Evreii, vinovați de … Holocaust!

Jignitoarea afirmație nu a fost făcută de vreun antisemit notoriu, ci de însuși prim-ministrul polonez, Mateusz Morawiecki, care la Conferința pentru Securitate de la München a spus că Holocaustul „a fost comis de polonezi, de evrei, de ruși sau de ucraineni, nu numai de germani”. Purtătorul său de cuvânt a avut dificila sarcină de a învăța întreaga planetă să citească și a afirmat că aceste vorbe nu trebuie interpretate „ca fiind o tentativă de negare a Holocaustului, sau de a trece asupra evreilor, care au fost victime, vina genocidului comis de naziștii germani”.

Poate că explicația facilă că toți am înțeles greșit ar fi izbutit să stea pe picioare, clătinându-se mai rău ca un bețiv, dacă ea ar fi fost singulară în spațiul polonez și dacă „neinspiratul” șef de guvern nu i-ar fi adăugat pe germani la înșiruire. Așa, afirmația este revoltătoare și ofensatoare, după cum a declarat premierul israelian, Benjamin Netanyahu. A pune egal între culpa germană și cea poloneză, ucraineană, maghiară, românească sau lituaniană este o insultă la adresa adevărului istoric. Dovadă că Angela Merkel și Sigmar Gabriel au subliniat că Holocaustul este integral responsabilitatea Germaniei naziste, iar faptul că au existat „colaboratori individuali” în țările ocupate nu diminuează această responsabilitate. Desigur, și pentru Polonia, ca și pentru Ungaria sau România (în cel din urmă caz a fost recunoscută existența unui Holocaust românesc și avem chiar și o lege împotriva negaționismului) a funcționat întotdeauna tentația de a scăpa cu fața curată dând vina integral pe ocupanții germani.

Dacă e să ne referim numai la Polonia și la sprijinul dat de unii polonezi autorităților de ocupație, să amintim pogromul de la Jedwabne (10 iulie 1941) când, la îndemnul poliției naziste, 40 de polonezi au ucis prin împușcare sau prin ardere într-un hambar încuiat 340 de evrei. Sau să amintim pogromul de la Kielce, din 4 iulie 1946, când în Polonia nu mai era picior de ocupant german. După cum, pentru obiectivitate, trebuie să subliniem și că numeroși Drepți între Popoare sunt cetățeni polonezi și că lagărele de exterminare de pe teritoriul Poloniei nu au fost nici construite, nici conduse de polonezi, și că în ele și-au găsit sfârșitul foarte mulți polonezi neevrei. Așa că, după cum a spus și Yad Vașem și conducerea Statului Israel, termenul de „lagăre de exterminare poloneze” este eronat, dar eronat este și să dai o lege care să condamne la pușcărie pe oricine folosește această expresie sau vorbește despre participarea poloneză la Holocaust. Și tot eronat este și să compari soarta evreilor cu cea a polonezilor închiși în lagăre, pentru că naziștii nu își propuseseră eliminarea întregului popor polonez, așa cum prevedea Soluția Finală, în cazul evreilor.

Dar formularea „revoltătoare și ofensatoare” a șefului Executivului de la Varșovia are serioase circumstanțe agravante. Dacă ea ar fi fost singulară în spațiul polonez, ar fi putut fi catalogată drept o greșeală regretabilă. Numai că exprimarea premierului Morawiecki se adaugă unei găleți de venin expectorată de apărătorii legii amintite.

De pildă, șeful televiziunii de stat TVP a afirmat recent (chipurile, „în glumă”) că Auschwitz-ul ar putea fi considerat mai degrabă „un lagăr de concentrare evreiesc”, decât unul polonez, ceea ce l-a determinat pe Yair Lapid, șeful partidului Yesh Atid, să ceară rechemarea ambasadorului israelian de la Varșovia. Pe aceeași lungime de undă, jurnalistul postului de radio polonez RMF, Bogdan Zalewski, a scris pe Facebook că „polonezii sunt în război cu evreii”, iar jurnalistul și scriitorul Rafal Ziemkiewicz a cerut exhumarea victimelor de la Jedwabne, convins că operațiunea va arăta că pogromul nu a fost comis de polonezi.

Ca să înțelegem antisemitismul dezlănțuit în Polonia de discutarea „nevinovatei” legi asupra terminologiei corecte privind lagărele de exterminare naziste de pe teritoriul acestei țări, cât și adevărul pretențiilor premierului Morawiecki conform cărora „polonezii și-au ajutat frații și surorile evrei”, să mai spunem și că Andrzej Zybertowicz, consilierul președintelui Andrei Duda, a explicat reacția Israelului față de legea poloneză prin faptul că „evreii resimt un sentiment de rușine față de propria lor pasivitate în Holocaust”, în timp ce alți comentatori pun criticile israeliene și evreiești pe seama dorinței de a recupera proprietăți încă nerestituite, confiscate în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.

Dacă amintim și rândurile scrise Beatei Mazurek, purtătoarea de cuvânt a Partidului „Lege și Ordine”, de un preot catolic („critica ambasadorului israelian mă face să nu îi pot privi pe evrei cu simpatie și bunătate”), e clar că afirmațiile lui Morawiecki nu pot fi luate drept gafă, când se încadrează atât de bine în contextul otrăvit al discuțiilor pe marginea legii care condamnă expresii precum „lagăre poloneze de exterminare”.

Ce uită polonezii care aplaudă politica antisemită a partidului de guvernământ este că acela care ridică sabia intoleranței, va cădea primul sub tăișul ei.

Alexandru Marinescu

(preluare din Realitatea Evreiască)