O făclie de Pesach

Sunt întâmplări în viață despre care crezi că se vor şterge timpul  sau se vor retrage într-un colțișor şi îţi vor da pace. Dar cu cât înaintez în viață, ajuns acum la vârstă de optzeci şi trei, aproape optzeci şi patru de ani, nu s-au șters şi nu s-au retras.  Aceste întâmplări s-au adâncit  ca niște brazde de care te împiedici la tot pasul. Încă mai persistă în faţa ochilor minţii, ca şi cum s-ar fi întâmplat ieri, imaginile alergăturii mele pe strada Ştefan ce Mare, după ce am scăpat din curtea chesturii unde s-a întâmplat masacrul şi de unde m-au scos după ore în care am stat acoperit de corpuri.  Încă nu împlinisem șapte ani. M-au întrebat al cui sunt dar îmi clănțăneau dinții de frică şi am tăcut.  Atunci m-au întrebat în idiş şi am spus  al cui sunt şi că ştiu să mă duc acasă singur. Cunoșteam orașul destul de bine.   Am alergat pe strada Ştefan cel Mare, fugind într-un suflet printre cadavrele pe care le adunau podarii şi le  aruncau în tomberoane cu roţi enorme, tomberoane din care încă mai țâșneau brațe sau picioare neînsuflețite. Soarele trăgea spre asfințit şi m-am grăbit spre casa. Am trecut de biserica Mitropoliei apoi de biserica Trei Ierarhi, biserici frumoase dar lipsite de Dumnezeu. Am alergat înainte, spre palat unde am cotit-o spre stânga spre piata Halei. Am luat-o pe stânga, spre strada Ghica Vodă , trecând de spitalul Ghelerter, până am ajuns în strada Elena Doamna unde locuiam. Era déjà seara. Acum curtea era pustie. Numai cu câteva ore mai devreme, evreii de prin toate mahalalele din jur erau adunați pe stradă. Noi am fost scoși din beci unde ne adăposteam de bombardamentele care se declanşaseră la începutul războiului. Deodată s-au deschis ușile beciului şi am auzit voci în limba română şi germana : raus, afară!. Toți afară, mâinile în sus! Am ieșit cu toții afară, câteva familii din curte, şi ne-am alăturat convoiului de pe stradă.  Era o zi de vara. Era cald şi țin minte ca îmi era sete. ‘”Nu vă îngrijoraţi”  a spus o voce. „E numai o formalitate, după asta vă veţi întoarce acasă’. Am întrebat-o pe mama ce înseamnă formalitate, dar nu mi-a răspuns. Convoiul împins de soldați înarmați a început să se miște înspre Târgul Cucului şi de acolo spre Cuza Vodă, spre chestura politiei unde măcelul era în toi. Toți cei care au scăpat de loviturile vecinilor noștri şi n-au rămas lungiți în băltoace de sânge şi neînsuflețiți în stradă, acum erau înghesuiți sub lovituri, în curtea chesturii de unde se auzeau rafale de mitralieră. Eu am fost despărțit de mama şi de tata. Am rămas în curtea chesturii sub un maldăr de corpuri până, spre seara, când oamenii au venit şi m-au scos.

În casă am găsit-o pe mama care rupea fâșii dintr-un cearșaf şi îşi bandaja capul care sângera. În același timp cânta şi dansa ca să nu mă sperie şi tot ţipa : „Nu mă doare, nu mă doare!. Tata nu s-a întors.

Sunt născut la Iași, în 1934, dar am petrecut primii ani de copilărie la Răducăneni la bunici. Răducăneni era un târgușor de evrei, la 40 de kilometrii spre nord de Iași, la granița Basarabiei. Acolo,  înainte de război, trăiau cam 300 de familii de mici negustorași şi meșteșugari care deserveau satele apropiate. Când a început războiul am fost alungați din târgușor şi ne-am refugiat la Iași unde am rămas până la sfârșitul războiului când eu şi mama – tata s-a prăpădit la pogrom – ne-am întors la Răducăneni împreuna cu vreo 200 de familii.

O altă amintire din Răducănenii anilor 1940 mă roade neîncetat. După război săpunul era foarte greu de găsit. Ne spălam cu cenuşă. Într-o zi mama a venit acasă cu nişte săpunele şi ne-am bucurat ca de o mare comoară. Îmi amintesc că erau de mărimea unei cutii de chibrituri şi aveau un miros foarte pătrunzător. Literele  RJF erau încrustate la mijloc.  Nici nu am apucat să ne spălăm cu aceste săpunele că a venit un decret de la rabinul nostru ca toți cei care sunt în posesia unor astfel de săpunuri, să le aducă imediat la sinagogă. Mama a adunat imediat săpunelele şi am venit cu ele la sinagoga. În curte rabinul a adunat săpunelele şi le-a depozitat cu mare evlavie într-un talit întins în mijlocul curții. A ținut o cuvântare şi pe urmă a strâns talitul şi un cortegiu s-a format mergând  la cimitir unde am îngropat sufletele fraților şi surorilor. Cantorul a spus rugăciunea de Kaddish şi ne-am întors acasă cu capul plecat…

O făclie sa ardă veşnic în amintirea celor care nu au apucat să-şi trăiască viața până la sfârşitul natural. Şi, aşa cum rostim în rugăciunea de Pesah,  ca în fiecare om, dine fiecare generație, trebuie să se considere ca a a fost eliberat din Egipt, tot așa, fiecare om,  din fiecare generație, să se considere supravieţuitor al Holocaustului!

Moshe Yassur

New York

7 Comments

  • Teșu Solomovici commented on April 20, 2018 Reply

    O mărturie impresionantă! Dragă Yassur, ne cunoaștem de-o viață, cum spune cântecul, și-mi pare bine să te știu în viață. Te rog trimite-mi adresa ta, vreau să-ți trimit cartea mea „Pogromurile de la Dorohoi, București și iași”. Și să fim sănătoși, Teșu

  • eva galambos commented on April 18, 2018 Reply

    Draga Moshe, măcar așa ne întâlnim toți trei, tu, Andrei și cu mine, pe paginile revistei Baabel

  • Michael Avraham commented on April 10, 2018 Reply

    Rog adresa de mail (eventual si tel.) a lui Shlomo Ron (Aronovici).Dupa numele de familie si gradul din armata israeliana cred ca este vorba de un prieten (de aceiasi varsta cu mine) cu care am fost la Iasi la Hasomer Hatzair indata dupa 23 august 1944 pana cand el a plecat in Israel iar eu ceva mai tarziu in 1973 si sigur ca vreau sa ne intalnim.
    Sper ca si alti prieteni vor fi de acord cu mine

  • SHLOMO RON (ARONOVICI) commented on April 9, 2018 Reply

    Shalom Moshe
    I was surprised to hear from you through a romanien journal .
    Any way,I am very happy to know that you succeed in your life achieving a very impotant position in the jewish culture.
    About my self in few words:
    I leave in ISRAEL.To day I am a retired COLONEL of I.D.F. I studied in TEL AVIV university- MA degree in POLITICAL SCIENCE and I served 6 years as a Ecomical consul in NEW YORK etc….

  • GIGI CERNES commented on April 9, 2018 Reply

    Domnului Moshe Yassur, cu mult respect pentru cutremuratoarea marturie. Nu v-am cunoscut caci eu sint nascut dupa terminarea razboiului, dar parintii mei au trecut acelasi calvar ca si dumneavoastra, desi erau ceva mai mari, mama a reusit sa fuga de 3 ori din convoiul de evrei “colectati” din Nicolina, ascunzindu-se in beciuri, iar tata trimis la “munca obligatorie” la Fabrica de caramizi Ciurea. M-a interesat numele dumneavoastra in momentul cind, fiind om de teatru, ati avut initiativa impreuna cu un colectiv sa reinviati dupa ani si ani, Festivalul de teatru idis, la Iasi – 2002,timp de 5 ani consecutiv, in memoria lui AVRAM GOLDFADEN, intemeietorul primului teatru in limba idis in lume – 1876 la IASI. Este demn de lauda legatura “sentimentala” sau de alta natura ca ati si schimbat numele de familie in YASSUR, dupa numele orasului in care v-ati nascut.(in engleza JASSY).
    CERNES GIGI – IASI – TEL AVIV

  • Andrea Ghiţă commented on April 8, 2018 Reply

    O poveste-mărturie foarte, foarte impresionantă despre Pogromul de la Iaşi. Vă mulţumesc pentru că ne-aţi împărtăşit-o

  • klein ivan commented on April 5, 2018 Reply

    Aș dori să mai citesc scris de dvs. … și poate chiar să vă întîlnesc , eu locuind în N.Y.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *