Două mii de ani…între două sinagogi.

În primul an al mileniului al treilea se împlinea un secol de existență a sinagogii din Brașov, inaugurată în primul an al secolului 20. Anul 1901 a fost un an liniștit, de prosperitate și pace. S-au născut mulți oameni deveniți celebri. Doi mari actori de cinema Marlene Dietrich și Clarck Gable care au cunoscut succesul și notorietatea mondială într-o artă care nu exista încă în anul 1901 când s-au născut ei  A murit Regina Victoria marea creatoare a Imperiului Britanic și Verdi marele creator al operei moderne. În rest nimic deosebit nu este consemnat în analele lumii pentru acest an de început de secol.

 

Prima Sinagogă

La Brașov cei 35000 de locuitori în părți aproape egale maghiari, români și germani trăiau prosperi în liniște și armonie. Printre ei vreo 2000 de evrei, în majoritate ”neologi” au strâns bani din donații și împrumuturi ca să-și construiască o sinagogă. Prima din Brașov. Au angajat în 1899 un arhitect evreu Lipot (Leopold) Baumhorn, cu studii făcute la Viena și cu experiența dobândită în perioada uceniciei alături de Lechner, cel mai prestigios arhitect din Budapesta timpului. După doi ani, splendidul edificiu al primei Sinagogi din istoria Brașovului, a fost inaugurat Se lucra pe vremuri cu tehnologii mai puțin avansate, dar cu mai multă răspundere, eficiență și idăruire.:)  Leopold Baumhorn avea să devină cel mai important și mai cunoscut arhitect ”sinagogal” din Imperiul Austro-Ungar, care era atunci patria celor mai mulți evrei din Europa. Sinagoga din Brașov, o bijuterie arhitecturală în stil maur, este una din cele 24 de sinagogi construite după proiectele lui  Baumhorn la  Budapesta,  Esztergom(1888), Szolnok, Szeged, Timișoara, Gyöngyös, Ujpest, Zrenjanin, Rijeka (1903), Novi Sad(1909), Nitra, Lucenec și încă altele. Din toate cele 24 de sinagogi proiectate de Baumhorn, doar două mai funcționează ca sinagogi, cea din Szeged și… cea din Brașov.

Sinagoga neologă din Braşov la începutul veacului XX

Sinagoga neologă din Braşov la începutul veacului XX

Sinagoga din Brasov a fost martora mută, dar activă a secolului 20. Poartă pe pereții ei urmele principalelor evenimente care au marcat secolul cel mai sângeros din istoria omenirii și cel mai dureros pentru poporul evreu. Înscripțiile în  limbile care se vorbeau curent la Brașov și bineînțeles  în limba sfântă a rugăciunilor, amintesc memoria celor care au căzut în luptele din Primul Război Mondial și victimele Holocaustului din timpul celui de al doilea. Anul 2001 a căpătat o mențiune specială și o completare – pe placa memorială care păstrează numele donatorilor generoși contributori la clădirea Sinagogii – cu recunoștința adresată celor care au contribuit la reclădirea ei.

Cred că merită subliniat faptul că Sinagoga Neologă din Brașov, care a căpătat în anul 2014 nobila denumire de ”Beit Israel” – a fost prima sinagogă din România care a fost refăcută după căderea comunismului.  Unul din principalii sponsori ai acestei temerare și binecuvântate acțiuni a fost  Ambasadorul Statelor Unite în România (1994 – 1997) E.S. Alfred Moses.

Placă memorială în sinagogă

Placă memorială în sinagogă

 

Începuturile ”tranziției”

Perioada în care Alfred Moses și-a îndeplinit misiunea în România, a fost marcată de confuzia politică, de sentimentele contradictorii ale populației și de incapacitatea ”clasei” politice de a defini și de a aplica măsuri coerente care să rupă conexiunile cu trecutul  comunist și să creeze cadrul administrativ pentru consolidarea democrației și revigorarea economică. La începutul perioadei, președintele Ion Iliescu încerca ”să împace capra cu varza”, promovând o atitudine echivocă mai ales în ce privește problema fundamentală a dreptului de proprietate. Dificultatea rezolvării chestiunilor complicate legate de restituirea proprietăților confiscate abuziv de a lungul celor 40 de ani de regim comunist, de privatizarea rațională și în folosul societății a economiei de stat ineficientă și de crearea cadrului legal și administrativ pentru încurajarea formării și dezvoltării economiei private, a determinat tergiversarea soluționării lor, ceea ce a complicat și mai mult situația.

Alfred Moses, ambasadorul SUA la Bucureşti

Alfred Moses, ambasadorul SUA la Bucureşti

Venirea la putere în 1996 a unui guvern de coaliție cu simpatii de ”dreapta”, sub președinția lui Emil Constantinescu, a însemnat o schimbare de atitudine semnificativă, dar fără consecințele pozitive așteptate în plan social și economic. Pentru cei mai mulți americani care au venit în acea perioadă în România  situația economică, dar mai ales mentalitatea și comportamentul social al populației erau de neînțeles. În ”naivitatea” lor proverbială, americanii care erau animați de cele mai bune intenții s-au lovit de atitudinea dacă nu ostilă, cel puțin indiferentă a celor pe care  ei au venit să-i ajute. Au fost tot felul de inițiative private și publice majoritatea fiind animate de dorința de a ajuta în mod dezinteresat o țară care a reușit să scuture jugul comunist printr-o luptă eroică și cu sacrificii mari de vieți tinere. Din nefericire  de cele mai multe ori cei care  încercau să ofere ajutor cu cei care aveau nevoie de ajutor nu găseau un limbaj comun și nici o platformă pe care să se poată înțelege. Prăpastia dintre experiența,  conceptele și modul de viață al americanilor, veniți de multe ori voluntar să ajute, și cea a populației din România, – care deși a răsturnat comunismul avea să păstreze încă mult timp obiceiurile și atitudinile dobândite în cei 40 de ani de comunism.- era de netrecut.  De fapt dacă vrem să privim adevărul în față, populația României nu s-a răsculat împotriva ideologiei comuniste, ci împotriva lipsurilor pe care a fost nevoită să le îndure, din cauza colapsului economic, al sistemului comunist. ”Revoluția” din Decembrie 1989 nu a fost consecința unei ”explozii”  a nemulțumirilor populare ci mai curând a unei ”implozii” a regimului comunist din întreaga Europă de Est urmată aproape imediat și de prăbușirea statului sovietic, sponsorul principal al regimurilor comuniste. După euforia care a urmat căderii regimului ceaușist, au început convulsiile inerente unei răsturnări fundamentale ale sistemului politic și social.  România chiar în comparație cu restul țărilor foste socialiste se distingea  prin caracterul dictatorial, represiv și obtuz al regimului comunist-naționalist care a dus la izolarea economiei țării de restul lumii. Economia țării era aproape în întregime în administrarea statului, antreprenoriatul privat fiind inexistent. A încerca în asemenea condiții o schimbare radicală a sistemului social-politic, concomitent cu necesitatea democratizării, dar și a ameliorării condițiilor de viață ale populației, era un demers temerar, plin de riscurile unor noi zguduiri sociale, care s-au și petrecut prin celebrele ”mineriade”  Devenise evident că obținerea stabilității și eficacității unei noi guvernări era greu de realizat într-un timp istoric  scurt fără un sprijin extern cât mai onest și cât mai calificat. Cea mai potrivită ar fi fost asistența Europei, dar Europa era prinsă în alte  provocări determinate de convulsiile politice din Balcani și  de reconfigurările geopolitice din fostul spațiu sovietic. Asfel că încercarea de a apela la ”ajutorul american” mult așteptat – în zadar – în perioada anilor de comunism, se impunea de la sine. Primul pas concret, în afara declarațiilor și a inițiativelor private numeroase, a fost  acordarea ”clauzei națiunii celei mai favorizate” un suport politic indispensabil pentru promovarea relațiilor economice bilaterale. România a mai fost beneficiara acestei clauze foarte greu obținută în perioada regimului comunist, ( Rabinul Rosen a avut o contribuție hotărâtoare pentru obținerea ei atunci) până în 1988 când atitudinea refractară a lui Ceaușescu a dus la pierderea clauzei. În anul 1996, Congresul SUA a aprobat permanentizarea ”clauzei ”(MFN) pentru România. În anul 1997, cu ocazia vizitei la București a  președintelui  SUA  Bill Clinton, a fost lansat Parteneriatul Strategic Bilateral, care a stat la baza dezvoltării ulterioare a relațiilor privilegiate dintre România și SUA, la integrarea României în NATO și în Uniunea Europeană. În ciuda numeroaselor poticniri, frustrări și suspiciuni întemeiate sau nu, calea pe care a apucat-o România – pornind  de la aceste acte și decizii fundamentale – a fost unica înțeleaptă și promițătoare pentru viitorul României și a cetățenilor ei. E util și decent să reamintim că printre numeroșii oameni înțelepți și curajoși care au contribuit la așezarea României  pe această traiectorie care negreșit va duce la dezvoltare și împliniri,  două personalități : președintele României, Emil Constantinescu, și ambasadorul SUA  Alfred Moses, s-au distins prin  eficiență și modestie.

 

Vizita”bătrânului” Domn

Cu ocazia unei vizite făcute în România, la peste un deceniu de la încheierea misiunii sale diplomatice, ambasadorul Alfred Moses  împreună cu doamna  Fern Schad , soția lui, a fost oaspetele Comunității Evreilor din Brașov. Erau o adorabilă pereche romantică fiind proaspăt căsătoriți (a doua oară:)  Legătura dintre noi, dintre Comunitate și Donator a fost ”meșterită” de Zvi Feine – un  om minunat – care a fost directorul Joint pentru România timp de aproape 20 de ani, începând cu anul de ”grație” 1989. Pe vremea aceea  Joint intermedia legături nemijlocite între persoanele sau instituțiile donatoare și beneficiarii donațiilor. S-au creat astfel legături personale profunde, înțelegeri bazate pe comunitate spirituală, pe idealuri împărtășite. Cei care donau nu erau subiecți impersonali preocupați doar să-și îmbunătățescă imaginea publică sau să facă o ”mițva” (faptă bună) pe seama diminuării impozitelor 🙂 ci persoane cu suflet care doreau să contribuie să ajute și să vadă apoi roadele ajutorului, bucurându-se  de ele împreună cu cel ajutat.

Ne-am bucurat împreună cu Alfred Moses de frumusețea sinagogii din Brașov, de spiritul evreiesc și sionist care te întâmpină la fiecare pas în acest Centru Comunitar, vizitat anual de zeci de mii de turiști din toată lumea (desigur cei mai mulți din Israel:) care și-au mărturisit admirația și mulțumirea pe sutele de pagini ale Cărților de Onoare în care toți vizitatorii doresc să semneze și mulți să-și consemneze sentimentele. În anul în care ne-a vizitat, Alfred Moses împlinea vârsta de 80 de ani. Vârsta la care – ne putea spune Ambasadorul – e bine să reflectezi  la ce ai lăsat în urmă și să-i încurajezi pe cei mai tineri să privească spre viitorul pe care ei sunt chemați și îndreptățiți să-l pregătească.

Soţii Moses cu soţii Roth

Soţii Moses cu soţii Roth

Ca fost consilier personal al președintelui SUA, Jimmy Carter, și apoi al lui Bill Clinton, și-a câștigat dreptul moral să dea sfaturi. Dincolo de bogata lui carieră profesională  Alfred Moses a fost și mai este un  un activ participant – voluntar – în viața evreiască tumultoasă din Statele Unite. A fost mult timp vicepreședinte, apoi președinte al uneia din cele mai vechi și mai reprezentative organizații evreiești: Comitetul Evreiesc American. Implicarea lui în viața evreiască a fost firească. Născut la Baltimore un oraș cu peste 100.000 de locuitori evrei, a crescut într-un mediu tradițional evreiesc și întreaga lui viață a fost strâns legată de valorile iudaismului. Comitetul Evreiesc American (American Jewish Committee) a fost foarte activ în toate acțiunile de apărare a intereselor evreiești în lume. De la înființarea sa în 1906 AJC a fost mereu în primul rând al  manifestărilor politice în favoarea evreilor persecutați în diferite perioade în diferitele zone ale lumii, de la progromurile din Rusia la persecuțiile din Germania hitleristă, de la salvarea supraviețuitorilor Holocaustului la emigrația evreilor din Uniunea Sovietică. A luat poziții ferme, devenite și eficiente împotriva rezoluțiilor anti sioniste și anti israeliene ale ONU, împotriva antisemitismului care renaște prin  diferite manifestări în diferite colțuri de lume. Alfred Moses  a avut un aport  valoros în facilitarea emigrării evreilor din România, prin presiuni politice ale guvernului american și prin  tratative secrete cu regimul Ceaușescu care au condus la aranjamente financiare pentru ”răscumpărarea ” celor care doreau să plece și nu primeau aprobări sub diferite pretexte impuse de regimul represiv. De altfel cu mult înainte de a deveni ambasadorul SUA la București, Alfred Moses vizita frecvent România, având contacte și cu Rabinul Rosen – ”șeful” absolut al  FCER (Federația Comunităților Evreiești din România) – pe  care l-a și însoțit în câteva ediții ale Hanukiadei, acest amestec de ”sublim și ridicol” inventat de  Șeful Rabin, cu motivația că sărbătoarea de Hanuka având durata de 8 zile și fiind din categoria ”sărbătorilor minore”  în care nu se impunea rigoarea marilor sărbători, avea un prilej de a vizita și de a predica în toate (sau aproape toate) Comunitățile din țară într-un cadru sărbătoresc.

Sinagoga din Braşov după renovare

Sinagoga din Braşov după renovare

În august 2001 când se sărbătorea la Brașov în Sinagoga reînnoită, primul secol de la inaugurarea  ei, Alfred Moses nu a putut fi de față. Era în misiune, se afla în calitate de trimis special al președintelui Clinton în Cipru. Dar au fost prezenți toți cei care reprezentau  viața evreiască din România în frunte cu Marele Rabin Menahem Ha Cohen și președintele FCER academicianul Nicolae Cajal, președinții celor mai importante comunități din țară și – ceace nu s-a întâmplat niciodată până atunci și nici de atunci încoace – toate corurile de tineret din comunități , 12 la număr au fost prezente și au participat la un concurs – festival  de cântece ebraice și idiș. Alfred Moses ,pianistul Radu Lupu și alți sponsori au fost binecuvântați pentru contribuția lor. Numele lor a fost înscris cu litere ”de aur” pe tabla memorială și în inimile noastre

Sinagoga Beith Israel

Sinagoga Beith Israel

A” Doua” Sinagogă

În Iunie 2016 m-am întâlnit din nou cu numele lui Alfred Moses. De astă dată la Tel Aviv. În Muzeul Beit Hatfuțot (Muzeul Diasporei). Acest muzeu – înființat  din inițiativa lui Nachum Goldmann inimosul președinte al Organizației Sioniste Mondiale (WZO), timp de 12 ani (din 1956) apoi președinte al Congresului Evreiesc Mondial  pe care l-a fondat împreună cu celebrul Rabin Stephen Wise – avea drept scop să oglindească istoria poporului evreu din Diaspora, cultura și arta sa. Am vizitat de mai multe ori acest muzeu modern, dedicat unei istorii vechi și dincolo de satisfacția pe care o încercam de fiecare dată descoperind noi și noi valori ale bogatei istorii a evreilor din țările ”răspândirii”, simțeam și o stare de frustrare pentru lipsa aproape totală de referiri  sau mențiuni despre evreii din România. Ca și cum nu ar fi lăsat nici o urmă în istoria universală a poporului evreu. Cu atât mai încurajatoare mi s-a părut importantul proiect de dezvoltare a Muzeului Diasporei, care conform previziunilor se va finaliza în 2019. O primă parte deja finalizată a fost foarte recent deschisă publicului vizitator, o aripă complet nouă,donația lui Alfred Moses și familiei sale. În aripa nouă am văzut proiectat pe un ecran impresionant, imagini despre servicii religioase din diverse sinagogi ale lumii. Și în premieră la Muzeul Diasporei, o secvență dintr-un serviciu religios  oficiat la Templul Coral din București. Cred că e un început promițător și cred că Alfred Moses nu e străin de acest fapt îmbucurător . Este un prim pas pe calea de reabilitare a prezenței evreilor din provinciile istorice ale României (inclusiv Bucovina,Basarabia Transilvania și Banatul). Cred că e mult mai important a asigura un loc potrivit, pentru păstrarea amintirii evreilor din România în Muzeul Diasporei din Tel Aviv decât a irosi energie și resurse pentru abordarea altor soluții.

Spre "aripa" Alfred Moses

Spre “aripa” Alfred Moses

”Piesa de rezistență” a aripei ”Alfred Moses” este o superbă prezentare în mărime naturală a Sinagogii din Dura Europos. Această inestimabilă descoperire arheologică din anii 1930, este reprodusă integral în noua aripă a muzeului, lăsând perplex vizitatorul profan, căruia greu îi vine să creadă că aceste fresce pline de culoare și de personaje Biblice au stat aproape 2000 de ani, aproape perfect conservate pe pereții unei Sinagogi din Dura Europos, un oraș antic,la marginea estică a Imperiului Roman, întemeiat de cohortele grecești ale lui Alexandru  Macedon, în drumul lor victorios spre Parția (Persia/Iranul actual). Această nestemată arheologică – asemănătoare clădirilor orașului Pompei, conservat pentru posteritate de lava ucigașă a Vezuviului – a  fost conservată aproape intact de nisipul care a acoperit complet orașul în jurul anului 256 d.Cr., păstrându-l până în anul 1933 când a fost descoperit și conservat de un grup de arheologi de la vestita Universitate Yale.

Fragment din fresca Europos. Fiica faraonului îl salvează pe Moise

Fragment din fresca Europos. Fiica faraonului îl salvează pe Moise

Frescele, pe lângă frumusețe, constituie dovezi irefutabile că înfățișarea austeră a sinagogilor nu a fost din totdeauna particularitatea lor. Sinagogile au  existat (spun unii autori) și în perioada dinaintea dărâmării celui de al Doilea Templu. Erau locuri de adunare și probabil de învățătură a Legii. În acest context se explică prezența unor imagini pe mozaicurile descoperite în incinta unor vechi sinagogi, cel mai ades găsindu-se semne zodiacale. În ”bestseller”-ul despre istoria antică și medievală a evreilor, scris de  Simon Schama, un reputat istoric american, se avansează o teorie fascinantă potrivit căreia sinagogile – mai  cu seamă cele din primele 4 secole ale erei creștine – purtau picturi murale cu teme biblice tocmai pentru a transmite credincioșilor cât mai inteligibil, simbolurile ,personajele și istoriile menționate din Tora. Interpretarea celei de a doua porunci (din cele zece) nu interzice prezența unor imagini, ci doar închinarea la ”chipuri cioplite”. Excluderea imaginii din arsenalul mijloacelor de comunicare și educație a fost opera mai târzie a rabinilor care au introdus supremația textului, a vorbei scrise. De aci presupunerea că de fapt  bisericile creștinismului timpuriu, ai căror adepți dintâi au fost evrei, au împrumutat reprezentările din sinagogi, adăugându-le treptat și simbolurile creștine. Ceea ce conduce la ipoteza că în primele secole a existat o conviețuire pașnică între evrei și creștini, folosindu-se uneori chiar aceleași spații de devoțiune și doar după ce Constantin (cel Mare) a promulgat creștinismul ca religie de stat în  Imperiul Bizantin, s-au creat și s-au stimulat prin puterea politică, întâi antagonismele și apoi dușmănia explicită dintre creștini și evrei care avea să dăinuiască timp de secole cu diferite intensități și consecințe.

Morala povestirii

Probabil vă veți spune că sunt prea multe amănunte și teorii întortocheate în această relatare .  Ea este de fapt doar o poveste adevărată despre o CASĂ a lui ISRAEL în DIASPORA și o CASĂ a DIASPOREI în ISRAEL precum și despre oamenii care fac ca  legătura dintre ele, să fie și să țină…
Tiberiu Roth, 22 Iunie 2016

Opiniile exprimate în textele publicate  nu reprezintă punctele de vedere ale editorilor, redactorilor sau ale membrilor colegiului redacţional. Autorii îşi asumă întreaga răspundere pentru conţinutul articolelor.

Comentariile cititorilor sunt moderate de către redacţie. Textele indecente şi atacurile la persoană se elimină. Revista Baabel este deschisă faţă de orice discuţie bazată pe principii şi schimbul de idei.

 

5 Comments

  • Cepoi Alexandru commented on July 4, 2016 Reply

    Addenda.Inainte de imparatul Constantin, un alt eveniment remarcabil a fost acela al apostolului Pavel care a cerut congregatiei crestine din Ierusalim sa se pronunte daca cei din neamuri care vor sa devina crestini trebuie mai intai sa se circumcida sau nu. Congregatia, sub conducerea apostolului Petru a dezbatut problema si a hotarat ca pt. neamuri, din Legea veche sa ramana numai trei porunci valabile si anume cu privire la: idolatrie, relatii sexuale nelegale si conumul de sange! Apoi Pavel a efectuat mai multe calatorii in Asia Mica si Europa si a devenit apostolul neamurilor! Cand s-a intors la Ierusalim a fost acuzat de congregatia crestina ca nu trebuia sa inlature din propovaduirea sa catre neamuri Legea veche si pus sa se curete! Ulterior Pavel a fost acuzat in legatura cu aceste invataturi crestine intr – un proces ce a ajuns pana la Roma! Evenimentele sunt descrise de Pavel in cartea crestina Faptele Apostolilor. Dupa parerea mea exista cel putin o lacuna in carte : Ap. Pavel nu invoca in apararea sa faptul ca decizia de a inlatura Legea veche din propovaduirea sa era a intregii congregatii crestine din Ierusalim si nu numai a lui Pavel! Si astfel Crestinismul a inlaturat Legea lui Moise, cu cele trei exceptii de mai sus, si a introdus ca porunci fundamentale: credinta (devenita exagerata-“crede si nu cerceta”), nadejdea (speranta nemarginita ca in viitor se va face dreptate si nu in prezent), si iubirea care e cea mai importanta dintre toate!

  • Cepoi Alexandru commented on June 30, 2016 Reply

    O excelenta sinteza in istoria
    relatiilor dintre iudaism si crestinism! Odata cu introducerea politicii in religie de imparatul Constantin a inceput aderarea directa a neamurilor direct la crestinism fara a cunoaste iudaismul cum ar fi fost organic; apoi au inceput conflictele dintre crestini si iudei! Crestinismul originar a aparut in si din Iudaism si nu poate fi separat de acesta din urma!

  • Andrea Ghiţă commented on June 25, 2016 Reply

    Iată o superbă pledoarie pentru omul care sfinţeşte locul şi-şi găseşte locul său în istorie!

  • Lucian-Zeev Herscovici commented on June 23, 2016 Reply

    Informatii interesante, domnule Roth, utile pentru reconstituirea tabloului istoric. Va felicit..

  • Teșu Solomovici commented on June 23, 2016 Reply

    Ca întotdeauna, dl Tiberiu Roth are verbul viguros și informația bogată. Bravo!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *