Număr vizualizări 1168 ori

Izsó Diamant a fost un remarcabil publicist și unul dintre cei mai cunoscuți colecționari de artă din Transilvania în perioada interbelică.

 

Contextul

După mutarea sa la Cluj, în anul 1920, Izsó Diamant a devenit o personalitate remarcabilă a societății clujene interbelice. Fondator și director general al uzinei “Industria Sârmei” Câmpia Turzii, colaborator asiduu al mai multor reviste clujene pe teme de economie, sociologie, politică socială, artă și cultură, cel mai important colecționar de artă particular din Transilvania, Izsó Diamant este astăzi un personaj aproape uitat. La prima vedere, evocarea acestui om deosebit părea o încercare temerară. Totuși, există câteva surse de documentare. În primul rând, câteva lucrări monografice despre uzina ”Industria Sârmei” Câmpia Turzii, scrise de Mircea Nicolae Nemeș, Ion Trăistariu, Ionel Floașiu (fost director între anii 1930 – 1945) și un volum apărut la Editura Academiei. În domeniul publicisticii există câteva extrase din titlurile articolelor din unele reviste la care a colaborat Izsó Diamant (Független Ujság 1930 -1940, Korunk 1926 -1940). Despre impresionanta colecție de artă a lui Izsó Diamant a scris cunoscutul critic de artă clujean Jenő Murádin în Egy mügyüjtó  gyáriparos [Un industriaș colecționar de artă], Diamant Izsó (1886 -1945), articol apărut pe site-ul Hungaricana (Magyar Müemlékvédelem, Budapest 14, 2007). O altă încercare de a aduce în actualitate numele lui Izsó Diamant a fost cea a lui Vasile Soporan, profesor la Universitatea Tehnică din Cluj și parlamentar, în interpelarea pe care a făcut-o, la 21 iunie 2011 în Camera Deputaților, cu titlul Învățămintele din istorie și bătălia de astăzi. La acestea aș mai adăuga un jurnal manuscris a lui Izsó Diamant cu titlul Egy vállat életének regénye [Romanul existenței unei intreprinderi] 1920 -1940, aflat în arhiva publicistului și profesorului universitar Tibori Szabó Zoltán. Să sperăm că în cadrul ediţiei a VI-a a simpozionului File din istoria evreimii clujene, organizat de Comunitatea Evreilor din Cluj în mai 2017, cu tema ”Contribuția întreprinzătorilor evrei la dezvoltarea economică şi urbanistică a Clujului”, cineva se va apleca mai cu atenție asupra acestui valoros document.

Date  biografice

Izsó Diamant s-a născut la Vágújhely (Nove Mesto nad Váhom, Neustadt) pe teritoriul Slovaciei de astăzi. Părinții săi au avut la început o afacere cu vânzări de piei, apoi au înființat o mică întreprindere care producea sârmă și cuie. Izsó Diamant a absolvit Liceul Comercial din Bratislava, apoi a lucrat câțiva ani la o uzină chimică din Budapesta. În 1908 a revenit în localitatea natală, iar în 1911, după decesul tatălui, a preluat conducerea firmei. Încă de atunci începe activitatea lui de om de cultură. Înființează o bibliotecă publică la Vágújhely, ține conferințe și organizează expoziții Ex Libris. Achiziționează primele obiecte ale viitoarei sale colecţii și colaborează cu cunoscutul grafician maghiar József Divéky, autorul unor Ex Libris-uri de renume european. De atunci datează și prietenia de o viață cu cunoscutul artist plastic și apoi romancier Győrgy Szántó (1891 -1961), născut în același orășel.

Amândoi au luptat în Primul război Mondial. Izsó Diamant a fost întâi pe frontul rusesc, apoi pe cel italian și a scăpat nevătămat. Dar prietenul său, Győrgy Szántó, a fost grav rănit la cap, ceea ce a dus, în timp, la pierderea totală a vederii. Astfel, dintr-un promițător grafician a devenit un reputat romancier. Dar în anul 1920 era la Cluj, ca scenograf la recent înființata Operă Română. După terminarea războiului urmează destrămarea imperiilor, aranjamentele de pace în urma conferinței de la Paris cu apariția unor noi state sau modificarea substanțială a granițelor altora. Localitatea Vágújhely va face parte din noul stat Cehoslovacia. Începe un exod al populației maghiare și evreiești de frica șovinismului slovac. În aceeași perioadă, în mintea lui Izsó Diamant se conturează ideea înființării unei fabrici de sârmă și cuie în Transilvania (care, după pacea de la Trianon, făcea parte din România). Acești factori au contribuit până la urmă la hotărârea familiei Diamant de a se muta în Transilvania. Așa se face că în anul 1920 apare la Cluj Izsó Diamant cu soția, Diamant Vajda Anikó (profesoară de fizică) și primul născut, un băiețel de cinci ani.

”Averea” lui Izsó Diamant era expertiza în conducerea unei întreprinderi metalurgice. Își prezintă proiectul de înființare a fabricii de sârmă și cuie unei bănci românești nou apărute, “Banca Centrală pentru Industrie și Comerț Cluj” care sprijină ideea, acordă creditul cerut pentru începerea lucrărilor și devine acționar majoritar al noii întreprinderi. În foarte scurt timp începe construcția și apoi producția la fabrica din Câmpia Turzii, prima intreprindere a firmei Industria Sârmei S.A. Cluj. Izsó Diamant este numit director general de către consorțiul bancar, post în care rămâne timp de 20 de ani (1920 – 1940). Practic tot ce s-a întâmplat în această perioadă în uzina de la Câmpia Turzii este indisolubil legat de numele lui. Pe parcursul a două decenii, Izsó Diamant devine o personalitate cunoscută, apreciată și respectată a Clujului. Astfel a fost ales pe o lungă perioadă vicepreședinte al Uniunii Generale a Industriașilor din România (UGIR), secția Transilvania. A făcut parte și din consorțiul care administra Spitalul Evreiesc, înființat în 1927.

În anul 1930 își construiește o casă familiară (vila Diamant), după proiectele apreciatului arhitect austriac Josef Hoffman. Frumoasa construcție (demisol, parter și un etaj) situată pe Str. Ion Creangă nr. 4 (fostă Haller Karoly), a fost ridicată de firma Reich și Bart. Proiectul a fost un model de Art Déco cu finisaje inedite, vila fiind și astăzi una din clădirile emblematice ale Clujului interbelic. Construcția a fost gândită astfel încât să asigure spații generoase expunerii colecției de artă care începuse deja să se adune. Proiectarea și construcția vilei au costat atât de mult, încât Izsó Diamant a vost nevoit să vândă o parte a acțiunilor sale la Industria Sârmei S.A. După război vila a devenit grădiniță, efectuându-se doar minimum de modificări, unele mobile incastrate în perete fiind încă originale. Pe lângă activitatea managerială, Izsó Diamant depune și o fructuoasă activitate publicistică, fiind un colaborator apreciat la mai multe reviste clujene apărut în interbelic (pe perioade diferite). A abordat cu succes diverse tematici: economice, manageriale, sociologice, de artă și cultură. În perioada interbelică era considerat cel mai important colecționar de artă privat din Transilvania. Era tipul de manager liberal, luminat, gen occidental, care și-a folosit averea pentru sprijinul și încurajarea dezvoltării culturii.

Toată această strălucită carieră s-a frânt în toamna anului 1940 când, urmare a celui de al Doilea Arbitraj de la Viena (august 1940), Clujul a trecut sub administrația Ungariei. Câmpia Turzii a rămas pe teritoriul României, dar familia Diamant a ales să rămână la Cluj.

Nu am găsit decât foarte puține informații privind situația familiei Diamant în anii războiului, până la tragicul sfârșit din ianuarie 1945. În încercarea de evocare a amintirii acestui om cu extraordinarele sale realizări mă voi referi îndeosebi la cele două decenii petrecute la Cluj (1920 -1940).

Izsó Diamant, fondatorul uzinei “Industria Sârmei” Câmpia Turzii

Înființarea și apoi extinderea rapidă a uzinei ”Industria Sârmei” Câmpia Turzii s-a făcut după un model de dezvoltare capitalistă specific anilor 1870 -1930. Această poveste de succes s-a datorat unor factori de conjunctură generală (națională și internațională), dar și de ordin local. Aptitudinile manageriale ale lui Izsó Diamant s-au relevat încă din anul 1920, când a știut să îmbine factorii generali cu cei locali.

Câțiva factori generali:

– începerea unei perioade de reconstrucție după distrugerile provocate de Primul Război Mondial

– expansiunea capitalului românesc în noile teritorii naționale după formarea României Mari în anul 1918, dezvoltarea afacerilor prin încurajarea creditelor pentru investiții

– capacitățile de producție pentru materialele de construcție erau, în general, slab dezvoltate

Factorii locali:

Uzina Industria Sârmei Câmpia Turzii a fost amplasată lângă Turda, în zona satelor Ghiriș și Sâncrai, ținând cont că:

– satul Ghiriș se afla pe magistrala de cale ferată București-Oradea

– exista în apropiere o sursă de apă (râul Arieș)

– existau în zonă surse energetice (câmpurile de gaz metan găsite în podișul Transilvaniei în 1909)

– exista forță de muncă ieftină dintre locuitorii celor două sate și împrejurimi care, recrutată și școlarizată, putea asigura necesarul de personal

– în Transilvania nu exista nicio fabrică de sârmă și cuie pentru construcții (față de 43 câte existaseră pe teritoriul fostului imperiu Austro-Ungar), deci piața de desfacere era asigurată.

În 1920, Izsó Diamant cuantifică toți acești factori și prezintă un proiect de dezvoltare Băncii Comerciale pentru Industrie și Comerț Cluj (înființată în anul 1919, cu capital românesc), solicitând un credit pentru începerea lucrărilor. Conducerea băncii, în frunte cu directorul Ionel Comșa, a sprijinit proiectul și a dorit să participe ca acționar principal, atrăgând totodată și alți acționari mai mici. În 4 aprilie 1920 se semnează actul constitutiv al întreprinderii Industria Sârmei S.A. cu sediul la Cluj, cu un capital inițial de 10 milioane de lei. Prima uzină s-a construit la Câmpia Turzii, conform propunerilor lui Izsó Diamant, dar banca a mai investit și în crearea de capacități de producție la Cernăuți (fuzionând cu fabrica de sârmă de aici, în anul 1925) și la Brăila.

Principalele etape, conform proiectului lui Izsó Diamant, au fost:

– iunie 1920: cumpărarea primului lot de 12 iugăre (cca. 7 ha) de la comuna Ghiriș

– iulie 1921: întră în funcțiune primele secții, la numai 10 luni de la executarea primelor săpături. Între timp, Izsó Diamant, bun cunoscător al limbii germane, comandă utilaje din Germania

– se aduc, temporar, 100 de muncitori de înaltă calificare din Germania și din Cehoslovacia: trefilatori, laminoriști, personal tehnic și de întreținere. Personalul tehnic era format din directorul german, inginerul Friedrich Trappier, 16 maiștri și tehnicieni. Se angajează personal necalificat din zonă, la început numai muncitori, care se instruiesc devenind muncitori calificați, maiștri și ingineri.

– 1922: se pun în funcțiune primele secții de trefilare și cuie, apoi laminorul de sârmă

– 1929: intră în funcțiune oțelăria cu primul cuptor electric, o adevărată premieră tehnică în zonă

– 1929: se ridică la Cluj, str. Iuliu Maniu nr. 25 (fostă Szentegyház), o clădire modernă de birouri, sediul societății „Industria Sârmei”. Clădirea a fost proiectată de arhitectul austriac Josef Hoffmann.

După ce conducerea societății s-a mutat la București (în 1940), clădirea a fost folosită în alte scopuri (astăzi este cămin pentru elevi).

– 1933: se pune în funcțiune laminorul de profile

– 1935: se pune în funcțiune fabrica de cabluri electrice

– 1937: se pune în funcțiune noul zincator de sârmă, fabrica de sârmă ghimpată și Palatul Administrativ

-1940, septembrie: după cel de al Doilea Arbitraj de la Viena, când Transilvania de Nord a fost cedată Ungariei, Izsó Diamant este obligat să se despartă de ”Industria Sârmei” Câmpia Turzii care rămâne pe teritoriul României. După ce a ridicat uzina in temelii și a fost 20 de ani director general, Izsó Diamant preferă să rămână la Cluj.

Întreprinderea „Industria Sârmei” Câmpia Turzii era o unitate bine organizată care fabrica o serie de produse de mare importanță pentru economia României, cum ar fi: sârmă laminată, galvanizată, din oțel, aluminiu și zinc, electrozi de sudură, cabluri cu diferite întrebuințări, cuie ș.a. Hala de zincare a uzinei era una dintre cele mai moderne din Europa. Calitatea produselor se încadra în standardele germane.

Pe toată această perioadă, relațiile externe ale uzinei au fost responsabilitatea lui Izsó Diamant. El a făcut numeroase călătorii în străinătate pentru a cunoaște noutățile din profilul de fabricație.

-1940-1944: pe timpul războiului uzina a avut mari dificultăți cu aprovizionarea cu materii prime. În septembrie-octombrie 1944, odată cu retragerea trupelor germane și maghiare, ea este bombardată și funcționarea întreruptă. Este grav avariată mai ales oțelăria.

– 1945: începe refacerea uzinei.

-1948: În 11 iunie ”Industria Sârmei” Câmpia Turzii este naționalizată.

-1950 – 1989: uzina se dezvoltă vertiginos, finanțată din fondurile centralizate ale statului. Se înființează secții noi (oțelăria cu trei cuptoare electrice, noi laminoare și trăgătorii), producția se diversifică (electrozi de sudură speciali, flux pentru sudură, pulbere de fier, cabluri de tracțiune și alte tipuri de cablu, profile speciale ș.a.). Se construiește o nouă centrală termică și centrul de calcul electronic.

Numărul salariaților a crescut continuu, cu excepția perioadei de criză economică mondială din 1932 – 1933. Evoluția numărului angajaților: 1922 (240), 1925 (645), 1929 (751), 1932 (432), 1935 (925), 1945 (1777), 1947 (2315) și 1990 (9949, numărul maxim).

Principalii conducători ai uzinei au fost:

-1920 -1940: ec. Izsó Diamant, director general

-1921 – 1930: ing. Friederich Trappier, director

-1930 -1945: ing. Ionel Floașiu, director

-1953 -1977: ing. Ioan Stanatiev, director general

-1978 -1988: ing. Ioan Olteanu, director general

Dezvoltarea continuă a uzinei a fost deosebit de benefică pentru zonă. În anul 1925, prin Decret Regal,  comunele Ghiriș și Sâncrai se unesc, devenind Câmpia Turzii. În locul caselor sărăcăcioase au apărut cartiere de case tip familial cu tot comfortul (colonia Maria și colonia U), iar după anul 1950 s-au construit blocuri de locuințe. Localitatea avea spital, palat cultural, rețea de apă și canalizare, străzi pavate și iluminat public, stadion (din anul 1938). Câmpia Turzii a fost un model de dezvoltare al unui oraș monoindustrial cu toate utilitățile moderne.  În anul 1989 a devenit municipiu.

Uzina avea cor, fanfară, echipe culturale, o remarcabilă echipă de fotbal (mai ales în divizia B, dar de câteva ori și în divizia A).

În 1939, Industria Sârmei Câmpia Turzii, Fabrica de Pielărie și Încălțăminte Renner – Dermata și Atelierele de reparații C.F.R. erau cele mai mari intreprinderi industriale din județul Cluj, având o pondere însemnată în economia zonei.

Activitatea publicistică

Deși era un om de afaceri ocupat, Izsó Diamant era un pasionat și talentat publicist. În anii 1920 – 1940 a scris numeroase studii, eseuri și articole în ziare și reviste clujene. Pe cele mai importante, mai ales cele din domeniul artei, le-a adunat într-un volum.

Revistele și ziarele la care a colaborat au fost: Független Újság [Ziarul Independent] 1934 – 1940, Korunk 1926 -1940 (interzis apoi de guvernul maghiar), Jővő Társadalma [Societatea de mâine] 1925 – 1930,  Keleti Újság, Vasárnapi Újság ș.a. Activitatea publicistică a lui Izsó Diamant se grupează în jurul a două tematici principale: economie și artă-filozofie. O parte din aceste articole sunt trecute în repertoriul revistelor maghiare inventariate de portalul transilvan Transindex și accesibile publicului.

Principalele teme economice:

– Sistem de economie liberă sau economie planificată? Deja în acei ani critică neajunsurile economiei planificate din URSS. A apărut la editura Pantheon din Budapesta

– Ford, căile industrializării americane

– muncă și ritm, salarii

– construcție și economie

– probleme valutare, inflația

– probleme legate de criza economică mondială (1929 -1933)

– probleme legate de cartelurile industriale, armament

– recenzii de cărți din domeniul economic

Principalele teme artistice:

– Arta Orientului Îndepărtat – cronicile unor expoziții de la București. (Era un mare admirator al artei japoneze și chineze.)

– Comemorarea a 100 de ani de la nașterea pictorului Nicolae Grigorescu (1938) pe care îl admira

– recenzii de cărți (de exemplu Înțelepciunea lui Goethe de Emil Ludwig)

Izsó Diamant, cel mai important colecționar de artă privat din Transilvania interbelică

Colecția lui Izsó Diamant nu avea catalog, listă sau inventar. La fel ca mulți alți mari colecționari, această problemă nu îl preocupa.

Cunoscutul critic de artă Jenő Murádin a reușit totuși să-și facă o idee asupra colecției, consultând revista Keleti Ujság care, în suplimentul de Crăciun din 1937, face o succintă prezentare a principalilor  colecționari de artă clujeni: Gyalui Farkas, Janovics Jenő, Ugron István, Óvári Elemér și Izsó Diamant.

Izsó Diamant nu era un exclusivist. Îi plăcea să-și arate colecția, însăși vila Diamant a fost gândită astfel ca să existe spații de expunere. A participat cu piese din colecția sa la numeroase expoziții (la Cluj, București, Turda), a ținut conferințe și a scris eseuri.

A fost membru activ al Cercului colecționarilor de artă (Műgyüjtők Köre) care a promovat dezvoltarea artelor plastice în Transilvania și a organizat expoziții. Din acest cerc făceau parte colecționari români, maghiari, germani și evrei, fără nicio diferență.

Și-a completat neîncetat colecția, cheltuind sume mari pentru achiziții care în mod normal puteau să și le permită doar instituțiile muzeale. A cumpărat operele multor artiști ardeleni și nu numai. A făcut valoroase achiziția cu ocazia numeroaselor sale deplasări în străinătate în interes de serviciu.

Este destul de dificil să clasificăm ale piesele din colecția Diamant. O posibilă structurare ar putea fi cea de mai jos:

– Colecția de Ex Libris-uri (viniete artistice aplicate pe cărți, cu numele bibliofilului și eventual o deviză), pasiunea din tinerețe a lui Izsó Diamant, ajungea la 3000 de volume. A avut o colaborare fructuoasă cu cunoscutul grafician József Divéky. Ex Libris-uri semnate de acesta, la comanda lui Izsó Diamant, se oferă și astăzi la licitații.

– Colecția de grafică mică (litografii, xilogravuri) cu opere de de Franz Stuck, Emil Orlik, Max Klinger, Jules Bastien-Lepage, Claude Monet ș.a.

– Colecția de desene (schițe). S-a preocupat de procurarea unor opere ale pictorilor impresioniști și postimpresioniști. Colecția cuprindea opere ale unor artiști importanți ca Manet, Renoir, Degas, Cézanne, Gauguin, Max Liebermann, Stevogt, Lovis Corinth. Cele mai prețioase desene erau ale renumiților Daumier, Gavarni și Meunier.

– Colecția de picturi cuprindea foarte multe opere ale unor artiști ardeleni, mai ales cei din Școala de la Baia Mare (János Torma și Sándor Ziffer), dar și maghiari (József Rippl-Ronai, István Csók, Lipót Herman, István Nagy ș.a.). Nu lipseau din colecție nici tablouri de Nicolae Grigorescu.

– Colecția de xilogravuri (gravuri în lemn) japoneze, adunate cu multă migală de-a lungul anilor și expuse  de mai multe ori

– Colecția de porțelanuri cu cele mai reprezentative piese de la manufacturile din Herend (Ungaria),  Sèvres, Rosenthal și din Olanda.

Sfârșitul tragic al familiei Diamant și dispariția valoroasei colecții de artă

Există foarte puține mărturii privitoare la ceea ce s-a întâmplat cu familia Diamant după ce Clujul a trecut sub administrație maghiară (septembrie 1940) și, mai ales, după martie 1944, când Ungaria a fost ocupată de trupele naziste.

Văzând apropierea sfârșitului tragic al evreimii maghiare, care se contura tot mai evident în primăvara anului 1944, Izsó Diamant a fost făcut unele gesturi disperate în încercarea de a salva viața familiei sale.

Astfel, în primăvara anului 1944 devine creștin reformat și este trecut în evidența enoriașilor la Biserica Reformată din str. Farkaș (Mihail Kogălniceanu) de către preotul Dezső László.

Imediat după intrarea trupelor germane în Cluj, figurează pe lista celor 150 de evrei de frunte (persoane cu potențiale averi în țară și străinătate, oameni de afaceri, avocați, comercianți, medici ș.a.) care în noaptea de 28 martie 1944 au fost arestați de Gestapo (asistați de poliția maghiară) și duși în beciurile    vilei Péter și Pál. Oficial, fapta a fost motivată de „securitatea” ocupației germane. Locuințele celor arestați au fost devastate și apoi sigilate. Lista a fost întocmită de clujeni de etnie germană. Culmea a fost când poliția maghiară locală a protestat la Gestapo, afirmând că ceea ce s-a jefuit de la evrei este avuție națională maghiară, nu germană! (Episodul este relatat de Moshe Carmilly-Weinberger în cartea sa A kolozsvári zsidóság emlékkőnyve [Volumul memorial al Evreilor din Cluj], Ed. Sepher Hermann Press N.Y. 1970).

După această încercare, este sfătuit să plece împreună cu familia la Budapesta, unde situația deportării evreilor încă nu era clară. (Au făcut-o și alți evrei clujeni, unii cu succes.) Cert este că la data ghetoizării și apoi a deportării evreilor din Cluj (mai-iunie 1944), familia Diamant nu mai era la Cluj.

Cei doi fii ai săi au fost în detașamente de muncă forțată pe frontul sovietic, unde se pare că au și decedat.

La Budapesta reușește să se interneze, împreună cu soția, la Spitalul Evreiesc “Chevra Kadisha” din str. Maros nr. 16, care era sub protecția Crucii Roșii Internaționale și era păzit. Dar în 12 ianuarie 1945, când trupele sovietice erau deja în suburbiile Budapestei, spitalul este ocupat de o echipă a Crucilor cu Săgeţi, în frunte cu ex-călugărul minorit, criminal paranoic, Kun András, care îi ucide toți bolnavii precum și personalul, după ce îi obligă să-și sape mormintele în curte. (Pe cei nedeplasabili i-au împușcat în paturile din saloane.) Victimele acestei abominale crime, 89 de cadavre, au fost exhumate în mai 1945. Printre ei erau patru clujeni: Izsó Diamant cu soția, Róth Marcell (cunoscutul chirurg de la Spitalul Evreiesc din Cluj) și Pál Janovics (fratele reputatului director de teatru și regizor de film Jenő Janovics).

Acest ”páter” Kun, ”ucigașul în reverendă”, a fost prins de sovietici. În aprilie 1945 a fost judecat de Tribunalul Poporului, condamnat la moarte și în septembrie 1945 a fost executat. Potrivit presei maghiare, astăzi el este o personalitate cultică importantă a mișcării neonaziste din Ungaria.

Nu pot să nu mă gândesc la cei peste 90 de evrei executați în mod similar de legionari în Pădurea Jilava, în 21 ianuarie 1940, în timpul rebeliunii.

În ceea ce priveşte soarta fabuloasei colecții de artă ale lui Izsó Diamant, informațiile sunt și mai lacunare.

Vila Diamant a fost unul din sediile Gestapoului din Cluj, la fel ca vila Péter și Pál din str. Argeș și hotelul New York (viitorul Continental) din centru – toate proprietăți evreiești. După unele mărturii, la plecarea precipitată a Gestapoului, vila a rămas intactă cu tot conținutul. Vecinii afirmă că în perioada tulbure de după plecarea trupelor maghiare și germane, lumea din împrejurimi a venit cu cărucioare, roabe, etc. și a cărat cărți, opere de artă, mobilier etc.

Cert este că această colecție, după unii cea mai valoroasă din Transilvania la acel moment, a dispărut. Unele lucrări, (mai ales Ex Libris-uri) mai apar uneori la anticariate sau la vânzări de opere de artă. Alții spun că o parte din opere s-ar găsi în subsolurile Muzeului de Artă din Cluj, neidentificate. Dar nimic nu este dovedit cu acte, nimic nu a fost revendicat, pentru că, se pare, nu există moștenitori. Vila Diamant de pe str. Ion Creangă nr. 4 mai este și astăzi grădiniță.

Așa se încheie evocarea vieții acestui om deosebit, asasinat la 58 de ani pentru singura vină că a fost evreu.

Am dorit să evoc, la 130 de la nașterea sa, numele lui IZSÓ DIAMANT peste care, din păcate, s-a așternut praful uitării.

21.11.2016

Andrei Zador