Pantofii noi

Yorkdale Mall este unul dintre cele mai mari şi mai elegante centre de “shopping” în Toronto, şi se distinge printr-o abundenţă de magazine de lux cu decor sofisticat  şi  modern . În plus, are coridoare largi  cu zone amenajate pentru şezut pe banchete capitonate pe care oamenii se relaxează după o plimbare obositoare, ca să bea o cafea, să privească lumea, să bârfească cu prietenii, sau  să atragă privirile unor trecători pre-calificaţi vizual să devină “prieteni” sau “prietene”.  Cel mai adesea însă vezi cumpărători, examinând lejer şi relaxat cumpărăturile cu care tocmai au ieşit din magazine.

Deşi mie nu-mi place să mă duc la Mall-uri fără un scop precis de a cumpăra ceva de care am nevoie,  totuşi mă duc destul de des ca să-i fac pe plac soţiei, care nu numai că este mare amatoare de petrecut timp în centre comerciale, dar în mod surprinzător solicită şi compania mea  care cică-i dublează plăcerea acestei experience. Greu de crezut pentru un participant ne-entuziastic ca mine, dar asta este.

Vinerea trecută, ne-am dus din nou la Mall, dar cum afară era frig şi ploaie, plimbarea înăuntrul centrului comercial nu mi s-a părut o idee aşa de rea ca de obicei, aşa că m-am comportat “exemplar”, fără să mă plâng de nimic, spre marea bucurie a soţiei, a cărei priviri spuneau :”Vezi că se poate şi aşa ?” La un moment dat am trecut pe lângă un magazin de pantofi de lux şi de marcă pentru bărbaţi, şi nu m-am putut abţine să nu admir vitrinele aranjate cu gust şi iluminate foarte atrăgător.

Am observat din nou ceea ce am constatat de mult că este regula generală pentru prezentat încălţămintea într-o vitrină. Mărimea de pantofi pentru bărbaţi este maximum 40, iar pentru femei 35. La aceste mărimi , proporţiile estetice par ideale, şi pantofii arată atrăgători. În decursul anilor  am fost dezamăgit de fiecare dată când am cerut numărul meu 45, şi vânzătorul mi-a adus o cutie enormă din care am scos două broaşte ţestoase imense, care erau de fapt aceeaşi pereche de pantofi pe care am văzut-o în vitrină, dar mărime Yetti, omul zăpezilor.

Am intrat în magazin şi imediat mi-au picat ochii pe o etajeră specială cu pantofi foarte frumoşi de marcă, cu preţuri triple sau cuadruple faţă de ce eram în general dispus să cheltuiesc pe pantofi, dar pentru că aveau doar o singură pereche din anumite modele, preţurile erau reduse cu 50%.  Perechea care mi-a plăcut cel mai mult, era numărul meu, 45, aşa că i-am încercat şi se potriveau de minune şi erau şi foarte comozi. Am mai făcut câteva ture prin magazin, în timp ce mă gândeam dacă i-aş cumpăra impulsiv sau chiar am nevoie de ei. Apoi m-am uitat la pantofii mei cu care am venit, şi care erau pe parchet în faţa fotoliului unde m-am aşezat, să-i pun pe cei noi. Pantofii vechi i-am purtat cam şapte ani, alternându-i cu mulţi alţi pantofi, dar deşi începeau să-şi arate vârsta, erau incă extrem de comozi.

Am descălţat pantofii noi şi înainte de a apuca să-i pun înapoi pe cei vechi, nevasta mea s-a răstit puţin la mine şi a zis :”Ce, nu-ţi plac ?”  “Ba da” am zis. “Păi atunci de ce-i dai jos? ” a întrebat.  “Mă gândesc că totuşi sunt cam scumpi” am răspuns.  “Ce, la jumate preţ?”  a zis.  “Jumătatea lor e mult mai mult decât întregul meu” m-am încăpăţânat eu. “Ia ascultă ” zice ea, “Cât ai plătit pentru cină sambăta trecută la restaurantul italian?” a continuat ea. “Păi, cam tot atâta, dar asta a fost pentru amândoi” am zis eu neconvingător.

“Ăştia sunt pantofi foarte frumoşi, îţi stau bine şi dacă sunt şi comozi,  cumpără-i, iar dacă tu nu vrei ţi-i cumpăr eu” a zis soţia cu un zâmbet sincer. Atunci i-am răspuns: “Tu o să-mi cumperi pantofi când îţi vine ţie ideea să-mi cumperi pantofi, nu când vrei să-mi dai o lecţie pentru zgârcenia mea” . “OK, am să-i cumpăr” am zis.  La care soţia mi-a sugerat să-i las pe picioare şi să pun în cutie pe cei vechi. Zis şi făcut, am plătit la caserie, şi am ieşit din magazin cu cutia  într-o pungă mare de lux, cu numele firmei magazinului tipărit în culori atrăgătoare pe pungă.

Soţia a pornit înainte şi mi-a făcut semn cu mâna că va dispărea într-un magazin învecinat de poşete spre sfârşitul coridorului.

Am continuat şi eu în aceeaşi direcţie, când a sunat telefonul mobil din buzunar, şi cum aveam ambele mâini ocupate cu geanta mea şi cutia de pantofi, m-am aşezat pe o bancheta  la câţiva paşi depărtare.  Am pus punga lângă mine, pe bancheta, am vorbit scurt la telefon şi apoi m-am ridicat continuînd să mă plimb în direcţia unde a plecat soţia.

A trecut mai mult de un minut, când mi-am dat seama cu groază că am lăsat punga pe bancheta. M-am liniştit parţial când mi-am dat seama că în pungă erau pantofii vechi şi nu cei noi.  Totuşi m-am întors prompt şi am văzut deja de la distanţă că punga nu mai era pe banchetă. Cam tot atunci am văzut o femeie tânăra, negresă, înalta cu multe bijuterii şi lanţuri strălucitoare, care se propaga cu o viteză nefirească în direcţia opusă. Mi-a trecut imediat prin minte că poate purta cu ea şi  “o muscă pe căciulă” şi m-am luat rapid după ea. Apoi am văzut şi recunoscut punga mea, dar asta ar fi putut să fie şi o altă pungă şi numai conţinutul ar fi dezvăluit adevărul. Din calculul de timp şi poziţia ei, cred că femeia a observat punga fără stăpân mult după ce am plecat, aşa că putea să nu ştie cui îi aparţinea,  ceea ce de fapt s-a confirmat mai târziu.

Femeia a luat colţul, a continuat cu aceeaşi viteză pe coridorul perpendicular, apoi a luat din nou colţul, şi a terminat alergarea aşezându-se pe o banchetă, să-şi tragă răsuflarea şi mai ales să examineze conţinutul cutiei şterpelite. Sincronizmul a fost perfect, pentru că tocmai când a început să tragă din cutie pantofii mei uriaşi , umblaţi şi prăfuiţi am ajuns şi eu aproape de ea.

Deşi n-am avut o camera de fotografiat cu mine, dar expresia feţei ei de dezamăgire, urmată imediat de o furie violentă,  a rămas de neuitat. Nu ştiam ce va urma, dar  femeia  s-a ridicat brusc de pe banchetă  cu cutia într-o mână şi pantofii în cealaltă şi s-a îndreptat spre un coş de gunoi triplu cu trei guri cu clapă. Apoi a început să împingă cu o grimasă  de ură cutia printr- una din guri, cu chinuială căci cutia era prea mare. În clipă când a încercat să împingă şi pantofii la gunoi, am sărit şi eu rapid venind din lateral şi am apucat pantofii mei cu o strângere fermă şi     i-am smuls din mâna ei. Femeia era total şocată şi confuză, şi i-am spus că chiar dacă nu-i plac pantofii mei, nu însemană că trebuie să-i arunce, că poate eu mai vreau să-i port.

A urmat un moment extrem de tensionat şi neplăcut, din care femeia şi-a revenit prima şi cu un tupeu de nedescris  mi-a zis în faţă: “Speram să fie pantofi de damă noi-nouţi, nu rahatul ăsta de pantofi vechi de bărbat!  De obicei femeile sunt cele cu capul în nori care lasă pachetele aiurea pe bănci”.  Eu m-am scuzat prompt spunându-i că de obicei eu port pantofi de bărbaţi, şi recunosc cu tristeţe că am şi eu capul în nori, la fel ca şi femeile ei victime.

“Nu-mi da tu lecţii nesimţitule,  că eu nu pot să-mi permit să cumpăr pantofi de lux, ca alţii”  zice ea. “Poate că aşa-i ” i-am răspuns , “dar văd că îţi permiţi să-i furi, şi asta poţi să explici la ăia doi tipi care deja te urmăresc, de la securitatea Mall-ului.  Dacă ai uitat ceva, nu te îngrijora, e înregistrat pe video-ul de supraveghere şi în plus, pentru $5 , poţi obţine o copie electronică pe un CD, dacă vrei să te lauzi la prieteni ce vedetă mare eşti. Imediat după asta m-am întors şi am pornit-o înapoi spre magazinul de poşete, de unde am extras-o pe nevasta mea, cu o poşetă nouă, cu tot.

Când am speriat-o pe femeie, eu ştiam deja că cei doi tipi de securitate nu se îndreptau spre noi, ci în direcţia opusă, mergînd agale, cu gândul la sfârşitul turei, şi sigur n-aveau habar că ar fi fost ceva de lucru pentru ei.

Canada rămâne totuşi o ţară foarte bună.

George Kun

aprilie 2015

 

 

Opiniile exprimate în textele publicate  nu reprezintă punctele de vedere ale editorilor, redactorilor sau ale membrilor colegiului redacţional. Autorii îşi asumă întreaga răspundere pentru conţinutul articolelor.

Comentariile cititorilor sunt moderate de către redacţie. Textele indecente şi atacurile la persoană se elimină. Revista Baabel este deschisă faţă de orice discuţie bazată pe principii şi schimbul de idei.

 

2 Comments

  • George Kun commented on May 25, 2018 Reply

    Mersi Andrea, comentariul tau e foarte tonic si ma incurajeaza pentru trimiterea si a altori povestiri. Avem cu totii , slava domnului mult stress si la servici si in viata privata, asa ca rasul e remediul cel mai bun si cel mai ieftin. Incerc sa vad aspecte comice chiar si in lucruri si situatii banale, si sa le pun in scris. Cine se distreaza, imi spune indirect ca am reusit 🙂

  • Andrea Ghiţă commented on May 20, 2018 Reply

    George Kun aduce în Baabel, poveştile care ne provoacă râsul şi surâsul tămăduitor. Mulţumesc!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *