În pat cu televiziunea publică

Nu am obiceiul să mă uit la televizor din pat, nici măcar la emisiunile televiziunii mele de suflet, cea publică. Le vizionez din fotoliu sau le ascult trebăluind în bucătărie, pentru că sunt – într-un fel – dependentă de TVR. O dependenţă reciprocă dacă ne gândim că de peste 22 de ani destinul meu e împletit cu soarta acestei instituţii, pentru că, parafrazând un slogan recent al radioului public, „Şi eu sunt TVR!”. Şi chiar sunt pentru că produc şi consum emisiuni ale postului public naţional,  adulat atunci când am intrat în această familie şi, în ultima vreme, hulit. Eu ţin mult la TVR; mă bucur atunci când face audienţă – nu doar cu meciurile naţionale – şi mă doare să o văd eşuând. Eşecul televiziunii publice – asumabil, parţial, şi de noi, truditorii din instituţie – este cauzat în principal de modul (incompetent, haotic şi iresponsabil) în care a fost administrată în ultimii ani şi de încercările de redresare financiară efectuate după ureche  – am să dau doar câteva exemple: disponibilizări arbitrare (sub acoperirea unui evaluări irelevante şi nefondate legal, urmate de acţiuni câştigate în instanţă, respectiv de angajări impuse de dezechilibrul resurselor de personal calificat), oprirea producţiei timp de mai multe luni, când telespectatorul bombardat cu redifuzări era invitat să schimbe canalul şi reducerea drastică  a filmărilor în week-end, tocmai când au loc o mulţime de evenimente culturale, sportive, etc. La aceste măsuri interne aberante s-au adăugat cele luate în afara instituţiei (obligativitatea plăţii TVA, reducerea şi apoi  îngheţarea taxei TV şi inexistenţa unei reglementări pentru încasarea acesteia, contribuţia majorată la CNC, etc ), precum şi absenţa deciziei politice ferme şi consecvente în vederea readucerii televiziunii publice, pe linia de plutire.

De câţiva ani buni  se ştia că va veni momentul fatal, dar toată lumea aplica metoda neaoşă de depanare ( în loc să reparăm pana… o suflăm mai încolo). Şicanele politice care au dus la demiterea ultimului (dar sper nu al celui din urmă) PDG şi, automat, la căderea consiliului de administraţie şi instalarea interimatului, nu au făcut decât să înrăutăţească şi mai mult lucrurile. Apoi, în mod heirupist, s-a votat un nou consiliu de administraţie – care cuprinde mulţi dintre membrii anteriori, contribuitori la involuţia instituţiei – şi am ajuns la situaţia de pat (pomenită în titlu). Menţionez că această etichetare a stării de fapt nu-mi aparţine mie (ci deputatului UDMR, Árpád Márton, care a exprimat-o într-o emisiune la TVR Cluj) dar este atât de sugestivă încât am preluat-o în acest articol. De patru săptămâni se propun şi se resping candidaţi la funcţia de preşedinte director general. Ba cei care îi propun o fac în dorul lelii, ba cei care îi votează pun pe prim plan duelul Putere-Opoziţie şi nu cedează un milimetru. În ambele cazuri – după opinia mea – este ignorat interesul televiziunii publice. Cuantumul (ridicol de mic) al taxei TV pare bătut în cuie, proiectul de modificare a legii televiziunii este în standby… Unii vehiculează soluţia intrării în insolvenţă, alţii sugerează acordarea unui ajutor de stat, dar ambele propuneri – dincolo de faptul că nu întrunesc acordul majorităţii decidenţilor – mai au de depăşit etape de procedură al căror termen pare mult mai îndepărtat decât zilele numărate al televiziunii publice, sugrumată de datorii.

Estimp lucrătorii din televiziune – dincolo de frustrarea cauzată de diminuarea  bugetului pentru producţie şi obligaţia la un farniente care nu e deloc dolce – sunt măcinaţi de grijile materiale imediate şi de îngrijorarea privind viitorul apropiat. Sunt puşi la zid pentru că şi-au cerut şi câştigat în instanţă drepturile salariale, stipulate în contractul colectiv de muncă şi neacordate timp de mai mulţi ani, şi dispreţuiţi de vremelnicii confraţi venetici care se dau rotunzi, pe post, în prime time, făcând rating cu comicării îndoielnice. (Dar şi de la ei putem învăţa câte ceva, nu-i aşa?) Pe de altă parte, e cât se poate de limpede că audienţa diminuată (rezultat direct nu atât al prestaţiei profesionale, cât al managementului care a impus stagnarea) împiedică îndeplinirea menirii televiziunii publice. Asta nu înseamnă că nu ar fi nevoie de înnoire, dinamizare, orientare către publicul care nu urmăreşte emisiunile ţintuit pe scaun, ci online, etc.

Şi angajaţii sunt încremeniţi în pat. Înţepeniţi de teamă, de neputinţă, de lipsă de inspiraţie.  Nu mă exclud nici pe mine, cea care de vreo şase ani am fost investită cu onoarea de a reprezenta Grupul Parlamentar al Minorităţilor Naţionale în calitate de membru supleant al Consiliului de Administraţie al TVR. Am participat la audierile din comisii – unde am vorbit despre dificultăţile întâmpinate în munca de teleast minoritar şi de provincie – am depus jurământul în faţa camerelor reunite, după care nimeni, niciodată nu m-a pus la muncă şi nu m-a întrebat nimic, pentru că supleanţii acestui consiliu (spre deosebire de cei din alte comitete si consilii, care au drept de participare la şedinţe şi vot consultativ) nu-şi intră în rol decât dacă membrii plini absentează un răstimp îndelungat. Sunt convinsă că nu aş fi putut salva televiziunea, dar probabil aş fi avut un aport util…

Din fericire încă nu am căzut total pradă apatiei nici eu şi nici colegii mei (teleaşti de provincie). Ne străduim să ne punem imaginaţia la contribuţie pentru a suplini lipsa bugetului şi de a drămui fondurile, drastic diminuate, pentru a menţine calitatea emisiunilor şi a nu ne pierde publicul, atât cât ne-a mai rămas din el…

TVR este lăsată de izbelişte. Mă întreb dacă i se va mai întinde o mână de ajutor fermă, i se va oferi un sprijin serios (şi zic eu meritat) pentru a soluţiona patul cu o remiză, urmată de o reformă esenţială şi o revigorare, sau va fi făcută… mat?

Andrea Ghiţă

Opiniile exprimate în textele publicate  nu reprezintă punctele de vedere ale editorilor, redactorilor sau ale membrilor colegiului redacţional. Autorii îşi asumă întreaga răspundere pentru conţinutul articolelor.

Comentariile cititorilor sunt moderate de către redacţie. Textele indecente şi atacurile la persoană se elimină. Revista Baabel este deschisă faţă de orice discuţie bazată pe principii şi schimbul de idei.

 

3 Comments

  • Andrea Ghita commented on April 23, 2016 Reply

    Si iata ca EBU i-a retras României calitatea de membru deşi se făcuseră eforturi mari să se plătească o parte din restanţe. “Cu mari eforturi, TVR a reuşit să achite în această perioadă aproape 33 de milioane de euro. Cea mai mare parte, peste 20 de milioane de euro, numai în ultimii 5 ani, aproape dublu decât în perioada 2005 -2011. A fost unul dintre eforturile TVR pentru a continua să ofere programe şi transmisii din reţeaua EBU. Pentru aceste sume, statul român a încasat la buget peste 11 milioane de euro din taxa pe valoare adaugată, sumă nedeductibilă” – (sursă: http://stiri.tvr.ro/pozitia-televiziunii-publice–pentru-platile-catre-ebu–tvr-a-platit-tva-nedeductibil-11-milioane de-euro_73411.html#sthash.P0o5z3t2.dpuf) Dar degeaba, pentru că acum, când TVR e la ananghie, Guvernul declară că nu se poate implica in finanţare…Parlamentul nu se implică în reglarea situaţiei TVR (deşi o poate face) şi situaţia TVR se deteriorează vertiginos.

  • Andrea Ghiţă commented on April 22, 2016 Reply

    Va multumesc pentru comentariu. Va rog sa mentionati care emisiune nu v-a placut, din ce cauza si ce ati dori sa vedeti la TVR Cluj.

  • Toma Credinciosul commented on April 22, 2016 Reply

    dvs prin calitatea slaba a emisiunilor pe care le faceti ati contribuit la caderea audientei televiziunii publice din Cluj-Napoca

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *