Un armean din Limassol

Aşteptând să plătesc, am remarcat, pe o etajeră aflată lângă casa de marcat, două steguleţe armeneşti, un hacikar şi stema Armeniei, sculptate în lemn. Cu gândul la cadoul pe care puteam să-l fac prietenului meu din Cluj, Mircea Tivadar, l-am întrebat pe vânzător dacă aceste obiecte puteau fi cumpărate şi cât costă. Iar el mi-a răspuns: „Nu sunt de vânzare, sunt aduse din Armenia”. Sunteţi armean? „Da.” Şi cum de expuneţi steagul şi simbolurile armeneşti în magazin? „Dacă aş trăi în Armenia nu le-aş expune, dar aici, în diaspora, mă simt mai ataşat de simbolurile naţionale…”. Aşa a demarat conversaţia cu armeanul cipriot care vorbea o frumoasă engleză britanică. Evident, am început cu obişnuita întrebare (nerelevantă, de fapt): Câţi armeni sunt în Cipru? „Au fost mult mai mulţi, dar acum au rămas vreo 5000 de suflete”Read more…

Rusofobia – justificată sau nu?

Revista ”Baabel” încearcă, prin articolele publicate, pe de-o parte să dea curs diferitelor opinii, pe de altă parte – chiar dacă nu întotdeauna reușește – să păstreze echidistanța față de o serie de probleme, mai ales cu caracter politic. De asemenea, prin rubrica de comentarii, citiorii se pot pronunța asupra temelor dezbătute și, cu excepția atacurilor la persoană sau articole care propagă ura, sunt prezentate cele mai diferite opinii. De aceea, ne-am gândit să publicăm punctul de vedere al lui Ivan Sipos, cititor al revistei care trăiește în SUA (textul a fost scris în engleză, tradus de noi), precum și opiniile politologului dr. Armand Groșu, profesor universitar, specialist în spațiul ex-sovietic și Europa centrală și de est. De fapt, prof. Groșu explică nu rusofobia occidentală, ci teama noastră, a românilor față de politica din ultimii ani ai Rusiei și explică dacă temerile față de Rusia sunt corecte, practic la ce ne putem aștepta de la vecinul nostru mai îndepărtat În ceea ce mă privește, am dorit să prezint părerile expertului român, ca să zic așa, din motive personal-egoiste deoarece am regăsit multe din părerile mele. Read more…

În căutarea lui Yvonne

.În ” Stella” , autorul Peter Wyden descrie viaţa unei tinere evreice care la vârsta de 17 ani a fost forţată să devină o unealtă a naziştilor în descoperirea evreilor încă existenţi in Berlin, în anul 1943. Povestea Stellei e simplă: întâi e torturată de ” experţii” Gestapoului doritori să afle o informație pe care de fapt n-o avea, iar apoi i se propune să devina colaboratoarea lor in schimbul promisiunii ca nici ea nici părinţii ei nu for fi trimiși la Auschwitz . “Activitatea ” Stellei a însemnat moartea pentru mai mult de o mie de evrei – era denumită ” otrava blondă ” de cei care căutau s-o evite . În anul 1945 , după război, Stella a născut o fetita – Yvonne – , care a fost adoptată de o pereche, Stella fiind condamnatp de sovietici la 10 ani închisoare . Relațiile dintre mamă şi fiică nu s-au reluat după acest interval de 10 ani, iar aceasta din urma nu-si vede viitorul in Germania si emigrează la vârsta de 20 de ani in Israel .Read more…

Dialog pe marginea „rusofobiei”. Eva Galambos către Ivan Sipos

Dragă Ivan,

Ar trebui să scriu o întreagă carte de istorie, ca să răspund la argumentele pe care mi le-ai prezentat. Cunosc foarte bine istoria acestor regiuni, poate cea a României mai bine ca tine, dar știi cum e: toate depind de punctul de vedere, de unghiul din care se văd problemele. De aceea nu vreau să mă leg de fiecare dintre ele, ci doar la câteva.Read more…

„Adevărata” uniformă de vară

Adevărat, garderoba de vară înseamnă bucurie: culori, imprimeuri nebune, accesorii exotice, texturi neobişnuite, franjuri şi pampoane, auriu şi roz fucsia, transparente şi materiale fluide, vaporoase şi, oh, cât e de plăcut să întâmpini dimineţile de vară într-o rochie care îţi mângâie corpul şi prin care simţi aerul! şi cât de bine e să vezi cu picioarele încălţate în sandale încep să capete o tentă aurie, după ce toată iarna şi primăvara le-ai ascuns în pantaloni!Read more…

Şeful sindicatului inginerilor.

După îndeplinirea formelor de angajare, în conformitate cu normele întreprinderii m-am prezentat la şeful sindicatului inginerilor din fabrică, pentru a fi “luat în evidenţă”. Ing.S., care deţinea această funcţie, era un tip brunet, înalt, slab şi relativ mușchiulos pentru meseria sa de proiectant de SDV-uri (scule, dispozitive şi verificatoare). Interviul s-a efectuat în faţa planşetei sale din Serviciul Tehnic al marei instituţii din Haifa unde fusesem angajat.

După ce am răspuns la întrebările de rigoare privind studiile, specialitate sau locul naşterii, întrebările au luat o turnură interesantă:
– Anul naşterii?
– Răspund eu cu teamă de a fi considerat bătrân (împlinisem de curând 45 !).
– Interesant, răspunde S., şi eu m-am născut în acelaşi an! În ce luna luna?
– În luna mai, răspund eu automat.
– Interesant şi eu sunt născut tot în mai! Ziua?, întreabă el cu interes crescând…
– 27, m-am născut pe 27 mai!
– Extraordinar, într-adevăr extraordinar! Şi eu sunt născut tot în ziua de 27 mai !Read more…

Cernăuţii de prin anii 1960

Prin anii 1961 sau 1962, prietenul si colegul meu de facultate din cadrul Institutului Politehnic din București, Harry Moscovici, mi-a telefonat într-o zi şi m-a întrebat dacă vreau să merg cu el într-o excursie ONT in Polonia, cu o scurtă oprire în Cernăuţi. Mi-a mai spus că, probabil, sunt familiar cu stilul nostru de a duce cadouri acolo şi a ne întoarce de acolo cu lucruri care sa ne “uşureze” costul excursiei. Harry a mai adăugat că daca nu înţeleg eu bine, o să-mi explice el mie.Read more…

Un colţişor de Transilvania, la Ierusalim

Atunci când se vorbeşte despre plaiurile transilvănene ale copilăriei mele, mă cuprinde o emoţie deosebită, pe care am retrăit-o de curând vizionând ciclul de emisiuni: “Transilvania Policromă”, difuzat la TVR-Cluj, emisiuni care au răscolit în mine nenumărate amintiri. Astăzi trăiesc la Ierusalim, dar rădăcinile mele sunt adânc ancorate în pământul Transilvaniei unde prin, anii 1800 se năşteau străbunicii, bunicii şi părinţii mei. Dintre strămoşii mei s-a remarcat străbunicul din partea mamei: David Andrei, al cărui vis a fost acela de a ajunge în Ţara Sfântă, mergând pe jos, urmând astfel exemplul unui alt ardelean contemporan cu el, Badea Cârțan, care a ajuns pe jos până la Roma.Read more…

Piatra antică şi câmpul de înregistrare psihică

Există în trecutul nostru, al oamenilor, numeroase fapte care nu pot fi explicate cu ceea ce ştim acum despre istoria speciei noastre. Mărturii scrise avem doar pentru o epocă destul de apropiată şi provenind dintr-o zonă restrânsă a lumii actuale. Ce a fost înainte nu putem şti deocamdată aşa că speculăm pe baza a diverse artefacte rămase ici şi colo. Un exemplu este piatra Al-Naslaa, aflată în Arabia Saudită, în plin deşert. Referindu-ne la fenomenul de deșertificare, atât în Orient cât și în Africa, să nu uităm că, de pildă, deşertul din nordul Africii este de dată recentă. În urmă cu circa 10.000 de ani Sahara şi suprafeţele din Nordul Africii, acoperite de nisip şi supuse acum unei lipse de precipitaţii permanente, erau savane înverzite, bogate în animale încă nedomesticite şi locuite de vânători, aşa cum ne spun numeroasele picturi rupestre găsite în zone azi pustii. În Africa ,în zonele deşertice de azi erau lacuri de dimensiunile Germaniei de aziRead more…

Din rețetele mamei mele, Irina Szmuk (3)

În copilăria mea, pe masa familiei apărea de foarte multe ori peștele. Nu era vorba de tradiționalul ”gefilte fisch”, peștele umplut care se consumă de obicei vineri seara, la masa de întâmpinare a Șabatului. Mama mea îl prepara doar când aveam musafiri, la o cină mai festivă. Dar Gheorgheniul fiind înconjurat de pârâruri sau râuri, nepoluate pe-atunci (Mureșul, Oltul nu erau departe), iar pescarii care știau că tatălui meu îi plăcea peștele, veneau să le ofere. De cele mai multe ori aduceau păstrăv, dar și crap. Se mânca de obicei pane dar și fiert cu mirodenii și ne plăcea la toți foarte mult. Deoarece astăzi în familia mea există pescari, din ”prada” prinsă îmi revine și mie câte un pește. Nu este vorba de păstrăv, aici lângă București acesta se găsește doar în crescătorii, ci de crap de cele mai multe ori, din care fac ciorbă și diferite alte preparate. În cele ce urmează vă voi prezenta o rețetă mai specială de pește, din cartea de bucate a mamei mele.Read more…

Am fost cândva conducător auto.

Am dat foarte multe examene și concursuri în viața mea, dar cel mai greu mi s-a părut cel de conducător auto. Dacă pentru proba scrisă- răspunsuri la 46 întrebări – cu bifarea unei alternative din trei , nu am avut probleme deoarece învățasem ca un elev adevărat totul, însă la examenul practic, care se dădea în aceiași zi, de fapt două probe – abilități și conducere propriu zisă – am avut mari îndoieli. Era în noiembrie, ușor ghețuș și tremuram mai rău ca orice licean. Și acum o să mă laud! Am luat tot examenul din prima încercare, ca în transă tot timpul, singura dintre cei 10 elevi ai instructorului meu care, mi-a mărturisit că m-a aruncat în examen ca să mă obișnuiesc cu atmosfera și nu a crezut că voi reuși.Read more…

In memoriam Ernő Gáll (1917-2000)

În articolul de faţă ne propunem o scurtă prezentare a studiului intitulat Kettős kisebbségben” [În dublă minoritate], publicat în revista Korunk în anul 1991. (nr.8). Semnificativ pentru importanţa pe care a acordat-o acestui text este următoarea consemnare în jurnalul său: ”Ieri am terminat scrierea mea despre relaţiile evreo-maghiare. Am fost dator mie însumi cu o analiză a celor două componente ale identităţii mele , a relaţiilor dintre ele”, (1991, iunie 10). În general trebuie spus că deşi adeziunea lui la limba maghiară, la cultura şi spiritualitatea maghiară a fost totală şi fără rezerve, totuşi , l-a preocupat evreitatea lui , originea lui evreiască. Read more…

Un băiat născut la Cluj a ajuns erou al Războiului de Şase Zile

În dimineaţa de 5 iunie 1967, avioanele israeliene au atacat bazele aeriene egiptene si au distrus 308 avioane, 11 elicoptere si 16 statii radar, dar şi egiptenii au reuşit să doboare 8 avioane israeliene. Acțiunea aviației israeliene a asigurat victoria, chiar din prima zi a războiului. Vărul meu, Ițhak, a participat la această acţiune de anvergură. Ani de-a rândul am avut cu el lungi conversații despre subiecte diferite, dar niciodată, niciodată nu am vorbit despre trecutul lui ca aviator militar.Read more…

Cine e de vină – sau rolul (negativ) al personalității în istorie.

Războiul de șase zile a început ca o lovitură preventivă împotriva Egiptului care pusese în practică câteva decizii cruciale, toate indicând serioase pregătiri de atac. Nimeni, dar nimeni în Israel, nu se gândea la mai mult decât o acțiune care să împiedice un atac venit dinspre granița de vest. Nimeni nu vroia să cucerească peninsula Sinai și nimeni nu proiectase a se ajunge la canalul Suez, dar mite alte locuri prin ”împrejurimi”. Și în primele ore totul a decurs conform așteptărilor sau, cum se spune pe la noi, conform planului dinainte stabilit. De aceea voi lăsa deoparte frontul egiptean, nimic din ce s-a întâmplat acolo nu merită o mențiune specială, la 50 ani după ce totul s-a terminat și la mai bine de 30 ani de când Sinaiul a fost retrocedat și domnește pacea la acea graniță. Dar pe parcurs s-au întâmplat două fapte de uriașă importanță istorică, ambele având ca unic protagonist o personalitate politică de mare anvergură: Gamal Abdel Nasser, președintele Egiptului.Read more…