Eu, Dodo, evreul

Eu , pentru că despre mine e vorba, dar nu numai .

Dodo este numele dat în derâdere de portughezi – însemnând prost –  unei păsări care a existat pe insula Mauritius (numai acolo ) până în secolul XVII. Până la descoperirea insulei, Dodo n-a avut dușmani naturali. Dodo era o pasare mare , greoaie avea aripi dar nu zbura iar ouăle le lasă împrăștiate pe unde se nimerea . Dodo era lipsit de orice simt al primejdiei, de orice instinct de apărare. Pentru Dodo, apariția oamenilor pe insula a însemnat începutul sfârșitului din momentul în care carnea și ouăle lui Dodo au fost apreciate .

Evreul, cu tot ce se referă la el, e un subiect abordat și explicat de mulți. Față de ei, punctul meu de vedere poate apărea simplist, dar eu l-am format pentru mine prin prisma experienței personale de viață .

Nu pot preciza când în copilărie mama mi-a spus : “noi suntem evrei .” . Probabil târziu, parcă legat de întrebarea mea ce trebuie completat pe un formular școlar la rubrica naționalitate. ( deci în timpul României socialiste , prin anii 60 ). Deci târziu , dar de atunci am ” devenit ” evreu și m-am considerat evreu indiferent la aprecierea unui român ( “tu ești un evreu atipic”) sau a unui evreu ( „tu nu ești evreu”) … Tot mama mi-a spus: “noi nu suntem religioși”.  Cu alte cuvinte, pentru mine, existența sau inexistența unui D-zeu nu e subiect de discuție. Dacă El există și e bun va aprecia, fără îndoială, că eu caut sa urmez linia de corectitudine și de cinste pe care am preluat-o de la mama mea. Punct . Mama ne-a crescut singură, pe mine și pe fratele meu, rămași orfani de tată de la o vârstă foarte fragedă. Muncea mult suplimentar (traduceri , de ex. Omul de aur / Jókai Mór ). Mama nu avea timp de noi, dar tot ceea ce făcea era pentru noi, atât material, cât și moral . Mama spunea : “suntem săraci dar o ducem bine ” . Azi, privind retrospectiv, pot spune ca eram foarte săraci  , dar mie mi-a intrat în sânge sa fiu mulțumit cu ceea ce am, să nu-i invidiez pe alții, să nu doresc mai mult la locul de muncă, chiar dacă eram conștient că lucrez mai mult și mai bine ca ceilalți . Eram într-o stare de euforie continuă pe ” insula mea “. Dodo .

În timpul copilăriei mele, școală  facultate (1953-1969) am simțit numai în două cazuri antisemitism: în primăvara lui 1960 a intrat în clasă secretara școlii și a cerut ca evreii să se ridice în picioare ca să ne numere – povestindu-i mamei am primit replica “liniștitoare” dar adormitoare că “trebuie sa fie o greșeală” . Al doilea caz l-am avut la examenul de admitere la Politehnică (1964 ) ; la examenul oral eram repartizați în ordine alfabetică, în grupuri de 20 de candidați pe diverse săli, pe ușa fiecărei săli erau trecute numele candidaților și media rezultatelor de la probele scrise care l-au precedat.  Din sălile alăturate ieșeau candidați fericiți cu note mari 9  / 10, iar de la noi numai cu 4  deși notele noastre de la examenele scrise erau net superioare celor de la alte săli. Și eu am fost în situația asta întrebările puse nefiind din programa școlară . Numele de familie al candidaților de la sala ” mea ” începea cu litera K , deci eram unguri, nemți, evrei dar nu români. Deci limitat la aceste două experiențe personale am trăit cu ideea că chiar dacă mai există antisemiți, fenomenul ca atare e ținut în frâu de regimul comunist . Dodo . Multe lucruri le-am înțeles abia după părăsirea României, după decesul mamei, când am început să citesc cu aviditate despre perioadele, societatea în care au trăit părinții mei .

Am imigrat în Israel în 1985. În avion, fetița mea de 7 ani care nu călătorise niciodată cu avionul mi-a spus : ” tata , parca am mai făcut drumul acesta odată ” ( !!?? ) . La noi în casă românii sau evreii nu constituiau subiecte de discuție în casă . Faptul de mai sus mi s-a părut cu atât mai surprinzător, cu cât în zborul spre Israel făcut de mine cu ani în urma, eu am avut senzația de neexplicat că mă întorc acasă, senzație despre care eu nu am vorbit cu absolut nimănui. Probabil eu și fii-mea avem ceva în inconștientul nostru, ceva neștiut de noi . Pe de altă parte vreau sa fiu clar: nu am imigrat din sionism și nu am părăsit Israel din anti-sionism .

Păsările pot spune multe oamenilor, dar oamenii trebuie sa le înțeleagă limbajul. În antichitate , Anaximander a înțeles păsările și a prezis cu exactitate cutremurul din Sparta. În cele ce urmează am sa va spun ceva în limbajul meu ” păsăresc ” .

Evreii americani trebuie sa fie conștienți  de ceea ce  așteaptă de la ei,  în momente grele, evreii de pretutindeni . Ei trebuie sa înțeleagă  pentru ei înșiși ,  că evreul  trebuie sa fie nu un “canar “ deosebit care detectează primejdia în formare, imaginându-și  inimaginabilul și presupune o anumită pregătire prealabilă pentru cazul ca trebuie să-l înfrunți. Iar pregătire înseamnă altceva în plus peste o unire între indivizi cu diferite grade de aderență la religie, tradiții ; „unirea “ evreilor atei  emană din încrederea comună în stabilitatea statului democratic căruia îi transferă parte din responsabilitățile privitoare la propria securitate . Pregătirea începe acceptând că în lumea actuală există comunități al căror liant e format din revendicări  emanate din religie sau  din experiența traumatizantă  a unor generații, într-un trecut îndepărtat. Fie că aceste revendicări sunt legitime sau nu, evreii trebuie să aibă în vedere că revendicând ceva, de fapt revendici acel ceva de la cineva . Pregătirea  începe specificând mai rar nemurirea poporului evreu  și cu referiri mai dese la ce s-a făcut sau trebuia făcut ca drumul acestui popor prin istorie să fie însoțit de cât mai puține victime . ( E drept că “ aux armes citoyens “ poate fi tradus instant în engleza , dar cu cât mai devreme, cu atât mai bine ).

Mă opresc  aici . Nu știu în ce măsura oamenii vor fi interesați  de părerile unei păsări a cărei existență a fost obliterată  în urma unei invazii subite și neașteptate  pentru  ea, dar care nu are experiența pericolului mortal al unei invazii treptate , liniștite… Ori eu greșesc  și eu sunt cel care folosesc un limbaj uman fata de niște “ dodo “ .

Ivan Klein

One Comment

  • George Kun commented on January 11, 2018 Reply

    Foarte bun articolul, Ivan.E clar ca avem multe in comun in privinta opticii noastre despre lume, viata, evrei, istorie… Scrie ca ai talent.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *