Iată-ne la o zi după Yom Kipur, moment de mare însemnătate pentru evrei. Această sărbătoare este cea în care păcatele noastre mai mici sau mai mari sunt cântărite și noi suntem pecetluiți în Cartea Vieții pentru anul care a început în urmă cu câteva zile, la Roș Hașana, pentru că atunci am fost înscriși în această mare Carte. În timp ce zilele dinaintea sărbătorii de Roș Hașana au fost dedicate, măcar în parte, recunoașterii greșelilor, înțelegerii lecțiilor de viață, iertării și împăcării cu noi înșine. Iată de ce, din toate punctele de vedere Yom Kipur este considerată o sărbătoare estențială din parcursul anului evreiesc pentru familiile noastre, între care se numără și familia mea. Înțelesul de aici al cuvântului ”familie” este mai larg. Mă refer la familia mea directă, care de-a lungul anilor a trecut prin modificări datorate trecerii ștachetei de la o generație la alta, dar mă gândesc și la familia mea lărgită, cea a comunității evreiești din România. Familia fiecăruia este parte sau ar trebui să fie a unei familii mai mari, fie ea comunitate etnică, comunitate în sens de așezare, oraș sau țară, regiune geografică și fără a le înșira pe toate ajungem la întreaga lume, la oamenii care la un moment dat populează Pământul.

Mă gândesc la primele două verigi, adică familia directă, cea în care ne-am născut și am trecut prin viață, cu propria ei evoluție de-a lungul anilor, dar și familia comunitară, care de această dată este Comunitatea Evreiască creia-i aparțin. Este un subiect pe care nu l-am mai atins, cel puțin nu din această perspectivă. Poate am ezitat să scriu dintr-un soi de reținere sau ca să nu pară că aș aduce familia în spațiul public. Faptul că o fac acum este pentru că sfârșitul acestei sărbători de Yom Kipur ar trebui să ne aducă împăcarea cu noi înșine și cu cei din jur, respectul și înțelegerea pentru nevoile aproapelui, să ne arate calea spre armonie intra și interetnică. Întreg demersul meu de a scrie este și pentru că îmi doresc să fim văzuți așa cum suntem, cu bune și poate cu mai puțin bune, dar demni de respect pentru contribuțiile aduse de evrei la dezvoltarea societății românești și universale.

Cu doar două zile înainte de această sărbătoare, în acel timp al toamnei aurii și al meditației, al propriei judecăți asupra noastră înșine, am fost voluntar la un eveniment frumos și menit să atingă tocmai dezideratul în care și eu cred, acela al cunoașterii și aprecierii interetnice. De ani buni, președintele Aurel Vainer continuă să promoveze cu consecvență această deschidere a porților spre Comunitatea noastră. Înaintea sa, același lucru l-a făcut cu succes și academicianul Nicolae Cajal, fie-i memoria binecuvântată. Iată că m-am aflat și eu la acest eveniment, între alți mulți voluntari. Am aflat după aceea că au fost 100 de voluntari! Mă întreb de câți ani fac eu voluntariat, dar nu aici am de gând să îmi răspund! Am venit mai devreme și am admirat cum se organizau corturile, standurile și m-am bucurat de câtă diversitate vor admira vizitatorii care urmau să vină!

Îmi anunțasem public prietenii că voi fi acolo și că îi așteptăm cu drag! Îmi confirmaseră prietene creștine că vor veni să ne vadă, dar nu m-am așteptat să vină în număr așa mare. Mă refer doar la prietenele mele care au venit, pentru că nu le cunosc pe ale celorlalți și nici câți ne-au vizitat în acea zi. Pe ale mele invitate nu le voi numi persoane, ci personalități, pentru că asta sunt în domeniile lor. Dimineață plouase și m-am gândit că vor ezita să iasă din casă, dar nicidecum! Telefonul a început să sune încă de devreme și am admirat împreună cu câteva dintre cele venite, frumosul program din deschidere, pe Maia cu sufletul pe care i-l simți în fiecare gest! Au fost împreună cu noi femei de valoare și aș vrea să vă fac publice cuvintele de apreciere primite din partea lor după acest eveniment! Sunt cuvinte de apreciere pe deplin meritate și sunt pentru noi toți, iar eu doar emisarul lor. I-am ascultat câteva minute pe vorbitori și mi-am amintit interviul pe care l-am luat pentru Radio Shalom academicianului Răzvan Teodorescu. Îl întrebam atunci cu ce femeie să încep noul format al emisiunii și el mi-a răspuns cu nume celebre din istorie, dar s-a oprit la prima femeie, Eva (Hava). Așa am și făcut, i-am urmat sfatul! Frumoase amintiri!

Multe prietene au pus pe rețele de socializare poze, filmulețe, instantanee care ne vor aminti despre acest eveniment de succes. Ar fi trebuit să fie perfect, dar cum nimic nu este perfect, am simțit și auzit cuvinte care mi-au lăsat un gust amar. Mai trist este că vin din partea tinerilor, acelor tineri maturi, care ar trebui să devină la rândul lor exemple pentru copiii lor. Am auzit cum cineva nu a vrut să găzduiască obiecte ale altora care aveau poate mai mult de circulat de la un stand la altul. Sigur, vor găsi pretexte, dar nu există justificare pentru tonul ritos cu care au spus nu unor prieteni sau așa cred eu că ar trebui să fie. Vin mai rar pe la Comunitate și poate asta îmi dă o dimensiune a schimbării tonului dintre oameni! Ce se  întâmplă? Îmi pare mie că este vorba despre orgolii, despre atitudini denumite de americani ”bossy” și pe care le-aș traduce liber cu….sau mai bine nu! Mai este ceva, încă mai uimitor pentru mine. Unii tineri dintre cei ajunși maturi preferă să nu te vadă, așteaptă să fie salutați, ocolesc privirea, ignoră și încearcă să ocolească, asta pentru că nu au statura să sară peste tine! Asta vreți să vă reprezinte?! Cred că ar fi cazul să creați o echipă, spun doar una și nu mai multe! Oamenii nu au nevoie de dezbinare, ci de exemple de armonie!

Ar mai fi ceva, am văzut plin internetul de pozele noastre cu noi, adică poze ale membrilor din cadrul Comunității. Oare scopul era să ne promovăm pe noi în relația ”armonioasă” cu noi înșine sau trebuia să întâmpinăm cu prietenie pe cei care nu găseau intrarea, se simțeau pierduți și trebuiau însoțiți printre corturi și standuri? Întreb retoric și am să vă spun sincer ca întotdeauna că nu mă deranjează dacă într-o primă fază cineva se supără, pentru că un om care simte evreiește va înțelege că am dreptate! Lăsați orgoliile și regăsiți modestia, dar pe cea reală și nu încărcată de ipocrizie, pentru că aveți responsabilitatea de a continua ceea ce înaintașii au făcut pentru această Comunitate!

Oare să mai scriu despre Yom Kipur în familia mea? În fond asta am făcut! Am scris despre Familia mea, pe care o doresc înțeleaptă, plină de solidaritate și dornică să împărtășească lucruri minunate despre Noi!

Gmar Chatima Tova!

20 septembrie 2018