Lecţii din cabina de probă: probează tot!

Am început sa fac shopping pe la 14-15 ani. La momentul acela nici nu-mi puneam problema unui stil definit şi nici nu știam mare lucru despre siluete, modă sau garderobe. Daca vedeam o haină care îmi plăcea şi mi se părea cool, o probam (şi, dacă mi se părea potrivită, o cumpăram).

În timp am descoperit că măsurile hainelor sunt alese arbitrar şi că, deseori, o piesă pe care scrie că e cu trei măsuri prea mica sau prea mare iți va veni ca turnată.

În cea mai mare parte a timpului, purtam genul de haine pe care le purtau toate celelalte fete de vârsta mea. De la un punct încolo, am inceput să fac niște schimbări. Am fost prima care a purtat o pereche de jeanşi rupți în şcoală, atunci când nimeni nu văzuse aşa ceva; cropped tops cu grafisme fluorescente, bascheți înalți, bluze cu imense mâneci bufante, bluze din mătase în stil army, rochii din catifea şi pânză topita – unele ascunse în magazine de cartier, altele primite cadou de peste hotare sau făcute de o prietenă a mamei, bună croitoreasă. Pe toate le probam şi răs-probam, ceea ce a însemnat că garderoba mi se umplea şi de bijuterii, şi de ocazionalele greșeli.

Așa am învăţat că unele haine arată ciudat pe umeraş, iar altele arată fantastic deşi nu au nici o legătură cu preferinţele mele stilistice, dar nu voi şti niciodată cu certitudine cum arată pe mine până nu le îmbrac.

Am început să testez shopping-ul online la scurt timp după lansarea primelor site-uri de e-commerce. M-am confruntat cu aceleaşi probleme ale diversităţii şi lipsei de concordanţă între mărimi, mai ales în cazul în care brandurile listau mărimi, dar nu şi tabele de măsurători. În timp, după multe erori, timp irosit, dezamăgiri nenumărate şi nervi făcuţi franjuri, am învăţat să privesc cu multă atenţie fotografiile de produs, să recunosc felul în care „cade” o anumită croială, cum arată anumite materiale în realitate, ce lungimi şi croieli mi se potrivesc.

irina1

Şi acum?

Acum mă uit la o fotografie şi ştiu sigur dacă gulerul mă va jena, dacă talia e prea ridicată (de obicei este), dacă răscroiala mânecilor e suficient de încăpătoare, dacă tivul se opreşte acolo unde doresc eu.

Acum pot lua o bluza de pe umeraș şi să îmi dau seama, dintr-o privire, dacă e mărimea bună pentru mine sau cum ar putea arăta pe o altă morfologie, chiar dacă nu ştiu 100% dacă îmi va plăcea.

Acum ştiu ce croieli mi se potrivesc, aşa că atunci când plec la shopping probez şi o groază de haine de care nu sunt sigură ca mi se vor potrivi. Doar aşa învăţ.

Lectia de suprafata e simpla. Probează tot. Orice ţi-ar atrage privirea, dacă îţi place, probeaz-o. E gratis. Din când în când, vei descoperi un brand, o croială, o lungime care te va surprinde plăcut. Cumpără de la siteuri care au livrare şi retur gratuite, ca să poţi proba – cu risc minim – diferite mărimi şi cât mai multă diversitate stilistică.

irina2Altfel, îmbrăcând doar ceea ce ai mai probat şi îmbrăcat de sute de ori, vei stagna stilistic. Pentru că o bună înțelegere a siluetei şi proporțiilor tale te va ajuta să faci alegeri mai bune şi pentru că, every once în a while, vei descoperi un stil despre care credeai că va arăta cumplit îmbrăcat de tine, dar care te face sa te simţi ca o zeiţă.

Lectia mai serioasa, de profunzime, e următoarea. Poţi învăţa anumite lucruri despre corpul tău privindu-l în oglinda, folosindu-l şi simțindu-l când dansezi sau faci sport, fiind atentă la ce are nevoie. Apoi poți învăţa alte lucruri despre corpul tău observând cum interacționează cu hainele. Poți învăţa despre forma şi conturul anumitor părți ale siluetei tale, despre ce croieli şi materiale le ascund şi care sunt cele care le subliniază. Poţi învăţa unde anume iți e linia taliei, cât de lungi iți sunt şoldurile, ce lungime de tiv creează iluzia unor gambe fine şi ce pantalon iți lungeşte picioarele. Poți învăţa ce înseamnă comod, ce înseamnă structura, ce înseamnă croiala de calitate. Poţi învăţa despre proporții şi despre cum să relaționezi cu propriul corp, în loc de a-l compara cu al altor femei. Poţi învăţa să faci diferența dintre generalităţi şi detalii specifice, să nu te mai cramponezi de mărimi sau etichete (mignonă, plinuţă, înaltă).

Poţi învăţa despre tine.

Probează tot. Încearcă orice. Vezi ce înveţi din asta.

Irina Markovts

(articol preluat de pe blogul autoarei http://www.stylediary.ro/wordpress/)

 

 

Opiniile exprimate în textele publicate  nu reprezintă punctele de vedere ale editorilor, redactorilor sau ale membrilor colegiului redacţional. Autorii îşi asumă întreaga răspundere pentru conţinutul articolelor.

Comentariile cititorilor sunt moderate de către redacţie. Textele indecente şi atacurile la persoană se elimină. Revista Baabel este deschisă faţă de orice discuţie bazată pe principii şi schimbul de idei.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *