Povestea familiei Dévényi este în parte povestea fabricii Dermata, dar şi povestea unei familii de evrei clujeni care au trecut prin perioada Holocaustului, reuşind să supravieţuiască.

Moni

Dévényi Mor

Deutsch Moni (devenit mai târziu Dévényi) s-a născut la sfârșitul secolului al XIX-lea. A luptat în Primul Război Mondial, fiind decorat ca erou de război.

S-a specializat în domeniul industriei de încălţăminte în ţară şi în Europa, devenind unul dintre cei mai buni specialişti în domeniu.

La începutul anilor ’30 s-a căsătorit cu Margit, sau cum îi spuneam în familie, Marfi. Numele ei este înscris pe placa de marmură de la Sinagoga Neologă din Cluj – a fost printre cei care au donat pentru reconstrucția sinagogii bombardate în cel de-al Doilea Război Mondial.

Marfi făcea parte din vestita familie Farkas din Sighetul Marmaţiei, implicată de generaţii în industria de încălţăminte. Fratele ei, Dr. Farkas Imre, cunoscutul internist al Spitalului Evreiesc din Cluj, a fost primul soţ al mamei mele; răpus de boala la numai 43 de ani, într-o perioadă în care încă nu se inventaseră antibioticele.

Capul familiei era Farkas Mózsi (1881-1941), cunoscut industriaș, om politic şi activist sionist, filantrop, președintele societăţii Keren HaYesod. Împreună cu fraţii Renner, el a înființat în 1910 fabrica de încălţăminte Dermata, devenită mai târziu cea mai mare fabrică de încălţăminte din România. Această fabrică a dat de lucru la mii de clujeni, de-a lungul multor decenii.

Mózsi, directorul general al fabricii, locuia într-o vilă, care ulterior a fost naţionalizată, devenind sediul Casei Pionierilor din Cluj. Aici l-a cunoscut pe Moni. În scurt timp, datorită priceperii sale, Moni a ajuns tehnologul șef şi directorul adjunct al fabricii.

Norii războiului se apropiau şi odată cu ei şi persecuțiile antievreieşti. Autoritățile maghiarei i-au schimbat numele din Deutsch în Dévényi; el fiind considerat un specialist de neînlocuit (dovada că exista şi specialiști de neînlocuit!)

După cum reiese din cartea lui Daniel Löwy, A Kálváriától a tragédiáig [De la capela Calvariei, la tragedie], dar şi din poveștile pe care le-am auzit eu însumi în familie, la intrarea trupelor germane în Cluj, în 19 martie 1944, fabrica Dermata se afla sub guvernământ militar.

Turnul fabricii de încălţăminte Dermata

Fiind de neînlocuit, conducerea fabricii trebuia să înainteze în fiecare lună la comandamentul militar al oraşului o petiţie ca Dévényi Mor să nu fie deportat.

Soţia sa, Marfi şi unicul lor fiu Andrei, au fost însă internaţi în ghetoul din Cluj.

În 2 iunie 1944 aşteptau să fie îmbarcaţi în vagoanele unui transport. (Nu ştiau că destinaţia urma să fie Auschwitz.) Soarta a făcut ca în aceeași dimineaţă aviaţia aliaţilor să bombardeze liniile de cale ferată, astfel încât deportările au fost sistate până în 5 iunie 1944. Între timp Mór a reușit să obţină transferul soţiei şi fiului său în închisoarea din Cluj, unde aveau posibilitatea unei singure plimbări de 30 de minute pe zi. După ce această închisoare a fost desfiinţată, Marfi şi Andrei au fost închişi împreună cu Moni într-o mică încăpere din incinta fabricii Dermata.

La sfârșitul lunii septembrie 1944, familia Dévényi a aflat că sunt căutaţi de Gestapo; întreaga familie s-a ascuns într-unul din canalele de scurgere ale fabricii, în condiţii greu de închipuit. Muncitorii îl iubeau pe Moni şi aduceau zilnic hrană şi apă familiei Dévényi, pentru a putea supravieţui.

La 11 octombrie 1944, cineva le-a strigat de sus: ”Au venit ruşii!”. Dévényi Mór a ieşit primul, iar ofițerul sovietic care l-a întâmpinat i-a rupt steaua galbena şi l-a repus în funcţia tehnică pe care o avusese anterior.

La naționalizarea fabricii, el a predat cheile fabricii noului director numit de Partidul Comunist, Adalbert Székely.

Ca o curiozitate, fiul lui Székely, Abba, trăieşte azi în Israel şi e unul dintre bunii mei prieteni.

Dar calvarul lui Dévényi Mór nu s-a oprit aici.

La începutul anilor ’50 el a fost arestat de Securitate în plină perioadă a terorii staliniste din România. Deţinut timp de 3 ani, s-a întors acasă bolnav de Parkinson. La Bucureşti, unde se mutase între timp, a lucrat ca tehnician la fabrica de încălţăminte Kirov. Stătea pe strada Justiţiei, unde i-am vizitat în copilărie. Móni bácsi s-a stins din viaţă la Bucureşti.

Andrei, fiul

Dévényi Andrei în studenţie

La sfârsitul lunii decembrie am ridicat receptorul ca să-i urez lui Andrei, ”An Nou Fericit, 2016!”. De la capătul celălalt al firului mi s-a spus că se stinsese din viaţă doar cu o zi în urmă…

Andrei Dévényi (1932-2015) a copilărit la Cluj şi a fost elev la Zsidlic (Liceul Evreiesc). Salvat ca prin minune de deportare, a urmat în continuare liceul la Cluj, apoi Universitatea Babeş-Bolyai. Cu anii a devenit un cunoscut fizician, profesor-cercetător la Institutul de Fizică şi Materiale Bucureşti-Măgurele. S-a specializat în fizica corpului solid, fiind de trei ori bursier al Fundaţiei Humboldt.

S-a căsătorit cu Rodica Mănăilă – fiziciană de renume, membru corespondent al Academiei Române, descendenta unei vechi familii boiereşti. Când s-au căsătorit, Andrei, i-a promis Rodicăi “că nu va ridica niciodată problema plecării definitive din România”, Rodica fiind până la sfârșitul vieții o mare patrioată româncă.

Andrei a fost pentru mine un prieten mai mare, un înţelept sfătuitor în toate, care a participat la toate evenimentele importante ale vieții mele.

A fost înmormântat pe “Aleea Academicienilor” din cimitirul Bellu, alături de soţia sa.

Fiul lui, când a venit din America pentru a-şi îngropa tatăl, i-a rugat pe reprezentanții Comunităţii Evreieşti din Bucureşti sa trimită un cantor la înmormântare. I s-a arătat uşa…

Citez din necrologul citit de Dinu, fiul: ”Dacă au fost două fire roşii în viaţa lui care s-au împletit ca o secvenţă de ADN prin destinul lui, a fost pe de o parte această abilitate remarcabilă de a supravieţui împrejurărilor, unele foarte ostile, şi pe de altă parte nevoia de a fi iubit de alţi oameni”

Dinu, fiul lui Andrei

Se pare că talentul de fizician se transmite şi genetic, căci Dinu a moștenit talentul pentru fizică de la cei doi părinţi, cunoscuţi fizicieni. A studiat la MIT, la Yale și la Institutul Weizmann, devenind doctor în fizică.

Din motive numai de el știute, a abandonat fizica şi s-a dedicat domeniului investițiilor şi finanțelor. Azi locuiește împreună cu soţia sa, Ramona, la New York.

În încheiere am să transcriu poezia pe care a compus-o Dinu la moartea tatălui său Andrei, clujeanul devenit bucureştean.

Noi miticii

Noi suntem România adevărată

Ţara beteagă, strâmbă, netrebnică

Noi miticii o reprezentăm, o formăm, o informăm

 

Voi nordiştii clujeni cinstiţi

Va răsfăţaţi cu ungurii la coada calului,

Sunteţi corecţi şi punctuali

Si nu ne apreciaţi deloc.

 

Noi v-am creat leagănul, patria, strigoiul

Și acum, că aveţi zboruri la Viena,

Nici nu ne mai daţi telefon,

Aşa că rămâne cum am vorbit.

 

Dr. Yohanan (János)- Vass

Ierusalim