Ce-ar spune azi Venus din Milo?

În timp ce îi închideam Danielei fermoarul rochiei pe care tocmai o proba, o aud spunând cu voce joasă: „Rochia asta e atât de frumoasă, dar mă uit în oglindă și îmi văd doar brațele. Sunt fixată pe ele.”

Nu o interesa cât de bine îi ședea rochia. Nu îi păsa cât de comode și  feminine erau sandalele. Nu își imagina cât de diferită ar fi putut fi ținuta dacă și-ar fi prins părul în coadă. Tot ce vedea erau brațele-i care, după cum mi le descria chiar ea, erau „prea groase, prea pufoase, prea albe”. „Poate nici nu ar trebui să port rochia asta, toată lumea se va uita doar la brațele mele! Tu ce părere ai?”, mi-a repetat stresată.

Daniela nu e nici prima și  nici singura femeie pe care o îmbrac la cabina de probă și  care a dezvoltat o relație „dificilă” (nu vreau să îi spun „complex”) cu brațele ei. E inversul fascinației față de spatiul dintre coapse, acel thigh gap care, în urma cu vreo 2-3 ani, devenise subiect #trending și  trăsătură fizică de invidiat (adica #bodygoals, daand I’m rolling my eyes here, din motive evidente, da?)

Fiecare dintre aceste femei mi-a povestit cum, odată venită vara, începe să evalueze din ochi brațele tuturor celorlalte femei. Pe cele care poartă mâneci scurte, la metrou. Pe cele care au îmbrăcat o rochie cu bretele subțire, în parc. Pe cele care au ales o bluză fără mâneci, la birou. Pe cele care poartă o bustieră, la un party. în general pe toate cele care, atunci când au mâinile pe lângă corp, continuă să aibă un spațiu gol între braț și corp.

Fără excepție, nici una dintre cele cu care am vorbit nu își mai cumpără bluze fără mâneci și  refuză să îmbrace rochii cu bretele (sau orice alta varianta vestimentara care le dezgolește brațele).

Departe de mine gândul de a le forța să îmbrace o haină care le creează o stare de disconfort. Nu mi-am propus nici să le conving rațional, cu orice preț, că nu au motive de îngrijorare (pe nimeni nu interesează brațele lor, toate celelalte femei sunt preocupate tot de propriile membre superioare!)

Dar încerc aici o pledoarie pentru a învăța să ne locuim și  vedem corpul cu mai multa toleranță, obiectivitate, recunoștință și  amuzament.

Pentru că, nu-i așa, în realitate nu e nimic în neregulă cu brațele acestor femei – groase sau subțiri, pufoase sau vânoase -, la fel cum nu e nimic în neregula cu brațele niciunei femei! Sunt pur și  simplu brațe, membre ale dracului de utile ale corpului nostru.

Sunt extraordinare atunci când vrei sa simți greutatea un bebeluș și  să-l strângi aproape de inima ta. Când dansezi și  te unduiești împreună cu un partener. Când iți îmbrățișezi părinții de câte ori îi vizitezi. Când imiți un robot, încercând să îți amuzi copiii. Când cobori pisica de pe un dulap. Când, într-un aeroport, tragi după tine un geamantan în care ți-ai împachetat întreaga viață. Când pleci din piață cu buchete imense de flori. Când aduni zeci de umerașe cu haine într-un magazin. Când înoți ca o sirenă. Când faci semne disperate unui chelner sau cuiva de pe cealaltă parte a străzii. Când nu știi suficienta italiană sau portugheză, dar ai nevoie să explici ceva unui localnic și  tot ce poți face e să gesticulezi. Când sugerezi cuiva ca ești supărată și  ți le încrucișezi peste piept. Când re-primești pe cineva în viața ta și  le deschizi larg-larg, cât tot spațiul pe care îl va ocupa acea persoană. Când intri în rolul de mim. Când mergi ca un egiptean, din cei desenați pe lateralul un sarcofag. Când scuturi un prosop plin de nisip, în Vamă. Când ți-ai propus să fumezi cu gesturi dramatice și  largi, de divă. Când divei din tine îi este sărutat fiecare centimetru de brat, din vârful degetelor până la umăr și înapoi. Când iți smulgi părul din cap. Când retrăiești zilele copilăriei, balansându-te într-un leagăn. 

În plus, dacă lista de mai sus nu e suficientă, gândiți-vă la Venus din Milo. Ce-ar spune ea astăzi? Credeți că s-ar plânge, oare ar compătimi femeile cărora li se pare că brațele lor nu sunt conforme standardelor actuale de frumusețe? Sau le-ar privi cu compasiune și  ar spune doar „of, dragele mele femei…”

Din păcate, lucrurile nu se rezolva atât de simplu, cu câteva exemple, o listă și  o statuie. Chiar dacă printr-un raționament logic ajungi să înțelegi că brațele tale sunt normale, utile și frumoase, asta nu înseamnă că nu te vei studia la fel de minuțios în oglindă, că nu îți vei mai pipăi și măsura brațele sau ca vei înceta a face comparații obsesive cu brațele altor femei.

La polul opus, brațele bărbaților sunt un simbol al forței lor fizice. Brațele bărbaților sunt etalate cu mândrie întregii lumi, chiar dacă se vede clar că nu aparțin unui jucător de tenis, unui poloist sau unui body-builder. Bărbații își arăta brațele, punct. Da, sunt asociate cu masculinitatea și  cu capacitatea de a proteja, chiar și  atunci când posesorul a îmbrăcat un maieu din plasă sau un tricou cu SpongeBob. Și, cu riscul de a intra în zona periculoasă a stereotipiilor, mă îndoiesc că vreun bărbat judecă brațele altuia în funcție de cât de apropiate le sunt circumferințele comparativ cu cele ale lui Hulk sau Popeye.

Voi merge un pas mai departe în pledoaria mea, într-o zona a emoțiilor, pentru că ceea ce simt aceste multe femei față de brațele lor este ruține. Nu vorbim despre un disconfort minor, ci de jenă reală.

Discutând cu ele și  încercând să descoperim împreună motivele acestor trăiri, am ajuns (mai în glumă, mai în serios) la următorul scenariu. În fiecare dintre aceste femei trăiesc două ființe. Prima dintre ele este Femeia Rațională  – cea care merge la birou, la plajă, în parc, la supermarket, într-o drumetie, la o nuntă etc – și  care își observă brațele doar atunci când înoată, când cară un rucsac greu sau o sticlă de vin și 6 pahare, când încearcă să facă roata în fața iubitului fără să pară ridicolă sau când își vede brațele tremurând de efort la o clasă de yoga. Cea de-a doua e Femeia Țicnită – cea care urmărește prea multe conturi de Instagram, care monitorizează câte kilograme au slăbit colegele și prietenele, care se uită cu prea mare atenție la corpurile altor femei și  care încă aude vocea unui fost iubit criticându-i brațele, degetele de la picioare, bărbia, sânii… Iar în timp ce Femeia Rațională își vede de treabă și viața ei, Femeia Țicnită îi șoptește în ureche: dacă ai fi puțin mai suplă, lucrurile ar sta mult mai bine; dacă ai încăpea într-o mărime mai mică de jeanși, dacă ai avea brațele mai subtiri, dacă ai avea sânii mai plini, dacă ai avea genele mai dese, dacă ai avea fundul mai mic, dacă ai avea dinții mai albi, dacă…

Ce se afla intre Rațională și Țicnită? Nu v-ați prins? Multă furie, neexprimată. Furie, pentru ca preocuparea pentru brațe ajunge să fie mai presus decât lucruri cu adevărat importante. Furie, față de o societatea a cărei mentalitate sugerează că, atâta vreme cât o parte a corpului tău nu arată „ca la carte”, aceasta trebuie acoperită, machiată, modificată chirurgical. Nu în ultimul rând, furie față de sine, pentru că. în ciuda inteligenței și educației, realizezi cât de ușor îți sunt exploatate vulnerabilitățile.

Nu găsiți că e trist? Nu vi se pare copleșitor de trist că o atât de mică parte a corpului nostru – practic, o bucată de maxim 20 cm – dă naștere unor astfel de emoții negative? Că atât de multe femei se consumă din cauza zonei dintre umăr și  cot, refuzându-și mici și simple plăceri stilistice cum ar fi purtarea unei rochii vaporoase, cu bretele, în plină caniculă? Nu vi se pare zdrobitor de ridicol ca o bucată de mușchi, piele și os este destinatara unui mesaj de repulsie fizică, de respingere pe false motive estetice? Nu vi se pare cumplit că până și  brațele au ajuns sa fie supuse unor idealuri, unor canoane de frumusețe, iar femeile deconstruite și  analizate, bucată cu bucată, ca broaște disecate într-un laborator?

Nu am cum sa închei cu o concluzie frumoasă sau cu vorbe de încurajare, pentru că realizez cât de puține femei, dintre multele care își urăsc brațele și citesc acest articol, își vor schimba atitudinea. Vă spun doar atât. Din când în când, gândiți-vă la Venus din Milo.

Daniela a păstrat rochia și  a purtat-o. Fără să își acopere brațele.

P.S: în caz ca aveți nevoie de un motiv suplimentar de a vă convinge că brațele voastre sunt normale, iar voi sunteți frumoase, bucurați-vă de vocea minunată a lui MoMo Lamping, simțiți bucuria cu care cântă și  nu vă uitați la brațele ei. Nici la ale voastre.

Irina Markovits

Opiniile exprimate în textele publicate  nu reprezintă punctele de vedere ale editorilor, redactorilor sau ale membrilor colegiului redacţional. Autorii îşi asumă întreaga răspundere pentru conţinutul articolelor.

2 Comments

  • Alexandra commented on August 25, 2017 Reply

    Foarte bine gandit si scris !!!

  • klein ivan commented on August 25, 2017 Reply

    Pina acum v-am ocolit articolele deoarece erau dintr-un domeniu care nu ma interesa . Apreciind mult acest articol am o schimbare de atitudine , K.I.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *