Două mitinguri aparent fără nicio legătură între ele au avut loc în același weekend de început de august la București și la Tel Aviv. Am putea presupune că legătura s-a creat doar în imaginația noastră, a celor câteva mii de evrei din (sau originari din) România, care am urmărit cu interes aceste două mitinguri. Mai este încă o asemănare majoră între ele. Ambele au afișat idealuri nobile, dar în spatele vorbelor frumoase erau ascunse (nici măcar foarte meșteșugit) interese politice.

Politica este o îndeletnicire veche. Ronald Reagan, actor și apoi politician de succes, a afirmat (în cunoștință de cauză) că ”politica a urmat imediat după cea mai veche dintre profesiuni, motiv pentru care și seamănă atât de mult cu ea”. După tot ce vedem în jurul nostru am putea fi tentați să-l credem.

Despre politică… din vechime

În ciuda acestui citat delicios al unuia din marii președinți ai SUA, continuăm totuși să sperăm că politica este una din cheile esențiale în stare să deschidă poarta spre viitorul omenirii. Cochetăm cu ideea că politica ar fi instrumentul care ar putea să ne piloteze într-o ipotetică navigație în lumea plină de incertitudini care ne așteaptă, mai corect îi așteaptă pe urmașii noștri, uitând (sau doar prefăcându-ne) că deși este o invenție veche de peste două mii de ani, politica nu și-a demonstrat această vocație. Cele mai vechi dintre scrierile importante despre politică aparțin lui Aristotel, marele gânditor al Greciei antice. El a calificat omul, ființă socială, drept un ”zoon politikon”, un ”animal politic”, capabil și preocupat de interesele comune ale colectivității. În epocă, ”polis” (orașul-stat) era colectivitatea tipică și reprezentativă, de aici și originea denumirii. În termeni contemporani, politica este un ansamblu al ideilor, acțiunilor și regulilor menite să asigure membrilor colectivității o stare de mulțumire. Acțiunea politică este un proces organizat care nu se produce de la sine ci trebuie să fie generat și condus. Mentorul lui Aristotel, Platon, a și descris principiile fundamentale pe care un conducător politic trebuie să le respecte.

Primul este capacitatea de a distinge binele de rău, evident nu pentru sine, ci pentru colectivitatea condusă.

Al doilea este educația (îndelungată și profundă) pe care un conducător politic trebuie să o aibă. Acest aspect este deosebit de important, deoarece politica include, abordează și influențează toate formele interesului social, ca religia, munca, proprietatea, familia, arta, educația, etica. Prin urmare cei care conduc politica (politicienii) trebuie să fie persoane cu un orizont cultural larg.

Al treilea este principiul timpului liber. Vă mirați? Platon spunea (acum 2500 de ani!!) că cel care aspiră să devină conducătorul celorlalți trebuie să aibă timp liber ca să poată cugeta la binele comun, cu alte cuvinte să aibă resurse materiale suficiente pentru a o face. Nimeni nu trebuie să aspire la poziția de conducător cu gândul să se îmbogățească!!

Politica se bazează pe relația între câteva concepte majore: Stat, Putere, Justiție, Democrație, Libertate, Popor, a căror semnificație s-a modificat de a lungul veacurilor, dar ele au rămas noțiuni consistente, cu care se operează și astăzi. Este chiar impresionant să constați că deși lumea în care trăim nu seamănă decât foarte vag cu cea în care Platon a scris ”Republica”, multe din adevărurile și îndoielile conținute în această carte de căpătâi a teoriei politice sunt încă valabile.

Ce s-a schimbat esențial este comunicarea, transferul ideilor, schimbul de informații.

De la tăbliță la tabletă!

De trei milenii Cartea (în diversele ei ipostaze) a fost și a rămas purtătoarea codificată a mesajelor, informațiilor, regulilor, legilor și credințelor. Ea se adresa doar unui număr limitat de ”receptori”. Politica era principala beneficiară a acestui fundamental și aproape unic mijloc de comunicare cu oamenii și cu grupurile sociale (familii, triburi, localități, națiuni, state.) Cel mai cunoscut și mai uzitat ”cod” a fost și a rămas scrisul, transpunerea și arhivarea vorbirii prin intermediul unor semne ale căror nume generic și colectiv este alfabetul (Prin alfabet înțeleg toate șirurile de semne ale limbilor prin care se înțeleg între ei indivizii diferitelor grupuri de oameni.) Alfabetul în sine nu este suficient pentru a asigura comunicarea. El este asistat de o colecție stufoasă de reguli și dicționare specifice fiecărei limbi. Nimic mai potrivit pentru a crea cel mai cumplit haos într-o lume în care circulația masivă a oamenilor a încetat să fie un lux sau o excepție. Stafia unui nou Turn Babel (nu Baabel:) amenință din nou omenirea. Doar că oamenii nu s-au lăsat intimidați și au găsit soluții. Întâi au încercat să înlăture barierele comunicării scrise prin realizări uluitoare ca fabricarea hârtiei, inventarea tiparului și modernizarea lui, apoi numeroase aplicații care să faciliteze răspândirea cuvântului scris (și tipărit), prin cărți, edituri, ziare, reviste, enciclopedii, calendare, mesaje, afișe, proclamații, agenții de știri și mai ales educație prin școli și campanii de alfabetizare.

Când aceste progrese au dus la progrese uimitoare a fost lansată ”bomba secolului ” Smartphone” –  telefonul inteligent.

Astăzi, după 20 de ani, a devenit sau este pe cale să devină instrumentul indispensabil al realități cotidiene. În 2018 – anul  în care ne aflăm – în jur de 60% din populația lumii deține un ” smart phone”. Deci aproape 5 miliarde de persoane sunt sau pot fi interconectate  și pot comunica între ele sau cu orice instituție privată sau publică își pot exprima opiniile sau nemulțumirile, pot fi anunțați despre evenimente plăcute sau neplăcute, avertizați în caz de pericole, sau convocați la întâlniri sau întruniri despre a căror scopuri, semnificații și participanți pot afla toate amănuntele pe care doresc să le afle. Orice decizie ar lua posesorii de smartphone-uri este decizia pe care o iau ei înșiși ca oameni liberi, responsabili și informați. Evident, nu toate zonele sau statele lumii au populațiile la fel înzestrate cu mijloace ”computerizate”, sunt state la care procentul de telefoane inteligente utilizate de populație depășește 80%, ceea ce oglindește de fapt realitatea că din ce în ce mai mulți copii la vârste din ce în ce mai fragede, folosesc ”computerul” ca mijloc de comunicare, de joacă sau de instruire.

Ocheade spre viitor

Încercăm să scrutăm viitorul. Suntem încă șocați de viteza cu care ”viitorul” a năvălit asupra noastră, găsindu-ne nepregătiți. Preocupați de studierea trecutului, pentru a prevedea evenimentele cu care am crezut că vom fi confruntați, am greșit grav acceptând ipoteza falsă că istoria se repetă. Noi, generația octogenarilor, am trăit cele mai rapide schimbări prin care omenirea a trecut vreodată. Epoca despre care vorbim a început în 1939 odată cu izbucnirea celui mai mare și mai sângeros război și a adus după sine cele mai neașteptate rezultate.

Mitingul Diasporei

Înainte de a descifra viitorul, să încercăm să descifrăm semnificația celor două mitinguri (din trecutul apropiat), ale căror reverberații continuă să preocupe opinia publică. Fără îndoială ambele evenimente, atât cel de la București cât și cel de la Tel Aviv, au fost posibile prin extraordinara capacitate de comunicare și mobilizare oferită de zorile ”civilizației informaționale”. O contribuție esențială în pregătirea și desfășurarea unor întruniri de asemenea anvergură o au și numeroasele ONG-uri care, prin mulțimea și diversitatea lor, sunt expresia cea mai autentică a unei democrații reale. E important de precizat că se face prea des și prea mult referire la ilegitimitatea ”organizării spontane” versus ”legitimitatea” instituțiilor alese democratic prin dubioasele mecanisme electorale. Făcând din nou apel la înțelepciunea confirmată de vreme a clasicilor în ale democrației, Platon afirma că ”doar dacă masele ar fi educate în filozofie și în arte, ele ar putea fi apte de a-și alege conducătorii care să reprezinte nevoile lor reale și nu pe cele iluzorii”. Prin urmare contestarea unor acte care contravin ”intereselor reale ale poporului” nu este nicidecum antidemocratică, dimpotrivă. Jurnaliști, analiști, comentatori și politicieni inventează conspirații, state paralele, intervenții oculte ca să explice și să infirme capacitatea și dreptul poporului – reprezentat de indivizi educați și grupuri conștiente – care s-a coagulat prin această nouă forță unificatoare a rețelelor de socializare produs al ”civilizației informaționale” Nu este exclus ca în acest curent major să se fi implicat și profitori ai pornirilor generoase. Cu siguranță cei mai mari profitori au încercat să fie politicienii și partidele lor, care s-au străduit, fiecare cu sloganurile proprii, să confiște pentru propriul interes mitingurile al căror scop a fost afirmat explicit de zecile de mii de participanți. Interesul politicienilor este simplu și clar: dobândirea PUTERII – cu orice preț și prin orice mijloace.

Puterea politică este o componentă esențială a oricărei administrații publice. În democrațiile consolidate, politicienii, prin instituțiile în care au fost aleși, iau deciziile care sunt aplicate de un aparat birocratic format din funcționari specializați aleși pe baze de competență. În democrațiile mai puțin mature, acest aparat birocratic este ales după alte criterii, de obicei după obediența față de politicieni. În felul acesta dihotomia între ”aleșii poporului” și cei chemați să le aplice deciziile, care asigura un control reciproc, s-a înlocuit prin tolerarea reciprocă a incompetenței și abuzurilor. În loc să asigure nevoile ”poporului suveran” puterea politică devine un mijloc de promovare a intereselor grupului care o deține. ”Poporul suveran” naiv sau (și:) needucat, nepăsător sau neinteresat își dă votul pe baza așa-ziselor promisiuni electorale, care de regulă nu se îndeplinesc din motive ”obiective” De unde poate ști cetățeanul credul care își dă votul, dacă i se vor împlini speranțele investite în singura putere pe care o deține? Deocamdată de nicăieri! După o vreme va primi o ”retroreacție”, un ”feedback”, o informație tardivă, care cel mult îl va determina ca data viitoare să voteze invers, bineînțeles cu o consecință similară. Poate că cercetările în domeniul ”sistemelor anticipative” îi vor oferi un ”feed forward”, o estimare credibilă a împlinirii promisiunilor înainte de a fi prea târziu. Până atunci însă cetățeanul are dreptul inviolabil să protesteze singur sau în grup dacă are impresia că a fost înșelat de către deținătorii vremelnici ai puterii, cu care el i-a înzestrat.

Mitingul Diasporei

S-a spus și s-a scris de către o parte a presei că mitingul diasporei a fost de fapt un ”fake”, un fals grosolan, că foarte puțini din cei 100.000 de participanți au fost cetățeni români din diaspora. Nu știu, nu i-am numărat. Dar nici nu cred că este important. Chiar dacă toți participanții ar fi fost exclusiv din diaspora, comportamentul pe ansamblu al mulțimii ar fi fost același. Ei s-au strâns pentru un scop exprimat din timp, fără ocolișuri și fără ezitare: să schimbe guvernul, pentru motivul simplu și incontestabil, că e un guvern prost. Dacă e adevărat că numărul participanților agresivi nu a depășit o mie, (în afara jandarmilor:) concluzia este că 99% din protestatari au fost cuminți și pașnici, deci toată degringolada care s-a petrecut în seara de 10 august în Piața Victoriei din București și continuă încă, a fost un spectacol gratuit, ca un film de groază de calitate dubioasă. Autorii scenariului au fost cu certitudine politicienii, puteau fi din oricare tabără, scontând pe finaluri diametral opuse. Oricum jandarmii și implicit guvernul au avut și continuă să aibă un comportament jalnic pentru care se cuvine o sancțiune politică. Restul este problema justiției (dacă ea mai funcționează în România).

Jandarmii luptă cu participanţii la Mitingul Diasporei

Mai grav este nivelul tot mai scăzut al discursului politic în România, inclusiv în Parlament și în presă. De fapt nici nu se mai poate vorbi despre o dispută bazată pe argumente raționale și întemeiate pe fapte reale. Asistăm la un schimb de invective, uneori chiar suburbane, susținute și de un jurnalism slab, pierdut în avalanșa de reclame. Acest comportament public este dezastruos pentru imaginea României, care din păcate oricum nu strălucea .Dar este la fel de dezastruos pentru  evenimentele electorale care urmează și care vor fi lupte deșarte pentru o Putere pe care niciunii din combatanții potențiali nu par a ști s-o folosească.

Mitingul Druzilor

În Israel trăiesc 120.000 de druzi, reprezentând 1,2% din populația statului Israel și 15% din întreaga populație druză din lume. Cele mai mari comunități druze sunt în Siria (500.000 au fost înainte de măcelul care durează de 7 ani) și în Liban (200.000). Cine sunt acești druzi? Un trib care s-a separat de restul populației arabe din Egipt pe vremea califatului Fatimid (în jurul anului 1000). Întemeietorul și primul lider spiritual al acestei interesante orientări șiite a fost califul Al-Hakim, despre care o legendă amintește că ar fi avut o mamă creștină. Ulterior această legendă a fost contestată, dar particularitățile acestei ramuri a șiismului denumită ”ismailism” s-au consolidat, fiind sistematizate în ”Scrisorile Înțelepciunii” scrise sau traduse în limba arabă. Este vorba de un bogat și variat compendiu care cuprinde Vechiul Testament al evreilor și Noul Testament al creștinilor, scrierile lui Platon și Aristotel, dar și Coranul și încă multe alte scrieri ale unor cărturari musulmani. Cele peste 100 de epistole constituie cartea sacră de referință sincretică, la care se raportează druzii ismailieni. În condițiile unei deschideri atât de generoase față de toate mărturiile de credință monoteiste nu e de mirare că druzii au cultivat relații de respect reciproc și prietenie cu toate cultele și afilierile religioase în preajma cărora au trăit. Răspândiți de sute de ani prin fostul Imperiu Otoman, o parte din druzi trăiau pe teritoriul Mandatului Palestinian, în zona de nord al Galileei, cei mai mulți pe muntele Carmel. După proclamarea Statului Israel, în perioada Războiului de Independență, ei au luptat alături de armata israeliană împotriva statelor arabe care au atacat abia născutul stat evreu. Între evreii și druzii din Israel s-a stabilit un adevărat ”legământ de sânge” – aproape 80% din bărbații druzi servesc în armata israelului, înaintând nestingheriți pe scara ierarhică.

Mitingul Druzilor

Cea mai bine integrată minoritate din Israel, cea mai fidelă Statului Evreu, ai cărei fii erau cei mai fideli militari, care fluturau cu același devotament și entuziasm ca evreii drapelul alb-albastru și cântau cu același patos Hatikva, dintr-odată se revoltă și protestează împotriva Puterii (guvern, parlament, establishment) care a adoptat mult disputata Lege de Bază a Statului Național. Cea mai importantă și vizibilă manifestare a protestului a fost așa-zisul ”Miting al Druzilor”, care a avut loc în piața Rabin din Tel-Aviv. La miting nu au fost jandarmi sau alte forțe represive ale statului (cel puțin nu erau vizibili). Vorbitorii care s-au adresat zecilor de mii de participanți au fost șeicul Mowafaq Tarif, conducătorul spiritual al druzilor israelieni, Amal Asad, general în armata israeliană, Ron Huldai, primarul Tel-Aviv ului. membru de vază al opoziției și Yuval Diskin, fost șef al seviciului de securitate internă Șin Bet, oponent al Legii și al guvernului. Care era motivul protestului? Din cele spuse de reprezentanții druzilor a fost doar un considerent moral. Din cele spuse de reprezentanții opoziției a fost un bun prilej de răfuială politică în perspectiva alegerilor care vor avea loc probabil la sfârșitul anului. Inscripția ”ȘIVION” (egalitate/ebr) purtată de Țipi Livni, șefa opoziției, exprimă sentimentul de frustrare resimțit de druzi și de arabi, sentiment pe care opoziția nu îl va lăsa nefructificat la alegerile care se apropie.

Dar există o amenințare reală la adresa democrației din Israel prin adoptarea Legii Statului Național? Opinia publică și presa israeliană este divizată în această privință. Cred că o evaluare obiectivă, nealterată de interesele partizane ale politicienilor, ar trebui să confirme punctul de vedere pe care l-am mai prezentat. Legea Statului Național este necesară și utilă pentru păstrarea securității și suveranității Statului Evreu, respectiv a Statului Poporului Evreu, ca să folosim exprimarea mai conformă cu idealul sionist care a determinat întemeierea lui. Dar la fel de necesară și utilă este completarea legii cu un cod explicit al drepturilor EGALE ale tuturor minorităților etnice, naționale, religioase, culturale și sexuale din Israel. Discriminările, suferințele și umilințele pe care le-a suportat poporul evreu de a lungul celor peste două mii de ani de pribegie ne obligă la asta dincolo de orice fel de interese politice.

Tiberiu Roth, 23 august 2018.