Capcanele introspecției

Să fi avut nouă-zece ani, nu-mi aduc aminte exact, când am adoptat filozofia idealistă. Bineînțeles atunci nu știam că l-am preluat pe episcopul George Berkeley. Mi-a venit pur și simplu în minte ideea că, de fapt,  lumea în care trăiesc există…prin mine și dacă eu n-aș fi, nici lumea nu ar exista. Nu am aprofundat problema, de exemplu nu m-am întrebat de unde am apărut eu, dar asta a fost. Mai târziu, pe la maturitate, am renunțat la idealismul meu subiectiv (de-acum știam ce este)  dar am rămas cu convingerea că noi, oamenii, inclusiv eu, contăm cel mai mult, suntem centrul lumii, cele mai importante ființe ale universului în care trăim și fiecare dintre noi, inclusiv eu, trebuie să lăsăm ceva în urmă, ceva creativ, nu chiar genial, e greu să fim miliarde de genii, dar ceva acolo, ca numele nostru să figureze undeva, într-o bibliotecă, pe o listă de referință, ca autor de o carte sau de vreun articol, iar acum în ultimele decenii, pe Google. (Cel mai ușor de îndeplinit a fost acesta din urmă). Așa vom deveni nemuritori

Nu sunt o persoană credincioasă, ca să mă definesc, folosesc o expresie sugerată de un amic mult mai deștept ca mine, sunt ”liber cugetătoare”, dar totuși cred în unicitatea omului, în faptul că suntem o creație excepțională a naturii care am evoluat zeci sau sute de mii de ani, până să ajungem aici. Sunt uluită, admir capacitatea omului de a crea frumosul, binele, compasiunea, dragostea față de semenul său și sunt îngrozită când văd capacitatea omului de a crea răul, lucruri teribile care, după părerea mea – probabil greșită – ar contraveni trăsăturilor inerente ale unui ”homo sapiens”. Pe de-altă parte, nu cred  că omul s-a născut bun, nu cred că bunătatea există în genele noastre, dar ea se poate forma prin educație, exemplul personal, circumstanțe, o anume etică ce a evoluat la rândul său de-a lungul veacurilor și toate acestea îi fac pe oameni să devină civilizați, înțelegători, poate chiar atenți la nevoie celuilalt. Și cu toate că, ceea ce vedem în jurul nostru ar trebui să ne dezamăgească, să  ne creeze o viziune pesimistă cu privire la viitor, eu cred în progres, în perfectibilitatea omului, în capacitatea lui de a dirija spre o direcție mai bună dezvoltarea lumii și a speciei noastre. Știu că este o credință naivă, dar fără ea cum am putea să trăim pe acest pământ?

Și totuși,  recent, această convingere a mea, a fost puternic zdruncinată de două lucrări extrem de provocatoare despre prezentul și viitorul omenirii. Este vorba de volumele lui Yuval Noah Harari – ”Sapiens” și ”Homo Deus”. Harari este un antropolog israelian, cu o viziune globală destul de cinică asupra lumii în care trăim și una pesimistă asupra viitorului omenirii deoarece  de calitatea de ”homo deus” pe care o va dobândi omul în viitor (sper destul de îndepărtat) se va bucura doar o elită

Harari – și nu este singurul care afirmă acest lucru, oamenii de știință l-au acceptat demult – spune că apariția omului a fost consecința unei întâmplări genetice. Ceva – și nu se știe de ce – s-a modificat în ADN-ul acelui grup de primate din care ne tragem și după o evoluție îndelungată a apărut Homo Sapiens , singurul care a supraviețuit celor șase grupuri de hominizi care ar fi putut deveni strămoșii noștri, printre care și omul din Neanderthal. Homo Sapiens a putut face față amenințărilor naturii prin socializare largă și această calitate l-a ridicat de-asupra maimuțelor. Pentru Harari determinanta dezvoltării, a civilizației, este capacitatea homo sapiens de a crea legături, rețele de comunicare, de activitate comună, într-un cuvânt –de a colabora. Piramidele și celelalte mari construcții din antichitate, spune el, nu au fost realizate de extratereștri, așa cum susțin unii. Legăturile create, organizarea reprezintă secretul, pe această bază poți să ridici orice monument uriaș chiar dacă nu ai decât unelte de cremene.

Într-o parte incipientă a evoluției sale, ”sapiens” a ajuns vânător-culegător, care, după părerea autorului, a fost un stadiu foarte propice pentru om. Atunci și-a dezvoltat niște abilități și o inteligență necesare supraviețuirii,  a trăit într-un fel de libertate, lipsit de constrângeri, a muncit atât cât să-și adune hrana ca să rămână în viață și să se reproducă. Dar, susține el, odată cu trecerea la sedentarism și la agricultură, cele mai multe însușiri ale omului vânător-culegător s-au pierdut, el a fost condamnat să trăiască din sudoarea frunții, așa cum scrie în Biblie, iar natura, mediul au fost atacate de om, tendință care s-a menținut până astăzi, un exemplu concludent fiind încălzirea globală. Adevăratul progres al omenirii, susține Harari, a început cam prin secolele XVII-XVIII, odată cu dezvoltarea capitalismului, apariției băncilor, creditului, circulației banilor și  investirii lor în inovații, în ramuri economice care au dus la progresul rapid al industriei și altor sectoare. Dezvoltarea tehnică și tehnologică de astăzi a schimbat cu totul perspectivele lumii în care trăim, cu aspecte pozitive – imposibilitatea unor conflagrații mondiale dar și cu cele negative – deteriorarea mediului înconjurător, dificultatea de a se asigura o dezvoltare sustenabilă pentru marele spor al populației. Și dacă unele dintre aceste teze sunt cunoscute, ele nu capătă vehemența critică întâlnită la Harari.

Dar ceea ce m-a șocat, mi-a provocat de-a dreptul fiori a fost viziunea lui Harari despre societatea viitoare și locul omului în ea. Este doar parțial cea pe care o întâlnim în romanele sau filmele Sci-fi, deoarece Harari susține că noile procese pe care le-a perfecționat omul – și aici s-a referit la algoritmi care stau la baza întregului progres – nu vor acționa numai în lumea fizică, ci vor fi capabile să pătrundă în interiorul ființei noastre, în mintea și conștiința noastră (nu în suflet deoarece de la început autorul neagă categoric existența acestuia), ne vor cunoaște mai bine decât noi înșine. Datorită uriașei dezvoltări tehnologice, a biologiei și biochimiei, informaticii, ciberneticii, rețelelor de date, din ce în ce mai mult oamenii vor fi înlocuiți de algoritmi Acești algoritmi la care se adaugă imensa bogăție de date sistematizate care copleșește din ce în ce mai mult viața noastră, vor ști ce este mai bine pentru oameni, care sunt cele mai corecte alegeri, nu mai este cazul să avem dubii, să punem mintea la contribuție pentru a găsi o opțiune, o soluție deoarece algoritmii  le vor găsi pe cele mai bune. Nu mai trebuie să ne străduim, viața va fi mai simplă. Este drept, ne vom pierde caracteristicile intelectului nostru: îndoiala, raționamentul, analiza, introspecția. Pe de altă parte,  din ce în ce mai mult, oamenii vor fi  înlocuiți de roboți mult mai capabili și mai performanți decât noi, care ajung să și gândească, deci se va elibera o imensă masă de oameni de care societatea nu mai are nevoie. iar lumea robotizată nu se va obosi să caute, să facă vreun program pentru folosirea omenirii inutile. În consecință, o va înlătura Aceste sisteme, acești algoritmi vor deveni atât de puternici și de performanți încât este posibil să ajungă să stăpânească, să conducă lumea.

Varianta mai bună, mai umană, aleasă de Harari este menținerea omului, dintre care se va alege un grup care va fi superperfecționat. Va rezulta o societate elitistă în care câțiva vor dispune de toate capacitățile la cel mai înalt nivel. Ei vor stăpâni populația globală rămasă în urmă, fără șansa de a se perfecționa,

Oare aceasta este lumea la care visăm? Este greu de spus deoarece, potrivit autorului, până și visele vor putea fi influențate de algoritmii atotstăpânitori. Oare va dispărea tot ceea ce astăzi înseamnă uman și umanism, care a croit în ultimele două secole lumea de astăzi? Nu știu cum se va dezvolta această lume a viitorului, nu știu cine va decide direcția ei și cine va decide ce ne trebuie și ce nu. Deocamdată – și  în avantajul nostru  –  nu  există un plan global bine pus la punct și nici cei care să-l pună în aplicare. Harari spune că actualele structuri conducătoare din lume sunt și vor fi prea mulțumite de avantajele oferite de lumea supratehnologizată și sunt prea comode să se preocupe de folosirea lor ca instrumente de dominație, de stăpânire, iar anunțarea unei noi invenții, noi tehnologii revoluționare, unor noi aventuri spațiale sunt doar părticele din viitorul mare proiect care nu se știe când se va realiza. După Harari, de fapt, nu oamenii ci algoritmii vor face marele proiect. În mod egoist, aș putea spune: „bine că nu voi apuca această lume”. Dar umanistul desuet din mine va spera că se vor găsi frâne, obstacole și idei ce vor împiedeca cele mai nocive dintre aceste direcții de dezvoltare, căutându-se altele, mai apropiate de gândirea  noastră umanistă  care, chiar dacă este departe de a fi perfectă, este cea mai bună de până acum.

În încheiere, poate nu este bine să ne ducem atât de departe cu introspecția. Această cale este, așa cum se vede, presărată de capcane. Dar, din păcate, nu putem să închidem ochii, să nu vedem cam ce ne-ar putea aștepta. De aceea trebuie să citim aceste cărți. Cunoscând, poate putem face ceva. Chiar dacă, potrivit lui Hariri, pentru om bătălia cu algoritmii este de la bun început pierdută.

Eva Galambos

One Comment

  • Julia Kakucs commented on February 15, 2018 Reply

    O carte care de la bun inceput schimba optica, ne va crea mereu noi intrebari, ne va obliga la introspectie. Daca Livigstone isi permite sa schimbe punctul de vedere, spunand ca americanul care l-a descoperit pe Columbus a facut o dezastruoasa descoperire, Harari ne demonstreaza ca omul a fost domesticit de cereale, de grâu… viata-i devenind astfel grea, lipsita de libertate, traita ca sclav al cerealelor, in case de lut umede, intunecoase. Retrospectiv are – din punctul meu de vedere – dreptate. Viitorul se va schimba in mod sigur datorita tehnologiei, in special al geneticii. Daca vom devenii roboti? Nu sunt deja astazi unii dintre noi aproape de aceasta notiune? Totusi doresc sa cred in ceea ce sustine un neurolog de exceptie, António R. Damásio: “Emotionen sind kein Luxus, sondern ein komplexes Hilfsmittel im Daseinskampf. ” Emotiile nu sunt un lux, ele sunt un ajutor complex in lupta noastra de supravietuire. Sper ca vom fi si in viitorul descris de Harari, roboti cu sentimente…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *