La ora actuală, Israelul se află într-o situație cam fără ieșire. Printr-o manevră, aș zice diabolică, Hamas, pur și simplu a sacrificat (ca deobicei) populația civilă, chemându-i să demonstreze la gardul de securitate ce desparte Gaza de Israel. Organizatorii își dădeau seama că acest eveniment, deși s-a intitulat demonstrație pașnică, nu se putea termina fără incidente, ținând cont de faptul că protestatarii au fost incitați. Scopul Hamas a fost să-i provoace pe militarii israelieni care păzeau gardul să intervină și cum unii dintre demonstranți au vrut să dărâme gardul și au aruncat în militari, peste gard, cu pietre și cocktailuri Molotov, reacțiile din partea israeliană au fost dure, finalizându-se cu moartea a 16 demonstranți dintre care, potrivit surselor israeliene, 10 făceau parte din aripa militară a Hamas. Caracterul provocator al acțiunii era limpede. În primul rând scopul declarat al protestului: revenirea palestinienilor refugiați în alte țări în urma războiului din 1948, dar așa cum se știe, se cere și reîntoarcerea descendenților acestora, care nu mai au nimic comun cu Israelul și care sunt de ordinul milioanelor. Este o cerere absurdă și Hamas știe foarte bine că Israelul nu o va accepta niciodată deoarece ar duce la dispariția caracterului evreu al statului. În schimb oferta logică a părții israeliene este revenirea refugiaților în viitorul stat palestinian. Un alt scop urmărit de Hamas a fost împingerea din nou a Israelului pe banca acuzaților, de folosire excesivă a forței împotriva unei demonstrații ”pașnice”. Din păcate, ambele scopuri au fost atinse. Din nou o mare parte a comunității internaționale este gata să condamne Israelul și dacă nu s-a reușit votarea unei rezoluții de condamnare a Consiliului de Securitate, aceasta s-a datorat veto-ului Statelor Unite care, spre deosebire de ultimul an al președintelui Obama, când o rezoluție antiisraeliană a fost votată deoarece SUA s-au abținut, acum a revenit la politica anterioară de sprijinire a Israelului.

Dar Israelul se confruntă și cu alte probleme care i-ar putea aduce oprobiu internațional. Premierul Benjamin Netanyahu, de această dată din cauza unor presiuni interne, a trebuit să încalce o înțelegere încheiată cu Națiunile Unite în privința permisiunii de stabilire pe teritoriul Israelului a 16.000 de refugiați africani, suspendând aplicarea ei. (Toate țările vestice la un loc urmau să primească tot 16.000 de refugiați). În condițiile presiunilor din partea membrilor guvernului și ai partidului Likud, precum și ale populației din sudul Tel Avivului unde s-au stabilit acești refugiați, premierul, aflat într-o situație vulnerabilă din cauza problemelor cu justiția, nu a avut de ales dacă dorea să-și continue mandatul. Este un gest care cu siguranță va fi condamnat de dușmanii Israelului, din păcate mulți la număr.

Israelul a mai pierdut o șansă pe plan extern în ceea ce privește relațiile cu statele arabe. Se vorbește de multă vreme despre apropierea de Arabia Saudită, de vizite și întâlniri între personalități politice și militare din ambele țări, vizite „secrete” dar despre care opinia publică a aflat. Explicația demersului – dușmanul comun, Iranul. Un pas mare în această direcție a fost făcut de moștenitorul tronului saudit, Mohamad bin Salman care, în timpul vizitei în SUA, într-un interviu acordat revistei americane ”Atlantic”, a recunoscut dreptul de existență al Israelului. “Cred că palestinienii și israelienii au dreptul de a trăi în pace pe teritoriile lor”, a spus bin Salman, adăugând că, în prealabil ”este necesar un acord de pace pentru a asigura stabilitatea pentru fiecare și relații normale”.

Mohamad Bin Salman

Dar după incidentele de la gardul de securitate, soldate cu 16 morți din rândul palestinienilor, regele Salman, fără să facă referiri la interviul moștenitorului tronului, a reafirmat că regatul se află pe o ”poziție hotărâtă față de problema palestiniană și față de drepturile legitime ale poporului palestinian la un stat independent, cu capitala la Ierusalim”. Este un regres în perspectiva eventualei apropieri a celor două state, ceea ce ar fi însemnat mult pentru Israel care, în afara Egiptului și Iordaniei, nu este recunoscut oficial de niciun stat arab din regiune.

Din păcate nu se întrezărește la orizont vreo schimbare a situației, dimpotrivă. Cum demonstrațiile palestinienilor din Gaza sunt prevăzute să țină până la 15 mai, după Ziua Israelului, cu siguranță că vor mai fi numeroase provocări și incidente. Obligat să riposteze, Israelul nu-și va putea modifica imaginea de stat dur, chiar dacă o parte a opiniei publice internaționale este conștientă că atunci când ai de-a face cu organizații teroriste ca Hamas, mijloacele pașnice nu au nici o șansă de reușită.

Eva Galambos