Carol Feldman, actorul

În ziua de duminică, 23 aprilie, am fost prezentă la lansarea noii cărți a lui Carol Feldman, întitulată „După colţ”, carte apărută la Editura Hasefer, cu o prefață a lui Alexandru Marinescu. Este a 16-a carte, în limba română, scrisă de Carol Feldman începând cu anul 2002 și pot afirma că i le-am citit pe toate. Las cronicarilor și celor care fac critică literară să se ocupe de valoarea cărților lui Carol pentru că asta le e meseria și ei se pricep s-o facă așa cum trebuie. Cărțile lui mi-au plăcut mult și-i apreciez talentul. Și ultima carte în care i se simte cu precădere durerea pentru pierderea soției iubite, o carte cu portrete literare reușite este plină de duioșie și dragoste.

Eu îl cunosc pe Carol Feldman de foarte mulți ani, de când și-a început ucenicia de artist la Teatrul Evreiesc de Stat din București și cât timp a fost în țară, până la emigrarea lui în Israel am avut ocazia să-i urmăresc direct evoluția. Ulterior, deoarece am rămas în legătură de prietenie apropiată și până în prezent, el a continuat să fie pentru mine actorul dăruit de un har deosebit chiar dacă silit de împrejurări a jucat mai puțin teatru decât ar fi fost cazul și a îmbrățișat cu succes și alte preocupări ca cea de ziarist și scriitor, inițial în Israel fiind contabil, meserie din care putea trăi decent.

Din propria lui povestire și din amintirile mele, soțul meu Israil Bercovici fiind din 1954 până la pensionare secretarul literar al TES (Teatrul Evreiesc de Stat) cunosc evoluția lui ca artist.

În 1957, după terminarea renovării vechii clădiri a Teatrului Baraşeum, TES a simțit nevoia de cadre, artiști tineri, greu de găsit. S-a procedat la un mod neobișnuit până atunci în teatrul evreiesc de a căuta în toată țara tineri talentați, chiar fără nici o experiență în teatru, eventual vorbitori de limba idiș, pentru a se crea un studio, echivalent cu studiile institutelor de stat pentru teatru, special pentru TES. Aceștia urmau să treacă în fața unei comisii alcătuite ad hoc, un fel de examen de admitere, urmând ca să li se creeze condiții acceptabile de locuință și întreținere în București și după absolvire să fie angajați în teatru. Dar ei au lucrat în teatru chiar la scurt timp după începerea cursurilor. Așa a întrat în teatru tânărul Carol Feldman (acum în vârstă de 80 de ani) venit tocmai din Tulcea, când mai exista un strat subțire de populație evreiască în România, neștiind aproape nici un cuvânt în limba idiș, urmând să învețe în primul rând limba în care urma să joace și toate uneltele aferente, nu ușoare, ale acestei meserii. Sigur că această comisie în fața căreia se prezentau acei tineri, fete și băieți, nu a avut o sarcină ușoară în a recunoaște cine are într-adevăr harul de a fi actor și unul dintre aceștia a fost Carol Feldman. Din cartea „O sută de ani de Teatru Evreiesc în România”, scrisă de Israil Bercovici, în edit. Kriterion, 1982, merită să pomenesc seriozitatea pregătirii acestor tineri, atât prin durata de 4 ani a studiilor (1957-1961) dar mai ales prin profesorii de înaltă calificare și experiență pe care i-au avut. Deoarece nu-i pot înșira pe toți și nici să enunț toate materiile studiate, îi pomenesc numai pe unii, ca David Esrig și Beate Fredanov pentru măiestrie artistică, Sandina Stan pentru tehnica vorbirii, pentru istoria teatrului și a artelor pe prof. Virgil Brădețeanu, pentru istoria literaturii idiș pe Israil Bercovici, pentru limba idiș pe profesorul Rubin. Timp de 20 de ani, la TES și la teatrele la care au lucrat ulterior după emigrare, acești absolvenți ai studioului, bineînțeles împreună cu actorii mai vârstnici au susținut cu cinste greul unui repertoriu teatral complex și variat. Încerc să–mi amintesc numai câteva din piesele jucate exclusiv în idiș în acei ani, TES fiind atunci apreciat printre teatrele cele mai bune din țară, jucând încă în fața unor săli pline, cu spectatori pretențioși, atât în ceia ce privește limba și mai ales repertoriul. Au fost spectacole de referință, clasice, din literatura idiș ca: Tevie lăptarul, Lozul cel mare, Comoara, de Șalom Alehem; Vrăjitoarea, Cei doi Kune Leml de Avram Goldfaden; Herșele Dubrovner, Mirale Efros de Iacob Gordin; Blazonul de Șalom Aș; Noaptea în Târgul vechi de I.L.Peretz, Dibuk de ANSKI; Golem de H. Leivik, dar și numeroase piese din literatura lumii, ca Intrigă și iubire  de F. Schiller; Revizorul de Gogol; Bolnavul închipuit de Molière; Ivanov de A.P. Cehov; Woyzeck  de Georg Büchner; Uriel Acosta de Karl Gutzkow, Natan Înțeleptul de G.E.Lessing și multe, multe altele.

Decor din spectacolul din „Jurnalul Annei Frank” de la TES, 1957

Din spectacolele lumii, cum le apreciez eu, unele mi-au rămas în special în memorie și cred că și altora, a fost : Jurnalul Annei Frank  de F. Goodrich, A. Hackett și O. Frank care s-a jucat cu mare succes începând cu anul 1957 și  din anii 60 și 70, Profesorul Mamlock, de Friedrich Wolf, Mutter Courage și Opera de trei parale, de Bertolt Brecht; Frank al V-lea, de Friedrich Dürrenmatt și Evreica din Toledo, după romanul lui Lion Feuchtwanger. Sigur că mi-au plăcut la momentul respectiv și multe altele. Dar mă voi opri puțin la Jurnalul Annei Frank în care rolul lui Carol Feldman în care el nu a intrat de la început, ci înlocuind un coleg care a plecat din țară, nu numai că a fost deosebit, ci chiar a întrecut cu mult pe titular, dând o prospețime și candoare adolescentului îndrăgostit în condițiile deosebite ale unei închisori liber consimțite pentru a se ascunde de pericolul de a fi descoperit de naziștii invadatori și a scăpa împreună cu familia de lagăr. Jocul lui fin, neostentativ, când descoperă slăbiciunea iubitului său tată care fură noaptea din pâinea celorlalți, jena pentru comportamentul nu totdeauna civilizat al mamei în micul colectiv nevoit să conviețuiască în condiții neobișnuite de claustrare și admirația pentru demnitatea domnului Frank, toate în luptă cu sentimentele noi pentru Anna, au fost interpretate de Carol Feldman în mod cu totul deosebit și de atunci, în toată gama de roluri  pe care le-a avut în alte piese, aceasta i-a fost caracteristica. Nu s-a simțit niciodată că joacă teatru. S-a simțit că „trăiește teatru”. Am văzut Jurnalul Annei Frank aproximativ de 27 de ori. Vă rog să nu mă întrebați de ce. Cred că știam și textul pentru fiecare personaj  și dacă aș fi fost artistă aș fi putut să înlocuiesc la nevoie pe oricare dintre ei, așa m-am identificat  cu această piesă și așa mi-a rămas în amintire Carol Feldman.

Carol Feldman

Carol a emigrat la timpul potrivit. Pe Beti a întâlnit-o la studio și ea i-a fost sortită pentru totdeauna, într-o căsnicie de poveste. În Israel nu le-a fost totdeauna ușor. Carol a fost combatant direct în războiul de Yom Kipur. Nu au jucat la început decât foarte rar, ei fiind artiști care jucau în limba idiș și soarta acestei limbi nu a fost fastă în Israel din motive justificate, dar pentru iubitorii de idiș uneori greu de înțeles, cred eu și mai ales de suportat  când meseria ti-e de artist în această limbă. Noroc că se pricepea la contabilitate. Dar pe parcurs s-au adaptat la realitățile locului și au jucat fie amândoi, fie numai Carol, ocazional și apoi și în secția idiș a teatrului Habima în limba care i-a făcut artiști. Din păcate, eu nu l-am mai văzut jucând în Israel.

Carol a început să scrie încet, încet, în limba maternă, română articole în ziarul în limba română, acum în Jurnalul Săptămânii, cu o rubrică permanentă așteptată de cunoscători și a intrat cu dreptul în rândul scriitorilor israelieni de limbă română, cu succes atât în Israel dar și în România. Fiind un mare iubitor al orașului său natal, Tulcea, are acolo prieteni dragi și amintiri neprețuite care ocupă o mare parte din tematica cărților sale, alături de viața celor emigrați din România în Israel, cu greutățile unui nou început, dar și cu posibilitățile de a le învinge. De fapt, el rămâne „un scriitor de la Tulcea” dacă mi-e permis să pastișez ce se spune despre Mihail Sebastian (un scriitor de la Dunăre). Cărțile sale o dovedesc și ultima carte la rândul ei arată o maturizare aș zice a uneltelor sale de lucru. În schimb, subiectele alese, chiar și coperta cărții și unele texte au un iz teatral deosebit și oricând s-ar putea transforma în piese. Aceste amănunte sunt pentru mine dovezi că el continuă să rămână „actorul plin de talent” așa cum l-am cunoscut și așa cum am avut ocazia să-l revăd recent la prezentarea ultimii sale cărți „După colț” interpretând un moment artistic de unul singur (din păcate nu cu Beti, ca altă dată) pe scena improvizată în Sinagoga Mare din București. Am citit în traducere germană câte ceva de Ephraim Kishon și la TES, în 1970, s-a jucat o comedie nostimă „Actul de căsătorie” a acestui autor. Dar de gustat umorul sănătos și viu încă al acestui scriitor, am avut numai acum ocazia s-o fac odată cu felul deosebit și plin de viață în care el a interpretat un  scurt moment comic al lui Kishon, tradus și poate puțin adus la zi chiar de el. De aceea pot după atâția ani afirma, fără dubii, că actoria e prima sa vocație. Scriitorul și ziaristul Carol Feldman sunt reflexele actorului binecuvântat. Dar din păcate, Carol a jucat la noi în limba română, pe care o stăpânește la perfecție ca și cum ar fi plecat ieri din România, și nu în idiș cum mi-aș fi dorit eu, pentru că altfel puțină lume l-ar fi înțeles. Aceasta e soarta idișului la ora actuală, deși sunt locuri unde se încearcă revigorarea acestei limbi care va deveni istorie.

Mirjam Bercovici

01.05 2017

 

 

 

 

 

 

4 Comments

  • Daniela Stefanescu commented on May 8, 2017 Reply

    Extrem de interesant si de instructiv articolul. Ii multumesc lui Mirjam ca mi-a oferit din nou niste momente deosebite, ca de fiecare data si in tot ce scrie. Mereu gaseste ceva deosebit de comunicat cititorilor, din vasta si variata ei experienta de o viata, pe care cu atata daruire, talent, rafinament si emotie ne-o transmite si noua.

  • eva galambos commented on May 7, 2017 Reply

    Sunt de acord întru totul cu ce a scris doamna Mirjam Bercovici. Eu îl cunosc de mai puțină vreme pe Carol, de aproximativ 10 ani, dar am avut prilejul să-l văd jucând de mai multe ori. Am citit și o parte din scrierile lui și voi repeta ceea ce i-am spus în urmă cu câțiva ani (și stiu că nu i-a picat orea bine) ”Carol, ești un actor mult mai bun decât scriitor, păcat că te vedem atât de rar jucând”. Scenenta jucată de el la Sinagoga Mare la lansarea cărții, mi-a confirmat afirmația mea anterioară. Nu spun că cele scrise de el nu sunt interesante, atacă teme foarte apropiate de sufletul nostru dar pentru mine rămâne în primul rând un mare actor.

  • Roth Maria commented on May 7, 2017 Reply

    Un profil de actor foarte interesant

  • Nicole Sima commented on May 7, 2017 Reply

    Ca la toate articolele scrise de Mirjam Bercovici, in marea lor varietate, simt ca am invatat ceva si pentru asta ii multumesc si astazi.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *