Rendez-vous în trei: Israel, Grecia, Cipru

O știre care poate multora le-a trecut neobservată, m-a determinat să renunț la subiectele de altfel foarte interesante, despre care voiam să scriu, întors dintr-o recentă călătorie, pentru a vă prezenta o importantă perspectivă pe calea – prea accidentată – pe care Israel încearcă s-o parcurgă spre Pace.

 

Grecii și evreii (o poveste veche cu prietenie și războaie)

Știrea publicată pe site-ul Ministerului Afacerilor Externe al Israelului ,în data de 3 Martie 2016, impune atenției publice un nou eveniment în lanțul celor deja începute de construire a ”trilateralei” Grecia – Cipru – Israel. Cândva (nu foarte demult:) Grecia nu era socotită o țară foarte prietenă cu Israel, mai ales pentru că Israel întreținea relații speciale economice și militare cu Turcia, iar faptul că între Turcia și Grecia domnește o ”inamiciție” seculară nu este un secret pentru nimeni. Așa că într-un fel era de așteptat ca întorsătura bruscă luată de relațiile turco-israeliene să ducă la o ”încălzire” a celor greco-israeliene. Sigur sunt și alte considerente care au susținut apropierea între Grecia și Israel cum ar fi criza financiară prin care a trecut Grecia, a cărei relații cu Uniunea Europeană au devenit tensionate, schimbarea guvernului și politicii grecești ca urmare a instalării lui Alexis Tzipras, sprijinit politic de o majoritate devotată a electoratului grec. Problema fundamentală a raporturilor Greciei cu UE este similară cu cea a ”fiului” risipitor și ”tatăl” un bogat  parvenit. Se desconsideră reciproc dar nu pot scăpa unul de celălalt:).  Deci în ciuda discursului autoritar, doresc o soluție negociată chiar dacă ea nu este nici cea mai eficientă nici cea mai morală. Guvernul lui Tzipras  se uită, evident, și după alte soluții pe termen lung, cu care pe de o parte să evite  un ”Grexit”, pe de altă parte să nu îl oblige la aplicarea măsurilor de austeritate propuse de UE, care în mod inevitabil i-ar scădea susținerea populară.

Tibi Antanta zâmbitoare

Cei trei lideri surâzând optimist

Această soluție se conturează în mod neașteptat prin ”trilaterala” care se pare – potrivit  declarațiilor date publicității – că se consolidează în mod vizibil și rapid. Abia a trecut o lună de la  prima întâlnire între cei trei lideri Alexis Tzipras primul ministru al Greciei, Nikos Anastasiades președintele Ciprului și Benyamin Netanyahu primul ministru al Israelului. Şi iată că în primele zile ale lui Martie o nouă întâlnire, de data asta la nivelul unor comisii parlamentare, vine să confirme declarația lui Netanyahu  care a calificat inițiativa organizării ”trilateralei” ca fiind de importanță istorică. Una din argumentele majore care au generat acest parteneriat economico-politic a fost evident descoperirea  uriașelor rezerve de gaz-metan în apele teritoriale  ale Israelului  și ale Ciprului a căror prelucrare (lichefiere și îmbuteliere) a fost preconizată  să se realizeze în Cipru, dar care urmează să  aprovizioneze şi Europa printr-un gazo-duct prevăzut să traverseze Grecia.

Gazoduct prin Grecia

Gazoduct prin Grecia

Acest proiect (deja demarat) ar putea să contribuie semnificativ la restabilirea echilibrului financiar al Greciei. Dar mai sunt avute în vedere și alte proiecte majore cu caracter inclusiv strategic. Una din ele este cea a unui gigantic cablu submarin (2000 MW) destinat interconectării rețelelor de energie electrică ale celor trei țări prin ”Cablul Eurasia” și legarea cu rețelele continentale europene.

Tot o  ” Mica Antanta” …dar cum n-a mai fost…,

Noua ”Antantă” din estul Mediteranei are, dincolo de importanța economică și o importantă semnificație politică. Pe de o parte, politica (prea) prudențială a Statelor Unite a lăsat această importantă zonă strategică fără o protecție militară consistentă deși a devenit un spațiu foarte tulbure, cu cel puțin două state riverane cu mari probleme prezente (Siria și Turcia) care probleme se pot degrada într-un viitor apropiat și datorită unor influențe și imixtiuni străine (Rusia și Iran), pe de altă parte cele două state membre ale UE pot oferi Israelului șansa unei apropieri și cooperări mai strânse cu Europa. Cred că Israel merită să fie invitată ca un potențial viitor membru al Uniunii Europene. Dincolo de obligațiile morale ale Europei față de Israel – țara evreilor  din care cei mai mulți au supraviețuit Holocaustului petrecut pe acest continent – cultura, standardele,civilizația Israelului sunt preponderent europene. Este unica țară din Orientul Mijlociu care asigură cetățenilor ei (în ciuda controversatei și politizatei ”discriminări” a unei părți a populației arabe ) un standard de viață de nivel european și oricum cel mai înalt din Orientul Mijlociu, un ambient democratic de factură europeană de cea mai bună calitate. ”Antanta” ar putea să constituie un prim pas important spre o asemenea evoluție politică. Revenirea evreilor în ”sânul” Europei actuale – la  a cărei  făurire au  adus o contribuţie esențială –  printr-un Stat Evreu prosper și compatibil cu valorile europene ar fi cea mai potrivită încheiere a exodului început cu aproape 2000 de ani în urmă.

Greece__Israel_Cyprus

Grecia, Israel, Cipru

Pe 3 Martie 2016, deci acum câteva zile, comisiile parlamentare pentru afaceri externe, ale celor trei țări s-au întrunit la Nicosia – capitala Ciprului -unde au convenit și au dat publicității o ”Declarație comună despre dialogul strategic de cooperare între Israel, Grecia și Cipru”. Comisia Knesset-ului a fost formată din  trei deputați și un șef al delegației,tot deputat care poartă numele mai rar întâlnit  și dificil de rostit : Ițhac (Țahi) Hanegbi.

 

Omul potrivit la locul potrivit

Pe acest bărbat înalt, bine făcut și ras în cap, l-am cunoscut la Brașov. Cum s-ar spune m-am ”trezit”  cu Țahi Hanegbi (foarte asemănător cu cel de azi) dar într-o ”ediție” cu aproape 20 de ani mai tânără, în sinagoga care azi se numește Beith Israel (Casa lui Israel). Pe atunci încă nu avea nici-un nume și nici nu fusese refăcută. Refacerea Sinagogii  s-a realizat în 2001, cu completări ulterioare succesive în 2007 și în 2014. Vizita lui Hanegbi s-a petrecut în 1997. Pe atunci avea vreo 40 de ani și era deputat în Parlamentul israelian (Knesset) și șeful Cancelariei Primului Ministru (pe atunci Ițhak Șamir) . Personalul de pază care-l însoțea (nu foarte numeros ) era format, cum e protocolul, din gărzi de corp de la  serviciile israeliene și române. Mi-au atras atenția că personajul era important.

Tzahi Hanegbi

Tzahi Hanegbi

Fără ifose a vizitat sinagoga,a cerut un ”sidur”(carte de rugăciuni) și s-a rugat. M-a impresionat ținuta și comportamentul lui riguros, dar lejer și amical. L-am mai revăzut în Israel (el pe podium, eu în mulțimea din sală:) în mai multe ocazii ,de-a lungul șirului de ani în care a continuat ascensiunea în cariera lui, odată cu succesele grupărilor politice la care a aderat totdeauna cu prevedere. Nu degeaba este considerat un expert în probleme politice și de securitate. De altfel a fost în numeroase poziții ministeriale deținând printre altele și portofoliul Justiției și cel al Securității Interne în guvernul Ariel Șaron, după formarea noului său partid Kadima (care s-a desprins din Likud).  A avut în subordine toate agențiile israeliene de informații  (Mossad, Șin Bet, Agenția pentru Energia Atomică…) Din anul 2006 a fost ales deputat și a îndeplinit funcția de președinte al Comisiei de Politica Externă a Knesset-ului. În această perioadă a fost în cercetare sub acuzația de corupție și conflict de interese ,dar a fost achitat după 4 ani de judecată de toate acuzele primind până la urmă o amendă nesemnificativă pentru acuzația de sperjur.  Acuzația pentru care a fost trimis în judecată, numirea  fără concurs a unor membri ai propriului partid politic ”Likud”, în posturi de conducere la unul din Ministerele pe care le-a”păstorit”, Israelul este o țară în care ”separarea puterilor” funcționează  fără ezitări. Sunt după gratii numeroși demnitari (2 șefi de stat, un prim-ministru, 10 miniștri și 18 deputați :))

 

Un ”album” de familie cu frânturi de istorie sionistă

Tzahi  Hanegbi este un ”țabar”, adică un israelian ”get-beget” născut la Ierusalim după întemeierea Statului Israel, din părinți născuți și ei în Israel. Această realitate care începe să fie din ce în ce mai atotcuprinzătoare, îi lasă fără argumente pe cei care au vociferat că evreii sunt venetici pe teritoriul Palestinei. Mama lui Țahi, Geula Cohen s-a născut la Tel-Aviv,  dar înainte de Întemeierea Statului Israel. Își poate însă revendica merite importante în lupta pentru această întemeiere. Recent, chiar în ziua de Crăciun (2015) și-a sărbătorit cea de a 90-a aniversare. O viață lungă trăită intens în slujba unui ideal care până și celor mai optimiști adepți le părea unul de neatins într-o singură viață de om. Tocmai dificultatea realizării acestui ideal – evident este idealul reîntoarcerii și refacerii Sionului – a determinat o adevărată competiție între numeroșii săi adepți pentru a găsi calea optimă. Geula a fost o activistă dedicată căii așa zis ”revizioniste”. Istoria recentă a sionismului modern –  socotind începuturile ei din ultima parte a secolului XIX –  își poate regăsi izvorul tuturor alternativelor ei, în tumultoasa viață evreiască din răsăritul Europei.  Revizionismul nu însemna îndepărtarea de țelurile și mijloacele  sionismului” herzlian”(cum am fi tentați să deducem din denumire), ci mai curând readucerea mișcării sioniste pe făgașul ei original,de la  care o succesiune de compromisuri  au îndepărtat-o. Liderul necontestat al curentului ”revizionist”  care ar putea fi denumit mai explicit ”maximalist” a fost Vladimir (Zeev) Jabotinsky. Dezamăgit de permanentele cedări ale conducătorilor Ișuvului și a Organizației Mondiale Sioniste, condusă în acea perioadă de Chaim Weizman,(care avea să devină primul președinte al Statului Israel), Jabotinsky și fidelii săi au decis să formeze o mișcare alternativă.  Dacă ”sionismul practic”, reprezentat de Ben Gurion în Palestina și Weizman în Diaspora, susțineau în acord cu britanicii calea imigrației individuale și creșterea progresivă a populației evreiești în cadrul ”legal” al unui vag ”Cămin Național”, revizionismul propunea proclamarea neîntârziată a unui Stat Evreu care să poată primi valurile de imigranți care căutau un refugiu să-și salveze viețile. Situația s-a acutizat odată cu ”fascizarea” Europei, accelerată după instaurarea nazismului în Germania. Dacă ”sionismul practic” susținea ferm o colaborare cu puterea mandatară britanică, încercând prin negociere să obțină creșterea ”cotelor” de imigrație limitate drastic de succesivele ”Cărți Albe” și acceptând ”ideologia” Comisiei Peel de partajare a teritoriului Palestinei între arabi și evrei, ”sionismul revizionist” se pronunța ferm împotriva acestor compromisuri, cerând dimpotrivă  proclamarea imediată a Statului Evreu, pe întregul teritoriu al Palestinei rămasă sub mandat. Aceste controverse au condus și la crearea unui ”braț” armat al mișcării revizioniste, denumit ”Irgun Țvai Leumi” ( Organizația Militară Națională). Primul comandant al ”Irgunului” a fost Jabotinsky (până în anul 1940 – când a murit), iar ultimul  Menahem Begin (până în 1948 când  Irgun s-a reintegrat în Armata Israelului). După proclamarea independenței și câteva confruntări dure între guvernul ”laburist” condus de Ben Gurion și ”opoziția”  naționalistă – liberală relațiile între curentele de idei și ideologii diferite s-au regăsit pe terenul mai ”domol” al luptei politice dintre partide. Dar miezul disputei între cele două mari curente ale politicii Israeliene a rămas neschimbat. Unii văd soluția în acord cu opinia agreată de majoritatea actorilor politici ”două state pentru două popoare ” (poporul evreu și ”poporul” palestinian) trăind alături în pace și respect mutual, alții consideră că acest concept este frumos dar nerealizabil din o mie și una de motive practice (securitatea Israelului, divergențe majore între locuitorii arabi din Gaza, Cisiordania, Ierusalim și Israel, influențe externe contradictorii din statele arabe, instabilitatea politică a lumii arabe etc,etc.). Astfel încât au apărut în Israel (dar și în afara lui) adepții unei alte abordări și anume aceia care susțin că (cel puțin pentru moment) NU există soluție.Și că  de primă prioritate este să se asigure prin eforturi comune (Israel și aliații săi) o creștere și îmbunătățire substanțială a nivelului de trai și al mediului cultural al populației arabe din așa-zisele ”teritorii ocupate” care (poate mai fidel situației reale), ar putea fi denumite ”teritorii abandonate” de statele arabe (mai ales Egiptul pentru Gaza și Iordania pentru” Malul de Vest”).  Unii lideri de ”ieri”, dar și de astăzi, avertizează de multă vreme opinia publică israeliană să nu accepte cedări de teritorii. Geula Cohen, mama lui Țahi Hanegbi, o femeie frumoasă care l-a fermecat chiar pe Anwar Sadat:) a inființat în 1979 împreună cu Moșe Șamir partidul ”Tehiya”(Renașterea) cu o astfel de platformă.

Tibi Geula Cohen

Geula Cohen

 

După (aproape) 40 de ani

Partidul ”Tehiya” a dispărut de  peste 20 de ani din viața politică animată și zgomotoasă din Israel. Dar problema fundamentală a atitudinii față de realitățile complicate ale Statului Evreu este mărul discordiei politice. Compromisul sau fermitatea.? Aceeași întrebare fără răspuns univoc. În oricare versiune am crede este esențial pentru Statul Evreu, dar și pentru întreaga lume ca acest conflict exacerbat israelo-palestinian să se domolească și  să se evite o izolare a Israelului în plan internațional.

Delegația Israel la Nicosia în 3 martie 2016 Hanegbi, Nash, Tajtenberg

Delegația Israel la Nicosia în 3 martie 2016 Hanegbi, Nash, Tajtenberg

Acestui obiectiv servește, sperăm cu succes, această nouă configurație politică ”trilaterală”. Că actualul guvern al Israelului acordă o mare atenție problemelor și relațiilor sale externe este neîndoios, fiind confirmat și de menținerea portofoliului de externe în subordinea primului ministru Netanyahu, cu Ițhac (Țahi) Hanegbi în poziția de ministru adjunct al Afacerilor Externe sau președnte al Comisiei  Knesset pentru Afaceri Externe. După cum am mai subliniat el a fost șeful delegației israeliene la ”Trilaterala parlamentara”. Ceilalți membri ai delegației Nachman Șai , Manuel Trajtenberg și Anat Berko sunt personalități recunoscute pentru activitatea lor intra și extraparlamentară. Israel nu a avut relații prea bune în trecut nici cu Grecia nici cu Ciipru, deși există conexiuni culturale și influențe reciproce de mii de ani intre Evrei și Greci. Ciprul este o țară nouă a unui popor vechi care a avut (și mai are 🙂 de înfruntat probleme similare cu ale Israelului (teritoriul unitar din punct de vedere cultural,economic și  istoric, despărțit forțat de o graniță artificială, oameni dislocați  într-o parte și cealaltă, imixtiunea unei puteri străine). Ca și în Israel este o situație creată artificial nesustenabilă la infinit.    În urma întrunirii de la  Nicosia a rezultat o importantă și interesantă Declarație comună care, pe lângă confirmarea domeniilor de colaborare, a subliniat și promovarea unei atitudini comune în consens cu UE  în privința refugiaților. Nu putem decât să ne bucurăm că  relațiile tensionate ale lumii cu Israel încep să se relaxeze. Evenimente importante petrecute aproape concomitent  ca întâlnirea de la Nicosia, vizita președintelui  României la Ierusalim,vizita vicepreședintelui Statelor Unite (chiar dacă e de adio:) sunt semne bune. Oricum trebuie să ne bucurăm căci se apropie PURIM. Dar să nu uităm ! De Purim sărbătorim generozitatea regelui Ahașveroș, de a fi oferit evreilor, în schimbul devotamentului și fidelității lor, dreptul de a se apăra singuri de cei care vroiau să-i ucidă. Și au reușit. Cu aproximativ 2600 de ani în urmă. Și acum vor unii să ne ucidă. La propriu nu la figurat. Pe străzi pașnice din Ierusalim sau Tel-Aviv curge din nou sânge. Dar ne vom apăra și vom învinge!

 

Hag Purim Sameach!

 

Tiberiu Roth, 9 Martie 2016

 

3 Comments

  • Dorina Florescu. Romanian Journal of Internal Medicine commented on March 12, 2016 Reply

    I am în Israel now. I visited. JERUSALEM. Congratulation for your activity…. and this. Begining

  • yosef gabor commented on March 11, 2016 Reply

    Domnu Roth Drag,

    Am trait o viata foarte lunga in israel ,

    as putea sa scriu cel putin 30 de carti

    despre viata in israel.

  • yosef gabor commented on March 11, 2016 Reply

    Domnu drag, Roth Tiberiu

    Dupa o
    viata lunga de aproape 50 de ani in Israel , vii mata si imi povestesti cum e ?

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *