După îndeplinirea formelor de angajare, în conformitate cu normele întreprinderii m-am prezentat la şeful sindicatului inginerilor din fabrică, pentru a fi “luat în evidenţă”. Ing.S., care deţinea această funcţie, era un tip brunet, înalt, slab şi relativ mușchiulos pentru meseria sa de proiectant de SDV-uri (scule, dispozitive şi verificatoare). Interviul s-a efectuat în faţa planşetei sale din Serviciul Tehnic al marei instituţii din Haifa unde fusesem angajat.
După ce am răspuns la întrebările de rigoare privind studiile, specialitate sau locul naşterii, întrebările au luat o turnură interesantă:
– Anul naşterii?
– Răspund eu cu teamă de a fi considerat bătrân (împlinisem de curând 45 !).
– Interesant, răspunde S., şi eu m-am născut în acelaşi an! În ce lună?
– În luna mai, răspund eu automat.
– Interesant şi eu sunt născut tot în mai! Ziua?- întreabă el cu interes crescând…
– 27, m-am născut pe 27 mai!
– Extraordinar, într-adevăr extraordinar! Şi eu sunt născut tot în ziua de 27 mai !
Din acel moment am devenit prieteni foarte buni şi profesional vorbind, m-a sprijinit enorm în anii care au urmat. Dar nu numai din cauza naşterii noastre în aceeaşi zi…
Fără a fi ceea ce noi – pe vremuri – denumeam un “securist” S. se interesa, prin procedeele sale de “informaţie”, despre activitatea profesională a fiecărui inginer din fabrică. Avea obiceiul de a discuta “cu fiecare, despre fiecare” ! În această conjunctură, din diverse surse, era la curent atât cu proiectele mele de succes, cât şi cu neajunsurile pe care le-am avut uneori de suportat. În consecinţă devenise una din persoanele care mă apreciau în mod deosebit.
După câţiva ani m-a sfătuit să-mi fac formalităţile (deloc facile) pentru a trece din categoria de încadrare “inginer” în categoria superioară de “mehcar”. Deşi în traducere cuvântul se traduce prin “cercetare” (categorie mai puţin măgulitoare în instituția unde lucrasem în Dacia Felix), aci categoria amintită era de prestanţă, fiind atribuită celor implicați în proiectarea de produse noi, cu caracter original şi performanţe superioare, mai pe scurt: R&D
În următorii ani S. m-a presat (acesta este termenul !) să trec la o treaptă de încadrare superioară, cu avantaje economice substanţiale. Îmi relata frecvent despre călătoriile sale în străinătate. Călătorea extrem de mult, îndeosebi prin locuri exotice. Văile pitoreşti din Costa Rica le-a traversat suspendat de o frânghie. La Katmandu, în Nepal, a participat la un Seder de Pesah, împreună cu 700 de tineri israelieni, el fiind decanul de vârstă al grupului. În continuare a urcat şi o bună porţiune din masivul Himalaya. În Cuba a locuit în gazdă la diverse familii şi a apreciat ospitalitatea şi modul de viaţă al acestora (!). Ajungând la Reykjavík, a traversat Islanda pe diametru şi nu pe contur, ca turiştii obişnuiţi. În Vietnam a locuit în internate şcolare, străbătând locuri unde nu existau hoteluri. Şi aşa mai departe…
El mi-a mărturisit că mă admira foarte mult, îndeosebi datorită faptului că, spre deosebire de alţi colegi “tzabari” (născuţi în ţară), eu ştiu foarte multă geografie! De câte ori îmi relata despre peregrinările sale exotice, constată cu plăcere că eu ştiu despre ce este vorba şi unde se află locurile respective pe glob, deşi nu am fost niciodată pe acolo. Mi-a amintit încă de la început, cu oarecare mândrie, despre originile sale poloneze ! Din acest motiv i-am adus odată cartea mea despre instalaţii de prevenire a erupţiilor, “ Urządzenia przeciwwybuchowe w wiertnictwie – Teodor Toivi, Petre Rată”, publicată de editura poloneză “Wydawnictwa Geologiczne”….
În faţă volumului, impresionat de neobişnuita ortografie a titlului, S. mi-a mărturisit că nu ştie limba d-nei Maria Sklodowska Curie, dar a mers cu mine la un alt inginer din Serviciul Tehnic, care terminase liceul în Varşovia. Acesta a citit prefaţa cărţii (scrisă de mine oarecum laudativ), traducând-o pe loc în ivrit.
– Este prima lucrare de acest fel publicată în lume! a afirmat varşovianul către S. , adăugând şi alte detalii măgulitoare la adresa autorilor. Produsele lor au fost exportate în diverse ţări şi premiate în Germania !
Episodul respectiv a întregit opinia favorabilă a neobişnuitului sindicalist depsre persoană mea. Am admirat la acest om şi modul sportiv de viaţă. Înota.Venea la serviciu cu bicicleta şi uneori pe jos. De unde şi conformaţia sa atletică. Evita şoseaua asfaltată şi cobora muntele Carmel unde locuia, pe poteci prăpăstioase, mai puţin accesibile oamenilor trecuţi de adolescenţă…Într-una din zile a şi căzut, fiind câtva timp cu mâna în ghips ! Din păcate, practicarea intensă a sportului şi greutatea corporală normală nu l-au scutit de probleme cardiologice, unele foarte grave.
Şi viaţa lui personală a fost mai puţin obişnuită. La un moment dat s-a trezit cu o moştenire importantă. Un şir de case pe o stradă din Hadar, un fost cartier de elită al oraşului. În profida unui nivel de viaţă mult superior, economic vorbind, moştenirea i-a atras numai necazuri. După câte am înţeles (din auzite) relaţiile cu copiii săi s-au deteriorat aproape total. A divorţat de prima soţie, mama copiilor săi şi, după cum mi-a relatat, s-a căsătorit cu o tânără avocată…După pensionare, ne întâlneam câteodată la bazinul complexului Sportan din Haifa, unde îmi raporta sistematic traseul ultimelor sale călătorii întreprinse cu nouă sa nevasta, ca unuia care ştie multă geografie ! Nu i-am mărturisit niciodată că programa analitică a Şcolii Medii Tehnice de Petrol, absolvită în oraşul natal sau a facultăţii de Utilaj Petolifer din Bucureşti, nu au inclus niciodată vreun curs de geografie…Cunştinţele mele despre această nobilă ştiinţă s-au datorat îndeosebi studiilor mele de autodidact: dicţionarului Larousse ediţia 1928 aflat în casa părintească, ascultând relatările unor colegi umblaţi prin ţări exotice, călătorind în lume (între Baku şi Seattle), studiind ghidul Michelin, sau… vizionând acasă emisiuni TV, în fotoliu
Theodor Toivi
