Menora (continuare)

Capitolul 6.

– La Yeshiva University din New York prin Roma .

După cazarea la hotelul Colosseo Gardens, primul drum al celor doi anchetatori de la Elyon a fost la vestitul Arc al lui Titus.  Au fotografiat cu meticulozitate fiecare detaliu al monumentului, sperând că metoda folosită cu micul tablou aflat la Duomo din Pisa va aduce date suplimentare. Arcul lui Titus era aproape de Forul Roman. A fost construit în anul 81 de împăratul Domițian, după moartea fratelui său mai în vârstă Titus, pentru a comemora victoriile acestuia, inclusiv asediul Ierusalimului (70) şi cucerirea Iudeii.

În orele târzii ale serii, telefonul mobil al lui Roni semnaliză primirea unei comunicări urgente. Era un ordin primit de la Akiva:  „Plecaţi imediat la New York. Misiunea voastră la Roma va continua după ce veţi contacta pe Dr. Even Pine de la Yeshiva University.”

În avionul companiei Alitalia cu destinaţia JFK New York, Alon şi Roni studiară un nou document primit de la Akiva. „Guvernul ne informează că elemente interesate au pus pe internet o versiune menită să nege ideea că Menora se află în Roma”, scria Akiva. „Este bine să o cunoașteti pentru a o combate prin misiunea voastră.”

Se pare câ în anul 45, când vandalii au jefuit Roma, au luat Menora și au dus-o în capitala lor, Cartagina. Armata bizantină, condusă de generalul Belisarius ar fi dus-o la Constantinopol în anul 533. Potrivit lui Procopius, Menora a fost purtată în triumf pe străzile Constantinopolului de armata lui Belisarius. Procopius adaugă că în anul 614 Menora a fost trimisă înapoi la Ierusalim, unde probabil a fost distrusă sau luată ca pradă când Ierusalimul a fost cucerit de persani în anul 617.

– Chiar aşa, ironiză Roni după studierea textului respectiv, bizantinii au trimis Menora la Ierusalim în anul 614. De necrezut! Şi cu aceasta comentariile asupra lui Procopius au luat sfârşit, când stewardesa cochetă în uniforma Alitatia ajunse în dreptul lor cu o cină incluzând paste făinoase.

– Crede-mă Roni, continuă Alon, am folosit o bună parte din frumoşii ani ai tinereţii studiind istoria! Imperiul Sasanid (sau Persan) a cucerit Ierusalimul după un scurt asdiu din anul 614, în războiul Bizantin-Sasanid din anii 602-628.  Şahul Persiei Khosrau II l-a numit pe  generalul Shahrbaraz să cucerească orientul mijlociu bizantin.  În anul 614 Ierusalimul era deci implicat în război.  Combatanţii erau Imperiul Bizantin, Imperiul Sasanid şi poporul evreu. Războiul s-a încheiat cu victoria decisivă a Sasanizilor.

În această situaţie se putea gândi oare Bizanţul să aducă Menora De Aur (în ipoteza că o deţineau) de la Constantinopol la Ierusalim în anul 614?!

***

Sediul principal al Universității Yeshiva din Manhattan, Wilf Campus, era situat în cartierul Washington Heights. La dată respectivă, celebra instituţie cuprindea 20 de colegii, şcoli afiliate, institute de cercetare şi spitale în Manhattan (Washington Heights, Murray Hill, Greenwich Village), în Bronx sau Queens precum şi în Israel.

Dr. Even Pine, profesor de istoria evreilor, era directorul Centrului pentru Studierea Israelului. Spaţiosul său birou din Wilf Campus, deşi mobilat modest, avea pereţii tapetaţi cu cărţi din toate domenile legate de profesiunea sa. Distinsul profesor a prezentat tinerilor oaspeţi din Ierusalim unele informaţii succinte legate de lucrările sale:

*

În a doua jumătate a secolului al XII-lea evreul spaniol Benjamin de Tude la a făcut un tur al lumii cunoscute atunci (la vest de Mesopotamia) şi a ținut un jurnal de călătorie. El pretinde că a văzut în Roma o biserică cu două coloane din Templul lui Solomon. Deasemenea el a scris că evreii din Roma consideră că vasele Templului fuseseră aduse la Roma și erau ascunse într-o peşteră.  În biserica Sf. Ioan în Lateran există două coloane de cupru care se aflau în Templu și purtau inscripția regelui Solomon: „Pace asupra noastră” și „Solomon fiul lui David”.

*          Un  elev al rabinului Akiva, Rabbi Șimon, a văzut Menora în realitate. Rabbi Șimon a spus: „Când m-am dus la Roma, am văzut Menora!”

*          Fostul Şef Rabin al Israelului, Isaac Herzog la vizitat pe Papa Pius XII (1939-1958) la Vatican. Potrivit acestei ştiri, Papa i-a arătat lui Rabbi Herzog Menora, dar a refuzat s-o returneze.

*          Prelatul catolic Leonard Boyle, fostul director al Bibliotecii Vaticanului, a declarat că turiştii   evrei din USA, intrând în bibliotecă i-au spus cu naivitate că… rabinii lor i-au instruit să găsească Menora în cursul vizitei.

*            Folcloristul Dov Noy a declarat că „mitul Menora de la Vatican” aparţine evreimii urbane americane.

*          Este interesant să menţionăm sursele antice. În cartea “Războiul Evreilor”, Josephus afirmă cu ceritudine că un preot evreu numit Phineas a înmânat Romanilor două menorot similare cu cele depuse în sanctuar, mese, boluri şi platouri din aur masiv, veşmintele marilor preoţi, inclusiv pietre preţioase şi multe alte articole religioase.

Josephus descrie și trofeele Templului purtate în procesiunea triumfală ținută la întoarcerea lui Titus la Roma din campania sa biruitoare în Iudeea. Acestea au constat printre altele dintr-o masă de aur şi o menoră, de asemenea făcută din aur.

Nu există nici un motiv pentru a pune la îndoială istoricitatea acestor descrieri şi imagini, care sunt atât de asemănătoare cu reprezentarea vizuală oficială a acestor evenimente de pe Arcul lui Titus.

***

Discuţia cu Dr. Even Pine continuă aproape trei ore. De comun accord au hotărâră să o continue a doua zi la orele 5 p.m.  Înfometaţi de-a binelea, Alon şi Roni intrară într-unul din restaurantele „strict casher“ din incinta universităţii. Deşi trecuse de ora prânzului, toate mesele erau ocupate. Tinerii studenţi cu „chipa”, deşi terminaseră în mod cert dejunul, purtau discuţii aprinse, având probabil ca subiect probleme teologice controversate din Tanah.

Una din mese era însă relativ liberă, având un singur ocupant, o tânăra blondă care savura o salată de fructe. Roni se apropie cerând permisiunea de a se aşeza la masă împreună cu Alon. Blonda acceptă cu o plăcere nedisimulată, privind cu admiraţie statura înaltă, corpul atletic şi figura atrăgătoare a lui Roni.

Alon plecă la bufet să aducă o tavă cu mâncare pentru amândoi. Roni rămase la masă privind cu plăcere pe tânăra încântătoare. O discuţie amicală începu imediat.

– Sunt Karoline din Volendam, Olanda, se recomandă fata.

– Încântat de cunoştiinţă. Numele meu este Roni, actualmente locuiesc în Ierusalim unde îmi  pregătesc teza de doctorat, o informă tânărul comesean. Am călătorit acum doi ani în Olanda şi am admirat în primul rând portul Volendam.

– Mă bucur. Dar de ce Volendam şi nu Amsterdam, centrul principal de atracție a turiştilor străini, inclusiv al celor din ţara ta? se interesă Karoline.

– Sunt un mare admirator al formaţiei BZN originară din acest oraş! Melodia „Oh, I Miss You” de exemplu!

– Fantastic! Unchiul meu a fost ghitaristul BZN pe întreaga durată cât această formaţie a existat, în anii ’70 – ’90. El mi-a dat numele după Carola Smit, solista lor. Cred că fost îndrăgostit de ea, din păcate fără succes.

Între timp Alon se întoarse de la bufet cu o tavă încărcată cu sanvișuri.

– Sunt casher, Roni, poți să fii sigur. Această apetisantă şuncă este de curcan!

– Îţi prezint pe Karoline, zâmbi Roni, arătând spre tânăra olandeză.

– Ce studiază o blondă atrăgătoare la Yeshiva University? se interesă curtenitor Alon.

– Îmi fac masteratul în Studii Iudaice şi Istoria Evreilor. Am primit o bursă de la Amsterdam  University, pentru a primi apoi un post la catedra respectivă.

– Felicitări, zise Alon. Noi am venit pentru o săptămână să completăm datele necesare elaborării tezei de PhD. Am ajuns la concluzia că Yeshiva University din Manhattan este mai doctă în Studii Iudaice decât Universitatea Ebraică din Ierusalim, care în ultima vreme a devenit relativ atee…

– La Amsterdam University este deasemenea o situaţie bizară, completă Karoline amuzată.  Toţi studenţii evrei din universitate au optat pentru specialităţi high-tech, iar personalul catedrei de Studii Iudaice va trebui completat cu „goi”: arabi sau creştini că mine!

– Ascultă, Karoline, interveni deodată Roni, mâine dimineaţă Alon este ocupat cu clasarea unor date primite de profesorul alocat nouă de Yeshiva University. Eu sunt liber. Îmi este ruşine să afirm, dar până acum nu am văzut Fifth Avenue, Broadway, ca să nu mai vorbesc de Guggenheim Museum, o veche dorinţă neîmplinită până în ziua de azi. Îndrăznesc să te rog ceva. Mâine, în numai câteva ore, ai vrea să-mi arăţi câteva din aceste minuni new-yorkeze?

– Desigur, cu plăcere, răspunse fata fără să-şi ascundă entuziasmul.

– Eu ce trebue să clasez? întrebă Alon cu naivitate. Dar întâlnind privirea severă a lui Roni, adăugă: Sigur, îmi amintesc, cum să nu! și reuşi să repare gafa cu stângăcie. Regret că nu vă pot însoţi…

***

În dimineaţa următoare întregul Manhattan era udat de o ploaie măruntă, aparent fără sfârşit. Dat fiind vremea ostilă, muzeele de artă rămâneau singura opţiune a iubitorilor de frumos  care vizitau peninsula new-yorkeză.  Roni şi Karoline, noua sa cunoştiinţă, nu au făcut excepţie sosind cu un taxi la muzeul Solomon R. Guggenheim din Fifth Avenue 1071.

– Superbă clădire! exclamă Karoline, plăcut surprinsă.

– Este opera arhitectului Frank Lloyd Wright, o informă Roni.

În sălile consacrate artiştilor plastici moderni, cei doi zăboviră îndelung. Familiarizată mai curând cu pictorii clasici admiraţi în trecut la Florenţa sau Paris, Karoline încerca să înţeleagă mesajele tablourilor lui Edouart Manet, Paul Gauguin, Vassily Kandinsky, Pablo Picasso sau Kazimir Malevich și ale sculptorilor Brâncuşi şi Giacometti.

Roni, fiind expert în arte plastice, era un excelent interlocutor, dându-i explicații amănunțite și erudite despre fiecare artist, tablou sau sculptură.

– Sunt uimită, afirmă Karoline, de unde are un doctorand în Studii Iudaice cunostințe atât de aprofundate de artă modernă? Nu scrie în Tanah „Să nu-ţi faci chip cioplit”?

– În timpul studiilor la Universitatea Ebraică din Ierusalim, răspunse Roni, mă furişam uneori să ascult prelegeri despre acest subiect. În fine, trebuie să adaug că am studiat și albumele de artă ale mamei, care erau încuiate într-un sertar, dar eu știam unde era cheia.

Luară un prânz frugal la bufetul muzeului, privindu-se cu plăcere unul pe altul, mai curând decât în farfurii.

La ieşirea din muzeu constatară că ploaia continua cu îndârjire.

– Vino la mine să bem o cafea, propuse Karoline în taxi.

Deocamdată operele lui Kandinsky, Picasso sau Brâncuşi erau departe, foarte departe. Simţurile lor erau dezlănțuite. Anatomia superbă a Karolinei era îngemănată cu corpul atletic al lui Roni într-un tot unitar…

Deşi epuizat, Roni rămase să privească cu admiraţie corpul nud al Karolei care îi amintea tabloul „Naşterea lui Venus” de Sandro Botticelli, văzut pe vremuri la muzeul Uffizi din Florenţa…

 

***

În metrou, pe drumul de întoarcere spre căminul din Yeshiva University, unde primise o garsioneră împreună cu Alon, gândurile şi regretele zbuciumau intens creierul de obicei organizat al lui Roni. Oare vorbise prea doct în probleme de artă, trădându-şi adevărata profesie?

Îşi aminti de recomandările lui Akiva la plecarea din Herzliya: „Rezolvaţi-vă problemele personale fără a intra în baruri suspecte sau case de pierzanie. Evitaţi legăturile cu femei dubioase sau cu fete inocente, de care v-ați putea lega sufletește și atunci misiunea voastră ar fi afectată” Oare greşise profitând de inocenţa Karolinei?  Dar Karoline evident nu o era o fată inocenta, iar Muzeul Guggenheim nu era un locaş de pierzanie!

Acestea fiind stabilite, Roni intră în garsioneră şi adormi liniştit în aşternutul cu emblema Yeshiva University, trezindu-se la timp pentru întâlnirea de la 5 p.m. cu Dr. Even Pine.

Theodor Toivi

(Fragment din romanul Menora. Orice asemănare cu evenimente sau personaje reale este o pură coincidenţă.)

Va urma.

 

 

 

Opiniile exprimate în textele publicate  nu reprezintă punctele de vedere ale editorilor, redactorilor sau ale membrilor colegiului redacţional. Autorii îşi asumă întreaga răspundere pentru conţinutul articolelor.

Comentariile cititorilor sunt moderate de către redacţie. Textele indecente şi atacurile la persoană se elimină. Revista Baabel este deschisă faţă de orice discuţie bazată pe principii şi schimbul de idei.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *