„Clauza națiunii celei mai favorizate” prevedea beneficii economice, împrumuturi cu dobânzi mici și accesul la tehnologie avansată. Ea a fost acordată României de către SUA în 1975, conform amendamentului Jackson-Vanik, în schimbul liberei circulații a oamenilor peste graniță, adică pentru o politică de emigrare mai liberală a cetățenilor români de etnie evreiască și germană (în schimbul câtorva mii de dolari plătiți de Israel și Germania, respectiv). În anii care au urmat, legea a fost câteva ori în pericol de a fi anulată.

Înr-o zi, în decembrie 1986, postului de radio ”Europa Liberă” a anunțat la buletinul de știri că probabilitatea reînnoirii ”Clauzei națiunii celei mai favorizate” pentru România este foarte mică datorită încălcării drepturilor omului.

OK, mi-am spus, acesta e semnul că trebuie să mă hotărăsc în sfârșit să plec în Israel. Dacă mai aștept mult, o să plec la peste 40 de ani, prea târziu pentru a lua totul de la început într-o țară nouă, cu o limbă și o cultură necunoscută alor mei.

A doua zi, sâmbăta liberă din luna decembrie, m-am dus la Miliția Județeană din Cluj, pe strada Karl Marx și m-am înscris la audiență pentru plecare definitivă din țară. Audiența a avut loc cu o lună mai târziu, într-o zi mohorâtă, cu zăpadă multă și un ger de minus 15 grade. Am fost primit de un maior de miliție, un bărbat înalt, al cărui nume mi-l amintesc și azi.

– Vă e frig, domnul Schwartz? m-a întrebat.

– Da, i-am spus, puțin uluit de întrebare.

În rest convorbirea nu a avut nimic deosebit.

În drum spre casă mă gândeam dacă am procedat corect, dacă nu mi-am luat o răspundere prea mare pentru copii și soția mea, chiar dacă au fost cu toții de acord cu această decizie. Brusc mi-am adus aminte că mulți concetățeni care au fost în aceeași situație nu au mai putut să-și continue activitatea la locurile lor de muncă. Temerile mele nu s-au adeverit, am putut să-mi continui munca, inclusiv norma didactică. (Am lucrat pâna la două saptămâini înainte de plecare.)

La scurtă vreme după audiență am fost anunțat că am primit pașaportul. La Miliția Județeană de pe strada Karl Marx, un plutonier mi-a înmânat prețiosul document.

– Mulțumesc, am spus.

– Noroc în noua dumneavoastră viață, tovarășul Schwartz”, mi-a răspuns.

Exact peste un an am plecat din București spre Tel Aviv. Era tot iarnă și ger, minus 17 grade. Eram îmbrăcat în palton și fular. La Tel Aviv era cald. Ieșind din clădirea aeroportului am văzut palmieri, iar în aer plutea un miros de portocale. Totul părea ireal… Mi-am scos paltonul și fularul și deodată mi-au venit în minte cuvintele milițianului care mi-a înmânat pașaportul: „Noroc în noua dumneavoastră viață”.

Andrei Schwartz

10 August 2018.