Evreii sunt într-o perioadă neobișnuit de lungă (pentru lumea neevreiască:) de sărbători – într-o succesiune de sărbători  care durează aproape o lună –  generic cunoscute sub denumirea de ”Marile Sărbători de toamnă”. Luna Tișri este a șaptea lună a calendarului evreiesc (cifra 7 are o însemnătate specială în simbolistica evreiască !) prin urmare este de așteptat ca în această lună să fie aceste multe  importante sărbători. Așa și este. Anul Nou  (Roș Hașana) –  prima zi a   lunii Tișri –  este urmată de ”Zilele Neliniștii”, zece zile care pregătesc conștiințele pentru a se împrospăta și a se  liniști  în Ziua Ispășirii (Iom Kipur) . Abia ”liniștiți” evreii  care respectă propriile lor tradiții (din ce în ce mai puțini în România:) se apucă îndată să pregătească ”Suca”, simbolul sărbătorii de Sukot (Sărbătoarea Corturilor). Sunt 8 zile care ar trebui petrecute în ”cort”  și care se încheie sărbătorind în ce de a noua zi  Bucuria Torei ( Simhat Tora), o sărbătorire apoteotică,în care se citește  din Sulurile Sfinte ultima pericopă a anului care a trecut și prima pericopă a anului care a venit, ca o demonstrație a voinței de a studia fără încetare slovele –  uneori de neînțeles dar cel mai adesea înțelepte –  ale Legii. Dar poate și dovada unei permanente strădanii de a menține legătura dintre valorile trecutului și provocările viitorului.

Tora este una din operele fundamentale ale culturii umane, nu doar pentru că a reușit să preia, să perfecteze și să păstreze ideile și valorile fundamentale ale multor civilizații anterioare, ci mai ales pentru că este o expresie a încrederii în viitor,  în continuitate, în convingerea că fiecare sfârșit  devine un nou început. Și să nu uităm –  având trăsăturile unui  Cod de Legi (prescrie nu mai puțin de 613 ”articole” pe care Rabinii le-au completat cu ”norme de aplicare” sistematizate în zecile de volume ale Talmud-ului) –  Tora este în același timp o Legendă transformată în Istorie prin cărțile Judecătorilor, Regilor și Profeților. Pentru cei care contestă această ordine esențială a configurării unei societăți viabile,  cărțile Tanach-ului (Bibliei) pot reprezenta  un îndreptar major care  confirmă prioritatea Justiției.

Zman Simhateinu (Sărbătoarea Bucuriei noastre)

Ca mai toate sărbătorile evreiești și ”Sukot” are la origine probabil o festivitate dedicată de către civilizații premergătoare, strângerii recoltei care odată cu  bucuria culesului roadelor bogate aduce și vremea mohorâtă a sezonului ploios. Odată cu păstrarea perioadelor naturale de sărbători evreii le-au adăugat semnificații ideatice prescrise sau inspirate din textele biblice. Una din întâmplările definitorii ale iudaismului a fost eliberarea din robia egipteană, exodul și anii petrecuți în deșertul neprietenos, în extaz și disperare, dar cu conștiința din ce în ce mai profundă a ocrotirii și îndrumării Divine. Unul din simbolurile esențiale ale acestei etape de coagulare a poporului evreu a devenit ”cortul” care oferea adăpost de furtunile de nisip, de soarele arzător din pustiu și de frigul nopții. Un adăpost provizoriu, din care se putea vedea noaptea lucirea liniștitoare a stelelor și în care oamenii frânți de oboseala de zi a drumurilor nesfârșite, puteau visa la mângâierea consolatoare a ocrotitorului divin. De fapt ”cortul” a fost scena multor momente anterioare  ale ”genezei”. Patriarhul Abraham a întâmpinat în cort mesagerii care aveau să-i prezică continuitatea spiței sale. Isac, Iacob și Iosif  au crescut ca păstori la adăpostul” corturilor”

Prin urmare este aproape firesc să avem în tradiția biblică o Sărbătoare Sukot –  o sărbătoare a ”corturilor”. Este și un îndemn la modestie, la împărtășirea ideii de solidaritate umană, măcar odată pe an să renunțăm la confortul mai mic sau mai mare al unei anumite împliniri sociale și să ne lepădăm de tentațiile (de altfel mereu prezente) ale vanității omenești. Este îndeobște cunoscut despre această sărbătoare , că aproape la fiecare casă evreiască (in Israel) și aproape în fiecare comunitate evreiască (în Diaspora:) se improvizează (sau se cumpără de a gata:) câte un ”Cort” pavoazat cu fructe de sezon și cu tot felul de alte podoabe sau inscripții, în care din ce în ce mai rar se întâmplă ca cineva măcar simbolic să locuiască în timpul celor 7 sau 8 (în Diaspora)  zile ale sărbătorii, dar încă se mai întâmplă  să se mănânce în ele sau măcar să se închine un pahar cu vin. Se mai știe de ritualul de a se rosti binecuvântări ținând în mână un ”aranjament” asortat din câteva specii de plante: un etrog, o frunză de palmier, un mirt și o crenguță de salcie. Poți asocia foarte multe înțelesuri și semnificații acestui ”buchet” ciudat. De la ideea frumuseții unui ansamblu format din specii atât de diverse, până la grija ce trebuie să purtăm naturii de la care, fatalmente, nu numai că ne-am îndepărtat trăind în ”păduri” de ciment și oțel, dar am și început s-o devorăm.

”De Profundis”

Dar poate se știe mai puțin că de Sukot se citește una din cele mai profunde texte biblice: Kohelet (Eclesiastul). Un text scris – potrivit afirmației solemne și tulburătoare cu care începe – de fiul regelui David  care purta ”pseudonimul” Kohelet. Este mai probabilă presupunerea că textul  cu un pronunțat caracter  filozofic poate fi atribuit regelui Solomon (el însuși fiu al regelui David și înțelept autor al Cântării Cântărilor). Cercetătorii textelor biblice contrazic însă aceste supoziții, atribuind textul unui autor – de după exilul babilonian – din perioada  persană (secolul 4 e.n.). Autorul, indiferent când a trăit, se adresează cititorului la persoana a treia și intră abrupt în subiect ”O, deșertăciune a deșertăciunilor, zice Eclesiastul, o deșertăciune a deșertăciunilor! Totul este deșertăciune”. Totul este lipsit de sens.

Mișcarea soarelui, suflatul vântului, curgerea râurilor, viața și strădania omului. Însăși Creația este pusă sub semnul întrebării. Tot ce se mișcă sub soare este la fel de inutil, înțelepciunea nu este mai valoroasă sau mai importantă ca nebunia. Trecutul și viitorul sunt la fel de irelevante și preocuparea pentru ele gratuită. Nu există altă fericire decât clipa, trăită bine și în belșug. În rest, totul moare și totul renaște. Totul se repetă.  De peste două mii de ani aceleași nedumeriri preocupă pe cei care nu cred că viața înseamnă trăirea frenetică a clipei,  dar și pe cei care cred. Mari gânditori și poeți (din rândul cărora nu lipsește nici Eminescu) au adăugat și adaugă încă, noi capitole –  scrise cu înțelepciune și artă –  la inepuizabila Carte a Lumii în care ”Kohelet” a fost doar o prefață…Totuși are Eclesiastul un mesaj? Și dacă are care e?. Și ce a determinat pe rabinii învățați și înțelepți să includă această carte Kohelet –  care aduce mai mult a blasfemie, o negare a celui care a creat ( și s-a declarat mulțumit de creația Sa 🙂 –  în liturghia (mahzor-ul) Sărbătorii Corturilor?  Într-o impresionantă expunere rabinul Jonathan Sachs, fost Șef Rabin al Angliei, membru al Camerei Lorzilor, pe care am avut marea șansă de a-l asculta în ”direct” cu câteva ocazii la Ierusalim și la Londra spunea: ”Kohelet  descoperă sensul și însemnătatea lucrurilor în aparență mărunte. Să dormi liniștit după o muncă bine făcută. Să te bucuri de viață alături de femeia pe care o iubești. Să mănânci, să bei  să te bucuri de soare”.  În ultimă instanță acesta este mesajul sărbătorii de Sukot, fericirea o găsești în simplitatea lucrurilor esențiale. Kohelet ne provoacă să reflectăm cât de scurtă și vulnerabilă e viața… Dar ne și face să înțelegem că frumusețea vieții este viața însăși, pe care Sukot ne invită s-o trăim cu bucurie, fără să încercăm nici-o altă frică decât cea de Lege. Și ne mai reamintește că Atotputernicul a vegheat asupra poporului în Cortul care a adăpostit –   în peregrinările prin pustiu – Tablele Legii, la fel ca în mărețul Templu clădit de Solomon. Și ne mai amintește că Templul a putut fi și a fost dărâmat în timp ce Suca (cortul)  de nenumărate ori și în nenumărate locuri a adăpostit și continuă să adăpostească …credința în Lege.

Bucuroși de Oaspeți

Sucaua mai promovează un simbol important. Cel al ospitalității. În Cartea Genezei, îl găsim pe patriarhul Abraham, locuind împreună cu Sara soția lui de 90 de ani, într-un cort în Beer-Șeva, locul celor 7 fântâni . Cortul lui era mereu deschis și ” bucuros de oaspeți” așa că nu le-a fost greu solilor să-l găsească și să-i transmită vestea cea mare că Sara, în pofida vârstei, a devenit purtătoarea primului ei fiu. ”Râsul” lumii (Ițhac:) a fost primul ”oaspete” de seamă al cortului avraamitic și probabil inspiratorul acestei frumoase tradiții kabalistice care poartă numele (arameic) de ”ușpizin” (oaspeți). În fiecare seară  de Sukot este așteptat (cel puțin ipotetic, căci în realitate  e mai complicat şi datorită temperaturilor neașteptat de scăzute din acest an în România, ferită de efectele încălzirii globale, care amenință se pare doar țările ”avansate”:) câte un oaspete de seamă, unul din cei șapte bărbați care pot fi socotiți cei mai importanți ctitori ai poporului  și Țării Israelului. Trei patriarhi (Abraham, Ițhac și Iacov), doi lideri spirituali (Moise și Aron), doi lideri politici (Iosif și  David).  De-a lungul timpurilor au apărut și alte inițiative.  De exemplu să fie invitate ca ”ușpizini” și marile personalități feminine ale istoriei evreiești   (Sara, Rahel, Rebeca, Lea sau Miriam). Atunci de ce nu și  câte unul din marile personalități care au contribuit la ”adunarea” poporului Israel în Țara Israel în ”zilele acestea” în ”vremurile acestea”

Sucat Șalom

M-am gândit să lansez o ”inițiativă” locală (pentru care nu am primit căci nu am cerut aprobare de la  ”organele tutelare”:) și să invit în Sucaua noastră (oricum stă mai mult goală), dar mai ales în gândul nostru,pe liderul spiritual și politic abia plecat dintre noi, pe Șimon Peres (Z.L) Imboldul pentru această ”inițiativă” mi-a dat-o Gusti Yehoshua – Braverman,  conducătoarea Departamentului  de Activități în Diaspora a WZO (Organizația Sionistă Mondială), care mi-a trimis un material impresionant sub titlul ”Sucat Șalom” (Cortul Păcii), o antologie în memoria lui Șimon Peres, din care mi-am permis să  redau cititorilor revistei noastre Baabel, câteva fragmente. Cred că îndeplinim un gest de pietate în această perioadă de ”șloșim” ( 30 de zile de la  deces ) oricum suspendată, conform ”halaha”, pe perioada sărbătorilor mai ales  de Sukot care este denumit și Hag Simhateinu (Sărbătoarea Bucuriei noastre). Vă voi reda câteva imagini și câteva citate din spusele înțelepte ale lui Șimon (așa îi spunea o țară și chiar o lume întreagă deși a fost deputat, ministru, prim ministru, președinte, laureat al premiului Nobel, avea mai multe doctorate inclusiv la Harvard, a fost ales membru al mai multor academii și vorbea fluent 7 limbi:) Multe din aceste citate se potrivesc uimitor cu spiritul și conținutul profundului Kohelet care a fost scris doar cu 2500 de ani în urmă dar cert a fost inspirat de înțeleptul rege Solomon (cu 3000 de ani în urmă:)

Optimiștii și pesimiștii au exact  aceeași moarte, dar au vieți total diferite

Șimon a avut relații bune și cu Obama, care l-a și decorat cu Medalia Prezidențială pentru Libertate. Cu acest prilej Obama  a spus  ”Viziunea mea este un Israel care trăiește o pace  veritabilă împreună cu toate popoarele din Orientul Mijlociu…” La care Șimon a răspuns ”Viziunea mea este un Israel al cărui cod moral este atât de vechi ca și ”Tablele Legii” care conțin ”Cele 10 porunci”, dar a cărui imaginație este atât de nouă  ca și tabletele pe care se pot citi ultimele știri…”

Ești atât de tânăr ca visurile tale, nu atât de bătrân cât  te vezi în calendar

Șimon a fost și puțin poet. A scris versuri și texte de cântec. A scris un text impresionant despre Beta Israel, aliaua miraculoasă a celor 150 de mii de evrei negri din Etiopia. Din cele două mari valuri de imigrație prima, numită ”Operațiunea Moses”  s-a derulat cu susținerea lui în 1985, când era prim-ministru. Cântecul ”Ochii lui Beta Israel” este o odă dedicată tribului pierdut în negura anilor prin deșertul african. Ei și-au regăsit patria în Israel iar Israel și-a regăsit  cu bucurie copii dispăruți.

Copiii israelieni trebuie învățați să privească spre viitor nu să trăiască în trecut. Trebuie învățați mai curând să inoveze nu să memoreze.

Șimon a rostit o cuvântare în Reichstag (Parlamentul Germaniei), în care a spus ”Majoritatea poporului evreu trăiește acum în Israel. Istoria lui continuă pe două drumuri paralele. Unul este cel al moralei a cărei esență rezidă în cele Zece Porunci devenite temelia culturii iudeo-creștine și civilizației occidentale. Cel de al doilea este calea științei care dezvăluie secrete și dezleagă coduri – ascunse în trecut înțelegerii umane – schimbându-ne viața.”

Popoare care nu au fantezie, nu sunt în stare să aibă realizări fantastice

Șimon a rostit cuvântarea inaugurală, la noua clădire a Muzeului Diasporei (Beit Hatfutsot) din Tel-Aviv .”Sunt foarte mândru să fiu evreu. Dacă Domnul m-ar întreba unde aș fi vrut să mă nasc –  răspunsul meu ar fi : aici în   Ereț Israel! Eu sunt atât Evreu cât și  Israelian. Sunt evreu prin istorie și israelian prin geografie….”

Uneori oamenii mă întreabă ”care este cea mai importantă realizare a vieții tale?” Le povestesc acestora despre un mare pictor israelian cu numele de Mordehai Ardon, căruia i s-a  adresat la fel întrebarea care este cel mai frumos tablou care l-a pictat vreodată? Ardon a răspuns „Cel care-l voi picta mâine”.  Acesta este și răspunsul meu.

Un subiect tabu?

M-a intrigat acest obsesiv apel la problemele zilei de mâine. Oare nu avem destule pe cap pentru ziua de astăzi?:) Am încercat să-mi imaginez cum ar fi să  fie la noi o întrunire care să aibă drept temă ziua de mâine? Nu neapărat să dezbatem viitorul lumii sau a omenirii, nici măcar a țării în care trăim, căci aceste subiecte ne sunt deja familiare. Le urmărim la televiziune, pe multele posturi care se întrec să ne servească ultimele noutăți și can-canuri și în legătură cu care avem opinii pe care le susținem cu pasiune. Slavă Domnului trăim într-o democrație, în care printre cele mai importante valori se numără libertatea cuvântului, dreptul la păreri proprii, care chiar dacă sunt năstrușnice ,poți să le spui oriunde și oricui. Am vrut doar să-mi imaginez cum ar fi să scrutăm viitorul într-un cerc mai restrâns, în Comunitatea care ne este mai aproape și ale cărei probleme nu doar le cunoaștem, dar ne și preocupă. Ziua de mâine cu numeroasele ei necunoscute bate la ușă. Uneori amenințător. De ce nu putem (sau nu vrem:) să dezbatem liber, cu pasiune dacă e nevoie, propriile noastre probleme? Deocamdată am pus o întrebare timidă. Poate vom avea niște răspunsuri ca să putem continua cu întrebările! MÂINE

Tiberiu Roth,20 octombrie 2016:
Nu trebuie să ne fie frică de eșecuri.Este mai bine să comiți o greșală în direcția potrivită,decât să stai nemișcat în lipsa unei direcții.(Shimon Peres)