Cel puțin din șase în șase luni, dacă nu și mai des, undeva, într-o țară, se organizează alegeri. Sunt locale sau generale, naționale sau – în ultimele decenii – chiar  continentale, cum este cazul celor europene din primăvara viitoare. Mizele sunt mari; pot duce la schimbări ale unor regimuri politice și ale partidelor care le susțin, ale liderilor lor  sau, pur și simplu, ale persoanelor care consideră că ar putea face mai bine decât cei care sunt la putere, la ora actuală. Aproape în toată lumea alegerile sunt directe. Omul ca individ se duce la vot, intră în cabină și, consultându-se cu sine, se pronunță pentru cineva. Este convins că a făcut cea mai bună alegere și dacă nu iese așa cum a dorit, spune: „păi dacă toţi proştii vin la vot…” Este oful lui, dar în gândirea lui, pe undeva, nu are o justificare, ci niște precedente. Până în secolul XX nu toată lumea putea să fie alegător, dreptul la vot era limitat, condiționat de bani, de studii, de religie, sex sau culoarea pielii. Democrația extinsă a desființat aceste bariere şi, potrivit unor opinii, nu a făcut bine. Este adevărat, în masa mare de alegători există segmente, categorii, grupuri de populație care pot fi manevrate. Însă, acest lucru ar fi valabil chiar dacă nu ar vota toată lumea. Manipularea psihologică a căpătat abilități nemaiîntâlnite și uneori este greu să ne  dăm seama, noi înşine, dacă am fost supuşi unor influențe.  În ce măsură acestea pot determina rezultatele alegerilor? Încă nu există un răspuns concludent. Probabil că o influențare foarte subtilă, subliminală, de care poate nici nu ne dăm seama,  acționează și la cei care se consideră foarte siguri pe opiniile și alegerea lor.

Când este vorba de alegeri indirecte, ne gândim la state africane sau la republici bananiere. Poate că da, dar uităm pur și simplu, că sub ochii noștri, sub stindardul unei democrații cu tradiții, cele mai importante alegeri sunt indirecte. Este vorba de alegerile prezidențiale din Statele Unite. Într-adevăr, președintele și vicepreședintele SUA sunt aleși de către electori, iar populația îi alege pe aceștia. Ei vor decide apoi soarta candidaților la președinție. Se practică și așa numitul vot popular când alegătorii își exprimă preferințele, dar rezultatele nu se iau legal în considerare.

Dr. Camil Fuchs

Dr. Camil Fuchs, specialist israelian în statistica electorală și a sondajelor, a explicat, în cadrul unei prelegeri ținute la București, că  ”părinții fondatori” ai Statelor Unite nu aveau, probabil, destulă încredere în capacitatea de a alege a unei națiuni aflate încă în curs de formare. Mai târziu s-au adăugat populația de culoare şi imigranții care nici măcar nu știau engleză și nu se descurcau în hățișurile sistemului electoral american. La ora actuală, organizarea administrativă a Statelor Unite, raporturile dintre state și structura federală au făcut necesară, spun legiuitorii, menținerea acestui sistem. Probabil că intervine și tradiția. Teoretic, electorii sunt votați în funcție de candidatul pe care-l susțin, astfel că la sfârșit când se întrunește colegiul electoral, alegerea președintelui și a vicepreședintelui se face după câți electori are fiecare partid. Numai că aceasta este şi o slăbiciune a sistemului indirect de alegeri – electorul are doar o obligație morală să-și dea votul pentru candidatul pentru care a fost ales. Dar nu întotdeauna se întâmplă așa. Din acest motiv, în istoria sistemului electoral american, au existat cazuri când votul popular nu a corespuns cu cel al electorilor. Concret, nu a fost ales candidatul pe care-l voiau alegătorii. Din această cauză în Statele Unite sunt dezbateri privind menţinerea acestui sistem electoral.

În unele țări președintele nu este ales direct, ci de către parlament. Alegerea este foarte simplă dacă există un partid cu o majoritate confortabilă. Dar de obicei, președintele se alege după negocieri între partide, mai ales acolo unde  forma statului este de republică parlamentară, nu prezidențială sau semi-prezidențială.

Adevărul este că nimeni nu poate garanta care dintre sisteme este mai bun; eventual,  ne limităm să constatăm că alegerile directe sunt mai democratice. Dar avem exemple în istorie când în urma alegerilor democratice au venit la putere dictatori.

Dr. Camil Fuchs a abordat și problema sondajelor, mai ales certitudinea lor. De când se folosesc sondajele, se utilizează o serie de formule – care mai de care mai complicate – pentru ca rezultatele lor să se apropie de realitate. De multe ori, a arătat dr. Fuchs, ele au fost concludente, dar s-au înregistrat și mari eșecuri cum au fost previziunile pentru ultimele alegeri prezidențiale sau Brexitul, când sondajele au mizat pe Hillary Clinton, respectiv pe respingerea ieșirii Marii Britanii din UE.

Ascultând descrierea diferitelor sisteme de aproximare, din ce în ce mai sofisticate, dar fără garanții sută la sută, impresia mea a fost că se aseamănă oarecum cu sistemele care, potrivit creatorilor lor, prevăd câștigurile la ruletă sau la loto. Exagerez, desigur, deoarece la acestea din urmă șansele sunt foarte mici. În ceea ce privește alegerile, a recunoscut că aici un mare rol îl joacă elementul uman. Deși  a respins ideea că oamenii la sondaje nu sunt sinceri, a precizat că atunci vorbesc despre opțiunea lor în clipa în care sunt întrebați. (Nu ne referim la sondajele de la ieșirea de la urne, ci la cele preelectorale). Dar este posibil că, așa cum am arătat la început, aflându-se în cabina de vot singur, fără nici un fel de influență exterioară, alegătorul se răzgândește și votează diferit față de ceea ce comunicase când a fost întrebat.

Matematicienii și statisticienii caută să perfecționeze formula sondajelor, introducând numeroase elemente care să ofere o securitate mai mare. Dar, cel puțin până acum, deși există computere din ce în ce mai performante care calculează cu destul de mare precizie probabilitățile, încă nimeni nu a putut introduce în vreun program ce gândește alegătorul în momentul decisiv.  Spre norocul nostru, ne aflăm încă în etapa în care omul, cel puțin în această privință, domină calculatorul.

Eva Galambos