Uniunea Europeană a Studenților Evrei va avea un președinte din România?

Am aflat cine este Alina Bricman când  mă documentam în legătură cu perspectivele  tinerilor evrei din România, cunoscând faptul că mulți dintre ei, după terminarea studiilor, și-au ales cariere în străinătate. Cei mai mulți sunt implicați, în mod firesc, în sectorul IT, alții în afaceri sau activități bancare. Dar există și o altă categorie și  îi am în vedere, de pildă, pe foștii elevi ai Școlii Lauder din București, absolvenți ai cursurilor de diplomație, care au încercat să se manifeste în această direcție, nu atât în diplomația română, ci în diferite organizații internaționale, inclusiv cele evreiești. În acest fel am dat de Alina, activistă, cum se denumește ea, la biroul de la Bruxelles al Uniunii Europene a Studenților Evrei (EUJS). Alina (născută într-o zi de 1 aprilie și nu e banc, așa scrie în acte) este și ea ”produsul” Școlii Lauder, nu pe de-a întregul, deoarece a urmat ultimii trei ani ai liceului la Colegiul Național ”Mihai Viteazul”. Școala Lauder, o școală româno-evreiască, i-a oferit posibilitatea ca, încă din grădiniță să învețe limbile engleză și noțiuni de limbă ebraică, iar în timpul celor 10 ani petrecuți acolo să cunoască și să aprofundeze, pe lângă istoria universală și cea a României și cea a poporului evreu, marile  sale probleme, tragediile cu care s-a confruntat de-a lungul timpului, culminând cu Holocaustul  și istoria statului evreu. A rupt tradiția inginerească a familiei, și-a dat seama că înclinația ei este spre științele umane și, având și experiența unei școli liberale, s-a îndreptat către Facultatea de Științe Politice a SNSPA (Școala Națională de Studii Politice și Administrative) din București.  Nu a mai apucat înființarea la SNSPA a secției de Studii Israeliene, dar a avut posibilitatea să studieze, printre altele, subiecte legate de multiculturalism, naționalism, minorități naționale, instituții ale Uniunii Europene. Cunoștințele ei nu s-au limitat numai la aspectele teoretice, a făcut practică – acum se cheamă internship – la Reprezentanța Comisiei Europene în România și a participat, în 2013, la organizarea unei importante manifestări studențești care a avut loc la București –Adunarea Generală a Asociației Internaționale a Studenților în Științe Politice (IAPSS- International Association of Political Science Students).

Pentru a cunoaște mai bine cum gândește Alina, aș vrea să menționez atitudinea ei în apărarea libertății de gândire și a democrației. Masterandă la Universitatea Central – Europeană de la Budapesta, mult hulită de guvernul Orbán care vrea să o desființeze, ea a luat o poziție clară în apărarea acestui institut în numele Uniunii Europene a Studenților Evrei.  A arătat că Universitatea Central-Europeană cultivă libertatea de gândire și de expresie, spiritul cetățenesc  și că nici o măsură luată nu-i va putea împiedeca pe tinerii care urmează cursurile Universității, să continuie lupta pentru o societate deschisă.

Alina s-a implicat chiar din copilărie în diferitele forme de activitate evreiești.  ”Trebuie să fi avut vreo patru ani, povestește ea, când părinții (membri ai Comunității Evreiești din București) m-au dus la prima repetiție de cor la Templul Coral. De atunci si până astăzi, am adunat “la activ” zeci de festivități, sărbători, tabere – atât când eram chanicha (participant) cât și madricha (ghid) – in România și in afară”. Își aduce aminte de zilele petrecute la tabăra internațională de la Szarvas (Ungaria) pe care o consideră ”o incredibilă experiență evreiască, locul de formare a zeci de tineri lideri evrei est-europeni” și pe care nu vrea să o abandoneze, ba mai mult, ar dori sa o facă cunoscută în întreaga Europa. Munca în organizațiile evreiești a dus-o până la urmă, pe undeva firesc, în Uniunea Europeană a Studenților Evrei pe care a descoperit-o pe…Facebook în urmă cu doi ani. Pe parcurs s-a documentat, a aflat că acesteia îi aparțin 35 de organizații evreiești de tineret din Europa, reprezentând aproape 200.000 de tineri evrei, că printre țelurile ei figurează susținerea Europei unite  a tuturor și apărarea drepturilor omului care echivalează cu apărarea drepturilor evreilor. A decis să se angajeze, deocamdată un an ca manager de program.

Alina lucrează efectiv aici de 10 luni și face o muncă interesantă și foarte intensivă. Ilustrativ în acest sens este felul în care-și descrie consecințele primelor două luni de activitate în care ”mi-am pierdut, in patru momente diferite – pașaportul, ochelarii, buletinul și cardul bancar – toate dovada unei oarecare neatenții, desigur, dar si, mai mult, a ritmului deosebit de intens în care ne desfășurăm activitatea”. Acțiunile în care a fost implicată au făcut-o să conștientizeze faptul că dorește să continue munca aici. ”Mă simt în totală simbioză  cu acest organism plin de potențial, care reprezintă atât o viziune puternică  cu o istorie de patru decenii, dar și personificarea pe termen scurt a idealurilor tinerilor  care într-un moment sau altul formează echipa UEJS. Îmi doresc să contribui și eu la această personificare”, își schițează viitorul Alina Bricman. În acest context, chiar cochetează cu ideea unei candidaturi la președinția acestei organizații, ”ar fi prima președinție  românească”, arată ea.

Și de ce nu? spunem noi, mai ales că, de curând, a fost foarte aproape nu chiar de președinție ci de …un președinte, cel al  României. Ca reprezentată a Uniunii Europene a Studenților Evrei, Alina a fost invitată de American Jewish Committee (AJC), cu care EUJS colaborează, să participe la Forumul Global al AJC în cadrul căruia a avut loc ceremonia de decorare a președintelui Klaus Iohannis. L-a aplaudat din primul rând al invitaților.

Putem zice că a fost un prim pas. Sperăm că urmează și celelalte.

Eva Galambos

 

 

 

Opiniile exprimate în textele publicate  nu reprezintă punctele de vedere ale editorilor, redactorilor sau ale membrilor colegiului redacţional. Autorii îşi asumă întreaga răspundere pentru conţinutul articolelor.

Comentariile cititorilor sunt moderate de către redacţie. Textele indecente şi atacurile la persoană se elimină. Revista Baabel este deschisă faţă de orice discuţie bazată pe principii şi schimbul de idei.

 

11 Comments

  • GEORGE VANGHELE commented on January 22, 2019 Reply

    perfect

  • eva galambos commented on July 23, 2017 Reply

    Tibi dragă, prercis e sionistă. Nu poate fi altfel. Dar, așa cum am mai scris, dacă o alege, îi luăm un interviu și o întrebăm și chestia asta.

  • eva galambos commented on July 23, 2017 Reply

    Important nu a fost pe cine a aplaudat -deși ne-a bucurat invitarea președintelui României la ACJ -, ci faptul că Alina, ca reprezentanta studenților evrei europeni, a fost de față. înseamnă că este apreciată de colegii cu care lucrează la Uniune -și cine, știe,îi cresc șanselei

  • Alina Schellekes commented on July 23, 2017 Reply

    Cunosc bine calitatile Alinei de intelect, personalitate si motivatie in a depune toata energia necesara rolului de presedinte. O recomand din toata inima pentru a fi aleasa ca presedinte!

  • Lio Zosmer commented on July 23, 2017 Reply

    “…a avut loc ceremonia de decorare a președintelui Klaus Iohannis. L-a aplaudat din primul rând al invitaților.” asta ar trebui sa fie chiar ultimul lucru important despre ea, nu conteaza pe cine si din ce loc aplauda…

  • tiberiu roth commented on July 22, 2017 Reply

    N-o cunosc dar ]mi place 🙂 Sper că e și sionistă !!

  • eva galambos commented on July 21, 2017 Reply

    Dacă va fi aleasă, și sper că va fi, îi vom lua un interviu despre ideile ei.

  • klein ivan commented on July 21, 2017 Reply

    As dori sa citesc ceva scris de Alina ., desigur referitor la ideile ei . Klein I.

  • Beatrice commented on July 20, 2017 Reply

    Sa ii uram succes.

  • Eva galambos commented on July 20, 2017 Reply

    Sa o votati!

  • Kopolovici Ingrid- Geanina commented on July 20, 2017 Reply

    Mulțumită doamnei Eva Galambos articolul este formidabil şi descrie întocmai calitățile prietenei şi colegei mele Alina Bricman.
    Sper să ne reprezinte cu succes interesele studenților evrei din România la biroul din Bruxelles al Uniunii Europene a studenților evrei.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *