Context

În urmă cu mai puţin de o săptămână, a avut loc la Paris un eveniment politic internaţional cu semnificaţie istorică, eveniment îndelung negociat. Este vorba despre Acordul de la Paris care propune o viziune nouă privind angajamentele voluntare asumate de ţările Parte participante la instrumente juridice internaţionale de mediu. Franţa a găzduit cu ospitalitate reprezentanţi din 195 de ţări şi şefi de state şi guverne din 137 de ţări. Suntem imediat după semnarea acestui document şi la începutul perioadei de comentarii. Vor urma analize şi multe discuţii asupra concretizării mecanismelor şi pârghiilor de aplicare, monitorizare şi control pe care Acordul de la Paris le propune prin documentul final al Conferinţei. Este o tematică globală cu aplicare regională şi locală, aflată de peste 20 de ani pe agenda oamenilor politici, a specialiştilor şi societăţii civile. Lumea politică este deosebit de preocupată de măsurile deja imperios necesare pentru atenuarea emisiilor de gaze cu efect de seră şi pentru creşterea rezilienţei sistemelor naturale şi antropice la fenomenul global al schimbărilor climatice. Întărirea componentei de adaptare a sistemelor este un aspect de asemenea de menţionat. Efectele produse de aplicarea acestui Acord vor deveni vizibile în următorii ani, cel puţin pe perioada primei jumătăţi a secolului 21.
Obiectivul propus este de a limita încălzirea globală la sub 2°C, până la sfârşitul acestui secol şi aceasta cu scopul de a preîntâmpina efecte catrastofale pe care schimbările climatice le-ar putea produce în acest secol, unele dintre efecte fiind deja vizibile şi la noi, prin frecvenţa inundaţiilor sau a episoadelor de secetă prelungită, cu marcarea unor zone vulnerabile. Iată că în prezent se manifestă deja asemenea efecte ale schimbărilor climatice, chiar şi la nivelul actual de sub 1°C încălzire medie. Apar noţiuni şi categorii de populaţie afectate de frecvenţa fenomenelor meteorologice extreme, cum ar fi aşa numiţii „refugiaţi din cauze climatice”.

Ce înseamnă “sub 2°C” limitare a încălzirii globale?

Au avut loc o serie de întâlniri politice care au precedat Conferinţa de la Paris. Dintre acestea, cea a Grupului G7 care a avut loc in Germania, a reafirmat intenţia să se meargă spre un model global de dezvoltare şi funcţionare care să nu emită gaze cu efect de seră, o economie verde. Anunţul a fost făcut în contextul nevoii de a limita încălzirea globală la maximum 2°C peste temperaturile perioadei pre-industriale. Conferinţa de la Paris a convenit şi asupra unor mecanisme de sprijin pentru ţările vulnerabile, cum ar fi alianţa ţărilor insulare mici, ale căror teritorii sunt ameninţate de creşterea nivelului mărilor şi oceanelor. Aceste ţări cu nivel deja crescut de vulnerabilitate au nevoie de urgentarea măsurilor de adaptare a sistemelor naturale şi antropice la schimbarile climatice. Există voci, cum este cea a acestei alianţe a ţărilor insulare mici, care consideră că cele 2°C sunt o limită crescută şi pledează pentru o limitare a încălzirii globale la 1,5°C.

Pentru atingerea acestor obiective, diplomaţii ONU au solicitat ca etapa premergătoare deschiderii Conferinţei de la Paris să fie o perioadă de activitate intensă pentru statele participante. Astfel s-au conturat „Contribuţiile naţionale determinate şi asumate”- Intended Nationally Determined Contributions (INDC). Concret, ţările responsabile pentru peste 80% emisii de gaze cu efect de seră au făcut eforturi demonstrabile pentru reducerea emisiilor lor naţionale (vorbim despre marii poluatori ai Lumii). Totuşi, aceste reduceri nu au fost angajamente legale, ci mai mult expresie a intenţiilor a circa 155 de ţări care au depus deja raportări în acest sens.

Angajamentul UE şi al Statelor Membre a fost către o reducere asumată de cel puţin 40% a emisiilor de gaze cu efect de seră până în 2030, în comparaţie cu anul 1990. Acest ţel ambiţios a fost stabilit în concluziile Consiliului European din Octombrie 2014 şi poate fi atins prin măsurile de eficientizare, cum ar fi schimbarea sistemelor clasice de iluminat cu sisteme economice, izolarea termică a clădirilor publice şi rezidenţiale, dezvoltarea sistemelor de management de mediu durabil.

Situaţia din România

Părţile au fost solicitate să adopte documente programatice, iar în unele situaţii promovarea unor strategii şi a planurilor de acţiune în acest domeniu au însemnat şi rezolvarea unor condiţionalităţi premergătoare perioadei de finanţare UE 2016-2020. În acest sens, România a promovat „Strategia națională privind schimbările climatice şi creșterea economică bazată pe emisii reduse de carbon” şi Planul Naţional de Acţiune 2016-2020 privind schimbările climatice.

Strategia reprezintă un document programatic pentru perioada 2016 – 2030, incluzând un scenariu verde până în 2030 şi unul de o mai lungă viziune până în 2050. Prin intermediul acestor documente de politică de mediu se stabilesc liniile operaţionale şi măsurile de acțiune pe care România le va lua pentru prevenirea şi reducerea efectelor schimbărilor climatice şi adaptarea sistemelor la efectele schimbărilor climatice. Strategia reprezintă o actualizare şi o extensie până în 2030 a Strategiei naţionale a României privind schimbările climatice 2013-2020. Prin actuala Strategia se extind ţelurile de reducere a emisiilor, devenind unele pe termen mediu şi lung. Abordarea acestei Strategii ia în considerare evoluțiile europene recente şi Programele Operaţionale 2014-2020, care plasează schimbările climatice printre obiectivele de mediu cu prioritate în dezvoltarea economică viitoare, beneficiind de finanţare în proiectele viitoare ce se vor înscrie în domeniile de intervenţie pentru acest domeniu. Strategia integrează priorităţile de acțiune în vederea prevenirii schimbărilor climatice cu măsurile din strategiile, planurile şi programele relevante pentru acest domeniu la nivel naţional, european şi internaţional.

Acțiunile concrete din Planul National de Actiune pentru Schimbari Climatice au fost formulate în urma analizelor intersectoriale pentru: energie, transporturi, procese industriale, dezvoltare urbană, gestionarea deșeurilor, apă, silvicultură, agricultură și dezvoltare rurală, iar pentru componenta de „Adaptare a sistemelor la schimbări climatice”, direcţiile de acțiune au fost orientate către: agricultură, resurse de apă, biodiversitate, silvicultură, energie, industrie, transporturi, turism și activități recreative, sănătate publică, mediu de viață (infrastructură şi urbanism), asigurările ca instrument de adaptare, educație publică şi conștientizare.

Actiunile propuse in Romania vor contribui nu numai la reducerea emisiilor de gaze cu efect de sera şi la atenuarea efectelor schimbărilor climatice, ci vor avea o serie de efecte pozitive și din punct de vedere economic și social, dintre care aş menţiona aici:

–         reducerea pierderilor economice prin îmbunătatirea eficienței energetice;

–         creșterea randamentului și reducerea costurilor de operare a sistemelor de furnizare de energie și căldură – efectele vor fi resimțite inclusiv la nivelul consumatorilor casnici;

–         diminuarea costurilor de întreținere pentru clădiri rezidențiale; de remarcat că prin Planul de Acţiune se are în vedere implementarea unor acțiuni dedicate persoanelor cu venituri reduse;

–         dezvoltarea turismului prin valorificarea potențialului natural existent;

–         reducerea vulnerabilițătii față de fenomenele meteorologice extreme în sectoarele vizate;

–         reducerea daunelor materiale cauzate de inundații atât la nivel infrastructurilor, unităților industriale, instituțiilor cât și al populației prin acțiunile de gestionare adecvate a pădurilor (inclusiv împaduriri) și cele privind reînnoirea şi îmbunătățirea siguranței infrastructurii de gestionare a inundaţiilor;

–         îmbunatațirea stării de sanătate a populației, de exemplu prin acținile care vizează reducerea disfuncționalităților din sectorul transport (reducerea emisiilor de poluanți atmosferici asociați acestui sector), extinderea sistemelor centralizate de alimentare cu apă și canalizare, implementarea proiectelor de gestionare integrată a deșeurilor la nivel județean sau regional;

–         atenuarea vulnerabilității economice la nivelul populației, fermierilor, IMM-urilor prin conştientizarea şi dezvoltarea sistemului de asigurări împotriva evenimentelor extreme – efecte ale schimbărilor climatice.

Prevenirea și diminuarea potențialelor efecte negative ale unor acțiuni asociate investițiilor depinde de modul în care aceste proiecte vor fi implementate și a măsurilor care vor fi adoptate, pornind din etapa de proiectare și până la cea de operare. În acest sens, raportul de mediu al evaluării strategice propune o serie de măsuri.

Negocierile pentru Acordul de la Paris

Negocierile dinaintea Conferinţei de la Paris şi intensitatea cu care acestea s-au purtat, au marcat momente de dificultate în atingerea consensului necesar adoptării unui asemenea instrument juridic internaţional. Acest Acord de la Paris are în preambul opţiunile cu privire la titulatura pe care o avea, fie ca va fi protocol sau o alta forma de consens cu forţă legală în cadrul Convenţiei cadru privind schimbările climatice şi care să fie aplicabil Părţilor la aceasta. Cuvintele cheie sunt: adaptare, dezvoltarea capacităţii de implementare, finanţarea, conformarea, pierderi şi pagube, atenuare, monitoring, raportare şi verificare (MRV), mecanism de cercetare, transfer tehnologic, transparenţă.

Acordul de la Paris este cu siguranţă un mare pas înainte şi se constitue într-un instrument juridic subsecvent Convenţiei privind schimbările climatice. Necesitatea apariţiei acestuia a izvorât şi din faptul că Protocolul de la Kyoto, semnat în 1997, s-a încheiat după prima perioadă de angajament, adică 2008-2012. Prin urmare, toate activităţile desfăşurate sub angajamente naţionale şi regionale au avut nevoie de găsirea unui document cu caracter legal, care să permită angajamente ferme în continuare reducerii, atenuării emisiilor de gaze cu efect de seră şi adaptarea la schimbările climatice printr-un cadru reglementat.

Consultarea şi participarea publicului la luarea deciziei de mediu

În secţiunea V a Acordului de la Paris se subliniază eforturile şi rolul publicului interesat la creşterea conştiinţei civice pentru rezolvarea problemelor de mediu şi a celor privind schimbările climatice. Aici sunt menţionate explicit categoriile de părţi interesate: societatea civilă, sectorul privat, instituţiile financiare, autorităţile locale şi municipalităţile cu programe şi iniţiative locale care aplică principiul conform căruia problemele globale se rezolvă prin acţiuni locale.

Acordul de la Paris este un document complex, cu acoperire pe domeniile majore ce ţin de componentele de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră şi de adaptare la schimbările climatice.

În Articolul 2.1. al Acordului se subliniază nevoia de implementare mai accentuată a Convenţiei cadru, inclusiv obiectivul de bază al acesteia, destinat întăririi răspunsului global la ameninţările schimbărilor climatice, în contextul dezvoltării durabile şi a eforturilor pentru eradicarea sărăciei, inclusiv prin: (a) Controlul creşterii temperaturii medii globale la mult sub 2 °C faţă de nivelul perioadei pre-industriale şi continuarea eforturilor de limitare a creşterii temperaturii cu 1.5 °C faţă de nivelul perioadei pre-industriale, recunoscând astfel că se vor reduce semnificativ riscurile şi impactul schimbărilor climatice; (b) Creşterea abilităţii de adaptare la impactul advers al schimbărilor climatice şi creşterea rezilienţei climatice şi reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, într-o măsură care să nu ameninţe producţia de hrană; etc.

Aceste responsabilităţi sunt comune şi diferenţiate, în lumina condiţiilor naţionale diferite. Fiecare Parte va pregăti, comunica şi menţine contribuţiile naţionale asumate pe care intentionează să le atingă în timp. Această abordare necesită o aplicare consecventă şi responsabilizarea ţărilor Parte, începând cu ratificarea şi apoi cu aplicarea în litera şi spiritul în care Acordul de la Paris a fost scris şi agreat de Părţi. Mecanismele de monitorizare, verificare şi control vor avea o importanţă crescută.

Conferinţele Părţilor la Convenţia cadru vor servi drept reuniuni ale Parţilor şi pentru Acordul de la Paris, iar la prima asemenea reuniune se vor stabili termene de timp comun pentru contribuţiile naţionale asumate. Există posibilitatea ca o Parte să îşi poată ajusta contribuţia naţională asumată, ceea ce dă o posibilitate sporită pentru îndeplinirea sarcinilor auto-asumate de fiecare Parte. Raportările vor fi comunicate periodic, înregistrate şi disponibile printr-un Registru public menţinut de Secretariatul Convenţiei cadru. Parţile vor promova integritatea mediului, transparenţa, acurateţea, caracterul complet, comparabilitatea şi consistenţa şi vor asigura evitarea dublei contabilizări (double counting), în baza liniilor directoare adoptate de Conferinţa Părţilor.

A fost deja folosit cuvântul “istoric” pentru a descrie adoptarea Acordului de la Paris, în corelare cu ideea de nouă viziune asupra angajamentelor voluntare ale ţărilor şi grupurilor cărora acestea aparţin. Acordul crează un regim comprehensiv care configurează modul în care ţările îşi vor stabili priorităţile mergând spre un echilibru între reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră şi adaptarea la schimbările climatice, stabilind acţiuni pe sectoare economice şi sociale. Provocarea este cu atât mai mare cu cât responsabilitatea ţăilor creşte prin asumarea unor contribuţii de reducere a emisiilor şi prin colaborarea cu ceilalţi actori participanţi în luarea deciziilor de mediu.

Succesul aplicării acestui Acord depinde de determinarea politică a ţărilor Parte la Acord, dar şi de sectoarele cheie ale societăţii care trebuie să răspundă cu cele mai potrivite acţiuni şi măsuri, care îşi găsesc o bază în documentele recent adoptate de ţara noastră.

În loc de concluzii

La acest început de analize şi comentarii, aş vrea să spun doar două lucruri esenţiale succesului aplicării acestui Acord cu viziune nouă:

– angajamentele voluntare responsabilizează într-o mai mare măsură ţara Parte şi desigur pe cetăţenii ei;

– parteneriatul constant cu societatea civilă este garanţie pentru o aplicare de succes a prevederilor legale de orice fel.

În măsura în care vă interesează, voi reveni aici cu această temă.

Serena Adler

Decembrie 2015