”Ride4Solidarity with Israel70”

De la vest la est în contra vântului

O poveste sionistă că în filme

Ați auzit de “Route 66”? “Route 66” este o șosea care traversează Statele Unite ale Americii de la Chicago la Los Angeles. A fost dată în folosință în 1926. Până în ziua de azi cei 4000 km ai ei sunt pe lista celor care își doresc o aventură, o evadare din rutina vieții de toate zilele. “Route 66” este simbolul spațiilor infinite și al libertății.

15 zile, atât am avut la dispoziție ca să împlinesc un vis al meu și al multor altora. În 15 zile am urmat “Route 66”, traversând Statele Unite de la vest la est, de la Los Angeles până la Chicago și apoi la New York. 15 zile în care am străbătut 7000 km prin 15 state, călare pe o imensă, frumoasă și nervoasă motocicletă Harley Davidson. Nu numai călătoria în sine a fost un vis, ci și motivul pentru care am făcut-o: sărbătorirea a 70 de ani de independență ai Statului Israel.

Totul a început în 2017, când, ca vicepreședinte al Asociației Sioniste din România, am organizat și condus o altă cursă de motociclete,“Ride4Solidarity with Israel”, de la Londra la Ierusalim. 14 motocicliști creștini și evrei, sioniști din Statele Unite, din Israel, din România, din Ungaria, din Germania și din Elvetia, am traversat Europa și Israel pentru a sărbători 50 de ani de la eliberarea și unificarea Ierusalimului. Apogeul acelei curse a fost la Ierusalim, unde am participat la deschiderea jocurilor “Maccabiah 20”, aducând de la Londra torța cu care a fost aprinsă flacăra olimpiadei sportivilor evrei din toată lumea.

Atunci și acolo s-a născut idea cursei “Ride4Solidarity with Israel70”, cursă care ne-am dorit să marcheze lungul și anevoiosul dar fantasticul drum făcut de Statul Israel, de israelieni, în cei 70 de ani de existență modernă.

Împreună cu bunul meu prieten, “fratele” meu, Pastorul Gary Burd din Amarillo, Texas, șeful echipei de motocicliști americani care au participat la cursa din 2017, am stabilit ca noua cursă să aibă loc în octombrie 2018.

Hotărârea fiind luată, am împărțit responsabilitățile între noi. Pastorul Burd a stabilit itinerariul și etapele cursei. În timp ce el a contactat comunitățile creștine, eu am indentificat și contactat fiecare comunitate evreiască, fiecare sinagogă Chabad din calea noastră. Am contactat Ministerul de Externe Israelian și prin el consulatele aflate de-a lungul drumului. Am contactat cluburile de motocicliști evrei și-am invitat pe membrii lor să ni se alăture. La fel a procedat Pastorul Gary Burd cu motocicliștii creștini. Spre deosebire de Pastorul Burd, care cunoștea mii de motocicliști cu care efectua curse caritabile de zeci de ani, eu cunoșteam în Statele Unite un singur motociclist evreu, israelian: pe Sam Schwartz, pe care îl știam de mulți ani din Romania.

Doream să ne oprim în fiecare comunitate pentru a prezenta realizările Statului Israel, pentru a discuta și pentru a răspunde la întrebările legate de societatea israeliană și de situația tensionată din Orientul Mijlociu.

Echipa formată de Pastorul Burd a inclus militari veterani, oameni care și-au servit țara cu dedicație și cu onoare și care încă duceau cu ei povara sufletească a serviciului militar. Gene Adee, Dan Smith, Jon Potter, Dan Sifford, John McVey sunt americani autentici, oameni duri și sensibili, familiști, oameni cu profesii. Nu seamănă deloc cu imaginea desenată de cei care îi numesc, adesea disprețuitor, “rednecks” sau “alegătorii lui Trump”. De-a lungul săptămânilor petrecute împreună am învățat să-i respect și să-i apreciez. Viața pastorului Burd din Texas este împărțită între familia sa și cei care au nevoie de ajutor, oriunde ar fi. El organizează acțiuni umanitare, participă și conduce echipe de voluntari care reconstruiesc case distruse de catastrofe naturale, colectează și împart tone de hrană, haine și jucării celor nevioași. Soția sa, Carolyn Burd, o adevarată lady “southern belle”, este și ea motociclistă. Adesea pleacă în Haiti sau în Africa, făcând ceea ce Pastorul Burd face acasă. Sunt oameni cu inimi mari și calde care bat cu putere și pentru Statul Israel. Prin exemplu personal, prin comportament și prin fapte, ei dau conținut și valoare credinței lor în Dumnezeu.

Spre mirarea mea, apelurile trimise motocicliștilor evrei nu i-au convins să părăseasca confortul vieții cotidiene, al fotoliilor și al paturilor calde pentru a petrece două săptămâni pe șoselele, în cinstea Statului Israel. În schimb motocicliștii creștini contactați de Pastorul Burd au decis că merită să facă efortul financiar, fizic și moral și s-au alăturat acestei curse istorice pentru a-și manifesta prin fapte, nu numai prin cuvinte, sprijinul necondiționat pentru căminul național al poporului evreu.

În Statele Unite, luna octombrie este o lună capricioasă, în special când străbați continentul de la un ocean la altul. În 10 octombrie, când am aterizat la Los Angeles, soarele mi-a zâmbit, urându-mi bun venit. Două zile mai târziu, când am început cursa, ploaia torențială ne bătea cu putere în vizorul căștilor.

Am pornit șase motocicliști cu steaguri israeliene și americane arborate pe motociclete, însoțiți tot drumul o camionetă cu remorcă, tot cu steaguri. De-a lungul drumului ni s-au alăturat și alți motocicliști. Spre bucuria mea, trei dintre ei erau evrei, israelieni. Am poposit și am fost găzduiți de comunități de creștini care ne sorbeau fiecare cuvânt despre Israel. Timp de două zile am fost oaspeții Pastorului Burd, în Amarillo, Texas. Nu voi uita căldura cu care ne-a întâmpinat soția lui. În minte și în inimă va ramâne și seara în care am vizionat împreună, pe teren, meciul de fotbal american în care juca unul dintre nepoții pastorului. Ce experiență fantastică a fost “țara stelei singuratice”, “țara cu care nimeni nu se pune”, statul Texas! Nu îl voi uita pe Jerry Plent care m-a întâmpinat la Los Angeles, nici pe Alan Atkins, Danny Stewart, Sergeant Rock, Pastorul Scot Caley, Brandon McCray și Tyler, fiul lui, care au călătorit sute de mile că să mă întâlnească și ca să ni se alăture chiar și numai pentru câteva ore. Sunt oameni dintr-o bucată, oameni de cuvânt, oameni respectuoși și demni.

Pe oriunde am trecut, steagul israelian de pe geaca mea și cele de pe vehicolele noastre au atras atenția și au facilitat discuții cu trecătorii care se opreau plini de curiozitate. Oamenii s-au întors din drum pentru a vorbi cu noi. Spre surprinderea mea, niciunul dintre ei nu a avut vreun cuvânt rău despre Israel. Am avut parte numai de binecuvântări, de rugăciuni pentru pace și pentru securitatea Israelului și a evreilor.

Purtând și steagul României pe geacă, mi-au fost adresate nu puține întrebări despre țara mea natală. Unele erau chiar mai provocatoare decât cele care vizau Statul Israel. Am fost plăcut surprins să aflu că mulți dintre americani știau despre România mai mult decât mă așteptam. M-am bucurat să reprezint și țara frumoasă în care m-am născut și sper că am făcut-o în mod onorabil.

De-a lungul miilor de kilometri, de la Oceanul Pacific pâna la Oceanul Atlantic, am străbătut deșertul rece și uscat, am urcat munți, am fost purtați de vânturi puternice, supărate că le-am deranjat adierea, am rulat pe drumuri lăturalnice și pe autostrăzi, am trecut prin localități pitorești, am condus cu atenție pe drumurile care străbat comunitățile Amish, am trecut prin rezervațiile indienilor și am respirat mult fum în marile-orașe.

La Chicago am vizitat Muzeul de Artă al Veteranilor și Muzeul Holocaustului și am avut mult timp la dispoziție, ore de noapte în care am discutat despre Vietnam, despre război, despre suferință, despre Holocaust, despre antisemitism, despre BDS, despre comunism, despre oameni și viață.

În timpul cursei am trecut prin locuri și am cunoscut americani, așa cum vedem numai în filme. I-am ascultat vorbind despre Președintele Trump, despre Democrați și despre Republicani, despre avorturi și pro-life, despre refugiați și migranți, despre liberali, socialiști și KKK, despre iudaism, creștinism și islam. Am auzit și am văzut ceea ce un turist obișnuit nu vede și nu aude, iar cele auzite și văzute mi-au lăsat o adâncă impresie, una foarte bună. Americanii nu își doresc decât să își trăiască viața așa cum au construit-o părinții părinților lor. În tot acest timp nu am auzit și nu am văzut niciun gest de intoleranță, de rasism sau de ură față de “ceilalți”.

Am fost adânc mișcat când, imediat după atacul monstruos de la sinagoga din Pittsburg, Pastorul Burd mi-a semnalat să oprim motocicletele; cu multă atenție și sensibilitate mi-a spus că trebuie să îmi comunice o veste rea. Așa am aflat despre evreii uciși numai pentru că s-au născut evrei. Ajunși la New York, la rugămintea Pastorului Burd am aprins lumânări în memoria celor uciși și am spus “Kadish” și “Izkor” (Mi se face piele de găină când mă gândesc la acele clipe.) Mi-a fost mai ușor să dau curs rugăminții Pastorului Burd, avându-l alături pe Sam Schwartz, israelianul american care ni s-a alăturat cu o zi înainte.

Plecarea mea în această misiune (cum o numim noi) a ridicat câteva sprâncene și nu puțini m-au întrebat ce am eu în comun cu “evangheliștii”. Evrei, oameni de bună credință, mi-au atras atenția asupra “planului ascuns” al evengheliștilor de a converti evreii la creștinism. Mi-au spus că sionismul evangheliștilor emană din dorința lor de a profita de relațiile lor cu Israelul pentru a câștiga influență la nivel mondial.

Le mulțumesc celor care mi-au dus grija, dar trebuie să îi dezamăgesc: în cursul săptămânilor petrecute cu prietenii mei evangheliști, nu am fost supus niciunei tentative de convertire. Niciunul dintre evangheliștii întâlniți în Statele Unite nu m-a pus într-o situație neplăcută și nu mi-a pus nicio întrebare stânjenitoare. Am fost tratat cu mult respect, cu același respect cu care la rândul meu i-am tratat pe cei cu care am venit în contact.

Ceea ce își doresc evangheliștii, cel puțin cei pe care i-am întâlnit, este ca evreii să aibă în Israel căminul lor național și religios. Își doresc că toți evreii să găsească drumul înapoi spre casa lor. Ei cred că atunci cînd toti evreii se vor întoarce “acasă”, Mesia (Christos în limba greacă) va reveni pentru a ne ierta păcatele de care suntem vinovați cu toții.

În viziunea mea, dorința lor nu este diferită de a noastră. Evreii religioși doresc și ei întoarcerea evreilor și reconstruirea Templului, pentru ca Mesia să vină printre noi ca să ne unească și să ne mântuiască de răul care este parte din existenta noastră pământească. Cert este că eu am un punct comun cu evangheliștii, un punct care ne unește și ne transformă în frați: loialitatea față de Statul Israel, credința că poporul evreu are dreptul să se apere, să trăiască în pace și în siguranță în căminul sau național.

În concluzie, din această călătorie extraordinară m-am întors mai evreu și mai sionist decât am plecat; mai mândru de România, țara mea natală și de Israel, căminul meu național, mai încrezător în prietenii mei creștini, mai respectuos față de credința lor, mai apropiat de acești americani cu suflet de sioniști adevărați, mânați de credința că poporul evreu este poporul ales.

M-am întors la București cu multă lumină în suflet și cu un nou proiect propus de Pastorul Burd. Sperăm că în iulie 2020 va porni o altă cursă “Ride4Solidarity with Israel”, tot prin Statele Unite. Încă nu știm unde va începe, dar știm că o vom termina în fața Casei Albe, cu trei luni înainte de alegerile prezidențiale din luna noiembrie a aceluiași an.

Sper că până atunci comunitățile evreiești, motocicliștii evrei și instituțiile israeliene vor înțelege cât de importante sunt cursele “Ride4Solidarity with Israel”, ce ambasadori de nădejde ai Statului Israel sunt motocicliștii evrei și creștini, zburând că vântul, cu steagurile Statului Israel pe motociclete, de-a lungul și de-a latul continentelor. Am Israel Chai!

Maximilian Marco Katz

2 Comments

  • tiberiu roth commented on November 22, 2018 Reply

    Extraordinara performanta,aventura,demonstratie initiata si dusa la bun sfarsit – impreuna cu un grup de oameni iubitori ai Statului Israel – de Marco Katz a fost un exemplu de acțiune sionistă care poate servi de model.Mă gândesc la un ”proiect” care nu ar fi mult mai greu de realizat poate chiar în anul 2019 (Eurovision?) și care ar putea avea și semnificații politice ,de promovare a păcii,și în care instituții sau organizații românești ar putea participa cu folos (inclusiv de PR !).Proiectul ar fi”RIDE4ISRAEL On Road” București-Ierusalim pe USCAT 2580 km străbătănd 2 tări creștine,2 musumane și o țară (singura:) evreiască. 32 ore de mers cu motocicleta .Se poate parcurge în 3 zle și ar putea avea un răsunet mondial!! După pelerinajul la AUSCHWITZ, AM ISRAEL CHAI!

  • Ionel Schlesinger commented on November 22, 2018 Reply

    Marco, ești nu doar înalt, ești mare. Kol Ha-kavod!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *