Igor Dodon, candidatul socialiștilor moldoveni, nu a reușit, așa cum a sperat, să câștige alegerile prezidențiale din primul tur.  Nu i-a lipsit foarte mult, chiar la începutul numărătorii înregistrase 51 la sută, dar încetul cu încetul a mai pierdut din procente, ajungând la aproximativ 48 la sută. Contracandidata lui, Maia Sandu, de orientare proeuropeană,  are cu 10 procente mai puțin, respectiv 38 la sută la o prezență la urne de sub 50 la sută. Cei doi se vor confrunta din nou la 13 noiembrie.

Marele semn de întrebare este dacă va reuși Maia Sandu să mai strângă voturi ca să depășească avansul de 10 la sută al lui Dodon. Mulți ar putea spune că avem în fața noastră un exemplu – confruntarea Ponta-Iohannis unde diferența era cam tot atâta în favoarea lui Ponta. Acolo a intervenit diaspora și disprețul și aroganța candidatului PSD. Teoretic, diaspora moldovenească ar trebui să o voteze pe Maia Sandu, pentru că este răspândită în Occident şi se presupune că e pro-europeană, cunoscând avantajele vieții de-acolo. Dar cât de mare este ea, cât de mulțumită este cu prestația și persoana Maiei Sandu, în ce măsură  candidata va reuși să o mobilizeze, dacă această diasporă este  pro-unionistă, deoarece a fi proeuropean nu înseamnă în mod firesc și a fi prounionist. În ceea ce privește alegătorii interni, există resurse, în fond nici jumătate din populație nu s-a dus la vot, din păcate foarte mulți tineri. Aici se ridică o altă întrebare. Reușește partida pro-occidentală să mobilizeze în favoarea ei așa zisa ”majoritate tăcută”? Cu ce idei, cu ce promisiun?. De ani de zile Republica Moldova are guvern pro-ocidental (cel puțin pe hârtie). Ce a putut oferi moldovenilor? Din păcate, nimic foarte bun, un nivel de trai redus, foarte, foarte multă corupție și certuri între partidele guvernamentale. Președintele Băsescu a declarat, ultima dată pe 1 noiembrie la TVR, că Maia Sandu va învinge cu 53 la sută. Nu știu dacă această cifră își are originea în calitatea de prooroc a fostului președinte sau într-o analiză despre care nu a vrut să vorbească. Personal sunt pesimistă, dar sper că de această dată să nu am dreptate.

Dodon este într-o situație mai ușoară. Să nu-i uităm atuurile. Majoritatea alegătorilor lui fac  parte din categoria de vârstă a ”nostalgicilor”, între 55-70 de ani care s-au prezentat la urne. Categoric în perioada sovietică au trăit mai bine ca acum, deci inerent leagă situația lor de orientarea pro-sovietică , astăzi pro-rusă. Nu sunt adepții unirii cu România și, așa cum am spus și mai înainte, antiunioniști se află și în categoriile de vârstă medie. Cu o mobilizare corespunzătoare, antiromânească și antiunionistă, ei ar putea aduce diferența necesară de trei la sută pentru Dodon.

Eu cred că, de la bun început, abordarea problemei Moldovei de către România a fost greșită. În 1990 nu se cunoștea deloc orientarea opiniei publice moldovenești. La noi se credea că toți ar dori unirea cu România. Nu a fost așa. Nici astăzi, după ce noi am făcut și multe gesturi corecte: am acordat dubla cetățenie, am oferit burse tinerilor, am ajutat cultural și economic, în măsura posibilităților noastre pe moldoveni, nu cred că procentul unioniștilor ar fi ajuns la 50 la sută. În plus, mulți moldoveni sunt mândri că-și au țara lor, mândri de independența obținută și cred că ar dori mai degrabă ca România să-i sprijine în această direcție, să-i susțină în acceptarea lor în UE sau NATO, nu ca parte a României, ci ca Moldova independentă. Cred că aceasta ar fi abordarea corectă a statului român, cu mai puțină insistență pe unire și pe acțiunile vocale în această direcție.

De ce să nu recunoaștem și faptul că dacă noi am fi o țară foarte bogată și am putea oferi această bogăție moldovenilor, dorința de unificare ar fi mai puternică. Nu uit un interviu al președintelui Mircea Snegur în 1990 sau 1991, când a fost întrebat despre unire. ”Da, a răspuns el, dacă România ar fi RFG, altfel am sta de vorbă”. A fost un argument puternic, dar nu singurul. Sunt mulți factori – economici, politici dar și psihologici – care  trebuie luați în considerare în a prezice rezultatele turului doi al alegerilor prezidențiale. Cei care cunosc foarte bine situația din Modova pot aduce și alte argumente. Oricum, dacă România vrea să continuie relațiile de apropiere, de bună vecinătate cu Moldova, trebuie să se pregătească pentru ambele variante. Nu știu dacă diplomația română, guvernul, Președinția s-au gândit la și și-au pregătit mai multe scenarii. Sper că da. Sper că în rândul analiștilor și consilierilor specializați  există persoane cu simțul realității, capabili să facă față oricărei situații. Ar fi bine ca predicția lui Traian Băsescu să se adeverească dar nu este cazul să mizăm pe o singură carte.

Eva Galambos