remarcabil  publicist, unul dintre cei mai cunoscuți colecționari de artă din Transilvania în perioada interbelică.

 

Contextul.

După mutarea sa la Cluj,  în anul 1920, Izsó  Diamant a devenit o personalitate remarcabilă a societății clujene interbelice. Director general al uzinei “Industria Sârmei” Câmpia Turzii (pe care a fondat – o ),  colaborator asiduu al mai multor reviste clujene pe teme  de  economie,  sociologie,  politică socială, artă și cultură, cel mai important colecționar de artă particular din Transilvania, Izsó  Diamant este astăzi un personaj aproape  uitat. La prima vedere,  evocarea acestui om deosebit a părut o încercare temerară. Totuși, există câteva surse de documentare pe care în mod obligatoriu doresc să le menționez. În primul rând,  câteva lucrări monografice  despre uzina ”Industria Sârmei” Câmpia Turzii  scrise de Mircea Nicolae  Nemeș, Ion Trăistariu,  Ionel Floașiu (fost director între  anii  1930 – 1945 ) și un volum apărut la Editura Academiei. În domeniul publicisticii există câteva extrase din titlurile articolelor din unele revistel la care  a colaborat Izsó Diamant (“Független Ujság”  1930 -1940, ”Korunk”1926 -1940 ). Despre impresionanta colecție de artă a lui Izsó Diamant a scris  cunoscutul critic de artă clujean,  Jenő Murádin (“Egy mügyüjtó  gyáriparos” [Un industriaș colecționar de artă] Diamant Izsó  (1886 -1945),  articol apărut  pe site-ul Hungaricana (Magyar Müemlékvédelem, Budapest 14, 2007 ). A încercat să aducă în actualitate numele lui Izsó Diamant şi Vasile Soporan, profesor la Universitatea Tehnică din Cluj și parlamentar, în interpelarea,pe care a făcut – o,  la 21 iunie 2011,  în Camera Deputaților,  cu titlul ”Învățămintele din istorie și bătălia de astăzi”. La acestea aș mai adăuga  că există un  jurnal  manuscris a lui Izsó Diamant  cu titlul “Egy vállat életének regénye” [Romanul  existenței unei intreprinderi]  1920 -1940, care se află în arhiva  publicistului și profesorului universitar  Tibori Szabó Zoltán. Să sperăm că în cadrul ediţiei a VI –a a simpozionului File din istoria evreimii clujene, organizat de Comunitatea Evreilor din Cluj, în  mai 2017,  cu tema ”Contribuția întreprinzătorilor evrei  la dezvoltarea economică şi urbanistică a Clujului”, cineva se va apleca mai cu atenție asupra acestui valoros document.

Date  biografice.

Izsó  Diamant  s–a născut în localitatea Vágújhely (Nove Mesto nad Váhom,  Neustadt ) pe teritoriul Slovaciei de astăzi. Părinții săi au avut, la început,  o afacere  cu vânzări  de piei, apoi au înființat o mică întreprindere care producea sârmă și cuie.Izsó Diamant a absolvit cursul superior al  Liceului Comercial din Bratislava, apoi a lucrat câțiva ani la o uzină chimică din Budapesta. În anul 1908 revine în localitatea natală, iar în anul 1911, după decesul tatălui, preia conducerea firmei. Încă din acea perioadă începe activitatea lui de om al artei și culturii. Înființează o bibliotecă publică la Vágújhely, ține conferințe și organizează expoziții Ex Libris. Colecționează primele obiecte ale viitoarei sale colecţii fabuloase și colaborează cu cunoscutul grafician maghiar József Divéky, autorul  unor Ex Libris -uri de renume european. De atunci datează și prietenia de o viață  cu cunoscutul artist plastic și apoi romancier Győrgy Szántó (1891 -1961), născut în același orășel.

Apoi a venit primul război mondial și amândoi au luptat pe front. Izsó Diamant a fost mai întâi pe frontul rusesc, apoi pe cel italian și, în final,  a scăpat nevătămat. În schimb,  prietenul său, Győrgy Szántó,  a fost grav rănit la cap ceea ce a dus, în timp,  la pierderea totală a vederii. Astfel, dintr-un promițător grafician a devenit un reputat romancier. Dar în anul 1920 era la Cluj, scenograf, la recent înființata Operă Română. După terminarea războiului mondial urmează destrămarea imperiilor,  aranjamentele de pace în urma conferinței  de la Paris și,  în final, apariția unor noi state sau modificarea substanțială a granițelor altora. Localitatea Vágújhely va face parte din noul stat Cehoslovacia. Începe un exod al populației maghiare și evreiești de frica șovinismului slovac. În aceeași perioadă se conturează în mintea lui Izsó Diamant ideea înființării unei fabrici de sârmă și cuie în Transilvania (care după pacea de la Trianon făcea parte din România ) . Acești factori au contribuit până la urmă  la hotărârea familiei Diamant de a se muta în Transilvania. Așa se face că în anul 1920 apare la Cluj Izsó Diamant, cu soția, Diamant Vajda Anikó (profesoară de fizică ) și primul născut, un băiețel de cinci ani.

”Averea” lui Izsó  Diamant era expertiza în conducerea unei întreprinderi metalurgice. Își prezintă proiectul de înființare a fabricii de sârmă și cuie unei bănci românești nou apărute,  “Banca Centrală pentru Industrie și Comerț Cluj”, care sprijină ideea, acordă creditul cerut pentru începerea lucrărilor și  devine acționar majoritar al noii întreprinderi. În foarte scurt timp începe construcția și apoi producția   la  întreprinderea Industria Sârmei S.A. Cluj cu prima fabrică la Câmpia Turzii. Izsó Diamant este numit și menținut director general, de către consorțiul bancar timp de 20 de ani (1920-1940 ).Practic tot ce s –a întâmplat în această perioadă în uzina de la Câmpia Turzii este indisolubil legat de numele lui Izsó  Diamant. Pe parcursul celor două decenii Izsó  Diamant devine o personalitate cunoscută, apreciată și respectată a Clujului. Astfel a fost ales pe o lungă perioadă vicepreședinte al Uniunii Generale a Industriașilor din România ( UGIR ), secția Transilvania. De asemenea a făcut parte din consorțiul care administra Spitalul Evreiesc înființat în anul 1927 .

În anul 1930 își construiește o casă familiară (vila Diamant) după proiectele apreciatului  arhitect austriac Josef Hoffman. Frumoasa construcție ( demisol, parter și un etaj ) situată pe Str. Ion Creangă nr. 4 (fostă Haller Karoly ), a fost ridicată de cunoscuta firmă  Reich șiBarta . Proiectul a fost un model de Art Déco  cu finisaje inedite, vila fiind și astăzi una din clădirile emblematice ale Clujului interbelic. Construcția a fost gândită astfel ca să asigure spații generoase expunerii  colecțiilor de artă ale lui Izsó  Diamant care începuseră deja să se adune. Proiectarea și construcția vilei au costat atât de mult, încât Izsó  Diamant a trebuit să-și vândă o parte a acțiunilor deținute de el la Industria Sârmei S. A. După război vila a devenit grădiniță, efectuându-se doar minimum de modificări, unele mobile incastrate în perete fiind încă  originale. Tot în această perioadă Izsó  Diamant, pe lângă activitatea managerială, depune o fructuoasă activitate publicistică, fiind un apreciat colaborator a 4 -5 reviste clujene care au apărut în interbelic  ( pe perioade diferite ). A abordat cu succes  diverse tematici :economice, manageriale, sociologice,  de artă și cultură. A fost considerat în interbelic cel mai important colecționar de artă  privat din Transilvania. Era tipul de manager liberal luminat, gen occidental, care și-a folosit averea pentru sprijinul și încurajarea dezvoltării culturii.

Toată această strălucită carieră  s-a frânt în toamna anului 1940  când,  urmare a celui de al doilea arbitraj de la Viena (august 1940 ), Clujul a trecut sub administrația Ungariei. Câmpia-Turzii a rămas pe teritoriul României. Familia Diamant a ales să  rămână  la Cluj.

Nu am reușit să identific decât foarte puține informații privind situația familiei Diamant în perioada anilor 1940-1944  până la tragicul sfârșit din ianuarie 1945. În încercarea de evocare a amintirii acestui om cu extraordinarele sale realizări mă voi referi îndeosebi la cele două decenii petrecute la Cluj (1920 -1940).

 

Izsó Diamant, fondatorul  uzinei  “Industria Sârmei”  Câmpia –Turzii.

Înființarea și apoi extinderea rapidă a uzinei”Industria Sârmei” Câmpia-Turzii  s-a făcut după un model de dezvoltare capitalistă specific perioadei  anilor 1870 -1930. Această poveste de succes s-a datorat unor factori de conjunctură generală (națională și internațională ) dar și de ordin local. Aptitudinile manageriale ale lui Izsó  Diamant s-au relevat încă din anul 1920 când a știut să îmbine factorii generali cu cei locali.

Câțiva factori generali :

– începerea unei perioade de reconstrucție după distrugerile provocate de primul război mondial

– expansiunea capitalului românesc în noile teritorii naționale după formarea României Mari în anul 1918, dezvoltarea afacerilor prin încurajarea creditelor pentru investiții

– capacitățile de producție pentru materialele de construcție  erau, în general, slab dezvoltate

Factorii locali :

S-a ajuns la amplasarea uzinei Industria Sârmei  Câmpia Turzii, în zona satelor Ghiriș și Sâncrai de lângă Turda, după o atentă alegere ținând cont de următoarele :

– satul Ghiriș era amplasat pe magistrala de cale ferată București – Oradea

– exista în apropiere o sursă de apă (râul Arieș )

– existau în zonă  surse energetice (câmpurile de gaz metan găsite în podișul Transilvaniei

în anul 1909 )

– exista forță de muncă ieftină dintre locuitorii celor două sate și împrejurimi  care recrutată și școlarizată puteau asigura necesarul de personal

– în Transilvania nu exista nici o fabrică de sârmă și cuie pentru construcții (față de 43  câte existaseră pe teritoriul fostului imperiu Austro –Ungar),  în consecință piața de desfacere era asigurată.

Cuantificând toți acești factori, Izsó Diamant  prezintă în anul 1920  un proiect  de dezvoltare Băncii Comerciale pentru Industrie și Comerț Cluj (înființată în anul 1919, cu capital românesc ), solicitând un credit pentru începerea lucrărilor. Conducerea băncii, în frunte cu directorul Ionel Comșa,  a sprijinit proiectul și a dorit să participe ca acționar principal, totodată  să mai atragă și alți acționari mai mici. La data de 4 aprilie  1920  se semnează actul  constitutiv al întreprinderii ”Industria Sârmei S.A.”cu sediul la Cluj, cu un capital inițial de 10 milioane de lei. Prima uzină s-a construit la Câmpia-Turzii,  conform propunerilor lui Izsó Diamant, dar banca a mai investit în crearea de capacități de producție   la Cernăuți (fuzionând cu fabrica de sârmă de aici,  în anul 1925) și Brăila.

Apoi, principalele etape parcurse au fost (conform proiectului lui Izsó Diamant ) :

– iunie 1920, cumpărarea primului lot de teren de 12 iugăre ( cca. 7 ha. ) de la comuna Ghiriș

– iulie 1921, întră în funcțiune primele secții, la numai 10 luni de la executarea primelor săpături  . Între timp :

– se comandă utilaje din Germania de către Izsó   Diamant, bun cunoscător al limbii germane

– se aduc, temporar,  100 de muncitori de înaltă calificare  (trefilatori, laminoriști , personal de întrținere și tehnic ) din Germania și Cehoslovacia (unde era șomaj).Personalul tehnic era format din directorul  german, inginerul Friedrich Tapier,  16 maiștri și tehnicieni. Se angajează personal necalificat din zonă, la început numai muncitori, care se instruiesc devenind muncitori calificați, maiștri și ingineri.

– 1922 se pun în funcțiune primele secții de trefilare  și cuie, apoi laminorul de sârmă

– 1929, intră în funcțiune oțelăria cu primul cuptor electric, o adevărată premieră  tehnică în zonă

– 1929, se ridică la Cluj, str. Iuliu Maniu nr. 25 (fostă Szentegyház ) o modernă clădire de birouri care era sediul societății „Industria Sârmei”. Clădirea impozantă, a fost proiectată de arhitectul austriac Josef Hoffmann .

După ce conducerea societății s-a mutat la București (în anul 1940 ), clădirii i s-a dau dat alte destinații (astăzi este cămin pentru elevi ).

– 1933 se pune în funcțiune laminorul de profile

– 1935 se pune în funcțiune fabrica de cabluri electrice

– 1937  se pune în funcțiune noul zincator de sârmă, fabrica de sârmă ghimpată și Palatul Administrativ

-1940, septembrie. Odată cu cedarea Transilvaniei de Nord, Ungariei, urmare  a celui de al doilea  Arbitraj de la Viena, Izsó  Diamant este obligat să se despartă de ”Industria Sârmei” Câmpia Turzii care rămâne pe teritoriul României. După ce a ridicat din temelii uzina de la Câmpia Turzii și a fost 20 de ani director general, Izsó  Diamant preferă să rămână la Cluj.

În acel moment întreprinderea  „Industria Sârmei” Câmpia Turzii era o unitate bine organizată care fabrica o serie de produse de mare importanță pentru economia României,  cum ar fi: sârmă laminată,  galvanizată, din oțel,  aluminiu și zinc,  electrozi de sudură, cabluri cu diferite întrebuințări,  cuie  ș.a. Hala de zincare a uzinei era una dintre cele mai moderne din Europa. Produsele garantau un nivel de calitate care se încadrau în standardele germane.

Relațiile externe ale uzinei au fost pe toată această perioadă responsabilitatea lui Izsó  Diamant care a făcut numeroase călătorii în străinătate în scopul de a vedea noutățile din profilul de fabricație

-1940-1944, pe timpul războiului, uzina a avut mari dificultăți cu aprovizionarea materială, iar în anul 1944 (septembrie –octombrie ) odată cu retragerea trupelor germane și maghiare,  este bombardată și funcționarea întreruptă. Este grav avariată oțelăria dar și alte secții.

– 1945 începe refacerea uzinei

-1948, 11 iunie, ”Industria Sârmei” Câmpia Turzii se naționalizează

-1950 – 1989 uzina se dezvoltă vertiginos prin trei etape de dezvoltare finanțate din fondurile centralizate ale statului. Pe lângă alte secții noi (oțelăria cu 3 cuptoare electrice, noi laminoare și trăgătorii ) are loc  o diversificare a producției (electrozi de sudură speciali, flux pentru sudură,  pulbere de fier,  cabluri de tracțiune și alte tipuri de cablu, profile speciale ș. a. ). S –a construit o nouă centrală termică și centrul de calcul electronic.

Numărul  de salariați a crescut continuu cu excepția perioadei de criză economică  mondială din anii 1932 – 1933. Evoluția numărului de personal : 1922 (240 ), 1925 (645 ), 1929 (751 ), 1932 (432), 1935 (925 ),  1945 (1777), 1947 (2315 )  și 1990 (9949,  cel mai mare număr de salariați)

Principalii conducători  ai uzinei au fost :

-1920-1940 , ec. Izsó  Diamant, director general

-1921 -1930  ing.Friederich  Trappier, director

-1930 -1945  ing. Ionel  Floașiu, director

-1953 -1977  ing. Ioan  Stanatiev, director general

-1978 -1988  ing. Ioan  Olteanu, director general

Dezvoltarea continuă a uzinei a fost deosebit de benefică pentru zonă. În anul 1925, prin Decret  Regal,  se unesc comunele Ghiriș și Sâncrai, înființându-se localitatea Câmpia Turzii. În locul caselor sărăcăcioase  au apărut cartiere de case tip familial  (colonia Maria și colonia U ) având tot confortul, apoi după anul 1950, blocuri de locuințe. Localitatea avea spital, palat cultural, rețea de apă și canalizare,  străzi pavate și iluminat public, stadion (din anul 1938 ).Câmpia Turzii a fost un model de  dezvoltare al unui  oraș  monoindustrial care avea toate utilitățile moderne (din anul 1989, municipiu).

Uzina a avut  cor, fanfară, echipe culturale, remarcabilă echipă de fotbal (mai ales în divizia B, dar de câteva ori și în divizia A ).

Industria Sârmei Câmpia Turzii, alături de Fabrica de Pielărie și Încălțăminte Renner – Dermata  și Atelierele  de reparații C.F.R.   erau în anul 1939  cele mai mari intreprinderi industriale  din județul Cluj, având o pondere însemnată în economia zonei.

 

Izsó Diamant, activitatea publicistică.

Deși era un om de afaceri ocupat, Izsó  Diamant era un pasionat și talentat publicist. În perioada anilor 1920- 1940 a scris numeroase studii,  eseuri și articole în ziare și reviste clujene. Cele mai importante dintre acestea le-a adunat într-un volum  (mai ales cele din  domeniul artei ).

Revistele și ziarele la care a colaborat au fost : ”Független Újság” (apărut între anii 1934 -1940 – [Ziarul Independent]), ”Korunk”(1926 -1940 , interzis de guvernul maghiar ), ”Jővő Társadalma”(1925 -1930, [Societatea de mâine]), ”Keleti Újság”, ”Vasárnapi Újság” ș.a. Activitatea publicistică a lui Izsó  Diamant se grupează în jurul a două tematici principale :economice  și artă-filozofie. O parte din aceste articole sunt trecute în repertoriul revistelor maghiare inventariate de portalul transilvan Transindex și accesibile publicului de astăzi .

Principalele teme economice :

– Sistem de economie liberă sau economie planificată ? (apărut la editura Pantheon din Budapesta ),  unde critică deja din acei ani neajunsurile economiei planificate (din URSS  )

– Ford,  căile industrializării americane

– muncă și ritm, salarii

– construcție și economie

– probleme valutare, inflația

– probleme legate de criza economică mondială (1929 -1933 )

– probleme legate de cartelurile industriale, armament

– recenzii de cărți din domeniul economic

Principalele teme artistice :

– Arta Orientului Îndepărtat ( arta japoneză și chineză,  a căror mare admirator era ) – cronicile unor expoziții de la București

– Comemorarea a 100 de ani de la nașterea pictorului Nicolae Grigorescu (1938 ), pe care îl admira foarte mult

– recenzii de cărți (de exemplu Emil Ludwig : J .W .Goethe )

 

Izsó Diamant, cel mai important colecționar de artă privat din Transilvania interbelică.

N –a existat un catalog (listă,  inventar etc. ) al pieselor aparținătoare colecției lui Izsó  Diamant. Ca și alți mari colecționari, nici el nu s-a preocupat de această problemă.

Cunoscutul critic de artă Jenő Murádin a reușit să arunce totuși o privire asupra  colecției, consultând revista ”Keleti Ujság”care, în suplimentul său de Crăciun din anul 1937,  face o succintă prezentare a celor cinci, cei mai importanți colecționari de artă  clujeni : Gyalui Farkas, Janovics Jenő, Ugron István, Óvári Elemér și, bineînțeles, Izsó Diamant .

Izsó  Diamant nu a fost un exclusivist. Îi plăcea să-și arate colecția, însăși vila Diamant  a fost gândită astfel ca să existe spații de expunere. A participat cu piese din colecția sa la numeroase expoziții (la Cluj, București, Turda ), a ținut conferințe și a scris eseuri .

A fost membru activ al Cercului colecționarilor de artă” („Műgyüjtők Köre”) care a promovat dezvoltarea artelor plastice în Transilvania, a organizat expoziții. Din acest cerc făceau parte colecționari români, maghiari, germani,  evrei, fără a se face vreo diferență între etnii.

Și-a completat colecția neîncetat, cheltuind sume mari pentru achiziții, care în mod normal puteau să și le permită doar instituțiile muzeale. A cumpărat opere de artă de la mulți artiști ardeleni, dar și de peste tot. Cu ocazia numeroaselor deplasări în străinătate  de interes comercial,  a făcut valoroase achiziții.

Este destul de dificil  a face clasificări ale pieselor componente ale colecției Diamant.

Totuși o posibilă structurare ar putea fi cea de mai jos :

– colecția de Ex Librisuri (vinietă artistică  aplicată pe cărți purtând numele bibliofilului, eventual o deviză), pasiunea din tinerețe a lui Izsó  Diamant, ajungând până la 3000 de volume. A avut o colaborare fructuoasă cu cunoscutul grafician József  Divéky. Ex Librisuri  semnate de acesta, la comanda lui Izsó  Diamant, se  oferă și astăzi la licitațiile organizate de casele de specialitate .

– colecția de grafică mică (litografii, xilogravuri ) cu opere de de Franz  Stuck, Emil Orlik, Max  Klinger,  Jules Bastien–Lapage, Claude Monet ș.a.

– colecția de desene (schițe ). S-a preocupat de procurarea unor opere ale  pictorilor impresioniști și post -impresioniști. Colecția cuprindea opere  ale  unor artiști importanți cum ar fi : Manet,  Renoir,  Dégas,  Cézanne, Gauguin, Max Liebermann, Stevogt, Lovis  Corinth. Cele mai prețioase desene erau ale renumiților  Daumier,  Gavarni  și Meunier .

– colecția de picturi,  cuprindea foarte multe opere ale unor artiști  ardeleni, mai ales ceidin Școala de la Baia Mare (János Torma și Șándor Ziffer ), dar și maghiari  ( József Rippl-Ronai, István Csók,  Lipót Herman, István Nagy ș.a. ) . Nu lipseau din colecție nici tablouri de  Nicolae Grigorescu.

– colecția de xilogravuri  japoneze  (gravuri în lemn ), adunate cu multă migală  de-a lungul anilor și expuse  de câteva ori

– colecția de porțelanuri cu cele mai reprezentative piese de la manufacturile din Herend (Ungaria ),  Sèvres, Rosenthal și din Olanda.

 

Sfârșitul tragic al familiei Diamant,  dispariția  valoroasei colecții de artă.

Există foarte puține mărturii privitoare la ceea ce s-a întâmplat cu familia Diamant după ce Clujul a trecut sub administrație maghiară (septembrie 1940 ) și, mai ales,  după martie 1944, când Ungaria a fost ocupată de trupele naziste.

Văzând apropierea sfârșitului tragic al evreimii maghiare, care se contura tot mai evident  în primăvara anului 1944, Izsó  Diamant a fost obligat să facă unele gesturi disperate, în încercarea de a salva viața familiei sale.

Astfel, în primăvara anului 1944, trece la religia creștină și anume la religia reformată. Este trecut în evidența enoriașilor la Biserica reformată din str. Farkaș (Mihail Kogălniceanu ), de către preotul  Dezső László .

Imediat după intrarea trupelor germane în Cluj, figurează pe lista celor 150 de evrei prominenți (persoane cu potențiale averi în țară și străinătate, oameni de afaceri, avocați, comercianți, , medici  ș.a.) care în noaptea de 28 martie 1944 au fost arestați de Gestapo (asistați de poliția maghiară) instalat în vila  Péter și Pál (mai ales în beciurile ei). Oficial,  arestarea acestora s-a motivat cu necesitatea de  asigura “condiții de securitate” ocupației germane.În realitate locuințele celor arestați au fost devastate și apoi sigilate. Lista a fost întocmită de persoane de etnie  germană din oraș. Culmea  a fost când poliția maghiară locală a protestat la Gestapo, afirmând că ceea ce  s-a jefuit de la evrei este avuție națională maghiară,  nicidecum germană ….( ! ) (episodul este relatat de  Carmilly – Weinberger, Moshe,  în cartea sa”  A kolozsvári zsidóság emlékkőnyve”, ”Volumul memorial al Evreilor din Cluj”, Ed. Sepher Hermann Press N.Y. 1970 ).

După această  încercare  este sfătuit să plece,   împreună cu familia,  la Budapesta, unde situația  deportării evreilor nu era încă clară  (au făcut-o și alți evrei clujeni, unii cu succes). Cert este că la data ghetoizării și apoi deportării evreilor din Cluj (mai-iunie 1944 ), familia Diamant nu mai era la Cluj.

Cei doi fii ai săi erau în detașamente de muncă forțată undeva pe frontul sovietic  (unde se pare că au și decedat ).

La Budapesta,  reușește să se se interneze, împreună cu soția, la Spitalul Evreiesc ” Chevra Kadisha” din str. Maros nr. 16, care era sub protecția Crucii Roșii Internaționale și era păzit. Dar,  la 12 ianuarie 1945, când trupele sovietice erau deja în suburbiile Budapestei,  spitalul este ocupat cu forța de o echipă a Crucilor cu Săgeţi, în frunte cu ex – călugărul minorit,  criminal paranoic,   Kun András, care  ucide toți bolnavii și personalul (medici și asistenți ) după ce îi obligă să-și sape mormintele în curte (pe cei nedeplasabili i-au împușcat în paturile din saloane ). În mai 1945 s-au exhumat victimele acestei abominale  crime, 89 de cadavre. Printre aceștia patru clujeni :  Izsó  Diamant și soția, cunoscutul chirurg  de la Spitalul Evreiesc din Cluj, Róth Marcell și Pál Janovics (fratele reputatului director de teatru și regizor de film, Jenő Janovics )

Acest Kun ”páter” sau ”ucigașul în reverendă” este  prins de sovietici,  judecat în aprilie 1945 de Tribunalul Poporului, condamnat la moarte și în septembrie 1945, executat. Potrivit presei maghiare, astăzi este o personalitate cultică importantă a mișcării neonaziste din Ungaria.

Nu pot să nu mă gândesc la cele peste 90 de victime evreiești,  executate similar,  în Pădurea Jilava,  la 21 ianuarie 1940, în timpul rebeliunii, de către legionari.

În ceea ce priveşte soarta fabuloasei colecții de artă ale lui Izsó  Diamant informațiile sunt și mai lacunare.

Se știe că vila Diamant a fost  unul din sediile Gestapoului din Cluj (pe lângă amintita vilă Péter și Pál din str. Argeș și hotelul New York – viitorul  Continental – din centru, toate proprietăți evreiești ).Există unele mărturii conform cărora, la plecarea precipitată a Gestapoului, vila a rămas intactă cu tot ce era în ea.

Există alte mărturii ale vecinilor care afirmă că în perioada tulbure  de după plecarea trupelor maghiare și germane, lumea din împrejurimi a început să care, cu mijloace de transport manuale (cărucioare, roabe , etc. ),cărți, opere de artă, mobiler  etc.

Cert este că  această colecție, după unii, cea mai valoroasă din Transilvania  la acel moment, a dispărut în neant. Unele lucrări  (mai ales Ex Librisuri ) mai apar accidental la anticariate sau vânzări  de opere de artă. Iarăși, după alții, o parte din opere s-ar găsi în subsolurile Muzeului de Artă din Cluj, neidentificate. Dar nimic nu este dovedit cu acte , nimic nu s-a revendicat, pentru că, se pare,  nu există moștenitori. Vila Diamant de pe str. Ion Creangă nr. 4 este grădiniță, de câteva decenii încoace.

Așa se încheie evocarea  vieții acestui om deosebit, asasinat la vârsta de 58 de ani, pentru singura vină de a fi fost evreu.

Am dorit să evoc, la 130 de la nașterea sa, numele lui IZSÓ   DIAMANT  peste care, din păcate, s-a așternut praful uitării.

 

21 .11.2016

Andrei Zador