A fost o vreme cand Anna Bikont, psiholog şi ziaristă, se simţea gata să cedeze presiunilor. Trecuse prin multe încă în anii ’80,când activa în rândurile mişcării Solidarnosc,alături de Lech Walesa şi cei care îl urmau pe calea revoluţiei. Familia şi prietenii apropiaţi încercau să o convingă să renunţe la decizia de a scrie o carte despre soarta evreilor din Jedwabne, un sat în răsăritul Poloniei, ocupat de trupele lui Hitler.

În ziua de 10 iulie 1941, evreii aşezării au fost adunaţi în centrul localităţii şi supuşi la tratamentul al cărui scenariu era deja bine pus la punct: femei violate, capete de copii zdrobite cu ciocanul, după care o mie de persoane fură îngrămădite într-o baracă din lemn, stropită cu benzină şi arsă, transformată în cenuşă, sub ochii sătenilor sosiţi la spectacol.

Despre „incidentul” din Jedwabne nu s-a mai vorbit după război, evenimentul reprezentând un amănunt relativ neînsemnat în raport cu. .. uriaşele suferinţe la care poporul polonez a fost supus în aceea perioadă”; doar trei din cele cinci sau şase milioane de victime ale ororilor erau evrei…Timp de şase decenii, măcelul de la Jedwabne a fost învăluit în ceaţa  uitării, asemenea celor întâmplate la Kielce, unde 42 de evrei reveniţi din lagăr au fost ucişi de către localnici în 1946. Când Anna Bikont, în ciuda avertismentelor, a decis să scrie o carte despre cele întâmplate, ea s-a adâncit într-o muncă de cercetare asiduă, migăloasă.

,,Evreii fuseseră parcă uitaţi din istoria Poloniei”, povesteşte autoarea într-un interviu acordat recent publicaţiei anti-rasiste suedeze EXPO. “Existau aşezări în care evreii reprezentau 70-80% din populaţie. Şi totuşi, când se scria despre istoria acestor localităţi, faptul era omis, de parcă n-ar fi trăit niciodată familii de evrei pe aceste locuri”.

Rezultatul muncii Annei Bikont, a vizitelor sale repetate în Jedwabne şi în regiune, a conversaţiilor cu localnicii dispuşi să intre în discuţie cu “suspectul personaj”, a fost volumul a cărui traducere în engleză poartă titlul ,,The Crime and The Silence”. Lucrarea cuprinde atât discuţii cu cei câţiva supravieţuitori ai tragicului moment, cât şi cu persoane aflate  la faţa locului, martori ai zguduitorului episod.

Şocată oarecum de persistenţa cu care antisemitismul îşi păstrează intensitatea până şi în locurile unde evreii nu mai sunt prezenţi, Anna Bikont încearcă să găsească o explicaţie:

“În Polonia de astăzi, de exemplu, cred că este vorba de nişte fantome pe care evreii le-au lăsat în urma lor. În oraşele poloneze, între 30 şi 60 la sută din populaţie erau evrei, majoritatea lor înstăriţi, reuşitele lor depăşindu-le pe cele ale confraţilor lor din restul urbelor Europei.”

Bikont este de părere că în prezent,patria sa trece printr-o criză pe care ea o numeşte ,,contrarevoluţie pornită contra democratizării, proces a cărui urmare a fost, printre altele, înlocuirea jurnalismului independent cu o aprigă propagandă.

Organizaţii fasciste, antisemite, defilează nederanjate pe străzi, purtând pancarte împrumutate parcă din marşurile anilor ’30, o situaţie nu prea diferită de cea care domneşte în restul ţărilor Europei centrale şi răsăritene.

Idei rasiste şi revizioniste sunt frecvent scandate în şedinţele de guvern ale Poloniei. Unul dintre şefii partidelor aflate la conducere i-a descris pe refugiaţi “terorişti şi purtători de boli contagioase nespus de periculoase”.(Astfel de declaraţii sunt  primite cu înţelegere de populaţie în condiţiile în care terorismul islamic pare mai activ decât oricând), în timp ce ministrul polonez al Apărării a declarat: “Experienţa ne învaţă că există printre evrei grupări de acest gen”,referindu-se la scandalosul Protocol al înţelepţilor Sionului. (Declaraţia a fost făcută pe undele canalului profund antisemit Radio Maryja, fondat de un preot catolic, staţie la al cărei microfon stau la coadă reprezentanţi ai conducerii poloneze).

Una dintre ofensivele actualului guvern i-a avut drept ţintă tocmai pe ziarişti ca Anna Bikont şi Jan T.Gross, evreu şi el. Tendinţa noilor măsuri este de a interzice folosirea termenului “lagăre poloneze de concentrare” în presă şi literatură, acesta reprezentând o jignire la adresa poporului polonez, având în vedere ,,adevărul” conform căruia ar fi vorba de o invenţie a Germaniei naziste. Conform noului regulament, cei care vor folosi termenul în pofida interdicţiei, vor fi pasibili de pedepse de până la trei ani de închisoare.

Anna Bikont s-a născut în 1954, la Varşovia, unde şi-a luat diploma în domeniul psihologiei. Numele ei este asociat cu săptămânalul Tygodnik Mazowsze, înfiinţat de ea însăşi, publicaţie în cadrul căreia este activă şi în prezent. În anul 2011,cartea sa intitulată în original “Noi cei din Jedwabne”a fost distinsă cu Premiul European al Cărţii.

Începând cu aceste zile, arhivele ONU privitoare la crimele de război comise de Germania nazistă, dosare care timp de şapte decenii au fost accesibile doar cu permisiunea conducerii organizaţiei, vor fi deschise publicului larg la Biblioteca Wiener din Londra şi pe internet. În mod sigur, printre documente vor putea fi găsite şi detalii legate de cele întâmplate la Jedwabne în vara lui 1941.

George Farkas