De la un congres la… altul

Am aterizat în 18 octombrie pe Aeroportul Ben-Gurion, în plină alertă determinată de înjunghierile devenite întâmplări cotidiene. Alerta nu se vedea pe aeroportul altădată animat de mulțimea turiștilor aduși de curiozitate, sau sete de credință în această insulă de istorie, cultură, eroism și spiritualitate care este Israelul înconjurat de dușmani activi sau potențiali. Acum aeroportul uriaş – altădată neîncăpător – părea inutil, supradimensionat, ca o haină lăbărțată pe un trup slăbit și fără vlagă. Prin  impunătoarele magazine duty-free parcă bătea vântul. Cozile la punctele de control, altădată enervant de lungi – la care așteptarea era o lege tacit acceptată de călători, toţi înțelegând că este și spre binele lor, Israelul e o țară unde nimeni nu se joacă cu măsurile de securitate – erau acum practic dispărute și fetele de la ghișee, cu privirile iscoditoare și vigilente, șomau sau te invitau să te apropii. La eterna, dar politicoasa întrebare, cu ce prilej am venit în Israel, am răspuns cu obișnuința potrivită unui “om al casei” că am venit ca delegat la cel de al 37-lea Congres al WZO (acronimul englez al Organizației Sioniste Mondiale).

Tibi Dela un congres la altul

De la un congres, la altul

Avem vaga speranță că mă vor saluta ca pe o veche cunoștință, ca pe un participant care vine la al patrulea său congres (al 34-lea în 2002, apoi în 2006, 2010 și iată în acest an al 37-lea), dar se pare că sabrele astea care veghează la frontierele Israelului nu se lasă impresionate de trecutul glorios al unui sionist bătrân (deși un evreu din România nu se consideră bătrân la 80 de ani nici măcar la FCER). Involuntar socotesc anii care au trecut de la primul meu congres și constat cu satisfacție că sunt 13 – un număr de ani care la evrei înseamnă un fel de maturitate – şi dacă tot ne jucăm de-a anii și de-a congresele, trebuie mă gândesc la acel prim congres de la care au pornit toate, în urmă cu 120 de ani. Deci să depănăm o istorie “scurtă  pentru omenire, dar lungă și plină de peripeții pentru sionism”.

Basel, 29 august 1897

Istoria începe în sala de concerte a Casinoului Municipal, închiriat pe bani proprii de un tânăr ziarist vienez evreu, pe nume Theodor Herzl.

tibi Cazinoul Municipal Basel

Cazinoul Municipal din Basel

Domnul Herzl a invitat la această reuniune, pe care a denumit-o Congres, reprezentanți ai evreilor din 17 țări, majoritatea europene. Printre cei 200 care au răspuns invitației, au fost 17 femei și 10 neevrei. Era epoca importantelor congrese care schimbau fața Europei și mersul istoriei. Unul din ele, Congresul de la Berlin din 1878, marca pe de o parte slăbirea Imperiului Otoman ca urmare a războiului Ruso-Turc (Statele din Balcani, printre care și România au devenit independente), pe de altă parte stoparea expansiunii Rusiei și a Pan-Slavismului în sud-estul european. În acest context situația evreilor din Europa – aproape 8 milioane – era foarte mult influențată de situația politica și socială din Imperiul Țarist, unde trăiau în sărăcie și asuprire peste cinci milioane de evrei. Ei au ajuns supușii Țarului ca urmare a extinderii Rusiei spre vest, prin ocuparea Lituaniei și Poloniei. Unii istorici explică (în glumă) stabilirea majorității evreilor în Polonia prin semnificația în limba ebraică a denumirii țării (Po=aici; Lon=a locui, a găzdui; Ya=D-zeu).

tibi Delegați la Primul Cogres

Delegaţi la primul congres sionist

Era firesc deci că majoritatea delegaților prezenți la Congresul de la Basel veneau din Rusia, unde erau cei mai mulți evrei și cei mai năpăstuiți. Evrei mulți trăiau în Ungaria (parte a Imperiului Austro-Ungar) și în Germania unificată după 1871 sub cancelarul Bismarck. În Franța, țara cea mai liberală după Revoluția Franceză și epoca lui Napoleon, locuiau sub o sută de mii de evrei. Totuși în mod paradoxal prima explozie a antisemitismului european din epoca modernă s-a produs la Paris, prin celebrul proces al căpitanului evreu Alfred Dreyfuss. (De unde se vede că intensitatea antisemitismului nu depinde de numărul evreilor.) La izbucnirea în 1894 a Afacerii Dreyfuss, tânărul Herzl (născut la Budapesta în 1860) era corespondentul la Paris a prestigiosului cotidian vienez Neue Freie Presse. Ca cei mai mulți tineri evrei liberali, emancipați, asimilanți și cosmopoliți din Europa de Vest a epocii, și Herzl era preocupat de dihotomia dintre originea lui evreiască și năzuința lui europeană. A și încercat să conceapă soluții care să înlăture sursele antisemitismului. A scris despre posibilitatea (?) ca toți copii evrei să fie botezați la naștere, iar cei maturi să fie convertiți la creștinism, prin procesiuni fastuoase la Catedrala Sfântul Ștefan din Viena. A încercat să ajungă la Papa Leon XIII, dar acesta nu l-a primit decât peste mulți ani, când era deja președintele sionismului mondial și a solicitat sprijinul Papei în a obține permisiunea Sultanului pentru așezarea evreilor la Ierusalim. Papa i-a promis sprijinul, dar numai cu condiția ca evreii să se convertească la creștinism. Între timp însă Herzl s-a reîntors la iudaism.

Tibi Judenstaat

S-a întors, ajungând la concluzia (pe care nu a descoperit-o el) că unica soluție a problemei evreiești este reîntemeierea unui stat independent și suveran al evreilor, recunoscut politic de marile puteri ale lumii. A scris și a publicat în 1896 o cărticică pe acest subiect, cu titlul scutr și cuprinzător Judenstaat (Statul Iudeu). Unii au afirmat că e o utopie, alții că o scriere naivă, foarte puțini au crezut că aveau în față una din cele mai riguroase previziuni între scoarțele acestei cărți de 110 pagini, destinată de fapt familiei Rothschild, cu intenția de a-i convinge de șansa refacerii unui stat iudeu și a le stârni interesul de a susține acest proiect aparent nebunesc.

 

Primii muguri

Evreii bogați, care nu erau puțini în Europa, nu s-au dat înapoi să folosească parte din bogăția lor pentru a ușura suferințele și privațiunile coreligionarilor (conaționalilor?) săraci. Intenția de a crea un refugiu pentru evreii asupriți și trăind în condiții mizere, victime ale pogromurilor și a recrutărilor forțate la serviciul militar de 25 de ani, a avut ca rezultat coloniile evreiești din Palestina, finanțate de Edmond de Rothschild și de Baronul Moritz von Hirsch. Majoritatea coloniștilor proveneau din Europa de Est (Rusia-ținutul de rezidență și România), fiind educați și organizați de mișcarea protosionistă Hibat Zion (Iubitorii Sionului). Ei au convocat primul congres cu obiectiv sionist la Focșani în 1882. Mari gânditori și scriitori evrei ca Leo Pinsker, Achad Haam, Lilienblum, Rabinul Mohilever au scris cu pasiune și talent despre haluțiut și haluțim (pionierat și pionieri) ca modalitate de împlinire a visului milenar al regăsirii patriei pierdute.

Tibi bilu

Primii colonişti

Numeroase așezări evreiești s-au născut în acei ani în Palestina, cele mai multe poartă și astăzi cu mândrie numele primite atunci: Roș-Pina, Zichron Iacov, Rehovot, Rișon leȚion, Hadera sau Metula. Condițiile de viață și de muncă erau foarte grele. Mulți haluțim (pioneri) își pierdeau entuziasmul în fața dificultăților, abandonând așezările și plecând spre alte meleaguri. Baronul Hirsch, în fața acestei situații a condiționat continuarea suportului său financiar de o contribuție a evreimii ruse de 50.000 de ruble, ca o minimă garanție. Întrucât această cerință – până la urmă îndreptățită și rațională – nu a fost acceptată, Hirsch s-a supărat și a decis să finanțeze  coloniile evreiești din Argentina, unde condițiile naturale erau mult mai prielnice și oferta politică a guvernului argentinian mult mai prietenoasă.

Gauchos evrei in Atgentina

Gauchos evrei in Argentina

Primii evrei ruși (aproape o mie) au venit în Argentina în anul 1889, cu intenția de a deveni gauchos (crescători de vite), și au întemeiat satul Moisesville, dar au ratat primele încercări și doar după generosul ajutor financiar oferit de Baronul Hirsch istoria lor a devenit una de succes. Hirsch a aflat despre ei prin intermediul doctorului Loewenthal, un medic bacteriolog originar din România, angajat al guvernului argentinian. În tot cazul în 1896 Herzl, în “Judenstaat”, a dedicat un capitol întrebării “Palestina sau Argentina?”, căreia i-a răspuns “vom lua ce ni se va da,  ținând însă seama de . . .

 

“Sentimentele maselor evreiești”.

Primul Congres Sionist s-a deschis cu emoționanta  rugăciune Șeihianu, rostită de un veteran al mișcării Hibat Zion (Iubitorii Sionului), dr Lippe, și el originar de pe meleaguri românești “Îți mulțumim, Doamne, că ne-ai ținut în viață și ne-ai ajutat să trăim această zi”… De fapt la acest congres nu s-a spus nimic nou, marea noutate a fost însuși Congresul. În memorabila lui cuvântare, Herzl a subliniat importanța lucrurilor de altfel știute, că întrunirea pentru prima oară după două milenii a reprezentanților tuturor evreilor din toate țările lumii, toate părerile, concepțiile și atitudinile fiind reprezentate, a însemnat expresia unității și solidarității. Suntem un popor, suntem o națiune! Acesta a fost mesajul clar al acestui Congres. Sionismul – înainte de năzuința de a avea o țară – este imperativul de a ne întoarce la propriul nostru popor, de a ne întoarce la iudaism și la valorile sale. Aceasta presupunea o organizare minuțioasă, o organizație puternică în stare să reînvie conștiința națională a evreilor, în condițiile în care trebuia să fie o organizație publică și transparentă, care să funcționeze legal, inclusiv în țări în care evreii nu se bucurau de simpatie, și nici măcar de protecția legii la rând cu ceilalți cetățeni. Această organizație trebuia să fie a tuturor evreilor, religioși sau antireligioși, care nu vorbeau o limbă comună (limba idiș era vorbită curent doar în Europa de Est), care aveau educație în mare parte diferită și care, crescuți în spiritul talmudic, erau obișnuiți să aibă opinii proprii. Herzl a reușit această performanță.

Herzel rostindu-şi cuvântarea

Herzl rostindu-şi cuvântarea

Cu înfățișarea lui regală, cu viziunea lui profetică  și cu mesajul lui mesianic, Herzl a devenit peste noapte conducătorul necontestat al evreilor din lume, ceea ce a fost o realizare incredibilă. Numai cu această recunoaștere unanimă a reușit ca dintr-un jurnalist obscur să devină o personalitate căruia i se deschideau ușile celor mai de seamă conducători ai lumii. Lor le-a transmis mesajul esențial conținut în Judenstaat și apoi preluat în Programul de la Basel, în care se definește scopul mișcării sioniste de a întemeia în Palestina o țară (cămin, adăpost) recunoscută public și legal pentru poporul evreu. Pentru îndeplinirea acestui scop, s-a hotărât la Congres,

    • să se continue dezvoltarea așezărilor evreiești în Palestina
    • să se înființeze o organizație a tuturor evreilor, cu respectarea legilor locale
    • să se dezvolte conștiința și sentimentul evreiesc și
    • să se facă demersuri pentru atragerea de finanțări, facilități guvernamentale și înființarea unei bănci populare.

Varianta “Argentina” nici măcar nu a fost pusă în discuție. Sentimentele maselor evreiești, care în rugăciunile lor zilnice de două milenii invocau Ereț Israel, Țara Făgăduinţei și orașul sfânt Ierusalim, erau fără echivoc. Herzl a înregistrat un triumf fără egal, fiind ales fără comentarii Președintele Congresului (Conducerea supremă a viitoarei organizații mondiale), alături de doi vicepreședinți: Max Nordau (din Ungaria) și Moses Gaster (din România). Au avut loc discuții aprinse în legătură cu definirea scopului mișcării. Au existat temeri că o formulare explicită a intenției de autonomie, independență sau suveranitate ar putea crea reacții adverse ,mai ales din partea Sultanului. Adoptarea termenului confuz și cu multe înțelesuri tradus în limba română drept cămin (home) a fost o cedare de circumstanță, dar a generat multe discuții ulterior. Abia în 1942, la celebra conferință de la Biltmore Hotel din New York,  termenul de home a fost schimbat în Commonwealth, cu semnificația de republică.

 

Buturuga mică…

Poate nu doar față de puterea otomană era înțelept să se păstreze moderația referitor la pretenția de autonomie, care chiar dacă nu era pronunțată, era evidentă, ci și față de populația arabă din Palestina, care părea ignorată la Primul Congres Sionist. Din unele puncte de vedere era de înțeles. Prioritatea absolută la acest congres era consolidarea idealului sionist, formularea în termeni contemporani a biblicului kibuț galuiot (adunarea exilului), exprimarea publică a dorinței și intenției poporului evreu de a întemeia în patria strămoșească, un stat evreu modern. Congresul a marcat apariția sionismului politic și a reprezentării politice a poporului evreu. Existența unei populații arabe în Palestina, care în acea perioadă a istoriei era un pașalâc turcesc, nu era considerată un obstacol major în îndeplinirea “proiectului de țară“ al mișcării sioniste. Populația arabă era redusă. Deși în cursul secolului XIX s-a dublat, totuși la începutul secolului XX, pe teritoriul care avea să devină după Primul Război Mondial Mandatul Britanic, trăiau în medie 5 locuitori pe kilometru pătrat. Era firesc să fi fost considerată o zonă depopulată și numai evreii erau preocupați de ideea de a se muta acolo. Acum, după un secol, pe același teritoriu locuiesc peste 21 milioane de oameni, deci o densitate medie de 210 locuitori pe kilometru pătrat. Nu am date exacte asupra numărului imigranților. Am putea estima că erau cam jumătate, adică vreo 10 milioane, Din aceștia au fost cert în jur de 3 milioane de evrei adică mai puțin de 30%, restul au fost arabi! Am invocat aceste supoziții doar pentru a încerca să explic unul din motivele pentru care la primul Congres Sionist nu s-a vorbit despre posibile confruntări cu arabii, căci așa cum s-a dovedit cu prisosință, venirea imigranților evrei și întemeierea Statului Iudeu au contribuit esențial la dezvoltarea și înflorirea zonei – singura din Orientul Mijlociu – care nu își datorează prosperitatea petrolului! Mult mai târziu, după dispariția Imperiului Otoman, (al cărui jug și asuprire puținii arabi din Palestina, ca și ceilalți din Orientul Mijlociu și Africa de Nord l-au suportat fără murmur) au început protestele, apoi atacurile și la urmă crimele arabilor împotriva evreilor. Cei mulți s-au răsculat ca să-i distrugă pe cei puțini. Într-o scrisoare deschisă adresată lui Mahatma Gandhi în 1939, Martin Buber îi scria liderului Indiei:

“Dumneavoastră ați afirmat că Palestina aparține arabilor și din acest motiv este rău și inuman ca evreii să se impună arabilor. Mie mi se pare că D-zeu nu a dat nimănui nicio bucățică de pământ, căci cum e scris în Biblie, El a spus că <Pământul e al Meu>. Cei care l-au cucerit, sau îl ocupă, l-au luat doar în arendă și D-zeu așteaptă să vadă ce vor face cu el. Coloniștii evrei, spre deosebire de toți cei occidentali, vor să facă pământul mai fertil. Să producă mai mult. Și să-i învețe și pe frații lor arabi s-o facă. Cu cât solul devine mai fertil, cu atât mai mulți oameni poate să primească și să hrănească. Noi evreii vrem să cultivăm pământul, nu vrem să-l dominăm, ci să-l servim. Să-l servim împreună cu arabii, nu împotriva lor !”

Acest text a fost scris în 1939, an în care a început cel de al Doilea Război Mondial, care avea să ducă la pieire o treime din poporul evreu. După război cei rămași și-au reînnoit oferta de colaborare făcută arabilor. Au primit un alt război. Dar pe acesta l-au câștigat. În protocolul Congresului de la Basel este notată o remarcă memorabilă făcută de Herzl “Un popor nu poate fi ajutat decât de el însuși”. Poporul evreu a dovedit-o împotriva tuturor dușmanilor și dușmăniilor.

 

“Starea Națiunii”

Cu toată reușita miraculoasă a refacerii unei țări, după două mii de ani de disoluție, cu toată reușita renașterii unei națiuni, considerată o rămășiță sfărâmată a unui popor exilat, proiectul sionist nu a fost îndeplinit în toate componentele sale. Herzl a scris Judenstaat ca pe un protest și o revoltă împotriva antisemitismului modern, care atunci a avut o izbucnire neașteptată și dramatică la Paris prin condamnarea căpitanului evreu Dreyfuss. Implicarea în mișcarea sionistă și apoi inițierea sionismului politic a fost determinată de ideea soluționării problemei evreiești prin crearea unui stat evreu care să ofere adăpost protector și șanse de reușită în viață evreilor asfixiați de antisemitismul european. Herzl era convins că micșorarea substanțială a numărului de evrei din statele Europei, în special din răsărit, va conduce la diminuarea și apoi dispariția antisemitismului. Această previziune nu s-a adeverit. După 120 de ani, de când la Paris antisemitismul sfida legea, din nou la Paris antisemitismul produce crime!  Adunarea exilaților într-un cămin liniștit nu s-a realizat decât parțial. Mai puțin de jumătate din evreii lumii s-au întors în patria ancestrală și în plus a apărut un fenomen îngrijorător de părăsire a acestei patrii și de creștere a diasporei.

Printre ideile fundamentale propuse de Herzl la Primul Congres a fost premisa că în viitorul stat iiudeu, democratic, se vor pune temeliile unei societăți exemplare. După aproape 120 de ani de la Congres și după aproape 70 de ani de existență independentă a Statului Israel, societatea este încă departe de a fi exemplară, deși din multe puncte de vedere face parte din cele mai armonioase colectivități umane, cel puțin așa rezultă din sondajele de opinie. 80% din cetățenii Israelului (din care doar 75% sunt evrei) sunt (mai mult sau mai puțin) mulțumiți cu modul în care au fost îndeplinite și respectate angajamentele cuprinse în Declarația de Independență, care este un fel de lege fundamentală a Statului Israel. Dar există multe alte nemulțumiri în societatea israeliană, cum ar fi: accentuarea diferenței dintre bogați și săraci – pentru o societate care la origini a fost pronunțat egalitaristă, tendința actuală este de neînțeles și creează frustrații sociale. Sunt în creștere tensiunile între majoritatea populației, care este seculară, sau cel mult tradiționalistă și o minoritate militantă religioasă sau ultra religioasă și nu în cele din urmă se acutizează conflictul dintre dreapta și stânga politică pe tema relațiilor cu Autoritatea Palestiniană. Deci ”societatea exemplară” încă nu funcționează. Întrebarea este care ar putea fi mecanismele care să repună tendințele pozitive pe calea lor inițială? Răspunsul dat la cel de al 37-lea Congres Sionist, ținut la Ierusalim în 20-22 octombrie 2015 a fost:

 

Sionism “NONSTOP”!

Tibi Nonstop Sionism

Noua conducere a WZO aleasă la congres, în frunte cu Avraham Duvdevani, are de pus în operă 45 de rezoluții care confirmă rolul pe care Organizația Sionistă Mondială îl are de îndeplinit în continuarea operei începute la Congresul de la Basel. Imigrația trebuie continuată, pentru ca majoritatea poporului evreu să trăiască în Israel și pentru ca Israel să se poată menține (inclusiv demografic) ca un stat evreiesc. Trebuie continuată cu mijloace noi și cu intensitate sporită educația sionistă-iudaică în toate țările în care există evrei și comunități evreiești. Legătura din ce în ce mai importantă dintre acestea devine alături de respectul tradițiilor sentimentul apartenenței naționale evreiești. Cunoașterea și cultivarea limbii ebraice, alături de alte limbi de comunicare cu caracter local sau regional, este o cerință majoră a păstrării unității poporului evreu, a tradiției sale culturale de milenii, a consolidării și menținerii legăturii cu statul Israel. Sunt rezoluții care privesc armonizarea acțiunilor întreprinse de diferitele și numeroasele organizații evreiești care, în atitudinile oficiale, urmăresc aceleași obiective, recomandând organizațiilor sioniste să încurajeze cooperarea, constituirea de forumuri comune de dezbatere și acțiune, să urmărească, dincolo de interese și orgolii, realizarea scopurilor comune.

Abraham Duvdevani alături de ...Herzel

Abraham Duvdevani alături de… Herzl

S-a dezbătut cu elocință și pasiune subiectul delicat al egalității. Egalitate reală între bărbați și femei. Egalitate reală între diferitele curente religioase, recunoașterea de către legea civilă a tuturor denominațiunilor iudaice. Separarea religiei de administrarea statului. Transparența instituțională, financiară și informatică între toate nivelele manageriale și toate structurile organizaționale. Intensificarea și îmbunătățirea activității de relații publice, informare, privitor la realitățile din Israel, la poziția Israelului față de problema relațiilor cu arabii din Israel, cu cei din teritoriile administrate de Autoritatea Palestiniană și, respectiv, cu cei din țările înconjurătoare. E o avalanșă de subiecte și probleme – și nu le-am enumerat pe toate. Dar toate sunt legate de misiunea care a fost asumată de mișcarea Sionistă de a reface Statul Evreu, care să păstreze rădăcinile milenare, dar să rodească fructele viitorului și de a contribui ca poporul “ales” să devină capabil și demn pentru a desăvârși această lucrare, trăind în statul său, dar și printre toate popoarele lumii.

Un mic final cu o mare emoție

Sionişti druzi

Rezoluția cu numărul 30 a fost printre foarte puținele votate în unanimitate. Ea se referă la suportul aprobat de Congres pentru susținerea Mișcării Sioniste Druze. Cei peste 150.000 druzi, care au 18 așezări în zona de nord a Israelului pe muntele Carmel și înălțimile Golan, sunt arabi, au o religie monoteistă și consideră drept profet al lor pe Itro, biblicul socru al lui Moise. Sunt cetățeni devotați Israelului și îndeplinesc serviciul militar. Mișcarea Sionistă Druză numără 7000 de membri. Președintele Mișcării a adresat Congresului un salut plin de emoție. 2000 de evrei prezenți în uriașa sală Usishkin a Casei Națiunii l-au răsplătit cu ropote de aplauze. E o așteptare. Când musulmanii, ca și milioane de creștini, vor deveni sioniști, va fi fost făcut un mare pas spre Pace pe Pământ.

Tiberiu Roth, 11 decembrie 2015

Opiniile exprimate în textele publicate  nu reprezintă punctele de vedere ale editorilor, redactorilor sau ale membrilor colegiului redacţional. Autorii îşi asumă întreaga răspundere pentru conţinutul articolelor.

Comentariile cititorilor sunt moderate de către redacţie. Textele indecente şi atacurile la persoană se elimină. Revista Baabel este deschisă faţă de orice discuţie bazată pe principii şi schimbul de idei.

 

3 Comments

  • CORNELIU MANDAL commented on December 20, 2015 Reply

    UNIREA FACE PUTEREA SI UNITATE PRIN DIVERSITATE. FIECARE SA CONTRIBUIE DIFERIT SI IN LIMITA DISPONIBILITATII LUI LA ACASTA CONSTRUCTIE. BOB CU BOB SE UMPLE SACUL.

  • Lior Moscovici commented on December 19, 2015 Reply

    Foarte interesant si instructiv ! Sincere felicitari autorului !! Lior Moscovici – Ashdod; Israel .

  • Plugaru Valer commented on December 17, 2015 Reply

    Cu siguranta unitatea duce la biruinta. Acest mesaj rezulta clar din amplul compendiu de istorie si continut al SIONISMULUI pe care autorul ni-l ofera dupa noua experienta parcursa intr-o companie numeroasa si reprezentativa a evreimii contemporane. Pledoaria pentru unitate este mai mult decat convingatoare.
    V. Plugaru.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *