuziast. Dar după desființarea  de facto a organizațiilor sioniste, după arestarea și condamnarea conducătorilor și activiștilor sioniști, după izgonirea lui Filderman curajosul și înzestratul președinte al Uniunii Comunităților din România, și a Marelui Rabin Șafran, evreimea din România a intrat într-un soi de ”hibernare”. Noul ”Lider Maximus” al Federației Comunităților Evreiești a devenit Rabinul Șef Moses Rosen care, în condițiile restrictive ale regimului communist, a încercat și a reușit să ”piloteze” barca din ce în ce mai șubrezită  și mai părăsită a evreilor din România comunistă, până la propria lui moarte, timp de aproape 50 de ani.

Aproape 300.000 de evrei au reușit să se salveze ajungând în Israel. Dar pentru cei rămași educația evreiască a devenit precară. Regimul comunist printre primele acțiuni, odată ajuns la putere, a desființat învățământul privat și cel confesional. În această categorie au intrat și diferitele forme ale învățământului ”religios” evreiesc (inclusiv modestul”heder”) unde se învăța de fapt ”carte”, de la alefbet, la literatură, istorie și geografie, drept și civism, reguli comportamentale, morală și etică. Au trecut trei sau chiar patru generații de evrei care nu au avut parte de o educație evreiască nici în familie,nici în școală,nici în comunitate. A fost perioada ateismului militant și agresiv. Cele mai nevinovate manifestări ale rutinei religioase, care nici măcar nu țineau de ”credință”, erau privite cu suspiciuni și dezavuate de opinia”oficială” .

Abia după două decenii ,a început ”dezghețul” în această direcție și Rabinul Rosen a reușit să promoveze, cu sprijinul Joint-ului ”revenit” în România , câteva forme ale iudaismului ”cultural”. Corurile de tineret, cantinele-restaurant ritual, cursurile de Talmud Tora au apărut în acei ani de după Războiul de Şase Zile.

A fost prea puțin și prea târziu, dar bine totuși că a fost. Și în ciuda apelativului de ”Rabin Roșu”, lui  Moses Rosen z.l. i se datorează,că în întregul ”lagăr socialist” România era singura țară în care se tipărea o publicație cu caractere ebraice în limba ebraică. Era pagina ivrit din ”Revista Cultului Mozaic”

Roth Minianul care abia incape...in poza

Amintiri din copilărie

Mama era născută într-o familie de evrei ortodocși,care trăiau la țară și se ocupau cu agricultura

Bunicul și frații mamei se rugau în fiecare dimineață punându-și” tfilen” (filacterele care mie mi se păreau misterioase  nu înțelegeam de ce iși înfășoară brațele oameni mari cu acele curele prea lungi,dar mai târziu după ce am fost trimis la ”heder” am început să pricep:) Dar mama care a urmat patru clase de liceu la ” călugărițe” s-a învățat de la ele să doneze din când în când bani la Sfântul Anton care era sfântul universal și făcea minuni tuturor .Așa că adeseori când treceam pe lângă o biserică romano-catolică cu mama, întram să căutăm pușculița Sfântului Anton și să strecurăm ceva bani mărunți în speranța că sfântul nu-i numără, dar ne va aprecia gestul. Ceea ce mă impresiona în biserică era liniștea și evlavia celor foarte puțini care se rugau. Uneori nu erau decât unul sau doi oameni, cel mai des femei. Ce diferență față de sinagoga noastră, unde de câte ori mergeam erau mulți care se rugau și gălăgioși. La ”heder” am înțeles că trebuie să fie un ”minian” adică zece bărbați pentru ca Hașem să asculte rugăciunea. Copiii și femeile nu contau. De-abia la liceu am aflat că și la romani se practica ceva asemănător în Senatul lor, care nu  putea legifera decât în prezența unui anumit număr de senatori. Dar spre deosebire de ”minian” – care înseamnă minimum zece oameni – la Roma era destul ca un senator să strige un număr ca acest număr să devină Quorum. Păi da așa se mai putea fucționa.:). Poate și în vremurile noastre ar trebui să adaptăm  cerințele la realitate:), dar întrucât aceasta ar însemna căutarea (și găsirea:) unui compromis între determinarea de a păstra tradiția și provocarea de a fi în pas cu vremea, mai bine” o lăsăm baltă”. Totuși dacă deja am abordat acest subiect și ” fluturăm” ca  argument tradiția, să încercăm să ne lămurim de unde provine această obligație de a ne ruga doar în prezența unui ”minian” format din minimum zece bărbați evrei ”halahici”, adică cei care au ambii părinți (sau măcar mama 🙂 evrei.

Roth afis

În mod surprinzător, nu există o asemenea prevedere expresă în nici una din textele evreiești de referință. Există aluzii și trimiteri din care în anumite judecăți rabinice a rezultat această cerință devenită cu timpul tradiție și apoi rutină care obligă. Nu este  locul și nici scopul  acestui articol să întrăm în detaliile genezei acestei pescripții. Doar să observăm că această restricție privitoare la necesitatea de a avea un minian a împiedicat fărămițarea excesivă a evreilor în Diaspora, existând mereu acest imbold de a se grupa în localități sau în zone în care să poată aduna un minian. Dar să observăm în acelaș timp că în prezent, nu doar în România, ci peste tot în Diaspora unde comunitățile au devenit mici sau foarte mici, tradiția obligativității unui ”minian” format din zece bărbați (evrei halahici) constituie o mare problemă care cel puțin merită a fi discutată public.

Roth Minian asteptandu-l pe al 10-lea

De ce vrem 10?

Am încercat să deslușesc pentru propria mea ”cultură” care este semnificația cifrei 10 și cum se poate asocia ea cu un quorum impus pentru cele mai importante momente ale serviciului divin cum ar fi citirea din Tora, Haftara , Kadiș sau Kedușa (parte  din Șemone Esre – cele 18 binecuvântări – care constituie cea mai des repetată rugă din liturghia evreiască). Zece sunt poruncile scrise pe cele două table ale Legii. Zece a fost numărul triburilor lui Israel care au plecat spre Egipt la chemarea  lui Iosef, fratele ”vândut ”care a făcut ”carieră” ca prim ministrul Faraonului. Din zece  oameni a fost constituită cea mai mică formație  în fruntea căreia – la sfatul lui Itro socrul său midianit (neevreu) – Moise a numit câte un ”șef”.  În fine zece a fost numărul iscoadelor pe care Moise i-a trimes să cerceteze țara ”făgăduită”.  Nu prea am reușit să fac legătura cu cei zece din ”minian”, dar am găsit o explicație rabinică bazată pe cuvântul ebraic ”edah” care pe lângă faptul că e denumirea dată în Tora celor zece ”spioni” înseamnă și ”adunare”! . Oare pentru o explicație așa de întortochiată ținem noi cu ”dinții” de ”minianul” (numărul) de zece.?:) Dacă vrem cu orice preț să păstrăm această ”tradiție” care ne produce atâta bătaie de cap, mai curând apelăm la o explicație cabalistică, frumoasă.

Roth Sefirot

Cabala ne sugrează că doar când sunt împreună cele zece ”Sefirot” (pluralul de la” sefira” care înseamnă și ”numărătoare”) se află prezent și ”Șechina” (spiritul Divin). Dar frumoasa interpretare din Cabala nu ne sugerează restricția că minianul trebuie să fie format doar din bărbați. Este din ce în ce mai prezentă ideea, chiar în comunitățile ortodoxe (moderne) că statutul, rolul și responsabilitățile femeilor trebuie adaptate conceptelor de completă și reală egalitate între sexe. În acest context mi se pare ciudat nepotrivit, și ipocrit, ca în comunități din România unde adeziunea religioasă este mai mult decât vagă, să revenim la accentuarea separației între sexe în loc să urmăm sensul progresului.

 

Îmbătrânesc…și-mi pare rău

Minianul ” îmbătrânește” în toate comunitățile din România. La Brașov vârsta ”medie” a celor 11 membri ai ”quorumului” quasi-permanent este de 75 de ani. Sunt 10 bărbați cu vârsta între 65 până la 94 de ani și unul ”tinerel” de 43. Soluțiile ipotetice sunt complicate și îngreunate de dileme

Roth minian mixt

  • așteptăm să se întâmple o minune, în virtutea principiului ”cine nu crede în minuni nu este realist” și nu facem nimic ?.Timpul le rezolvă pe toate și noi oricum nu mai apucăm alte timpuri :):)
  • procedăm conform statutului FCER (cel aprobat de congres:) și lăsăm să înceteze activitatea în toate comunitățile care conform propriei evaluări nu au minian (aceasta fiind cauza plauzibilă pentru care nu se poate asigura serviciul divin de Șabat într-o comunitate ”ortodoxă”)
  • renunțăm la adeziunea la  ortodoxie (oricum nefondată comportamental:) și lăsăm libertatea fiecărei comunități să-și hotărască ”denominația”:) știind că în Sinagogile reform sau conservative femeile sunt”numărate” la minian,și admise  pentru citirea  Torei.
  • renunțăm la constrângerea minianului cu minim 10  bărbați evrei halahici și ne aplecăm grija și preocuparea ca să crească interesul și participarea membrilor comunităților la serviciile de Șabat și de sărbători, asigurând condițiile logistice și financiare pentru ca acest lucru să fie posibil, organizând o consultare temeinică cu fiecare comunitate, pentru a-i înțelege și a-i consilia.  Promovăm mai mult cântecul sinagogal (Șlomo Carlebach)  creem o ”școală” în acest sens. Ajutăm mai susținut ca membrii de comunitate cu evreitatea pe linie paternală sau membrii de familie neevrei care doresc săpoată face ”ghiur” într-o procedură mai alertă și mai certă. Integrăm mai bine în comunități pe cei stabiliți în România, venind din Israel,sau din alte părți ale lumii, promovăm în fruntea comunităților,oameni destoinici, pe cât posibil vorbitori de ebraică și cu o rezonabilă educație iudaică.

 

Tu te întreabă și socoate, ce e rău și ce e bine…(Glossa-M.Eminescu)

 

Tiberiu Roth, 6 octombrie 2015

Opiniile exprimate în textele publicate  nu reprezintă punctele de vedere ale editorilor, redactorilor sau ale membrilor colegiului redacţional. Autorii îşi asumă întreaga răspundere pentru conţinutul articolelor.

Comentariile cititorilor sunt moderate de către redacţie. Textele indecente şi atacurile la persoană se elimină. Revista Baabel este deschisă faţă de orice discuţie bazată pe principii şi schimbul de idei.

 

4 Comments

  • BORIS MEHR commented on February 22, 2020 Reply

    un singur om are dreptul să se roage, unde sunt zece este bine, unde nu se găsesc zece o să chemăm și femeile și chiar copacii, evreii se pot descurca

  • Florin Goldring commented on October 9, 2015 Reply

    Varianta 1. Nu cred în minuni.
    Varianta 2. Tipic FCER actual
    Cea mai buna varianta ar fi o combinatie între variantele 3 si 4 sau variantele 3 si 4 la un loc.

  • Andrea Ghiţă commented on October 9, 2015 Reply

    Ideile prezentate în articol sunt îndrăzneţe şi provocatoare, dar cred că pot constitui o soluţie pentru perpetuarea vieţii iudaice. Nu pot uita o sărbătoare de Simhat Torah, de acum câţiva ani, când oficiantul nostru de cult, Benjamin Müller (z.l.), fie-i memoria binecuvântată, a invitat şi femeile din sinagogă să poarte Torah, la hakafot. M-am simţit onorată, dar am simţit şi povara efectivă a Torei. Nimeni după aceea nu a mai îndrăznit să repete această iniţiativă temerară.

  • Gabriel Farkas commented on October 9, 2015 Reply

    Am auzit pe vremuri ca un rabin renumit ar fi spus ca in necesitate extrema si copacii imprejuratori pot fi numarati,, ca sa se ajunga la un minian. Mai e cineva care a auzit aceast lucru?

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *