Truman

Nu știu cum e acum, dar Iașul copilăriei mele era plin de aventuri. Mai întâi iarna, în calitate de elev la conservator, eram angajat la Teatrul Național să joc (cu leafă) roluri de adolescenți sau copii. Îmi amintesc și azi, după 70 de ani, piesa Guvernatorul Provinciei de Alexandru Fadeev, în care jucam alături de actorul Neculai Șubă, o stea a Teatrului Național. Piesa era despre o întâlnire pe râul Elba, în anul 1945, între un colonel Rus (Șubă) și guvernatorul unei provincii germane. Eu îl jucam pe fiul guvernatorului și aveam cu colonelul un dialog de mare tensiune care lăsa publicul în lacrimi. Piesa a fost un succes și am plecat cu ea într-un turneu de 45 de zile, vizitând aproape toate orașele țării.

Truman

Apoi vara, mama neavând bani să mă trimită în tabără în Banat sau Transilvania, eram liber să hoinăresc. Mă duceam cu colegii și prietenii din gașcă la grădina Copou. Acolo ne cuibăream sub teiul bătrân a lui Eminescu și citeam sau scriam poezii. Imitându-l pe marele poet ne lăsam părul lung. Aceasta era o garanție că suntem într-adevăr poeți. În zile foarte calde mergeam la scăldat la Ciric, în afara orașului, ori ne duceam în dealul Țicău, la bojdeuca lui Creangă. În imaginația noastră îi vedeam pe marele povestitor al Amintirilor din copilărie și pe poetul Luceafarului șezând, în apus de soare, pe cerdac la un pahar de vin și discutând lucruri importante. La întoarcere coboram dealul și ne opream la cârciuma Bolta Rece, unde se spunea că Eminescu venea cu Junimiștii la o bere sau la un pahar de vin. Noi fiind prea tineri, ne mulțumeam cu un păhărel de must dulce-acrișor de la viile din împrejurimile Iașului.

Dar atracția cea mare era Pomul Verde, grădina de vară unde se juca teatru evreiesc și care a revenit la viață în anii 45-46. Se juca un repertoriu destul de variat în limba idiș: comedii precum Di kaprizne kale (Mireasa capricioasă) de Avrum Goldfaden, tatăl și fondatorul teatrului evreiesc, sau drama clasică Der Oitzer (Comoara) de Șalom Aleihem. În toate străluceau vedetele Nușa Grup și Marcel Finkelescu, un tânăr care și-a întrerupt studiile de medicină în favoarea teatrului. Noi, băieții, ne pripășeam pe lângă teatru și dădeam o mâna de ajutor. Ștergeam băncile de rouă, căram decoruri, măturam scena și dădeam cu bidineaua. Câteodată ne pricopseam cu o intrare gratuită, o figurație sau chiar un rolișor mai acătării pentru cei care știau idiș.

Într-o bună zi m-am pomenit cu o pleașcă neașteptată: un rol, un rol adevărat. Teatrul a decis ca în stagiunea din 1949-50 să pună în scenă un scheci umoristic, o parodie la adresa președintelui Statelor Unite Harry Truman, iar eu trebuia să joc rolul lui Truman. Însuși faptul că rolul președintelui era interpretat de un băiețel de 14 ani, slăbuț și mititel, trebuia să trezească comicul. Nu-mi amintesc subiectul, dar știu că scheciul a avut succes și s-a jucat toată vara cu săli pline. Când mergeam pe stradă sau la cumpărături, copiii strigau după mine și arătau cu degetul: “Truman… Truman… Uite-l pe Truman.”

Ponosul acesta m-a urmărit și în Israel. Un an mai târziu am emigrat cu mama în Israel și am fost repartizați la un Bet Olim, o tabără de emigranți din Pardes Hana, de fapt o fostă tabără a armatei britanice, care părăsise țara doar cu doi ani înainte. Tabăra număra circa 30.000 de emigranți din toate colțurile lumii, care vorbeau în toate limbile imaginabile. Mama și cu mine am primit un cort împreună cu o familie de emigranți din Egipt cu cinci copii surdo-muți, printre care și o fiică, Renée, de o frumusețe rară. Renée era cam de vârsta mea. Mama se temea să nu mă încurc cu fiica egipteanului, dar frica ei era neîntemeiată. Fata era mută, eu nu știam o iotă arăbește și totuși ne înțelegeam de minune prin semne. Idila acesta a durat până am plecat la un seminar la Ierusalim. Într-o zi, când stăteam la rând cu farfuria de metal în mâna să primesc mâncare, un puști și-a tras mama de mâneca și a țipat, “Mamă, Truman. Uite și Truman stă la rând la mâncare ca toți ceilalți.”

Bine ați venit în democrație.

În fiecare vineri seara, actorii de la Pomul Verde erau trimiși să se producă pe la centrele culturale, de care Iașul era plin. De fapt erau centre de propagandă politică promovate de IKUF, Yiddish Kultur Farband (Asociația de cultură idiș). Acolo se țineau conferințe împotriva emigrării evreilor în Israel. Mult mai bine era, după părerea lor, să plece în Birobidjan, unde Stalin înființase o republică autonomă evreiască. După partea politică venea partea culturală și artistică. Actorul Avrum Noimark și cu mine eram repartizați la un centru cultural din Podu Roș, un cartier eminamente evreiesc și foarte sărac. Noimark trebuia să recite un poem de Itzik Fefer despre un căruțaș evreu care ducea o căruță plină de evrei dintr-un orășel în altul. Pe drum au trecut printr-o pădure, unde au dat de o bandă de soldați germani. Zecharia Balagula, numele căruțașului și titlul poemului, se ia la bătaie cu soldații nemți ca să-și apere pasagerii. Sigur că este înfrânt și cade ca un erou. Eu am recitat poemul Albatrosul de Maxim Gorki. Albatrosul, descris ca o pasăre eroică, iese la vânat numai în toiul furtunii. În timpul spectacolului au intrat în sală niște securiști și ne-au arestat. Ne-au dus la chestură și ne-au băgat în beci.  Era aceeași chestură unde în 1941 a avut loc masacrul infam din timpul pogromului. Iată-mă deci în beci împreună cu Noimark, căruia îi clănțăneau dinții de frică sau poate de frig.

Și pentru ce? Poetul Itzik Fefer, favoritul lui Stalin, căzuse în dizgrație. La noi, la Iași, noutățile ajungeau cu întârziere și noi încă nu auzisem de “păcatele și crimele odioase” comise de sărmanul poet. Am stat în beci toată noaptea. Mama și-a smuls părul din cap. A doua zi dimineața, directorul teatrului, Izu Shapira, a venit la chestură. S-a rugat de șeful poliției, spunând că seara avem spectacol și trebuie să jucăm parodia Truman. Nu se știe dacă acesta a fost argumentul care l-a convins, sau poate era șpaga grasă pe care directorul i-a dat-o șefului ”incoruptibil”, dar după un ceas ne-a eliberat.

Bine ați venit în socialism!

Moshe Yassur

Opiniile exprimate în textele publicate  nu reprezintă punctele de vedere ale editorilor, redactorilor sau ale membrilor colegiului redacţional. Autorii îşi asumă întreaga răspundere pentru conţinutul articolelor.

4 Comments

  • Ilia Ehrenkranz commented on September 24, 2018 Reply

    Itzik Fefer, comunist convins și patriot sovietic a fost executat în ziua de 12 august 1952 la închisoarea Lubyanka din Moscova laolaltă cu alți 12 scriitori și intelectuali evrei. Cu toții au făcut parte din Comitetul Antifascist Evreiesc, cu toții au fost acuzați de naționalism burghez, trădare și spionaj. Paranoia antisemită și furia ucigașă a lui Stalin au continuat cu dezvăluirea așa-zisului ”complot al doctorilor”. Numai moartea dictatorului în martie 1953 a salvat viețile medicilor evrei arestați.

  • Mirjam Bercovici commented on September 22, 2018 Reply

    I-am cunoscut pe artiștii teatrului evreiesc din Iași. Unii au venit mai târziu la TES din București, foarte apreciați și iubiți.în special Naimark.și Nușa Grup. Izu Shapira , regizorul,a fost un om foarte cult și vă felicit că v-ați făcut ucenicia cu el. Probabil că ați cunoscut-o și pe soția sa, Ruchală. Eu eram pe atunci studentă la medicină la Iași.

  • Andrea Ghiţă commented on September 21, 2018 Reply

    Vă recomand cu căldură să citiţi acest articol scris cu măiestrie, pentru a afla…cine este Truman.

  • ivan klein commented on September 21, 2018 Reply

    Citit pentru titlu și autor . Nu regret că l-am citit deși nu era vorba de președintele american .Klein I.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *