Dinastia Dévényi

Povestea familiei Dévényi este în parte povestea fabricii Dermata, dar şi povestea unei familii de evrei clujeni, care au trecut prin perioada Holocaustului reuşind să supravieţuiască.

Moni

Dévényi Mor

 

Deutsch Moni (devenit mai târziu Dévényi) s-a născut la sfârșitul secolului al XIX-lea . A luptat în Primul Război Mondial, fiind decorat ca erou de război.

S-a specializat în domeniul industriei de încălţăminte în ţară şi în Europa, devenind unul dintre cei mai buni specialişti în domeniu.

La începutul anilor ’30, s-a căsătorit cu Margit sau cum ii spuneam în familie, Marfi.

Numele ei e înscris pe placa de marmură de la Sinagoga Neologă  din Cluj – a fost printre cei care au donat pentru reconstrucția Sinagogii Neologe – bombardată în cel de-al II-lea Război Mondial.

Marfi făcea parte din vestita familie Farkas din Sighetul Marmaţiei, implicată de generaţii în industria de încălţăminte. Fratele ei, Dr. Farkas Imre, cunoscutul internist  al Spitalului Evreiesc din Cluj, a fost primul soţ al mamei mele; răpus de boala la numai 43 de ani, într-o perioada în care încă nu se inventaseră antibioticele.

Capul familiei era Farkas Mózsi (1881-1941), cunoscut industriaș, om politic şi activist sionist, filantrop, președintele societăţii Keren HaYesod. Împreună cu fraţii Renner, el a înființat în 1910, fabrica de încălţăminte Dermata, devenită mai târziu cea mai mare fabrică de încălţăminte din România. Această fabrică a dat de lucru la mii de clujeni, de-a lungul multor decenii.

Mózsi, directorul general al fabricii, locuia într-o vilă, care ulterior a fost naţionalizată şi a devenit sediul Casei Pionierilor din Cluj. Aici l-a cunoscut pe Móni. În scurt timp, datorită priceperii sale, Moni a ajuns tehnologul sef şi directorul adjunct al fabricii.

Dar norii războiului se apropiau şi odată cu ei şi persecuțiile antievreieşti. Autoritățile maghiarei i-au schimbat numele din Deutsch în Dévényi; el fiind considerat un specialist de neînlocuit (dovada că exista şi specialist de neînlocuit!)

După cum reiese din cartea lui Daniel Löwy, A Kálváriától a tragédiáig [De la capela Calvariei, la tragedie], dar şi din poveștile pe care le-am auzit eu însumi în familie, la intrarea trupelor germane in Cluj, în 19 martie 1944, fabrica Dermata se afla sub guvernământ militar.

Turnul fabricii de încălţăminte Dermata

Fiind de neînlocuit, conducerea fabricii trebuia să înainteze, în fiecare lună, la comandamentul militar al oraşului, o petiţie ca Dévényi Mor să nu fie deportat.

Soţia sa, Marfi şi unicul lor fiu Andrei, au fost însă internaţi în Ghetoul din Cluj.

În dimineața zilei de 2 iunie 1944, aşteptau să fie îmbarcaţi în vagoanele unui transport (nu ştiau că destinaţia urma să fie Auschwitz!), Soarta a făcut ca în dimineaţa acelei zile aviaţia aliaţilor să bombardeze liniile de cale ferata ; în acest fel, deportările au fost sistate până la data de 5 iunie 1944. În acest timp, Mór a reușit să obţină transferul soţiei şi fiului său în închisoarea  din Cluj., unde aveau posibilitatea unei singure plimbări de 30 de minute pe zi. După ce această închisoare a fost desfiinţată, Marfi şi Andrei au fost închişi împreună cu Moni,  într-o mică încăpere din incinta fabricii Dermata.

La sfârșitul lunii septembrie 1944, familia Dévényi a aflat că sunt căutaţi de Gestapo; întreaga familie a trebuit să se refugieze  în unul din canalele de scurgere ale fabricii, în condiţii greu de închipuit. Muncitorii îl  iubeau pe Moni şi aduceau zilnic hrană şi apă familiei Dévényi, pentru a putea supravieţui.

La 11 octombrie 1944, cineva le-a strigat de sus: :”Au venit ruşii!”. Dévényi Mór a ieşit primul, iar ofițerul sovietic care l-a întâmpinat i-a rupt steaua galbena şi l-a repus în funcţia tehnică pe care o avusese anterior.

La naționalizarea fabricii, el a predat cheile fabricii, noului director numit de Partidul Comunist, Adalbert Székely.

Ca o curiozitate, fiul lui Székely, Abba, trăieşte azi în Israel şi e unul dintre bunii mei prieteni.

Dar calvarul lui Dévényi Mór nu s-a oprit aici.

La începutul anilor ’50 el a fost arestat de Securitate în plină perioadă a terorii staliniste din România. Deţinut timp de 3 ani, s-a întors acasă bolnav de Parkinson. La Bucureşti, unde se mutase între timp, a lucrat ca tehnician la fabrica de încălţăminte Kirov. Stătea pe strada Justiţiei unde i-am vizitat în copilărie. Móni bácsi s-a stins din viaţă la Bucureşti.

 

Andrei, fiul

Dévényi Andrei în studenţie

La sfarsitul lunii decembrie am ridicat receptorul ca să-i urez lui Andrei, ”An Nou Fericit, 2016!”. De la capătul celălalt al firului mi s-a spus că se stinsese din viaţă doar cu o zi în urmă…

Andrei Dévényi (1932-2015), a copilărit la Cluj şi a fost elev la Zsidlic (Liceul Evreiesc). Salvat ca prin minune de deportare, şi-a continuat studiile liceale la Cluj, iar apoi la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj. Cu anii a devenit un cunoscut fizician, profesor-cercetător la Institutul de Fizica şi Materiale – Bucureşti-Măgurele.

S-a specializat în fizica corpului solid – fiind de trei ori bursier al Fundaţiei Humboldt.

S-a căsătorit cu Rodica Mănăilă – fiziciană de renume, membru corespondent al Academiei Române, descendenta unei vechi familii boiereşti.

Când s-au căsătorit, Andrei, i-a promis Rodicăi “că nu va ridica niciodată problema plecării definitive din Romania” – Rodica fiind până la sfârșitul vieții o mare patriotă româncă.

Andrei a fost pentru mine un prieten mai mare, un înţelept sfătuitor în toate, care a participat la toate evenimentele importante ale vieții mele.

A fost înmormântat pe “Aleea Academicienilor” din cimitirul Bellu, alături de soţia sa.

Fiul lui, când a venit din America pentru a-şi îngropa tatăl, i-a rugat pe reprezentanții Comunităţii Evreieşti din Bucureşti sa trimită un cantor la înmormântare. I s-a arătat uşa…

Citez din necrologul citit de Dinu, fiul.: ”Dacă au fost doua fire roşii în viaţa lui care s-au împletit ca o secvenţă de ADN,  prin destinul lui, a fost pe de o parte această abilitate remarcabilă de a supravieţui împrejurărilor unele foarte ostile şi pe de alta parte nevoia de a fi iubit de  alţi oameni”

 

 

Dinu, fiul lui Andrei

 

Se pare că talentul de fizician se transmite şi genetic, căci Dinu a moștenit talentul pentru fizică de la cei doi părinţi, cunoscuţi fizicieni.

A studiat la MIT, la Yale, la Institutul Weizman devenind doctor în fizică.

Din motive numai de el știute, a abandonat fizica şi s-a dedicate domeniului investițiilor şi finanțelor. Azi locuiește împreună cu soţia sa, Ramona,  la New York.

În încheiere am să transcriu poezia pe care a compus-o Dinu la moartea tatălui său Andrei, clujeanul devenit bucureştean.

 

Noi miticii

 

Noi suntem România adevărată

Ţara beteagă, strâmbă, netrebnică

Noi miticii o reprezentam, o formăm, o informăm

 

Voi nordiştii clujeni cinstiţi

Va răsfăţaţi cu ungurii la coada calului

Sunteţi corecţi şi punctuali

Si nu ne apreciaţi deloc

 

Noi v-am creat leagănul, patria, strigoiul

Si acum că aveţi zboruri la Viena

Nici nu ne mai daţi telefon

Aşa că rămâne cum am vorbit.

 

Dr. Yohanan (János)- Vass

Ierusalim

3 Comments

  • George Rosenberger commented on March 13, 2016 Reply

    Articol foarte interesant cu multe date biografice ( putin cunoscute) despre familia Devenyi si descententii familiei, familie care a dat foarte multi oameni valorosi atit Romaniei cit si intregii lumi.
    Mai astept si alte articole la fel de bine documentate.

  • Andrea Ghiţă commented on March 12, 2016 Reply

    Acest articol e foarte bine venit, pentru ca atat protagonistii cat si situatiile de viata sunt interesante si putin cunoscute de generatia actuala.. Tatal meu, Imre Szekely (z.l.) mi-a povestit mult despre nivelul tehnologic ridicat al fabricii Dermata si despre competenta si curajul inginerului Dévényi care, dupa ce se pusese embargo pe importurile masinilor unelte din Anglia si SUA, a proiectat si realizat masini de inalta performanta pentru ca industria pielariei si incaltamintei (bocancii militari) sa nu aiba de suferit. Tata pe atunci era doar muncitor calificat, admiratia sa crescand simtitor atunci cand – ajuns profesor universitar specialist in mecanisme si organe de masini – a inteles mult mai bine ce munca dificila facuse inginerul Dévényi de la Dermata.

  • Zador Andrei commented on March 10, 2016 Reply

    Foarte frumos și instructiv articol. L-am cunoscut fugitiv pe dl. A. Devenyi, după 1945, la terenurile de tenis din Parc. Poate ar merita să scrie cineva epopeea fabricii Renner-Farkaș-Dermata -Clujeana.
    Vă felicit.
    Andrei Zador

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *