Jocul destinului

Anul acesta s-au împlinit 75 de ani de la data de 14 septembrie 1940 când regele Mihai I a semnat Decretul Regal prin care statul român a fost proclamat Stat Naţional Legionar. Singura mişcare recunoscută în noul stat era mişcarea legionară având ca ţel „ridicarea morală şi materială a poporului român şi dezvoltarea lui creatoare”. S-a decretat şi încetarea oricărei lupte între fraţi. Prevederile puteau să pară promiţătoare, dar evenimentele s-au desfăşurat în direcţie contrară. Nu numai că nu s-a favorizat ridicarea morală şi materială a poporului român, ci dimpotrivă , s-au impus jaful şi asasinatul ca semne ale decăderii morale. Nu numai că nu a încetat lupta dintre fraţi , ci dimpotrivă, lupta s-a transformat în asasinate, cărora i-au căzut victimă zeci şi zeci de persoane, evrei şi neevrei, fie pe motivul că erau evrei , fie pe motivul că şi-au exprimat  incompatibilitatea cu legionarismul. Aceasta era adevărata faţă a   regimului legionar instaurat la 14 septembrie 1940 , menţinânu-se la putere câteva luni prin teroare şi violenţă. În acest context politic general, în ziua de 28 noiembrie 1940 , când se împlineau doi ani de la asasinarea lui Zelea Codreanu, teroarea legionară atingea maximum de intensitate, ce nu avea să fie întrecut decât după două luni în zilele rebeliunii. Se pregătea reînhumarea osemintelor lui Codreanu;  în cursul nopţii s-a procedat la asasinarea demnitarilor urmăriţi de răzbunarea legionară, închişi în închisoarea Jilava şi la răpirea şi uciderea fostului ministru de finanţe,Virgil Madgearu şi a lui Nicolae Iorga, numit de Matatias Carp „apostolul culturii româneşti”. Cei doi au fost asasinaţi în pădurea Strejnicu. Conform relatărilor lui Matatias Carp noaptea a sosit la Ploieşti Horia Sima, vice-preşedintele Consiliului de Miniştri, însoţit de A.Ghika, directorul Siguranţei Generale a Statului, pentru a da ordin cu privire la cei 60 de evrei arestaţi în sinagogă în ziua de 10 noiembrie. Drept urmare unii dintre ei au fost împuşcaţi, trupurile lor neînsufleţite ajungând pe duşumelele Legiunii de Jandarmi Prahova, unde de acum sângele lui Nicolae Iorga era   amestecat cu sângele rabinului David Fridman. Alături de ei s-a aşezat trupurile reci ale covrigarului Şmil Şmilovici, frizerului Max Mendel, dentistului Mendel Mauer şi studentului Iosif Avram.

Lia Cadavrul_lui_Nicolae_Iorga._Noiembrie_1940,_Stejnicul

Destinul a făcut ca o personalitate precum Nicolae Iorga, preocupat în   viaţa lui de savant şi de om politic şi de evrei şi de problema evreiască, să-şi găseasca   moartea alături de evrei   şi ei victime ale terorii legionare.

Evreii din România n-au uitat şi nu uită importanta contribuţie a savantului Iorga la cunoaşterea istoriei lor în contextul românesc. În volumele de documente , publicate de marele istoric, sunt cuprinse zeci dacă nu sute de mărturii documentare fundamentale   despre prezenţa evreiască pe teritoriul românesc, despre negoţul şi meseriile practicate de evrei, unii meseriaşi, în special argintari, lucrând chiar la curţile unor domnitori; despre medicii evrei care l-au îngrijit pe   Stefan cel Mare,   pe Vasile Lupu, pe Constantin Brâncoveanu, pe domnitorul fanariot , Constantin Mavrocordat. Aşadar şcoala istoriografică evreiască, în demersul ei de fundamentare ştiinţifică a istoriei evreilor în contextul românesc, datorează mult descoperirilor şi comentarilor lui N. Iorga în vasta sa operă istoriografică. Avem în vedere nu doar zecile de volume de documente , dar şi volumele privind Istoria Comerţului Românesc şi altele.

Dr. M.A. Halevy , fondatorul istoriografiei moderne a evreilor   din România, a fost un profund cunoscător al operei lui Iorga. Dela  el a pornit în aprecierea comerţului evreiesc şi a meseriaşilor evrei ca fiind factori determinanţi   în aşezarea stabilă a evreilor în Ţările Române . Dar nu trebuie trecută cu vederea   nici cea mai controversată lucrare a lui Iorga, şi anume comunicarea   prezentată în Academie în anul 1913 cu titlul „Istoria evreilor în ţerile noastre”. Comunicarea a fost   ţinută într-un moment când organizaţiile interne şi internaţionale evreieşti au readus în discuţie problema încetăţenirii  evreilor din România. Iorga la data respectivă fiind împotriva încetăţenirii în masă a evreilor, susţine comunicarea pentru a demonstra că despre vechimea evreilor în contextul românesc   se poate vorbi numai în cazuri individuale, în nici un caz ca fenomen de masă. Primul care l-a combătut a fost Elias Schwarzfeld, autor evreu, care îl citează de multe ori pe Iorga. Dar spre deosebire de Schwarzfeld , istoricul contemporan,Victor Eskenazy, autorul primului volum din colecţia IMER scrie următoarele despre comunicarea lui Iorga:” Sub aspectul informaţiilor şi metodologiei   este prima sinteză valoroasă.”

Lia IorgaCa om politic Iorga a oscilat între antisemitism şi anti-antisemitism. Dacă la începutul carierei sale politice   a mers împreună cu A.C.Cuza, dacă în timpul răscoalelor ţărăneşti din 1907 susţinea că arendaşii evrei sunt vinovaţi pentru răscoală, după primul război mondial şi-a schimbat convingerile. S-a pronunţat în favoarea Tratatului Minorităţilor adoptat de Conferinţa de Pace dela Paris; a condamnat mişcările studenţeşti din 1922 din Bucureşti şi Cluj; neacceptând ideea de numerus clausus, cerută de A.C. Cuza şi de discipolul său Codreanu. Evenimentele tulburi de atunci l-au determinat să-şi dea demisia din învăţământul superior. În scrisoarea de demisie adresată   ministrului instrucţiunii publice, Iorga s-a declarat în favoarea unui „naţionalism senin” , „tolerant”, împotriva naţionalismului agitat şi intolerant. „Universitatea   e o fiinţă morală, scria Iorga, plină de inteligenţă şi bunătate . Aşa numită mişcare a studenţilor a distrus-o”.Când în 1931 a devenit prim-ministru a declarat următoarele   în problema evreiască:” Evreii sunt oameni ca şi noi, ne vom purta omeneşte faţă de ei dar să se poarte şi ei omeneşte.” Iorga nu era pentru excluderea evreilor din diverse domenii de activitate; el a fost pentru impulsionarea românilor să pătrundă mai mult în comerţ , în îndeletniciri liberale, în bănci pentru a ajunge la un echilibru faţă de ponderea evreilor în aceste domenii. Dar în contextul politic intern şi internaţional de la sfârşitul deceniului patru al secolului trecut, Iorga nu găseşte o soluţie mai bună pentru el decât să se întoarcă la retorica sa antisemită. Dovadă, pamfletul semnificativ intitulat „Iudaica”, sau articolul „De ce atâta ură?” şi altele. Iată ironia sorţii; tocmai în momentul revenirii sale la naţionalismul şi antisemitismul extremist devine victima violenţei legionare. Oare asasinii lui Iorga n-au cunoscut faptul că el nu a aprobat uciderea căpitanului şi nu a acceptat să mai stea de vorbă cu Armand Călinescu când acesta a dorit să-i dea anumite explicaţii.?

În ciuda tuturor oscilaţiilor, Iorga rămâne în istorie ca o tragică victimă a naţionalismului extremist, cu importante contribuţii în domeniul ştiinţelor umaniste

Lya Benjamin

 

3 Comments

  • Lya Benjamin commented on December 21, 2015 Reply

    Respect foarte mult parerile profesorului Michael Shafir, dar parerea mea este ca nu se poate trece sub tacere realitatea istorica si anume ca statul national legionar a fost proclamat prin decret regal asa erau uzantele vremii. Daca as fi scris un articol despre statul national legionar ar fi fost loc pentru interpretari. Aici am constatat un fapt istoric pentru a preciza contextul in care s-a petrecut evenimentul la care ma refer.

  • tiberiu roth commented on December 21, 2015 Reply

    E foarte pertinenta evaluarea doamnei Lya Bejamin,despre anisemitismul ” oportunist ” a lui Iorga care a platit cu viaţa pentru putinele “derapaje” in care a avut “curajul” să rişte constatarea că “evreii sunt oameni ca şi noi” Cred că ar fi normal ca acest gen de atitudini sa fie difuzate în mass media din România, poate ar tempera efuziunile din ce în ce mai dese despre valorile “pozitive” ale legionarismului.

  • Michael Shafir commented on December 17, 2015 Reply

    Imi displace profund fraza cu care se deschide acest articol. Voluntar sau involuntar, ea arunca responsabilitatea constituirii statului national-legionar in ograda tanarului Rege Mihai. Ca si cum ar fi avut o alternativa. Ca si cum tatal sau, Regele abdicat Carol II, nu ar fi semnat ACELASI DECRET cu o zi inainte, decret care transfera toate puterile suveranului in mainile lui Antonescu., noul “Conducator al Statului.” Deci, chiar s-o fi dorit, proaspatul monarh nu mai avea ce face.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *